capitolul 11

Mai fusese sărutată aşa înainte? În aşa fel încât unirea buzelor, a limbilor să-i facă tot corpul să vibreze? Mai fusese vreodată sedusă atât de complet de cuvinte şi de un singur sărut minunat?

Când se răsturnase oare situaţia? Crezuse că va trebui să îl seducă ea, să îl bage în dormitor, şi apoi, în pat. Se gândise să fie totul uşor şi liniştit, la fel ca seara, pentru simplul scop de a se elibera de dorinţa adunată în ea când era în preajma lui.

Ar fi trebuit să fie simplu.

Dar nu era.

O atinse cu buzele pe obraji, pe sprânceană, apoi ochii lui albaştri şi calmi o priviră în timp ce îi descheia cămaşa. Abia o atingea, iar ea nu putea să îşi elibereze aerul din plămâni. Abia o atingea, şi totuşi, controlul trecea din mâinile ei în mâinile lui.

Stătea acolo, în lumina difuză, cu ochii pe ea, iar ei nu îi păsa.

Cu cămaşa descheiată, el îşi trecu degetul pe claviculă, apoi în jos peste sâni. Doar o şoaptă, o atingere suavă. Dar pielea ei tremura.

– Ţi-e frig? o întrebă el.

– Nu.

Iar el zâmbi.

– Atunci…

El îi împinse uşor cămaşa de pe umeri şi o lăsă să cadă pe podea.

– Frumos, murmură, atingând uşor cupele dantelate ale sutienului.

Mac lăsă aerul să iasă din piept, dar i se puse un nod în gât şi îşi ţinu iar respiraţia.

– Carter, mă faci să mă simt neputincioasă.

– Ador ochii tăi. Mări magice, răspunse el, trecându-şi degetele peste trunchiul ei, apoi urcând, coborând, lăsând dâre mici de senzaţii sclipitoare în urma lor. Mi-am dorit să te privesc când te ating. Uite aşa.

Explora încet, sigur. Dune şi văi, unduiri şi unghiuri. În timp ce corpul ei tremura de plăcere, el îi deschise nasturele de la pantaloni şi îi desfăcu fermoarul.

Din nou, îşi plimbă degetele de pe talie în jos, centimetru cu centimetru. Pantalonii îi alunecară de pe şolduri, pe picioare.

– Vino, spuse el şi îi luă mâna. Păşeşte.

Ea ascultă ca o femeie în transă şi simţi pulsul luând-o razna, în timp ce privirea lui se îndreptă în jos, la fel ca mâinile. Încet. Zâmbi.

– Îmi plac cizmele tale.

Mac se uită la cizmele mulate, cu toc subţire, asortate în acel moment doar cu sutienul şi chiloţii.

– E o adevărată ţinută.

Zâmbind, Carter îşi băgă degetele în banda de la chiloţii ei, iar când o trase şi îi lipi corpul de al lui, ea reuşi să spună doar: „Ah, Doamne“.

De data aceasta, gura lui o întâlni pe a ei, plină de pasiune, fierbinte. Chiar când Mac era pe cale să se topească, o întoarse cu spatele spre el. O prinse uşor cu dinţii de curbura gâtului, iar ea îşi lăsă capul pe spate.

Carter îşi lăsă mâna liberă să se plimbe peste pielea ei moale, peste unghiuri şi unduiri, în timp ce îşi descheie propria cămaşă. Când pieile lor se atinseră, Mac îşi puse braţul în jurul gâtului lui, iar trupul ei începu să se mişte în acelaşi ritm cu al lui.

Nu prea repede, îşi reaminti el. Voia să savureze fiecare moment, fiecare atingere, fiecare respiraţie. O avea în braţele lui pe Mackensie.

Inima ei bătea cu putere sub mâna lui, şi această simplă idee i se părea un miracol. Ea era cu el, îl simţea, îl dorea, iar în seara aceasta, în sfârşit, visurile băiatului, dorinţele bărbatului vor fi eclipsate de realitatea femeii.

