capitolul 6

Dimineaţă, soarele strălucea puţin mai mult decât era necesar, după părerea lui Mac. În rest, totul era bine.

„Vezi“, îşi spuse ea. „Tinere şi rezistente.“

Încă în pijama, mâncă o miniprăjitură Hostess cu cafea, alături de cafea, şi privi păsările cum se aşază şi mănâncă din căsuţa instalată special pentru ele. „Doamna Cardinal se bucură şi ea de micul dejun din această dimineaţă“, observă ea. Alături de partenerul ei cu penaj colorat şi de vecinii neidentificaţi.

Avea nevoie de lentile potrivite cu care să poată focaliza de la distanţă, pentru a se uita mai de aproape la păsări şi a le identifica. Probabil mai avea nevoie şi de o carte sau de un ghid cu speciile de păsări, altfel nu avea cum să recunoască decât prigorile şi gaiţele albastre.

Realizând ce făcea, se îndepărtă de la fereastră. De ce naiba îi păsa? Erau doar nişte păsări. Doar nu o să înceapă acum să fotografieze natura şi păsările.

Enervată pe ea, plecă să se uite peste agenda cu întâlniri şi peste mesaje. Avea o programare de după-amiază a unei foste mirese de la Vows, acum însărcinată şi dornică să facă poze în noua postură. „O să fie distractiv“, se gândi Mac. În plus, pentru egoul ei era o confirmare a faptului că fotografiile de nuntă fuseseră foarte apreciate, din moment ce viitoarea mamă decisese să o aleagă tot pe ea.

Astfel, avea tot restul dimineţii liber ca să termine câteva lucrări pe care le începuse, să meargă la întâlnirea din corpul central şi să revadă portretele de nuntă ale clientei, pentru inspiraţie.

După o oră şi ceva, urma probabil să aibă nişte poze numai bune de adăugat pe site, consideră ea, sfârşind ziua cu bine.

Întinzându-se spre robotul telefonic, apăsă tasta Play, linia de serviciu. Răspundea la mesaje când era necesar, felicitându-se ce fată bună era, şi apoi verifica linia personală.

Avea trei mesaje, iar fluturaşii îşi făceau de cap în stomacul ei.

– La naiba, murmură ea în timp ce vocea lui Carter se auzi în aparat.

Ăăă, bună. Sunt Carter. Mă întrebam dacă nu ai vrea să luăm cina împreună în seara asta sau să mergem la un film. Poate îţi place mai mult la teatru decât la film. Trebuia să mă uit să văd ce au în program, înainte să te sun. Nu m-am gândit. Sau am putea să ieşim din nou la o cafea, dacă vrei. Sau… Nu mă pricep prea mult la chestiile astea. Nu pot nici măcar să las un mesaj ca lumea. Şi de ce ţi-ar păsa? Dacă te interesează una dintre ofertele de mai sus, sună-mă, te rog. Mersi. Ăăă. Pa, pa.

– Să te ia naiba, Carter Maguire, pentru că eşti atât de simpatic. Ar trebui să fii enervant. De ce nu mă enervează? Dumnezeule, o să te sun înapoi. Sunt sigură că o să te sun. Am intrat în belea.

Calculând, decise că avea şanse foarte mari ca el să fi plecat deja la muncă. Prefera să vorbească cu mesageria lui vocală decât cu el.

Când intră mesageria, Mac se relaxă. În comparaţie cu Carter, ea avea experienţă la acest tip de mesaje.

Carter, aici Mac. Cred că mi-ar plăcea să ieşim la cină sau la film, posibil şi la teatru. Nu am nici o obiecţie împotriva cafelei. Ce zici de vineri, că tot avem liber sâmbătă? Alege tu activitatea şi anunţă-mă. Te las pe tine să decizi.

„Vezi, nu trebuie să fie ceva serios“, îşi aminti ea. „Pot să controlez lucrurile, şi să mă şi distrez puţin, cu un tip foarte de treabă.“

Mulţumită, se hotărî să lucreze la prima oră din acea zi în pijama. Încadrându-se în program, se îmbrăcă şi merse la întâlnirea din clădirea principală, după care avu ceva timp liber, înainte de şedinţa foto.

