797. Maurice de Vlaminck, 1876–1958,
fovism, Franţa, Vedere de pe Sena, 1905–1906.

Ulei pe pânză, 54,5 x 65,5 cm.

Muzeul de Stat Ermitaj, Sankt-Petersburg.

 

 

Vedere de pe Sena înfăţişează malul fluviului lângă podul Chatou (unde Vlaminck a lucrat adesea înainte de a se muta la Bougival) şi aminteşte de Vâslaşii de la Chatou (1879, National Gallery, Washington), tabloul pictat de Renoir în acelaşi loc în perioada impresionistă. Vasul roşu al lui Renoir, care taie în diagonală suprafaţa apei, posedă o vibraţie aparent imposibilă pentru era impresionistă. În tabloul lui Vlaminck, construit pe liniile paralele, aproape orizontale ale bărcilor şi malului, atmosfera pare mai liniştită, iar în fundal nu există nici o figură care să îl anime. Totuşi, pentru a folosi cuvintele lui Vlaminck însuşi, culoarea transformă această pictură într-o „fanfară“, prin contrast cu „muzica de pian“ a lui Renoir! Virgula roşie reprezentând vasul arde în centru pe fundalul unui râu compus din tuşe verticale sclipitoare de albastru, roşu, ocru şi alb; accentele de roşu de pe mal au rolul de a repeta melodia principală şi reflexiile de roşu de pe velele albe rezonează şi ele în diminuendo. Formele obiectelor sunt foarte simplificate; contururile copacilor şi caselor sunt mult abstractizate, iar pânzele imprecis desenate, cu toate că Vlaminck, ca navigator experimentat, ştia cum arată o velă. Artistul a subordonat totul puterii culorii, din dorinţa de a reda prin pictură energia vitală şi acea joie de vivre care l-a caracterizat. În entuziasmul cu care a încercat să îşi surprindă reacţiile emoţionale, Vlaminck a recurs adesea la stoarcerea vopselei direct din tub fără a se opri pentru a o amesteca. Efectul este atât de puternic încât şi după multe decenii tablourile evocă acelaşi sentiment de nerăbdare şi agitaţie de care era cuprins artistul. Pensula se mişcă liber, temperamental, în pete bogate de ocru pe coroanele plopilor şi în dâre groase, împroşcate, de albastru cobalt şi alb pe cer. În cadrul acestei aparent dezordonate amestecături de culoare predomină roşul – deloc întâmplăror amplificat de singura pată verde – şi albul pânzelor corăbiilor, care iese în evidenţă în schema de culoare saturată. Sub primul strat de culoare sunt perfect vizibile urme de linii orizontale – rezultat fie al râcâirii vopselei cu cuţitul de pictură, fie, potrivit artistului, al contactului dintre pânza proaspăt pictată şi iarba pe care o lăsase să cadă din cauza grabei cu care ar fi vrut să înceapă o nouă lucrare pe aceeaşi pânză.