Merseră acasă împreună cu domnul și doamna Odgers. Francis fusese de acord cu ceea ce susțineau femeile din familie, și anume faptul că având zece copii de hrănit, asta era probabil singura masă decentă pe care familia Odgers o lua într-o săptămână (și nici măcar atât de îmbelșugată cum fusese odinioară); dar acest lucru nu-i făcea o companie mai plăcută. Nu s-ar fi supărat prea tare dacă ei nu ar fi fost de acord cu tot ce spunea. Uneori își schimba propriile păreri numai de dragul de a fi contrazis și se distra urmărind acrobațiile lui Odgers care voia să fie de acord cu el. Singurul lucru pe care familia Odgers era ferm hotărâtă să nu-l facă era să contrazică familia Poldark.
Mergeau spre casă doi câte doi, femeile în față, iar bărbații în spate. Oh, Doamne, își spuse Francis în sinea lui, dacă omul ar fi putut juca zaruri și ar fi avut bani de pierdut!
― Omul ăla, Paynter, decade din ce în ce mai rău, spuse el. Mă întreb pentru ce l-a dat afară vărul meu? Altă dată i-a trecut destule cu vederea.
― A vorbit ceva de un scandal, așa am auzit. Omul este un ticălos până în măduva oaselor, domnule. Merită să fie pus la stâlpul infamiei. Cred că enoriașii nu s-au liniștit complet nici după plecarea lui.
Francis își reținu un zâmbet.
― Mă întreb ce voia să spună de Franța. Mă întreb dacă nu cumva a inventat totul?
― Au circulat niște povești în legătură cu asta, domnule Poldark. În cursul îndatoririlor parohiale, soția mea a avut ocazia s-o viziteze pe doamna Janet Trencrom – o știți, nepoata care s-a căsătorit cu acel domn Trencrom. Doamna Trencrom spunea... care au fost cuvintele ei? Maria! Ce ți-a spus doamna Trencrom?
― Oh, păi doamna Trencrom mi-a spus că la Cherbourg toți vorbeau despre acele lucruri, dar bineînțeles că probabil au fost exagerate. A spus că răzvrătiții au cucerit închisoarea aia franceză – cum îi spunea? – cam marțea sau miercurea trecută, iar guvernatorul și mulți din oamenii lui au fost măcelăriți.
― Mă întreb dacă este adevărat, spuse Francis după o clipă de gândire.
― Cred că nu este nimic adevărat, spuse domnul Odgers vehement. Domnia gloatei nu trebuie îngăduită vreodată. De pildă, omul ăla, Paynter, este un individ periculos. Ne-ar dărâma casele pe noi dacă i-am da cel mai mic prilej.
― Când se fac revolte în țara asta, nu sunt conduse sau provocate de bețivani bătrâni, zise Francis. Odgers, ia uită-te la câmpurile alea cu ovăz! Dacă ține vremea asta, mâine începem secerișul.
La Trenwith, Francis îl conduse pe micul preot în grădină, în timp ce doamnele se aranjau. Intrară în salonul de iarnă pentru a lua masa, iar ochii cenușii, mici și neliniștiți ai doamnei Odgers străluciră la vederea atâtor mâncăruri. Francis întrebă:
― Unde e Verity?
― M-am dus în dormitorul ei cum m-am întors, dar nu era acolo, spuse Elizabeth.
Francis își apropie gura de urechea lungă și ascuțită a mătușii Agatha.
― Ai văzut-o pe Verity?
― Cum? Ce? Mătușa Agatha se sprijinea în bastoanele ei. Verity? Cred că a ieșit.
― A ieșit? Pentru ce să fi ieșit la ora asta?