Carter îşi scoase pantofii cu picioarele, savurând gustul şi textura spatelui ei. Prinse breteaua de la sutien în dinţi şi o împinse deoparte, ca să poată simţi unduirea plăcută, foarte plăcută, a umerilor ei.

Ea se arcui în faţa lui, trepidând.

Plăcere, se gândi el, atât de multă plăcere de oferit şi de primit. Îşi dorea să o satisfacă, să o sature de senzaţii şi să o privească cum le primeşte. În timp ce propriile nevoi pocneau în interiorul lui, îi desfăcu sutienul, chiar când mâna lui trecu tandru peste dantela chiloţilor ei. Îi simţi coapsa interioară şi o mângâie tandru, o atingere uşoară cu vârful degetului pe sub dantelă.

– Carter, suspină ea, cu mâna pe a lui, încurajându-l.

Însă el se retrase şi o întoarse iar cu faţa spre el.

– Îmi pare rău. Nu am terminat.

În ochii ei magici se vedea acum furtuna, iar pielea ca de porţelan se îmbujorase de pasiune. Pentru el, se gândi Carter. Un alt miracol. Ea se întinse după el, cuprinzându-i gura într-un sărut disperat.

„Aşteaptă“, îşi spuse el, în timp ce sângele îi zvâcnea în vene. „Aşteaptă, mai am.“

O îndreptă uşor spre pat şi se întinse alături de ea.

– Cizmele, spuse ea.

– Îmi plac, răspunse el şi o sărută pe sâni.

Trupul ei tremura şi strălucea, o durea şi ofta. Mintea ei se golise de orice altceva în afară de el şi de ce îi făcea el.

Mâini uşoare şi buze pricepute îi acopereau corpul de plăcere, strat după strat, până când nu mai putu să respire prin ele.

– Nu pot. Nu pot.

– E O.K.

Degetul lui alunecă în jos, peste ea, în ea.

Vălurile fură sfâşiate cu o explozie de uşurare.

În timp ce corpul ei se cutremura de plăcere, el îşi plimbă buzele în jos şi îşi folosi gura ca să o distrugă. Ea se ridică şi căzu. Atât de repede, atât de repede. Atât de mult, în timp ce senzaţiile erau fără oprire, până când totul deveni o umbră, şi lumină, şi mişcări nebune. O mare de sentimente o inundă, o furtună în interiorul ei, împingând-o spre disperare, până când străpunse următorul val.

Când el o pătrunse în sfârşit, gemură împreună.

Ea se arcui, aproape rupând lesa tot mai subţire care o ţinea sub control. El o privi în ochi, acum întunecaţi, sclipitori, în timp ce oferea plăcere pentru amândoi cu mişcări lungi, lente. O simţi cum se înalţă, o privi cum se înalţă, se adânci în ea.

– Mackensie, spuse el şi se lăsă absorbit de privirea ei, de trupul ei, înecându-se.

Se simţea de parcă era beată şi drogată, încât până şi degetele de la picioare i se păreau grele. Aerul îi intra şi îi ieşea din plămâni din nou, ceea ce era un lucru bun. Era destul de sigură că se oprise din respirat de mai multe ori, în timp ce Carter…

O anihilase, decise ea.

Chiar şi acum, când el stătea întins pe ea, ca un om lovit, iar inimile le băteau la unison, ca două mingi de tenis frenetice, el îi atinse uşor gâtul cu buzele.

– Eşti bine? o întrebă.

Bine? Era nebun? Erai bine dacă alunecai pe gheaţă şi reuşeai să nu îţi rupi un picior. Erai bine dacă intrai în cada cu apă fierbinte, după o zi grea de muncă.

Nu erai bine când tot sistemul îţi era întors pe dos, şi apoi pus la loc.

– Da, spuse ea în lipsa altui răspuns. Tu?

– Mmm. Mackensie e goală în pat cu mine. Sunt foarte bine.

– Încă mai am cizmele în picioare.

– Da. Chiar mai bine. Scuze, m-am lăsat cu toată greutatea pe tine, spuse el şi se întoarse, strângând-o lângă el.

