În ajunul Crăciunului, Demelza deschise o scrisoare de la Verity în care îi scria:
Draga mea verișoară Demelza,
Scrisoarea ta, care m-a bucurat, mi-a ajuns ieri de dimineață și îți răspund – ce prompt din partea mea! – ca să-ți spun cât de bucuroasă sunt să aflu că totul este bine la voi, cu bolile astea care bântuie peste tot. În acest oraș lucrurile merg foarte rău, fac ravagii vreo două sau trei boli, iar cine nu a luat una se îmbolnăvește de alta. Totuși, mulțumită lui Dumnezeu, am scăpat și noi, duminică la biserică băncile nu erau pline decât pe jumătate din această cauză, iar după slujbă am vizitat-o pe doamna Daubuz, soția primarului, să-i prezentăm condoleanțe pentru pierderea băiețelului ei. Am găsit-o foarte tristă, dar resemnată, este o femeie foarte bună.
Mă bucur că ai primit în sfârșit vești că Mark Daniel este în siguranță în Franța – ca și când cineva ar putea fi în siguranță acolo în prezent. S-a întâmplat un lucru îngrozitor, nu aș fi dorit niciodată să se întâmple așa ceva, îl compătimesc pe Mark, dar nu-i pot ierta fapta.
Aici, noi am fost foarte ocupați săptămâna trecută. Flota Indiei de Est, compusă din trei vase minunate și o fregată, cu două flote din Indiile de Vest și cu una din Portugalia, care a venit acasă, au intrat toate în portul nostru, cu excepția câtorva din Insulele Leerward, care și-au continuat drumul pe Canalul Mânecii. De la noi de acasă, portul este o priveliște minunată cu cele peste 200 de pânze ale vaselor. Flotele sunt la mare preț, iar orașul este plin de pasageri debarcați de pe vase.
Ei bine, draga mea, sunt foarte fericită cu noua mea viață. Cred că vârsta depinde mult de felul în care te simți, ca fată nemăritată de aproape treizeci și unu de ani mă simțeam bătrână și ofilită, dar ca femeie măritată nu mi se mai pare deloc așa. De când am venit aici m-am îngrășat și nu mai fac guturai, poate climatul mai blând îmi este favorabil, dar nu cred că asta este cauza. Andrew este și el fericit și fluieră tot timpul prin casă. Este ciudat, pentru că la Trenwith niciodată nu fluiera nimeni. Îmi lipsesc teribil unele lucruri, vechile mele ocupații, iar adesea tânjesc să văd fețele cunoscute, mai ales când Andrew este plecat, dar până acum, draga mea, se poate spune că credința ta în noi nu a fost în zadar. Fii binecuvântată pentru tot ce ai făcut!
Poate că mi-aș fi dorit ca de acest Crăciun să ne vedem și să ne împăcăm cu toții, o întâlnire adevărată între noi șase, bineînțeles și cu Julia și Geoffrey Charles. Ar fi fost bine, dar mi-e teamă că din păcate Francis nu se va îndupleca niciodată. Dar știu că Ross o va face, iar în primăvară, când vremea se va face frumoasă, și Ross va fi mai puțin ocupat, vreau să veniți amândoi și să petreceți o săptămână cu mine. Avem destui prieteni, și toți cei care îl cunosc bine pe Andrew îl plac.
Draga mea, îmi pare foarte rău că toată munca lui Ross pare să se ducă pe apa sâmbetei, este așa de rău și de păcat, pentru că industria are nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi; pe aici sunt mineri de le minele de cositor aflați în suferință, iar unii au intrat în oraș săptămâna trecută și au produs tulburări. Până acum a fost o iarnă groaznică, iar cu atâția oameni care aproape mor de foame eu sper și mă rog să nu se întâmple nimic pe aici așa cum s-a întâmplat dincolo de Canal. Încearcă să nu-l lași pe Ross să pună atâta la inimă, așa cum este predispus câteodată să o facă, simțind că orice eșec este și eșecul lui. Dacă se întâmplă ce este mai rău, și topitoriile se închid, s-ar putea să fie doar o amânare pentru câțiva ani, pentru ca în vremuri mai bune să se redeschidă. Căpitanul Millet, unul dintre căpitanii de fregată, spunea ieri că ceea ce ne trebuie este un alt război. O soluție îngrozitoare, dar au fost și alții în încăpere care au fost de acord cu el. Eu zic că e mai bine sărăcie decât asta.
Singurul meu regret este că Andrew este plecat prea mult. Pleacă în seara asta și o să lipsească toate sărbătorile Crăciunului și de Anul Nou. M-am gândit adesea să merg cu el, dar spune să aștept până la vară când Golful Biscaya nu va mai fi așa agitat. Iubește marea cu devotament, dar este cunoscut în marină drept „zbirul“. Întotdeauna când vine acasă pare încordat, ca și când călătoria i-ar fi pus nervii la încercare, se supără ușor și îi sare țandăra din te miri ce. Cred că și bea puțin în timpul șederii pe mare, și nu e de mirare, pentru că are nevoie de ceva care să-l susțină, dar când este pe uscat nu pune o picătură în gură. Am nevoie de o zi din timpul lui prețios petrecut acasă ca să-l fac aproape fericit; apoi însă, curând trebuie să se pregătească și să plece.
Încă nu i-am cunoscut pe cei doi „copii“ ai mei. Este oarecum un chin pentru mine, dar care va lua sfârșit în jurul Paștelui când The Thunderer, cu cadetul James Blamey la bord, este așteptat acasă. Esther Blamey, fiica lui Andrew, este la școală la internat și locuiește cu sora lui lângă Plymouth. S-ar putea ca și ea să vină să ne viziteze în primăvară. Să vă rugați atunci pentru mine! Îmi doresc atât de mult să-i fac să se simtă în casa noastră ca și când ar fi căminul lor, să se simtă bine-veniți; mi-ar plăcea atât de mult ca relațiile dintre noi să ne apropie. Mă gândesc uneori că sunt atât de puțin sociabilă și mi-aș dori să fiu mai degajată, așa cum sunt alții.
Menajera noastră, doamna Stevens, a fost cuprinsă de niște dureri groaznice de stomac noaptea trecută, încât am trimis după doctorul Silvery, dar acesta a spus că e vorba de crampe și i-a dat să-și pună o cataplasmă cu pucioasă, cusută în țesătură de in fină, pe care, atunci când e nevoie, să o țină aproape de locul unde o doare. A fost un tratament minunat, dar eu, una, cred că nu ia suficientă rubarbă, care-i purgativă.
O să mă gândesc la voi de Crăciunul ăsta. Sunt foarte, foarte bucuroasă că mi-ai dat curajul de a-mi construi propria viață.
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă aibă în pază pe amândoi!
Verity