874. Max Beckmann, 1884–1950,
expresionism, Germania, Visul, 1921.

Ulei pe pânză, 182 x 91 cm.

Saint Louis Art Museum, Saint Louis.

 

 

Pictat în 1921, Der Traum (Visul) conţine multe dintre elementele iconografice şi compoziţionale specifice sau care aveau să devină definitorii pentru opera distinctă a lui Beckmann: figuri înghesuite într-un interior ambiguu, instrumente şi unelte muzicale, gulerul măscăriciului, poziţii şi gesturi ambivalente, bucăţi de panou şi peştele. Compoziţia în zigzag este inspirată din spaţiul pictural abrupt, subiectiv şi din formele ascuţite ale artei gotice.

 

 

MAX BECKMANN

(1884 LEIPZIG – 1950 NEW YORK)

 

Ca student la Weimar, centrul Iluminismului german, Beckmannn l-a citit cu aviditate pe Schopenhauer şi a parcurs lucrările lui Kant, Hegel şi Nietzsche. A absolvit facultatea în 1903 şi primele tablouri le-a pictat la Paris, unde a rămas deosebit de impresionat de operele lui Cézanne. Lucrările sale de tinereţe denotă în mare o aplecare spre impresionism, fiind uneori destul de tradiţionaliste în compoziţie şi în maniera de abordare a unor tematici istorice sau monumentale. Pe tot parcursul vieţii, Beckmann avea să păstreze o înclinaţie instinctivă pentru operele trecutului, gravitând spre imagini şi epoci în care a găsit mijloace de exprimare puternice şi simple. Pe măsură ce şi-a dezvoltat stilul propriu, a manifestat în tot mai mare măsură o apropiere faţă de arta Evului Mediu şi a Renaşterii din nordul Europei. S-a ţinut la distanţă de grupările expresioniste fundamentaliste şi de manifestele înfocate elaborate de acestea. În multe privinţe nu a fost niciodată un adevărat „expresionist“. Totuşi, opera sa din perioda interbelică, în special cea din anii 1920, constituie o contribuţie majoră la arta avangardistă germană şi la dezvoltarea, şi declinul, expresionismului.

Beckmann a făcut puţine declaraţii publice referitoare la munca sa, preferând să se exprime prin pictură. Tocmai din cauza parcimoniei mărturiilor artistului, rarele sale declaraţii, făcute sub formă de schöpferische Konfession sau „crez artistic“, scris în 1918 şi publicat în 1920 de scriitorul Kasimir Edschmid, au devenit un document atât de important: „Cred că principalul motiv pentru care iubesc pictura atât de mult este că te obligă să fii obiectiv. Nimic nu îmi repugnă mai mult decât sentimentalismul. Cu cât hotărârea mea de a surprinde pe pânză inefabilul lumii creşte mai viguroasă, mai profundă, cu cât emoţia existenţei arde în mine cu o flacără mai adâncă şi mai vie, cu atât îmi ţin gura mai încleştată şi cu atât voinţa mea devine mai puternică în a capta acest monstru de vitalitate şi în a-l reţine, a-l înfrânge şi a-l sugruma cu linii şi planuri limpezi ca cristalul şi ascuţite. Nu plâng, detest lacrimile şi le consider dovezi ale sclaviei. Întotdeauna nu fac decât să mă gândesc la lucruri“.