– Carter, eşti aproape la fel de slab ca mine. Nu eşti greu.

– Ştiu. La chestia că sunt slab mă refer. Sunt aşa de când mă ştiu. Cor… Cineva m-a convins o dată să merg la sală, la un antrenor personal. Dar cine are timp pentru asta? ADN-ul meu nu include şi muşchi.

– Ai un corp foarte atrăgător. Să nu laşi pe alţii să îţi spună altceva. Şi e foarte rezistent.

– M-am păstrat pentru tine, zâmbi el şi îi studie chipul. Eşti atât de frumoasă.

– Nu sunt. Ştiu, pentru că de asta mă ocup. Am o faţă interesantă, pe care o pot pune în valoare. Am o constituţie slăbănoagă, destul de tonifiată de la… ei bine, mai mult de la gândul că merg la sală decât de la mersul propriu-zis. E ca un umeraş. Hainele arată destul de bine pe el. Altfel, sunt doar sârme.

– Eşti frumoasă. Să nu… îi laşi pe alţii să spună altceva. Scuze, nu mă pot abţine.

Ea râse şi se cuibări lângă el.

– Da, domnule profesor.

– Ai fost frumoasă dintotdeauna. Ai părul roşu şi ochii de culoarea mării. Şi gropiţe în obraji.

Carter se gândi că, dacă mai stăteau cincisprezece minute, putea să o ia în braţe şi să o vadă cum se arcuieşte din nou.

Ea îşi ridică puţin capul şi îi zâmbi. Ochii lui erau închişi, iar faţa îi era relaxată. Se gândi că aşa arăta şi când dormea. Dacă s-ar fi trezit dimineaţa lângă el, aşa ar fi arătat.

Încetişor, trasă o linie cu degetul pe maxilarul lui.

– De la ce e cicatricea asta interesantă de aici?

– O săritură greşită peste un gard.

– Fugeai de strigoi – precum căpitanul Jack Sparrow?

– Aş vrea eu. Pun pariu că îţi place de Johnny Depp.

– Sunt în viaţă. Sunt femeie. Următoarea întrebare.

– El transcende generaţiile. E interesant. Femeile mature îl consideră irezistibil din punct de vedere sexual, la fel ca adolescentele de la orele mele.

– Eu l-am văzut prima. Dar să ştii că, în momentul ăsta, un alt bărbat mi se pare irezistibil din punct de vedere sexual. O săritură greşită peste un gard, îi dădu ea un indiciu şi zâmbi.

– Aaa, asta. Fugeam de nişte copii care căutau să se amuze bătându-mă. A trebuit să mă caţăr pe un gard şi, în felul meu graţios şi agil, care, din păcate, nu seamănă cu cel al piraţilor sau al actorilor care îi joacă, am reuşit să alunec. M-am zgâriat într-o sârmă.

– Auuu. Când s-a întâmplat?

– Săptămâna trecută.

Chicotind, Mac se urcă pe el.

– Pitici nenorociţi.

– Aşa erau. Aveam zece ani, dar ei erau nişte pitici nenorociţi.

– Ai reuşit să scapi de ei.

– Atunci da.

O trase de şuviţele scurte de păr, pentru a o săruta. Oftând de plăcere, Mac se aşeză cu capul pe curbura umărului său.

Era atât de plăcut să stea cuibăriţi aşa. Piele pe piele, cu bătăile liniştite ale inimii la unison şi cu fiecare centimetru pătrat din corpul ei alintat perfect de un bărbat pe care îl găsea ridicol de atrăgător, din toate punctele de vedere.

Ar fi putut să stea aşa, exact aşa, ore întregi. Zile. Adormită, şi caldă, şi îmbârligată cu deliciosul Carter Maguire. Iar dimineaţa ar fi putut…

Mac deschise ochii larg. Ce prostii tot debita? Ce tot făcea? Dimineaţa? Ore şi zile? Impulsul de panică o făcu să se ridice.

– Ce s-a întâmplat?