Beculeţul de la mesageria vocală pâlpâia.

Ăăă, sunt tot eu, Carter. Te enervez? Sper că nu sunt enervant. Întâmplător mi-am verificat mesajele la serviciu, în pauza de prânz. De fapt, am vrut să le verific, în cazul în care m-ai fi sunat. Ceea ce ai şi făcut. Din păcate, vineri merg la cină cu cei de la facultate, şi nu pot lipsi. Te-aş invita, dar sunt sigur că, dacă ai merge cu mine, vei refuza să mai ieşim vreodată împreună. Aş prefera să nu risc. Dacă îţi convine o altă seară, mi-ar plăcea foarte mult să te scot în oraş chiar dacă am şcoală ziua următoare. În cazul în care eşti de acord, am putea merge la un restaurant, şi apoi la film. E prea mult? Probabil e prea mult. Încep să nu mai fiu coerent. Aş vrea să adaug, deşi ar putea să ţi se pară puţin probabil, că am mai invitat şi înainte femei la cină. Se pare că tocmai am pasat luarea deciziei la tine.

Ea zâmbi ştrengăreşte, aşa cum făcuse pe parcursul întregului mesaj.

– Bine, Carter, fii atent.

Apăsă pe butonul Redial şi aşteptă intrarea mesageriei.

Bună, profesore, ghici cine e? Apreciez că mă aperi de cina cu facultatea. Bunul-simţ şi cavalerismul ţi-au mai adus câteva puncte. Ce zici de sâmbătă seara? Hai să mergem întâi la cină, şi vedem ce mai urmează. Poţi să mă iei, la şapte, de acasă. Şi da, acum decizia îţi aparţine tot ţie.

Având o stare de spirit foarte bună, Mac porni muzica şi se aşeză la calculator. Cânta şi ea, în timp ce se uita din nou la pozele de nuntă ale clientei care urma să sosească. Pe măsură ce diferite cadre şi unghiuri îi răsăreau în minte, le nota pe un caiet. Se întoarse la dosare, să vadă ce echipamente, ce lumini şi ce tehnici folosise la portretele mirilor.

Luând în considerare tenul măsliniu al clientei, părul întunecat, ochii închişi la culoare şi exotici, Mac alese un fundal pe ivoriu. Amintindu-şi că era destul de timidă, puţin sfioasă, Mac decise să păstreze poziţiile cele mai bune după ce se relaxa puţin şi se obişnuia cu ideea de viitoare mămică.

Dar, între timp, putea să se pregătească. Apucă telefonul şi formă numărul Emmei, în vreme ce deschidea uşa de la ce numea ea „camera de recuzită“.

– Salut, am nevoie de o pungă de petale roz de trandafir. Trebuie să sosească o clientă, altfel aş veni eu să le iau. Poţi să mi le aduci? Şi poate, pentru orice eventualitate, câţiva trandafiri roşii cu cozi lungi? Pot să fie din mătase. Mersi. Pa.

Pregătită pentru întâlnire, se uită prin caseta roz cu produse de machiaj profesionale, şi apoi schimbă CD-ul cu unul New Age, care i se părea mai potrivit pentru şedinţa foto. Când intră Emma, Mac ajusta luminile.

– Nu ai spus ce nuanţă să aibă trandafirii roşii. Oricum, tu ştii.

– Nu contează prea mult. Mai pot să îi modific eu în Photoshop. Oricum… se întrerupse ca să ia trandafirii de la Emma, sunt perfecţi.

– Petalele de trandafir sunt naturale, aşa că…

– O să le pun la plată. Hei, dacă tot ai venit, poţi să îi ţii puţin locul? Aveţi aproape aceeaşi nuanţă de piele şi cam aceeaşi înălţime. Vino puţin, adăugă ea şi împinse trandafirii înapoi în braţele Emmei. Stai acolo, cu faţa spre fereastră, dar întoarsă spre mine trei sferturi şi cu privirea la aparat.

– Pentru ce e şedinţa foto?

– Pentru o tipă însărcinată.

