861. Otto Dix, 1891–1969, expresionism,
Germania, Strada Prager, 1920.

Ulei şi colaj pe pânză, 100 x 80 cm.

Galerie der Stadt, Stuttgart.

 

 

OTTO DIX

(1891 UNTERMHAUS – 1969 SINGEN)

 

Dix s-a născut în apropiere de Gera, dar primele experimente şi studii în artă le-a făcut în venerabilul oraş baroc Dresda. Avea să se întoarcă aici în 1927 pentru a-şi ocupa postul de profesor la Academie. Începuturile sale ca artist datează din perioada Primului Război Mondial.

Ceva mai tânăr decât prima generaţie de expresionişti, Dix a avut o carieră lungă şi prolifică, de-a lungul căreia opera sa a suferit transformări semnificative ce au urmat, mai mult sau mai puţin evident, evoluţia avangardei germane, de la expresionism la dada şi de acolo, în jurul anului 1923, la aşa-numitul Neue Sachlichkeit (Noul Obiectivism). Totuşi, opera sa este atât de variată încât nu poate fi redusă la simple formule. Deşi s-a remarcat ca unul dintre artiştii moderni de frunte ai Germaniei, în arta lui Dix se simte un ataşament profund (mai ales începând de la jumătatea anilor 1920) faţă de Vechii Maeştri germani – Cranach, Dürer şi Baldung Grien. După terminarea războiului, Dix s-a implicat în cercuri expresioniste şi socialiste ca Novembergruppe din Berlin sau un altul, din Dresda, în care s-a afirmat şi precocele Felixmüller. Dix s-a autodescris în repetate rânduri drept un „realist“. Era aspru în vorbire şi comportament şi avea prea puţin timp pentru vise idealiste revoluţionare. Strada Prager a fost una dintre cele mai inovative şi memorabile reacţii ale sale de după război. La fel ca în tabloul din acelaşi an înfăţişând veterani de război infirmi jucând cărţi, Dix a folosit aici juxtapunerea grosolană de materiale artificiale, fragmente de obiecte cotidiene şi uleiuri pentru a reconstrui realitatea haotică a unor corpuri frânte şi a unei modernităţi alienate.

La vremea când a fost numit profesor la Academie, Dix lucra cu metode şi materiale asociate mai degrabă cu Vechii Maeştri ai secolului XVI. Tripticul Großstadt (Metropolis, 1928) a fost pregătit cu grijă infinită şi cu intenţia de a crea o capodoperă modernă. La acel moment, Dix se îndepărtase de expresionism. Totuşi, aceste panouri, descriind scene de sex în oraş, inspirate din strălucirea şi mizeria Berlinului, cu alăturarea lor caustică de Eros şi moarte, continuă temele care l-au preocupat pe Dix încă de la începuturile carierei sale de pictor.