Ţara singurătăţii

Stă singură sprijinindu-se pe ea însăşi

cum se sprijină între ei fraţii de cruce

cum se reazemă în ură unul de altul duşmanii

Da. Stă singură şi în singurătatea ei fermecată îi creşte

iarbă pe prag ca pe viitorul mormînt

are mentă şi flori verzi de grîu pînă-n uşă

ciucuri roşii de plop îi foşnesc la ferestre

Ea a ajuns de vorbeşte

cu seva din flori

cum vorbeşti cu-o regină

Ea e soră de rouă

cu pelinul cu macul cu socul

şi cu mîna culege gingaş doamna omidă

vorbindu-i mirat ca Alisa

O. Îi place. Ea înfruntă viaţamoartea

umblînd singură singură cuc

şi desculţă

pe plita încinsă a vieţii

Şi ea calcă pe moarte ca un om jupuit care intră în mare

Pe dig urlă cîinii la lună

Da. Singură cuc ea se calcă pe ea în picioare

O doare. E fericită. Ea sfidează orice cruţare şi n-are

de nimeni nevoie

Destinul

Ea a ajuns în ţara perfectă

Împinsă ca la vînătoare o ciută

de haita lătrînd ascuţit

ea a ajuns în sfîrşit în ţara asta perfectă

în care creşte arnica meiul cucuta

Ea ştie că partida-i pierdută

că a fost snopită-n bătaie

că este scuipată

şi că mîine va fi bătută cu pietre

Ea ştie că se află în război cu umanul

Dar ea stă sfidătoare îmbrăcată în înfrîngerea ei ca-ntr-o armură

ştiind că armura e propria-i piele

şi că pielea ei a fost de şapte ori jupuită

şi trasă la sorţi

cum a fost trasă atuncea la sorţi cămaşa aceea

Iar acum şi aici sfidează viaţa şi moartea

tăvălindu-se în singurătatea ei mare

ca în mătase

Mîţişorii roşii de plop îi atîrnă-n fereastră

Este singură în sfîrşit singură cuc

fericită