811. Henri Matisse, 1869–1954, fovism,
Franţa, Dansul, 1909–1910.

Ulei pe pânză, 260 x 391 cm.

Muzeul de Stat Ermitaj, Sankt-Petersburg.

 

 

HENRI MATISSE

(1869 LE CATEAU-CAMBRÉSIS – 1954 NISA)

 

„Este fovism atunci când există roşu“, a declarat Henri Matisse, oferind astfel cea mai sintetică definiţie a fovismului. În fapt, Matisse a devenit de-a lungul anilor liderul acestui curent ca urmare a încăpăţânării cu care contemporanii şi criticii de artă l-au etichetat ca atare. Drept urmare, opera sa a fost cercetată cu mare atenţie, în căutarea acelei lucrări care să reprezinte chintesenţa fovismului. Matisse însuşi nu a pretins sau aspirat niciodată la un asemenea rol, iar cât priveşte teoria şi practica fovismului, nu a ajuns nicicând la o concluzie finală.

A început să studieze la Académie Julian în 1891, lucrând în paralel ca asistent juridic pentru a-şi plăti cursurile. În 1892 a abandonat lecţiile total neinspirate ale lui Bouguereau şi s-a transferat de École des Beaux-Arts, la clasa lui Gustave Moreau. Seara lua şi lecţii de arte aplicate şi astfel l-a cunoscut pe Albert Marquet, care în scurtă vreme se va înscrie şi el la cursurile lui Moreau. La aceste cursuri s-a format un grup în care s-au legat prietenii ce aveau să supravieţuiască tuturor încercărilor şi necazurilor vieţii. Grupul era format din „cei trei M“ – Matisse, Marquet şi Manguin –, precum şi din Georges Rouault, Charles Camoin şi Louis Valtat. Iar în atelierul lui Léon Bonnat de vizavi lucra un alt viitor membru al grupării, Othon Friesz, căruia avea să i se alăture mai târziu Raoul Dufy. În 1901 Matisse şi prietenii săi şi-au expus lucrările la Salon des Indépendants şi în galeria lui Berthe Weill. În 1903 s-au implicat în fondarea Salon d’Automne, acolo unde, doi ani mai târziu, Vauxcelles avea să le vadă lucrările şi să-i eticheteze drept „les fauves“. Scandalul iscat la Salon d’Automne din 1905 în jurul Femeii cu pălărie i-a adus lui Matisse celebritatea şi gloria, într-o vreme când generaţiile precedente de artişti de abia începuseră să-şi facă un nume. Ca moştenitor de drept al tradiţiei franceze, el s-a arătat mai mult decât respectuos cu artiştii mai vârstnici. Renoir, pe care l-a întâlnit deseori în cursul sejurului petrecut în sudul Franţei între 1917–1918, a rămas pentru totdeauna în ochii lui imaginea profesorului. Picturile realizate de Matisse între 1897 şi 1901 demonstrează măiestria cu care stăpânea tehnicile predecesorilor, de la impresionişti până la Cézanne. Trecerea la fovism a făcut-o în perioada morţii lui Gustave Moreau. Spre deosebire de Derain şi Vlaminck, nu a fost niciodată preocupat de „problema muzeală“, căci învăţase, sub îndrumarea lui Moreau, să aprecieze expoziţiile şi influenţa lor. Fovismul i-a marcat toată opera, pe care a definit-o singur atât de adecvat: „Curajul de a găsi puritatea mijloacelor de exprimare“.