Sâmbătă, în dimineața zilei de 2 mai, într-una din încăperile de la etaj de la Great House, avea loc o întâlnire între cei trei membri care conduceau afacerile familiei Warleggan. Domnul Nicholas Warleggan, masiv, meticulos și sever, stătea cu spatele la fereastră într-un frumos fotoliu Sheraton; domnul George Warleggan era așezat lângă șemineu și ciocănea din când în când cu bastonul în ornamentele din ghips. Domnul Cary Warleggan era la masă, uitându-se peste niște hârtii și suflând pe nas.
Cary spuse:
― Nu prea știm ce e cu Trevaunance. N-a fost nici o ceremonie oficială, dacă e să mă iau după Smith. La prânz, Sir John Trevaunance, căpitanul Poldark și domnul Tonkin s-au dus la ateliere, Sir John a spus câteva cuvinte și muncitorii au aprins cuptoarele. Apoi cei trei gentlemeni s-au dus într-una dintre barăcile pentru cositor care au fost montate, au băut unul în sănătatea celuilalt și s-au dus acasă.
― Cum sunt amplasate atelierele astea? întrebă domnul Warleggan.
― Foarte convenabil. Când fluxul este maxim, un bric poate intra în golfulețul Trevaunance și trage exact de-a lungul cheiului, iar cărbunele este descărcat lângă cuptoare.
George coborî bastonul.
― Ce fac cu măcinatul minereului?
― În momentul ăsta au ajuns la o înțelegere cu antreprenorii de la Wheal Radiant să se folosească de moara lor de măcinare. Se găsește la o distanță de vreo trei mile.
― Wheal Radiant, spuse George gânditor. Wheal Radiant.
― Și cu licitația de materie primă? întrebă domnul Warleggan.
Cary își răsfoi hârtiile.
― Blight mi-a spus că întâlnirea a fost foarte animată. Era de așteptat pentru că vestea s-a răspândit rapid. Lucrurile au mers în mare parte așa cum au fost plănuite iar Compania Carnmore a rămas fără cupru. Bineînțeles că proprietarii minelor au fost mulțumiți de prețurile ridicate. Totul s-a petrecut în mare liniște.
― Ultima dată au cumpărat destul cât să continue să lucreze trei luni, zise George. Atunci când o să înceapă să ducă lipsă trebuie să intrăm noi în scenă.
― După licitație, spuse Cary, Tremail l-a sondat cu discreție pe Martin în privința loialității lui față de companie. Oricum, Martin a devenit foarte dezagreabil și conversația a trebuit să fie curmată.
Domnul Nicholas Warleggan se ridică în picioare.
― Nu știu dacă ești părtaș la asta, George, dar dacă este așa, nu este un punct de pornire pe care să îl consider prea plăcut. Sunt în afaceri de patruzeci de ani și o mare parte, dacă nu tot ce ați reușit să faceți, a fost construit pe temelia pusă de mine. Ei bine, banca noastră, topitoria și morile de măcinat minereu au fost ridicate pe principii de afaceri sănătoase și corecte. Avem această reputație și sunt mândru de ea. Cu siguranță vom lupta cu Compania de Cupru Carnmore cu mijloacele legale pe care le avem la îndemână. Îmi doresc din tot sufletul să-i scoatem din afaceri. Dar nu cred că trebuie să ne coborâm atât de jos pentru a ne atinge scopul.
După cele spuse până aici, domnul Warleggan se întoarse cu spatele și privi afară pajiștile și râul. Cary își aranjă hârtiile. George urmări conturul stucaturii cu vârful bastonului.
― Secretomania asta absurdă nu este nici ea nimic mai mult decât o acțiune șireată, menită să inducă în eroare și să deruteze, spuse Cary.
― Nu cred că trebuie să le-o luăm în nume de rău, spuse domnul Warleggan serios. Au dreptul la fel de mult ca noi să se folosească de agenți și de oameni de paie.
Cary pufni pe nas.
― George ce spune?
George își scoase batista cu dantelă și își scutură puțină tencuială care îi căzuse pe genunchi.
― Mă gândeam. Nu e Jonathan Tresidder acționar principal la Wheal Radiant?
― Cred că da. Și ce e cu asta?
― Păi, nu lucrează cu banca noastră?
― Ba da.
― Și are niște bani împrumutați. Cred că am putea să-i arătăm limpede că trebuie să aleagă de ce parte a baricadei dorește să se situeze. Dacă ajută Carnmore cu moara lui, să-l lăsăm să meargă în altă parte să ia credit. Nu se așteaptă nimeni să ne finanțăm concurența.
Cary întrebă destul de sarcastic:
― Și ce crede Nicholas despre asta?
Bătrânul de la fereastră își încleștă mâinile una de alta, dar nu se întoarse.
― Dacă ar trebui să fiu sincer în privința asta, cred că ar putea fi considerată o acțiune legitimă de afaceri.
― Cu siguranță nu este mai rea decât modul în care i-ai tratat pe proprietarii fabricilor de hârtie din Penryn, spuse Cary.
Domnul Warleggan se încruntă.
― Ne dădeau peste cap toate proiectele. Expedientele oferă adesea o justificare pentru duritate.
George tuși.
― Din punctul meu de vedere, spuse el, deși nu condamn planul lui Cary – sunt prea neînsemnați ca să ne facem mari griji –, totuși sunt înclinat să fiu de acord cu tine, tată, suntem prea mari ca să ne înjosim atât de tare. Să învingem compania cu mijloace corecte.
― Mijloace corecte, spuse Cary.
― Adică mijloace de afaceri. Îi avem de partea noastră pe toți proprietarii de topitorii și pe negustori. N-ar trebui să existe nici o dificultate să-i eliminăm pe acești intruși odată ce vom afla cine sunt...
― Exact, confirmă Cary.
― Și vom afla, nu te teme. Nu-mi spune mie că prin locurile astea un secret poate fi păstrat pentru mult timp. Cineva o să înceapă să șușotească cu altcineva. Se pune pur și simplu problema să nu te grăbești și să afli destule ca să nu mergi prea departe.
Cary se ridică.
― Adică dorești să oprim cercetările?
Domnul Warleggan nu răspunse, dar o făcu George.
― Păi, să ne menținem în limitele respectabilității. La urma urmelor, noi n-o să fim ruinați dacă această companie se pune pe picioare.
― Se pare că ai uitat, spuse Cary livid, că omul care conduce această companie este responsabil pentru rușinea lui Matthew.
― Matthew a primit exact ce merita, spuse Nicholas. Toată chestia aia m-a șocat și m-a scandalizat.
George se ridică și el, își întinse gâtul voinic și își luă bastonul. Nu băgă în seamă ultima remarcă a tatălui său.
― Nu am uitat nimic, Cary, spuse el.