831. Wassily Kandinsky, 1866–1944,
abstracţionism liric/ Der Blaue Reiter,
Rusia, Compoziţie VII, 1913.

Ulei pe pânză, 200 x 300 cm.

Galeriile de Stat Tretiakov, Moscova.

 

 

Această lucrare a fost expusă cam în acelaşi timp cu publicarea celei mai importante cărţi a lui Kandinsky, Despre spiritualitate în artă, finalizată însă în urmă cu doi ani. Cu puţin timp înainte, Kandinsky fusese elementul catalizator în fondarea grupării Der Blaue Reiter (Călăreţul Albastru). Fără ca la vremea creării acestei serii să fi renunţat cu totul la pictura figurativă, seria este lipsită de orice conţinut obiectiv. Abia după ce artistul a părăsit Rusia, în 1922, în opera sa îşi fac apariţia în mod deliberat formele geometrice, ca în Unghiuri ascuţite (1823). La fel ca Gauguin, şi-a dorit o sursă spirituală din care să se inspire, şi nu doar să joace rolul de canal de transmisie a frumuseţii naturii.

Spre deosebire de „Improvizaţii“, lucrări care denotă mai multă spontaneitate, „Compoziţiile“ lui Kandinsky sunt mai elaborate. Muzica a avut o influenţă majoră asupra artistului. El a comparat folosirea culorilor cu compoziţia muzicală, în ambele găsind interacţiuni între armonii şi disonanţe.

 

 

WASSILY KANDINSKY

(1866 MOSCOVA – 1944 NEUILLY-SUR-SEINE)

 

Arta lui Kandinsky nu reflectă şi nu este împovărată de soarta pe care au cunoscut-o alţi maeştri ruşi avangardişti. El a avut şansa de a părăsi Rusia cu mult înainte ca estetica sovietică semioficială să fi întors spatele artei moderne.

A călătorit la Paris şi prin Italia, dând impresionismului ce i se cuvenea în primele sale lucrări. Totuşi, nu a dorit să studieze decât în Germania. În această preferinţă pentru München în defavoarea Parisului el a luat în considerare şcolile germane, şi mai puţin mediul artistic. Calităţile impresionismului de salon, o tentă specifică ritmurilor seci ale modernismului (Jugendstil), o „tuşă demiurgică“ grea ce aminteşte de Cézanne, ecouri ocazional semnificative venite dinspre simbolism şi multe altele se regăsesc în operele sale de tinereţe. Kandinsky a început să lucreze la Murnau în august 1908. Intensitatea cu care a pictat în acea perioadă este uluitoare. În primele peisaje realizate acolo nu este greu să recunoaştem o efervescenţă coloristică fovă, nuanţele fiind juxtapuse abrupt, precum şi o tensiune dramatică tipică expresionismului, aflat atunci în plin avânt, ca şi textura densă a lui Cézanne.

Kandinski a renunţat la câmpul gravitaţional pământesc al obiectelor pentru imponderabilitatea lumii abstracte, unde coordonatele principale ce stabilesc poziţia corpurilor sus sau jos, precum şi spaţiul şi greutatea dispar. Dacă ar fi să dăm crezare miturilor secolului XX, lăsând în urmă realitatea, Kandinsky a renunţat la iluzii, apropiindu-se astfel de o realitate mai profundă. În 1911 a participat la întemeierea grupării Der Blaue Reiter (Călăreţul Albastru). Îşi făcuse deja un nume în patria mamă, Rusia. Cartea sa Despre spiritualitate în artă (1912) era cunoscută din prelegerile universitare şi din alte surse. În 1915–1920, odată cu „Improvizaţii“ şi „Compoziţii“, s-a îndepărtat definitiv de lumea obiectivă, dar a păstrat până spre începuturile anilor 1930 sentimentul vieţii dinamice, chiar organice în lucrările sale. În vara anului 1922, Kandinsky a devenit profesor la Weimar Bauhaus. Atunci, în primii ani ai Bauhausului, a purces la crearea „Lumilor“, în care a pus direct în contrast grandoarea lumilor mari cu cea a lumilor mici. Faima sa a crescut odată cu a Bauhausului.

Kandinsky evalua esenţa a ceea ce i se întâmpla personal în contextul mediului în care trăia. Prezenţa armoniilor suprarealiste în arta sa este de netăgăduit. Acele splendide carnavaluri ale subconştientului, acele „peisaje ale sufletului“ din picturile lui deopotrivă ameninţătoare şi festive din anii 1910 demonstrează o parţială luare de contact cu poetica suprarealismului.

În Rusia se descoperise ca artist; motivele şi impresiile din ţara natală aveau să îl inspire mult timp. În Germania a devenit pictor profesionist şi un mare maestru – unul transnaţional. În Franţa, care l-a primit cu braţele deschise ca pe o celebritate mondială, a finalizat cu strălucire, dar şi cu un dram de amărăciune, ceea ce începuse în Rusia şi Germania.