― Cel puțin așa îmi închipui. Acum o oră a venit și m-a sărutat, avea cu ea pelerina și lucrurile ei. N-am priceput ce a spus; de ce-or mormăi oamenii așa? Dacă ar fi fost învățați să vorbească tare, așa cum se făcea în vremea tinereții mele, ar fi mai puține buclucuri pe lumea asta. Minele nu mai lucrează. Ascultă ce-ți spun, Francis, lumea asta-i tare nepotrivită pentru bătrâni și neajutorați. Sunt unii care n-ar rezista, ar fi distruși. Nu, Odgers, ți-o spun eu, nu găsești alinare în...
― A spus unde se ducea?
― Cum? Verity? Ți-am spus, n-am înțeles nimic din ce mi-a zis. Dar a lăsat un soi de scrisoare pentru voi amândoi.
― O scrisoare? spuse Elizabeth, intuind adevărul cu mult înaintea lui Francis. Unde este?
― Păi, nu-mi cereți s-o vedeți? Să mă ia naiba, nu mai există curiozitate în zilele astea. Mă întreb ce-am făcut cu ea. A fost chiar aici, în șalul meu.
Șchiopătă spre masă și se așeză, cotrobăind cu mâinile zbârcite printre dantelele și faldurile rochiei. Domnul Odgers așteptă cu nerăbdare până când putu să se așeze și el și atacă friptura rece de pasăre și plăcinta de agrișe.
Mâna bătrânei nu deranjă decât vreo doi păduchi, dar apoi o gheară tremurătoare ieși la iveală ținând între degetul gros și arătător un plic închis.
― După mine, miroase cumva a insultă să pecetluiești cu ceară o scrisoare pe care eu trebuia s-o transmit, spuse bătrâna doamnă. Nu? Ce ziceți? Ca și când mi-ar fi păsat de secretele domnișoarei Verity... Îmi amintesc bine ziua când s-a născut. Iarna lu’ cincizeci și nouă. A fost chiar după ce s-a sărbătorit cucerirea Québecului, iar eu și tatăl tău ne-am dus călare la St. Ann să vedem o luptă cu un urs. De-abia ne întorseserăm și intraserăm în casă când…
― Citește asta, spuse Francis, întinzând scrisoarea deschisă către Elizabeth.
Trăsăturile lui delicate erau contorsionate de o furie subită și incontrolabilă.
Privirea ei o parcurse rapid.
Te cunosc și te iubesc de când mă știu, dragul meu Francis (scria), iar pe tine, Elizabeth, de mai mult de șapte ani, așa că mă rog ca amândoi să înțelegeți durerea și suferința pe care le simt pentru despărțirea noastră. De mai bine de trei luni sunt sfâșiată între loialitate și sentimentele care au luat naștere și au crescut în mine cu egală putere, și care în împrejurări mai fericite ar fi putut coexista în pace. Faptul că m-am decis să mă smulg din rădăcinile mele adânci și să-mi urmez viața și destinul propriu cu un bărbat pe care îl priviți cu neîncredere vă poate părea nebunie curată, dar mă rog să nu priviți acest lucru ca pe o dezertare. De acum voi trăi în Falmouth. Oh, dragii mei, aș fi fost atât de fericită dacă numai depărtarea ne-ar fi separat...
― Francis! spuse Elizabeth. Unde te duci?
― Să văd cum a plecat – dacă mai e timp s-o aduc înapoi!
Se întoarse brusc și părăsi încăperea.
― Ce se întâmplă? întrebă Agatha. Ce l-a apucat? Ce scrie în scrisoare?
― Iertați-mă! Elizabeth se întoarse spre cei doi Odgers care rămăseseră cu gura căscată. Este... mă tem că s-a produs o neînțelegere. Vă rog să stați jos și să vă terminați cina! Nu ne așteptați. Mă tem că vom întârzia ceva timp.
Îl urmă pe Francis.
Cei patru servitori rămași în gospodărie erau în bucătăria mare. Cei doi Tabb, care tocmai se întorseseră de la biserică, le povesteau celor doi Bartle despre Jud. Râsul le îngheță brusc când îl văzură pe Francis.
― La ce oră a părăsit domnișoara Verity această casă?