– Aaa, pentru Rosa, spuse Emma şi îşi ocupă poziţia. Laurel a făcut săptămâna trecută tortul pentru petrecerea viitorului bebeluş. Nu-i aşa că sunt super clienţii care se întorc la noi? Aşa, putem să luăm parte la momentele importante din vieţile lor.

– Da, sunt super. Lumina e bună, cred. Pentru pozele standard sigur e.

– Ce faci cu petalele?

– Sunt pentru mai târziu, pentru şedinţa reală, după ce o conving pe Rosa să se dezbrace aproape de tot.

– Pe Rosa? întrebă Emma, prăpădindu-se de râs. Mult succes.

– O cunoşti, nu? Adică, înainte de a fi clienta noastră. Nunta a fost programată prin tine. O verişoară de gradul trei sau ceva de genul ăsta?

– Nepoata verişorului prin alianţă al unchiului mamei mele. Cred. Dar da, o cunosc. Eu ştiu pe toată lumea şi toată lumea mă ştie pe mine.

„Poate am noroc“, se gândi Mac.

– Ai putea să mai stai puţin? Poate va fi mai relaxată în preajma ta.

– Aş putea, confirmă Emma după ce îşi verifică ceasul, dar mai mult pentru că sunt foarte curioasă să văd cum o să încerci să o convingi să se dezbrace.

– Nu-i spune nimic, o repezi Mac atunci când auzi ciocănitul în uşă. Trebuie să o iau cu încetişorul.

„Uau! Ce contururi“, a fost primul gând al lui Mac atunci când deschise uşa. În mintea ei apăreau deja diferite unghiuri şi cadre care să exploateze acele rotunjimi, pentru a le scoate în evidenţă, în timp ce o conducea pe Rosa înăuntru.

Prezenţa Emmei era un avantaj. Emmaline ştia cum să îi facă pe oameni să se simtă în largul lor.

– Vai, Rosa, uită-te la tine! o primi Emma cu căldură, îndepărtându-i mâinile de corp. Eşti superbă!

Cu un râset scurt, Rosa dădu din cap, în timp ce Mac îi luă haina.

– Sunt enormă.

– Într-un fel superb. Pun pariu că abia aştepţi. Hai să ne aşezăm puţin. Aţi ales deja numele?

– Aşa credem mereu, dar după aceea ne răzgândim, răspunse Rosa cu un uşor oftat, ţinându-şi mâna pe muntele care era burtica ei, după care se aşeză pe un scaun. Astăzi am ales Catherine Grace, dacă e fată, sau Lucas Anthony, dacă e băiat.

– Foarte frumoase.

– Nu ştii încă sexul? întrebă Mac.

– Nu am vrut să ştim.

– Surprizele sunt minunate, nu? Şi cred că eşti încântată de şedinţa foto cu Mac.

– Sora mea m-a împins de la spate. Probabil că, la un moment dat, îmi va face plăcere să mă uit la poze cu mine umflată toată, ca un balon.

– Eşti frumoasă, spuse Mac simplu. O să îţi arăt. Stai puţin aici ca să îţi fac câteva poze de test. Pot să te servesc cu ceva înainte? Ceai, cafea?

Rosa scoase o sticlă de apă din geantă.

– Beau ca o cămilă şi fac pipi ca un elefant.

– Baia e chiar acolo şi poţi merge oricând, iar dacă vrei să facem pauze, trebuie doar să îmi spui.

– Bine, spuse Rosa şi se ridică cu greu din scaun. Îmi stă bine părul? Hainele sunt O.K.? Totul?

Îşi prinsese părul închis la culoare într-o coadă foarte îngrijită. Mac avea să rezolve asta. Alesese pantaloni negri simpli şi un pulover albastru aprins, care acoperea tot muntele. „Voi începe cu asta“, se gândi Mac.

– Eşti foarte bine. Doar câteva poze de test. Vezi banda de pe podea, acolo? Stai chiar pe X, te rog.

– Nici nu îmi pot vedea picioarele, spuse Rosa, dar se îndreptă spre marcaj şi stătu acolo înţepenită, în timp ce Mac verifica luminile.