– Ce? A, nimic. Nimic. Ce ar fi putut să se întâmple?

Se ridică şi el, lent şi sexy, în timp ce inima şi hormonii ei prevesteau dezastru.

Trebuia să plece. Să plece atunci. Înapoi la realitate. Înapoi la normalitate, înainte să facă ceva prostesc şi să se îndrăgostească.

– Doar… Doamne, ia uite cât e ceasul! Trebuie să plec.

– Să pleci? Dar…

– A fost minunat. Totul… chiar minunat. „Doamne Iisuse, nu am decât cizmele pe mine.“ Am pierdut noţiunea timpului. E târziu.

Vizibil derutat, Carter se uită la ceas.

– Nu chiar. Nu…

– E zi de lucru, spuse ea, încercând cu disperare să nu se agite prea tare în timp ce îşi căuta lenjeria, deşi panica o cuprinsese deja.

Unde îi era sutienul, unde îi era sutienul?

„La dracu’ cu sutienul!“

– Mai am o sută de mii de lucruri de făcut. Mâine trebuie să încep devreme.

– O să pun alarma să sune. Oricum, eu mă trezesc la şase. Rămâi, Mackensie.

– Chiar mi-ar fi plăcut să pot rămâne. Serios.

De câte ori putea spune „serios“ în cinci minute? Urma să bată un record.

– Da, dar mă cheamă datoria. Nu, nu te ridica.

„Te rog, te rog, nu te ridica“, se gândi ea în timp ce Carter se dădea jos din pat.

– Rămâi, spuse el şi o atinse pe obraz în timp ce ea îşi punea cămaşa. Vreau să dorm cu tine.

– Cred că tocmai am făcut asta, adăugă ea, zâmbind larg.

– Să dorm.

– Of, eşti foarte drăguţ, Carter. Mi-ar plăcea, dar o lăsăm pe altă dată. Trei evenimente, prezentare. Sunt foarte ocupată, continuă ea şi îl sărută. Trebuie să fug. Mersi pentru tot. Te sun eu.

Şi dispăru.

Of, era o persoană oribilă. O nebună, se gândea Mac în timp ce conducea spre casă. Probabil că urma să ajungă în iad. O merita. Dar făcuse ce trebuia, cea mai bună variantă. Pentru ea, dar şi pentru Carter.

Cu siguranţă pentru Carter, îşi spuse ea.

Să se ducă în iad? Ridicol. Ar fi trebuit să primească o medalie sau ar fi trebuit să îi ridice o nenorocită de statuie pentru că făcuse ce trebuia.

Făcuse ce trebuia şi gata. Acum, totul urma să fie bine. Totul va fi bine.

Perfect, ar fi putut spune.

Văzu luminile aprinse în aripa centrală a conacului şi îi mulţumi lui Dumnezeu. Parker şi Laurel o vor aproba. Îi vor susţine decizia. De asta avea nevoie, se gândi şi puse o frână cu scârţâituri în dreptul semaforului din faţa casei. Doar o mică încurajare de la prietenele sale, astfel încât să îi dispară senzaţia de rău din stomac.

Dădu buzna în casă şi alergă în sus pe scări, strigând-o pe Parker.

– Suntem toate aici, spuse Parker şi ieşi pe hol. Da’ ce-ai păţit? Ai făcut vreun accident?

– Nu, am făcut totul dinadins. Sau poate nu. Era şi o listă.

– O.K. Evident, nu eşti rănită. Suntem în camera mea, revizuim ultimele detalii, dacă tot ne-am strâns toate.

– E şi Emma?

– Da.

– Bine, bine, chiar mai bine.

Trecu pe lângă Parker şi intră în camera unde Laurel şi Emma erau înconjurate de prăjituri, ceai şi dosare.

– Hei. Chiar vorbeam despre reacţia ta de dimineaţă, spuse Laurel şi aruncă un creion pe jos. Ne gândeam să instalăm o cameră video.

– Cum a fost la cină? întrebă Emma.