― Oh, acum o oră și jumătate, domnule, spuse Bartle, privindu-l curios în față pe stăpânul său. Chiar după ce-ați plecat la biserică, domnule.
― Ce cal a luat?
― Pe-al ei, domnule. Ellery s-a dus cu ea.
― Ellery... Avea ceva bagaje cu ea?
― Nu știu, domnule. El s-a întors și acum e la grajduri, tocmai dă nutreț la cai.
― S-a întors...?
Francis se stăpâni și se duse repede la grajduri. Toți caii erau acolo.
― Ellery? strigă el.
Fața mirată a omului apăru de după ușă.
― Domnule?
― Înțeleg că ai însoțit-o călare pe domnișoara Verity. S-a întors cu tine?
― Nu, domnule. A schimbat caii la Bargus Cross. O aștepta un domn acolo cu un cal de schimb, l-a schimbat cu al lui și m-a trimis înapoi.
― Ce fel de domn?
― Cred că marinar, domnule. Cel puțin după haine...
O oră și jumătate. Probabil că sunt deja dincolo de Truro. Și ar putea s-o apuce pe două sau trei drumuri diferite. Deci acolo ajunsese. Se hotărâse să se însoțească cu acest bețiv care își lovise nevasta cu piciorul, și nimic nu o putea opri. Blamey avea o putere drăcească asupra ei. Nu conta ce și cum făcuse, nu avea decât să fluiere, și ea alerga la el.
Când Francis se întoarse în bucătărie, Elizabeth era acolo.
― Nu, coniță, spunea Mary Bartle. Nu știu nimic de asta, coniță.
― Ellery s-a întors fără ea, spuse Francis. Bun, Tabb; și tu, Bartle; și voi, femeilor; vreau să aflu adevărul. I-a transmis careva dintre voi scrisori domnișoarei Verity?
― Nu, domnule. Oh, nu, sigur că nu, răspunseră ei în cor.
― Vino, hai să discutăm în liniște, îi propuse Elizabeth. Acum nu prea mai putem face nimic.
Dar pe Francis nu-l preocupau deloc aparențele. Știa că probabil totul va ieși la iveală într-o zi sau două. O să fie bătaia de joc a ținutului: omul care a încercat să împiedice idila surorii lui, iar ea a șters-o liniștită într-o după-amiază când el era la biserică.
― Trebuie să fi ținut legătura într-un mod pe care nu îl cunoaștem, îi spuse tăios lui Elizabeth. A văzut vreunul dintre voi pe cineva cu înfățișare de marinar dând târcoale prin împrejurimi?
Nu, nu văzuseră nimic.
― Știi și tu că a ieșit de multe ori ca să-i viziteze pe oamenii săraci din Sawle și Grambler, spuse Elizabeth.
― A căutat-o aici cineva pe care nu-l cunoaștem? întrebă Francis. Cineva care a văzut-o pe domnișoara Verity și ar fi putut aduce un mesaj?
Nu, nu văzuseră pe nimeni.
― Conița Poldark de la Nampara a fost pe aici destul de des, spuse Mary Bartle. A intrat pe ușa de la bucătărie...
Doamna Tabb o călcă pe picior, dar era prea târziu. Francis o privi fix pe Mary Bartle o clipă sau două, apoi ieși, trântind ușa în urma lui.
Elizabeth îl găsi stând în picioare la fereastră în salonul mare, cu mâinile la spate, privind spre grădină. Închise ușa pentru a-i da de veste că se afla acolo, dar el nu rosti nici un cuvânt.
― Francis, trebuie să acceptăm faptul că a plecat, îi spuse ea. E alegerea ei. Este femeie în toată firea și liberă. Până la urmă nu am fi putut niciodată s-o oprim dacă ea ar fi hotărât să plece. Mi-aș fi dorit numai să o fi făcut în mod deschis dacă oricum era hotărâtă s-o facă.
