907. Frida Kahlo, 1907–1954, suprarealism,
Mexic, Cele două Fride, 1939.

Ulei pe pânză, 170,2 x 170,2 cm.

Museo de Arte Moderno, Ciudad de México.

 

 

Tabloul de 1,8 metri pătraţi Cele două Fride este considerat capodopera emblematică pentru stilul lui Kahlo. Oglinda juca de multă vreme un rol central în picturile sale, la început din necesitate, având în vedere că era ţintuită la pat. Ulterior, oglinda avea să devină o reflexie a realităţii ce putea fi manipulată şi tradusă într-o viziune fantezistă având propria vérité. În Cele două Fride, dualitatea oglinzii se transformă într-o vizualizare schizofrenică a dilemei personale a artistei, femeia europeană (Frida), îmbrăcată într-o rochie albă cu dantelă şi broderii demne de o fecioară catolică, şi o altă femeie, o Tehuana, cu ten mai închis şi purtând un costum colorat – femeia simplă de la ţară înfăţişată în numeroase compoziţii de către Diego Rivera. Inimile celor două sunt la vedere şi o venă de sânge, ca o viţă-de-vie, face legătura cu o mică amuletă, un portret în miniatură al lui Diego copil. Cele două inimi sunt „Fridele“. Inima „Fridei“ europene este sfâşiată cu sălbăticie, iar ea strânge capătul arterei rupte cu o clemă chirurgicală. Însă sângele continuă să se scurgă pe rochia albă ca zăpada.