– Am plecat. Pur şi simplu, am plecat, răspunse Mac, cu privirea cam pierdută, în timp ce îşi scotea haina. Şi tu ai fi făcut la fel.

– Uau, aşa de „bine“ a fost? întrebă Laurel şi luă farfuria. Ia o prăjitură.

– Nu, nu. A făcut o repetiţie marţi. Vă daţi seama? Iar masa din seara asta a fost minunată, cu lumânări şi sos de vin.

– Sos de vin, bolborosi Parker şi se aşeză. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că ai ieşit de acolo în viaţă. Ar trebui să anunţăm poliţia.

– O.K., staţi puţin, nu înţelegeţi toată chestia.

În încercarea de a se linişti, Mac respiră adânc de câteva ori. Nu o ajută cu nimic, dar continuă:

– A depus mult efort şi totul a fost minunat. Şi distractiv. Iar Bob a făcut o listă.

– Cine dracu’ e Bob? întrebă Laurel.

– Nu contează, dar Carter s-a ruşinat foarte tare. E atât de drăguţ. I se înroşesc vârfurile urechilor.

– Uuuu, adăugă Emma.

– Ştiu. Ce pot să fac? Sunt foarte confuză. A trebuit să mă culc cu el.

– Ştiu cum e când i se înroşesc unui tip urechile. Încep să îmi smulg hainele de pe mine, spuse Laurel, şi pentru că Mac tot refuzase să ia o prăjitură, mai luă ea una. Deci, aţi făcut sex.

– Nu am făcut sex. Am făcut cel mai minunat, uimitor, ameţitor şi copleşitor sex din istoria planetei.

– Devine interesant, zise Parker şi se făcu mai comodă, punând picior peste picior. Adică, sex tandru, lent, cu lacrimi de emoţie sau sex sălbatic, cu scârţâieli de pat?

– A fost… Nimeni nu m-a mai făcut vreodată să mă simt aşa.

Se aşeză pe braţul fotoliului lui Parker, privind fix spre focul din şemineu şi încercând să îşi găsească cuvintele.

– E ca şi cum ai şti că tu eşti centrul universului, singurul lucru pe care îl vede. Nimic altceva în afară de tine. E şi tandru, şi sălbatic, terifiant şi uimitor. E persoana aceea care nu vede pe nimeni altcineva în afară de tine. Când te atinge, nu mai e altcineva decât el.

Urmară trei oftaturi şi un moment de linişte.

– Şi de ce nu eşti în pat, în braţele lui acum? întrebă Emma.

– Păi, Dumnezeule, exclamă Mac şi se întoarse ca să o poată privi pe Emma. Nu ai auzit tot ce am spus până acum?

– Am auzit, mi-am imaginat, te-am invidiat.

– A trebuit să plec. Îmi doream să rămân, deci a trebuit să plec, spuse Mac şi se ridică în picioare, gesticulând puternic. Mi-aş fi dorit să rămân ghemuită lângă el. Aş fi vrut să trăiesc în patul ăla nenorocit, aşa că a trebuit să plec.

– Te-ai panicat, spuse Parker calmă.

– Normal că m-am panicat. Cine nu s-ar fi panicat? E atât de drăguţ, şi de somnoros, şi de satisfăcut, cu mica lui cicatrice, de când a sărit un gard.

– Carter sare garduri? întrebă Emma.

– Nu, nu contează. Ne abatem de la subiect. Vă spun, parcă eram hipnotizată sau drogată. A trebuit să plec de acolo. Şi, vai, Doamne, m-am purtat ca un bărbat.

În timp ce întreaga seară i se derula în minte, Mac îşi acoperi faţa cu mâinile şi continuă:

– Genul de tip care se dă jos de pe tine, se ridică în picioare şi spune: „A fost super, iubito. Mâine mă trezesc devreme. Te sun“.

– Of, Mac, nu ai făcut asta.

Mac o ameninţă pe Emma cu degetul.