― Să-l ia dracu’ pe Ross! spuse Francis printre dinți. Aici e mâna lui, a lui și a puștoaicei ăleia obraznice cu care s-a însurat. Nu înțelegi... a... a pregătit totul în secret toți anii ăștia. Acum cinci ani știa că nu suntem de acord și le-a permis să se întâlnească în casa lui. A încurajat-o pe Verity în ciuda a tot ceea ce am spus. N-a trecut niciodată peste înfrângerea lui. Nu i-a plăcut niciodată să piardă nimic. Mă întreb cum s-a întâlnit Verity din nou cu individul ăsta; nu există nici o îndoială că a fost complotul lui Ross. Și în ultimele luni de după cearta mea cu Blamey, deși știa că am rupt legătura dintre cei doi, a acționat ca interpus al lui Blamey, ținându-i nemernicului interesul viu și folosind-o pe Demelza ca poștaș și om de legătură!
― Cred că te grăbești un pic, spuse Elizabeth. Până acum nici măcar nu știm dacă Demelza este amestecată, nemaivorbind de Ross.
― Bineînțeles, rosti el aprig, fără să se întoarcă de la fereastră, o să-i ții întotdeauna partea lui Ross, în toate privințele. Nici măcar nu-ți poți imagina că Ross ar putea face ceva împotriva noastră.
― Nu țin partea nimănui, replică Elizabeth, cu o scânteie de mânie în voce. Dar este drept ca măcar să nu condamni pe cineva înainte de a-l asculta.
― Dar faptele sunt clare ca lumina zilei. Nu există alt mijloc prin care Blamey să-i fi aranjat fuga. Sunt convins de asta. Demelza singură nu s-ar fi putut descurca, pentru că nu-l cunoștea pe Blamey pe vremea aceea. Ross a străbătut întreg ținutul călare pentru nenorocitele lui de afaceri cu cupru. Ce era mai ușor decât să-l viziteze din când în când la Falmouth și să ducă mesaje de la unul la altul.
― Ei bine, acum nu mai putem face nimic în privința asta. Ea a plecat. Nu știu ce o să ne facem fără ea. Cea mai grea și încărcată perioadă a anului; iar lui Geoffrey Charles îi va fi tare dor de ea.
― O să ne descurcăm. Te asigur.
― Ar trebui să ne întoarcem la familia Odgers, spuse Elizabeth. Or să ne considere niște mojici. Nu mai e nimic de făcut în seara asta, Francis.
― Acum nu-mi mai trebuie nici o cină. N-o să bage de seamă lipsa mea atâta timp cât mănâncă.
― Ce-ar trebui să le spun?
― Adevărul. Oricum, într-o zi sau două se va răspândi în tot ținutul. Ross ar trebui să fie mulțumit.
Înainte ca Elizabeth să deschidă ușa, se auzi o bătaie în ea.
― Iertare, domnule, spuse Mary Bartle, a sosit domnul Warleggan.
― Cine? La dracu’! Mă întreb dacă are ceva noutăți, zise Francis.
George intră, dichisit, politicos, lat în umeri și impresionant. Un musafir rar în aceste zile.
― Ah, ce bine, mă bucur că ați isprăvit cina. Elizabeth, rochia asta simplă îți vine foarte bine...
― Doamne, Dumnezeule, nici măcar n-am început-o! spuse Francis. Ai vreo veste de la Verity?
― A plecat?
― De două ore. S-a dus la ticălosul ăla de Blamey!
Nemulțumit de primirea tăioasă, George aruncă repede o privire de la unul la altul, încercând să-și dea seama de starea lor de spirit.
― Îmi pare rău! Vă pot ajuta cu ceva?
― Nu, nu e nici o speranță, spuse Elizabeth. I-am spus lui Francis că trebuie să ne împăcăm cu asta. S-a înfuriat teribil. Familia Odgers este aici și vor crede că am înnebunit cu toții. Iartă-mă, George, trebuie să mă duc să văd dacă au început să cineze!
