824. Egon Schiele,
1890–1918, expresionism,
Austria, Poetul (Autoportret), 1911.

Ulei pe pânză, 80,1 x 79,7 cm.

Colecţie particulară.

 

 

Această lucrare este considerată una dintre primele capodopere ale lui Schiele şi un exemplu definitoriu pentru portretistica expresionistă. Titlul face referire la concepţia lui Schiele referitoare la relaţia intrinsecă de întrepătrundere dintre toate formele de exprimare artistică. În această lucrare el îşi afirmă crezul că artistul este o fiinţă condamnată care, în virtutea viziunii sale adevărate despre lume, vede mai mult decât ceilalţi, fiind astfel osândit la suferinţă. O trăsătură stranie a tabloului este reprezentarea organelor genitale ca aproape hermafrodite, cu detalii feminine ce sunt străpunse, destul de violent, de o imagine falică având în vârf un punct roşu.

Acest fapt este de natură să sugereze că toţi artiştii, fie ei bărbaţi ori femei, sunt ca unul. El face totodată aluzie la ambiguităţile sexuale şi problemele de transsexualitate care erau la modă şi încă suficient de controversate în epocă. Elementul hermafrodit duce cu gândul şi la ideea că Schiele este deopotrivă un creator şi zeiţa mamă a creaţiei. El se situează în afara oricăror tabuuri sexuale şi sociale comune ale societăţii, în rând cu ceilalţi colegi artişti, dar posedă în acelaşi timp o forţă aproape mitică şi o superabilitate sexuală de a crea şi procrea.

 

 

EGON SCHIELE

(1890 TULLN – 1918 VIENA)

 

Opera lui Egon Schiele este atât de distinctă încât rezistă oricărei clasificări. Admis la Academia de Arte Frumoase din Viena la numai şaisprezece ani, s-a remarcat drept un artist extraordinar de precoce a cărui perfecţiune, în special în manipularea liniilor, conferea o impresie de ordine şi de rigoare tuturor tablourilor. Profund convins de valoarea sa ca artist, Schiele a realizat în tinereţea prea rapid curmată mai mult decât alţii într-o viaţă. Rădăcinile sale artistice se regăsesc în Jugendstil-ul mişcării vieneze (Secession). La fel ca toată generaţia lui, s-a aflat sub influenţa copleşitoare a celui mai charismatic şi celebru artist al Vienei, Gustav Klimt. La rândul său, Klimt a recunoscut talentul remarcabil al lui Schiele şi l-a sprijinit pe tânărul artist, care, după numai câţiva ani, a ajuns să se îndepărteze de senzualitatea decorativă a mentorului.

Începând cu o intensă perioadă creativă, în jurul anului 1910, Schiele a pornit într-o explorare neobosită a formei umane – în nici un caz a sa –, atât de profundă, încât a devenit clar că obiectul examinării sale era o anatomie mai mult psihologică, spirituală şi emoţională decât fizică.

A pictat multe peisaje urbane şi după natură, portrete formale şi subiecte alegorice, care erau însă mai degrabă lucrări candide pe hârtie, unele vădit erotice, fapt întărit şi de înclinaţia sa pentru folosirea de modele de vârstă minoră, lucru care i-a atras oprobriul public pentru imoralitate. Cele mai grave acuze (cu excepţia celor de indecenţă) au fost retrase, dar nu înainte ca Schiele să fi petrecut trei săptămâni chinuitoare în închisoare.

Cercurile expresioniste germane l-au primit cu oarecare reticenţă. Compatriotul său, Kokoschka, s-a descurcat cu mult mai bine în Germania. De pildă, Schiele i-a admirat pe artiştii din gruparea Der Blaue Reiter, care însă l-au respins. Ulterior, în timpul Primului Război Mondial, a devenit mai cunoscut şi în 1916 revista expresionistă de orientare stângistă Die Aktion i-a consacrat un număr. Părerile despre Schiele au fost revizuite. Încă din fragedă tinereţe fusese considerat un geniu. Acest fapt i-a adus sprijinul unui mic grup de colecţionari şi admiratori de nădejde, dar nu l-a împiedicat să ducă, timp de mai mulţi ani, o existenţă precară. Îngropat în datorii, era uneori nevoit să folosească materiale ieftine şi să picteze pe hârtie maro de ambalaj sau pe carton în loc de pânză sau hârtie de desen. Abia în 1918 a avut parte de primul său succes public notabil în Viena. Tragic, la puţină vreme după aceea, el şi soţia Edith au fost răpuşi, la câteva zile distanţă unul de celălalt, de o epidemie devastatoare de gripă care făcuse milioane de alte victime, printre care şi Klimt. Schiele nu avea decât douăzeci şi opt de ani.