– A trebuit să fac asta. E vorba despre autoconservare. Şi despre Carter-prezervare. Ar fi trebuit să scap de dorinţă după ce am făcut sex. Nu să mi-l doresc şi mai tare. E prea mult pentru mine, atâta tot. E dulce şi simpatic, deştept şi bun. E sexy şi are ochelarii ăia irezistibili. Şi i se mai şi înroşesc urechile. Adoră să predea. L-am privit în timp ce se afla la oră şi e… Toate astea se adună aici, spuse Mac, frecându-se cu o mână între sâni. Toate aceste sentimente şi nevoi se blochează aici.

Apucă cea mai apropiată cană de ceai şi o bău până la fund.

– E atent. Mă ascultă şi ia în considerare ceea ce spun. Mă face să gândesc.

– E clar, trebuie să îl oprim, spuse Laurel şi dădu dezaprobator din cap. Mac, scumpo, te-ai îndrăgostit de el.

– Asta nu e o posibilitate. De ce crezi că am plecat aşa cum am plecat? E ca şi cum ai cădea pe nisipuri mişcătoare. Dar nişte nisipuri mişcătoare moi, calde şi drăguţe. Nu sunt făcută pentru aşa ceva. Nu cred în lucrurile astea. Nu durează. E doar momentul, sau mai multe momente, până când totul începe să meargă în jos, se erodează, păleşte. Dumnezeule, câte nunţi am organizat aici, în care mirii erau la a doua căsătorie. La naiba, am avut parte şi de unii care erau la a treia căsătorie. Cine are nevoie de aşa ceva? Ştiu cum e când se destramă totul. Nu merită.

– Hai să punem totul într-o altă lumină, sugeră Laurel. Îţi e frică să te îndrăgosteşti de bărbatul pe care tocmai l-ai descris drept Mary Poppins al bărbaţilor. Adică, perfect din toate punctele de vedere, explică ea când văzu privirile întrebătoare din jur. Te-ai panicat şi ai fugit după ce ai avut, din câte se pare, o partidă de sex asemănătoare unei revelaţii religioase, cu un tip pe care îl respecţi şi îl admiri, şi de care eşti atrasă, şi toate astea doar pentru că mama ta e o mare curvă.

– Laurel!

– Nu, dădu Mac din cap spre Emma. Aşa e. Mama e o mare curvă. Dar ea nu se consideră aşa, fapt care îmi dă dreptate. Ea se vede ca o căutătoare a iubirii eterne. Mai degrabă e vorba despre bani, statut şi siguranţă, dar ea se jură că nu caută mai mult decât iubire. Tata s-a îndepărtat de ea, lucru pentru care nu pot să îl învinuiesc, şi de mine – lucru pentru care sunt îndreptăţită să o fac –, însă nu merita să depună atâta efort.

– Tu nu trebuie să fii ca ei, Mac, spuse Parker liniştită.

– Nu. Ştiu. Şi poate e sumbru să mă gândesc că nu sunt doar o excepţie de la regulă. Dar mie aşa mi se pare. Şi îmi place viaţa mea de acum, îmi place încotro merge.

Mai liniştită, se aşeză din nou.

– Carter e un bărbat serios. Lăsând toate celelalte aspecte deoparte, e un bărbat serios, cu o gândire tradiţională. Doar că e foarte atras de mine, atât. O atracţie care durează de mulţi ani. Dacă scap lucrurile de sub control, o să înceapă să se gândească să ne angajeze pentru eveniment. O să ajungă să o întrebe pe Parker de unde să cumpere inelul. Nu pot să îi fac asta. Am procedat corect când am plecat. Mai bine terminăm toată povestea asta acum, decât…

– Să rişti să fii fericită alături de cineva care e înnebunit după tine? sugeră Emma.

– Bine, dacă pui problema aşa… da. În momentul de faţă, aşa e.

– Mi-l dai mie?

Mac îi aruncă o privire tăioasă lui Laurel.

– Nu e amuzant.

– Nu, chiar nu e.