Trecu pe lângă George, a cărui privire străluci admirativ în urma ei. Apoi acesta spuse:
― Francis, ar trebui să știi că femeile nu pot fi convinse să gândească rațional. Ele sunt sexul încăpățânat. Las-o să-și facă numărul, dragă băiete! Dacă se împiedică și cade nu va fi nicidecum vina ta.
Francis trase de cordonul clopoțelului.
― Nu suport să iau masa cu blegii ăia doi. Sosirea ta într-o duminică seara a fost atât de neașteptată încât pentru o clipă am sperat... Cât urăsc gândul că până la urmă individul ăla a reușit s-o convingă!
― Mi-am petrecut ziua la familia Teague și m-a obosit teribil pălăvrăgeala bătrânei doamne, așa că m-am gândit să-mi fac datoria în mod agreabil la Trenwith. Biata Patience! Stă acolo ca momeala în cârlig, așteptându-mă să mușc; o fată destul de plăcută la prima vedere, dar fără o educație adevărată. Aș putea să jur că are picioare scurte. Femeia pe care o voi lua în căsătorie nu trebuie să fie doar de familie bună, ci să o și arate.
― Păi, în seara asta ai venit într-o casă care nu-ți poate oferi nici o delectare, George. Ei, doamnă Tabb, adu-ne cina aici! Adu-ne și o jumătate dintr-una din păsările fierte dacă familia Odgers nu le-a curățat deja până la os, puțină șuncă rece și niște plăcintă. Crede-mă, George, e ceva în fuga asta care mă înfurie mai tare decât ar fi normal.
George își netezi ușor vesta din mătase înflorată.
― Negreșit, dragă băiete. Înțeleg că nu v-aș fi putut vizita într-o seară mai nepotrivită. Dar de vreme ce zilele astea te vedem atât de rar prin Truro, m-am simțit obligat să vin și să îmbinăm plăcutul cu utilul.
Mintea încordată și preocupată a lui Francis sesiză că George urmărea să ajungă undeva. George era principalul lui creditor și se afla într-o poziție periculos de puternică; iar sentimentele dintre ei nu erau dintre cele mai bune după incidentul de la jocul de cărți din aprilie.
― O îndatorire agreabilă?
― Ei bine, poate fi considerată și așa. Are legătură cu Sanson și cu problema pe care ai ridicat-o cu ceva timp în urmă.
Până atunci nici Francis și nici altcineva nu scoseseră ceva de la morar. Părăsise Truro a doua zi după ce fusese demascat de Ross și se credea că se află la Londra. Se dovedise că morile lui aparțineau unei companii care aparținea la rândul ei altor companii.
George scoase tabachera lui suflată cu aur în care avea tutun de prizat și o deschise.
― Eu și tata am discutat de câteva ori despre asta. Deși nu avem nici un amestec, purtarea lui Sanson este o rușine pe care o resimțim din plin. După cum știi, noi nu avem strămoși care să ne fi conferit o reputație; trebuie să ne-o câștigăm singuri.
― Da, da, cred că te-am înțeles destul de bine, spuse Francis scurt.
George amintea rareori de originile lui modeste.
― Ei bine, după cum ți-am spus și în mai, multe dintre polițele tale la Matthew Sanson au ajuns cumva în mâinile lui Cary. El a fost întotdeauna un soi de trezorier al familiei, după cum Matthew a fost oaia neagră, iar polițele tale au fost răscumpărate de Cary în schimbul unui avans în bani pentru Matthew.
― Găsesc că ăsta nu e nici un avantaj, mormăi Francis.
― Păi, ba da, este. Am hotărât între noi, în familie, să anulăm jumătate din valoarea tuturor polițelor care au ajuns în mâna lui Cary de la Sanson. Nu e cine știe ce, dar va fi o dovadă a voinței noastre de a îndrepta răul făcut. După cum am spus, nu e mare lucru. Cam o mie două sute de lire.
