Notă despre noua ediţie

Lucrarea de faţă nu este o istorie literară în accepţia obişnuită a termenului, întrucît nu-şi propune să înregistreze metodic producţia literară din perioada 1948-1989. Ea urmăreşte cu deosebire evoluţia fenomenului artistic românesc în condiţiile tragice ale unei societăţi opresive şi eforturile excepţionale ale scriitorilor români de a găsi căile şi mijloacele prin care să facă să funcţioneze, cu cît mai puţine concesii, instituţia literaturii. Despre compromisurile şi mezalianţele repugnante şi adesea inutile ale scriitorilor cu puterea şi despre literatura publicată de ei în perioada comunistă s-a scris cu patimă şi încrîncenare la începutul anilor ’90. Încet-încet, subiectul şi-a pierdut ardenţa şi cercul celor interesaţi de el s-a restrîns continuu. S-au împuţinat articolele flagelante şi, pe măsură ce anii trec şi ne îndepărtăm de deceniile de ruşine şi de umilinţă ale trecutului comunist, acesta nu ne mai pare hidos. Ieşirile furioase şi încruntările tîrzii ale celor ce se mai simt încă urzicaţi întrunesc din ce în ce mai puţine adeziuni. Insistenţa lor a devenit – ca să spun aşa – nerezonabilă. Recuperînd, în prima lui variantă (de la Editura Fundaţiei Pro), materia unor articole fierbinţi din primii ani postrevoluţionari, studiul nu a putut dosi sentimentele şi chiar frustrările autorului exasperat de pierderea atîtor energii artistice naţionale în lupta fără speranţă cu vicleniile regimului comunist. Sinceritatea aceasta a avut urmări nedorite, determinîndu-i pe unii dintre comentatorii ei să dea verdictul după primele pagini parcurse, catalogînd cartea drept patetică şi pe alocuri denigratoare.

Renunţînd la primul capitol al cărţii – cel dedicat istoriei raportului literaturii cu propaganda (cel vinovat de „părtinire”) –, această a doua ediţie va fi scutită de asprimi, încrîncenări şi lamentaţii. Ceea ce va produce, poate, dezamăgire în rîndul celor care consideră că asemenea răbufniri neacademice au, totuşi, noima lor, după anii de teroare fizică şi psihică pe care i-au trăit.