– Ştii ce mi se pare mie în momentul de faţă? întrebă Emma, studiind-o pe Mac cu ochii ei negri şi mari. Pentru că până acum nu a mai fost nimeni aşa de înnebunit după tine, nu într-un fel care să conteze, totul este prea real, iar tu nu ai simţit asta pentru nimeni. Ştiu asta, pentru că şi eu sunt în aceeaşi poziţie; aş spune că toate suntem. La mine, diferenţa e că eu tot sper să mi se întâmple aşa ceva.

– Iată şi motivul pentru întâlnirile în serie.

– Termină, Laurel, îi spuse Parker.

– Ai dreptate. Scuze. Fac pe deşteapta, pentru că sunt geloasă. Până în măduva oaselor. Nimeni nu a avut ochi doar pe mine.

– Dar pe mine mă vede prin filtrul unei iubiri mai vechi.

– Nu îl cunosc la fel de bine ca tine, în sensul biblic sau în orice alt sens, dar cred că e mai deştept de atât.

– Iubirea şi inteligenţa nu merg mână în mână.

– Nu, spuse Laurel şi ridică un braţ spre Mac. Uite şi dovada vie. Eşti îndrăgostită până peste cap de tipul ăsta.

– Nu mă ajuţi deloc. Parker?

– Ţi-e teamă că o să îl răneşti. Asta pentru că e un tip de treabă şi îl vei călca în picioare, înainte de a-i frânge inima şi de a-l lăsa distrus în bucăţele.

– Sună cam dramatic, dar da, cam asta ar fi.

– Şi eşti hotărâtă să crezi că eşti incapabilă să te implici într-o relaţie matură şi serioasă. Nu doar că tu consideri că nu meriţi să fii iubită, dar te îndoieşti că ai curajul şi puterea de a lupta pentru menţinerea relaţiei.

– Eşti puţin cam dură, dar…

– Cred că îl subestimezi. Şi pe tine, continuă Parker şi se ridică, luând de pe şemineu o poză într-o ramă din argint. Îţi aminteşti?

Mac luă poza părinţilor lui Parker, surprinşi râzând într-o îmbrăţişare, cu ochii plini de bucurie, de viaţă, de celălalt.

– Normal că îmi amintesc.

– Ai făcut poza asta cu câteva luni înainte să moară. Dintre toate pozele cu ei, asta e preferata mea. Ştii de ce?

Ochii lui Mac se umeziră privind poza. Ca întotdeauna.

– Poţi vedea cât de mult se iubeau, continuă Parker. Cât de fericiţi se făceau unul pe celălalt. Se certau, se ciondăneau şi cred că aveau şi momente când se săturau unul de celălalt. Dar tot se iubeau. Au reuşit să ţină o relaţie jumătate din vieţile lor. Tu ai surprins asta în poză. Pentru că tu ai văzut asta. Tu ai văzut asta în ei.

– Au fost două persoane excepţionale.

– Şi tu eşti la fel. Nu îmi pierd timpul cu prieteni care nu sunt excepţionali, spuse Parker şi puse poza înapoi pe şemineu. Respiră adânc, Mac. Iubirea e înfricoşătoare şi, uneori, trecătoare. Dar merită orice risc. Merită chiar şi suferinţa.

Mac nu era sigură. Cum putea cineva să fie sigur? Însă ştia că singurul lucru pe care îl putea face, pe care trebuia să îl facă, era să lase toate grijile deoparte şi să se ocupe de muncă. Partenerele, afacerea, clienţii depindeau de munca ei. Trebuia să se liniştească şi să fie atentă la priorităţi.

Somnul e un sfetnic bun, decise ea, mai ales că dimineaţă se va trezi devreme. Şi se va concentra sută la sută şi cu profesionalism asupra nevoilor clienţilor ei.

Petrecu o noapte agitată, certându-se cu sine însăşi, şi apoi se gândi, cu un gust amar, că nu mai pierduse o noapte gândindu-se la un bărbat de când avea şaisprezece ani.