Francis roși.
― Nu pot accepta pomana ta, George.
― Nici nu poate fi vorba de pomană. În primul rând, poate că ai pierdut banii în mod nedrept. Din punctul nostru de vedere, dorim ca integritatea să ne fie reabilitată. Chiar nu are nimic de-a face cu tine.
Doamna Tabb intră cu cina. Aranjă o masă lângă fereastră, puse tava pe ea și două scaune alături. Francis o urmărea. Mintea lui era frământată pe de o parte de fuga lui Verity și de perfidia lui Ross, iar pe de altă parte se confrunta cu gestul princiar al unui om în care începuse să nu se mai încreadă. Era cu adevărat un gest princiar și încă unul pe care mândria lui încăpățânată și acră nu trebuia să-l determine să-l refuze.
După ce doamna Tabb plecă, spuse:
― Vrei să spui că banii vor fi folosiți pentru reducerea datoriei mele la tine?
― Asta tu hotărăști. Dar eu ți-aș propune ca o jumătate din ei să meargă pentru reducerea datoriei și cealaltă jumătate să-ți fie plătită în bani gheață.
Francis roși și mai tare.
― E foarte drăguț din partea ta. Chiar nu știu ce să spun.
― Nu mai spune nimic. Nu e un subiect de discuție plăcut între prieteni, dar trebuia să-l lămuresc.
Francis se lăsă să cadă în scaunul său.
― Mănâncă ceva, George. După aceea o să deschid o sticlă cu brandy de la tatăl meu, în cinstea evenimentului. Fără îndoială că o să-mi mai înmoaie supărarea pe Verity și o să mă facă un tovarăș mai plăcut. Rămâi peste noapte?
― Mulțumesc, spuse George.
Cinară.
În salonul de iarnă Elizabeth tocmai se scuzase și ieșise din nou. Domnul Odgers își termina șarlota cu zmeură, iar doamna Odgers prăjitura cu migdale. Acum că erau urmăriți doar de ochii bătrânei doamne, atitudinea lor era ceva mai relaxată.
― Mă întreb dacă are de gând să facă gestul cuvenit față de ea, spuse doamna Odgers. Nu se pot căsători în această seară, iar cu marinarii ăștia nu știi niciodată. Se prea poate să aibă o nevastă portugheză de care ea să nu știe. Tu ce crezi, Clarence?
― Hm? făcu domnul Odgers cu gura plină.
― Biata Verity, spuse mătușa Agatha. Biata Verity! Închipuiți-vă, biata Verity să plece ea așa!
― Mă întreb ce impresie va produce în Falmouth, spuse doamna Odgers. Bineînțeles că într-un port morala este întotdeauna mai puțin strictă. Și s-ar putea să facă și o ceremonie de cununie numai ca să arunce praf în ochii lumii. În orice caz, bărbaților care își omoară prima soție ar trebui să li se interzică să se mai însoare din nou. Ești de acord, Clarence?
― Îhî, spuse domnul Odgers.
― Biata Verity, spuse mătușa Agatha. A fost întotdeauna încăpățânată ca mama ei, îmi aduc aminte când avea șase sau șapte ani, anul în care am dat balul mascat...
În salonul mare fusese adus brandy-ul.
― Nu pot să sufăr chestiile astea necinstite, pe sub mână, spuse Francis cu amărăciune. Dacă el ar fi avut curajul să vină aici, în fața mea, poate că nu mi-ar fi plăcut, dar nici nu l-aș fi disprețuit de moarte.
După perioada în care se îndepărtase de George, acum se simțea din nou împins către vechea intimitate. Practic avea în buzunar șase sute de lire pe care nu crezuse că le va mai vedea vreodată – și aceeași sumă scăzută din datorii. Nicicând nu ar fi fost un prilej mai bine-venit decât astăzi. În lunile viitoare s-ar putea să fie chiar un lucru esențial. Însemna o viață mai lesnicioasă pentru ei și mai puține economii la sânge. O faptă măreață care merita o recunoaștere pe măsura ei. Greutățile sunt un prilej de a-ți cunoaște adevărații prieteni.