Făcu o cafea atât de tare, încât o simţi prin tot corpul, de la prima înghiţitură. Dar, astfel, reuşi să acopere oboseala cu un strat de cofeină. Pentru că tartele la cutie păreau să indice că avea apetitul şi stabilitatea emoţională ale unui copil de şase ani, pregăti un mic dejun potrivit, după părerea ei, pentru un adult: iaurt, fructe proaspete şi o brioşă furată de la Laurel.

După ce spălă vasele ca la carte, se uită din nou pe notiţele pentru evenimentul din acea zi şi îşi verifică echipamentul. Un eveniment relativ mic, cugetă ea, în timp ce îşi alegea obiectivele. O singură domnişoară de onoare. Clientul voia intimitate, simplitate.

Ştia că mireasa alesese să poarte o rochie lungă albastră şi o pălărie foarte elegantă, în locul voalului. Avea un buchet cu trei gardenii albe, cu tulpinile înfăşurate într-o panglică din mătase.

Toate erau alegeri bune, după părerea lui Mac, deoarece pentru amândoi era a doua căsătorie.

„Vezi?“

– Nu începe iar cu chestia asta, murmură ea.

Tatăl miresei urma să o conducă la altar, dar săreau peste partea cu „predatul“ miresei. Normal, pentru că fusese deja „predată“.

După ce îşi luă echipamentul, programul evenimentului şi notiţele, se uită la ceas. Mai avea destul timp să îşi verifice e-mailul.

Deschise calculatorul, verifică şi dădu imediat cu ochii peste un e-mail nedeschis, primit de la MaguireC101. Într-o clipă, se îndepărtă de la birou şi începu să se plimbe prin studio.

Intră din nou în bucătărie, vânând o altă cană de cafea tare.

Nu era necesar să deschidă mesajul acum. De fapt, nu trebuia să îl deschidă acum. Trebuia să rămână concentrată asupra a ceea ce avea de făcut, nu? Era cel mai responsabil lucru pe care îl putea face. O decizie matură, precum iaurtul şi fructele proaspete.

Nu putea fi ceva urgent. Ar fi sunat dacă ar fi avut ceva urgent de spus. Sau de discutat.

Cum ar fi, „de ce m-ai lăsat baltă după ce te-am lăsat eu lată“?

Nu că ar vorbi vreodată Carter în felul ăsta.

Cel mai bine ar fi să se ducă sus, să facă un duş, să se îmbrace şi să meargă în casa cea mare pentru repetiţie şi pregătiri. Nu avea timp pentru chestii…

– Da, bine… Pe cine încerci să păcăleşti?

Se întoarse la calculator şi deschise e-mailul de la Carter.

Mackensie,

Am luat adresa de e-mail de pe cartea ta de vizită. Sper să nu te superi că îţi scriu. Ştiind cât de ocupată o să fii astăzi, nu am vrut să te sun şi să te deranjez.

Vreau să îţi spun, în primul rând, cât de mult mi-a plăcut noaptea trecută. Casa mea pare mai luminoasă şi mai plină astăzi, pentru că ai fost tu aici.

– Of, Doamne, Carter!

De asemenea, aş vrea să îţi mulţumesc din partea lui Bob, a soţiei acestuia şi a copilului lor încă nenăscut, pentru că nu mai trebuie să îl omor. Îţi e dator.

Iar în ultimul rând, în caz că ai căutat-o, am găsit o mănuşă de-a ta în hol. Probabil ţi-a căzut când ţi-ai pus haina în cuier. Iniţial, am vrut să te rog să mă laşi să o păstrez ca amintire, aşa cum femeile din perioada medievală păstrau obiecte de la cavalerii lor. Totuşi, după ce m-am gândit mai mult, mi s-a părut o idee cam înfricoşătoare, chiar şi pentru mine.

O să te mai contactez.

Până atunci, sper ca evenimentul de azi să decurgă bine. Cele mai bune urări pentru miri.

Carter

– Aoleu!

Gândindu-se că acest Carter Maguire era ca un drog pentru organismul ei, citi din nou mesajul de la început până la sfârşit. Apoi, deşi se simţi prost pentru ce urma să facă, îl imprimă. Îl luă sus şi îl ascunse într-un sertar.