― Dar tot timpul, continuă Francis, el a procedat așa. De la început s-a ascuns de noi, furișându-se și întâlnindu-se cu fata la Nampara – cu complicitatea lui Ross. Tot timpul s-a furișat și s-a furișat. Mă bate gândul să plec mâine călare la Falmouth și să-i alung din cuibul iubirii lor.
― Și fără îndoială că o să descoperi că el tocmai a plecat către Lisabona, împreună cu ea. George luă o înghițitură de brandy. Nu, Francis, lasă-i în pace! Nu e bine să te pui într-o postură proastă încercând s-o forțezi să se întoarcă. Răul a fost făcut. Poate că în curând ea va începe să plângă să se întoarcă.
Francis se ridică și începu să aprindă lumânările.
― Ei bine, aici n-o să se mai întoarcă, poate să plângă și un an! Să se ducă la Nampara, unde au pus la cale chestia asta. Să-i ia dracu’, George! Francis se întoarse și își arătă fața furioasă în lumina lumânării. Dar lucrul care mă doare până în adâncul sufletului este blestematul de amestec pe ascuns al lui Ross. La dracu’, mă așteptam la loialitate și mai multă prietenie din partea singurului meu văr! Ce i-oi fi făcut de a trebuit să se ascundă de mine în felul ăsta!
― Păi, spuse George, presupun că te-ai însurat cu fata pe care o voia el, nu-i așa?
Francis se opri din nou și îl fixă cu privirea.
― Oh, da. Oh, da... Dar asta a fost demult. Suflă și stinse lumânarea. Rana s-a cicatrizat de mult. S-a însurat și e fericit și el; mai fericit decât... N-are nici un rost să-mi poarte ranchiună din pricina asta.
George privea afară în grădina care se lăsa cuprinsă de întuneric. Lumânările îi proiectau umbra neclară și adusă de spate pe perete.
― Francis, îl cunoști pe Ross mai bine decât mine, așa că nu știu ce să-ți spun. Dar mulți oameni – mulți oameni pe care îi apreciem după valoarea lor de fațadă au ciudățenii în adâncul lor. Eu am descoperit asta. S-ar putea ca Ross să fie unul dintre aceștia. Nu judec pe nimeni, dar știu că toate propunerile pe care i le-am făcut au fost refuzate.
Francis se întoarse la masă.
― Nu sunteți în relații de prietenie? Nu, bănuiesc că nu. În ce mod l-ai ofensat?
― Nu pot să-mi dau seama. Dar știu că, atunci când s-a deschis mina lui, toți ceilalți investitori voiau ca afacerea să se deruleze prin banca noastră, și totuși el s-a luptat până în pânzele albe să-i facă să-l accepte pe Pascoe. Apoi, uneori mi-au ajuns la urechi remarci făcute de el; erau cuvintele unui om cu resentimente ascunse. Și, în fine, mai este această strategie ascunsă pe care a lansat-o cu câteva topitorii de cupru și care este îndreptată în secret împotriva noastră.
― A, nu sunt chiar de aceeași părere cu tine, spuse Francis. Scopul ei este să obțină prețuri mai corecte pentru mine.
George îi aruncă o privire prin semiîntuneric.
― Nu mă deranjează deloc acest lucru, pentru că strategia va eșua din lipsă de bani. Cu toate acestea, demonstrează o adversitate față de mine pe care cred că nu o merit mai mult decât meriți tu această trădare a intereselor familiei voastre.
Francis îl fixă cu privirea pe celălalt bărbat; urmă o liniște prelungită. Ceasul din colț bătu ora șapte.
― Nu cred că strategia lor va da greș neapărat din lipsă de bani, spuse Francis pe un ton neutru. Sunt o mulțime de interese importante în spatele ei...