– Întoarce-te într-o parte, cu capul spre mine. Bărbia puţin mai sus, nu atât de mult. Da, pune mâinile pe bebeluş, dădu Mac indicaţiile, uitându-se la Emma.

Emma înţelese semnalul şi începu să se plimbe în spatele lui Mac.

– Aţi aranjat deja camera copilului?

Emma o ţinu pe Rosa de vorbă, făcând-o să râdă, iar Mac făcu primul instantaneu cu un Polaroid. Frecă de picior aparatul pentru a grăbi procesul de developare, după care îl deschise şi îi arătă Rosei poza.

– Vezi? Eşti frumoasă.

Rosa luă poza şi se holbă la ea.

– Poate că sunt enormă, dar arăt tare fericită. Chiar e drăguţă poza, Mac.

– Următoarele o să fie şi mai frumoase. Hai să mai facem câteva în poziţia asta.

Mac observă că Rosa se simţea din ce în ce mai în largul ei datorită conversaţiei cu Emma. Încercă mai multe poziţii. Înclină capul puţin mai la dreapta, ridică umerii. Pe la jumătatea şedinţei foto, îi dădu Rosei unul dintre trandafirii cu coadă de la Emma, folosind florile ca recuzită.

Reuşi să facă un set complet de poze cu o femeie însărcinată, pe care le considera foarte frumoase şi obişnuite.

– Hai să încercăm şi altceva. Un alt unghi, o altă bluză.

– Păi nu am adus cu mine altă bluză.

– Am eu ceva.

Rosa se pipăi pe burtă şi spuse:

– Nu cred că ai ceva pe măsura mea.

– Nu trebuie să fie neapărat măsura ta. Ai încredere în mine, continuă Mac şi scoase o cămaşă bărbătească albă, simplă, din camera de recuzită. O s-o lăsăm descheiată.

– Dar…

– Ca să realizăm un contrast între liniile ascuţite ale cămăşii şi rotunjimile corpului tău. Ai încredere în mine. Şi dacă nu o să îţi placă pozele, nu le iei.

– Ce idee bună, o să fie amuzant, spuse Emma entuziasmată. Burticile cu bebei sunt atât de drăguţe.

– Sunt în treizeci şi opt de săptămâni. Burtica e cât muntele Everest.

– Are o formă frumoasă, îi spuse Mac. Iar pielea ta arată grozav. Culoarea, textura.

– Suntem doar noi, fetele, aici, îi aminti Emma. Chiar sunt curioasă cum o să arate. Lumina e aşa plăcută, şi arăţi bine în ea.

– Poate, dar o să arăt foarte grasă, spuse Rosa nu tocmai convinsă, în timp ce îşi scotea puloverul.

– Vreau şi eu unul! exclamă Emma şi îşi trecu mâna uşor peste burtică. Scuze, doar că e aşa… molipsitor. Suntem doar noi, înţelegi? Doar noi putem face asta.

– Sărbătorim femeia, insistă Mac, îmbrăcând-o pe Rosa cu cămaşa, îndreptând marginile şi întorcând mânecile de câteva ori. Hai să lăsăm şi părul liber, da? Tot pentru contrast, plus că arată mai feminin. Îţi mai pun puţin gloss pe buze, da? Ca să iasă mai bine în poze.

„E agitată acum“, se gândi Mac. Dar era bine. Putea să se folosească de starea ei.

– Întoarce-te spre mine trei sferturi, cu umărul puţin mai în faţă. Bine! Susţine burtica cu mâinile. Foarte frumos. Trebuie doar să ajustez puţin lumina.

– Eşti sigură că nu arăt aiurea? Neglijent? Mi se pare că arăt ca o vacă nemulsă.

– Rosa, o atenţionă Emma. Arăţi sexy.

Mac surprinse uimirea, plăcerea şi, în cele din urmă, mândria de pe chipul ei.

– Zâmbeşte larg. O.K. Priveşte fix la mine. Adică, uau, uite ce ai făcut! Superb! Eşti bine? Ai nevoie de o pauză?

– Nu, sunt bine. Mi se pare că arăt cam caraghios.

– Deloc, crede-mă. Emma, aranjează mâneca puţin, în partea dreaptă. Vezi, acolo unde… Perfect. Acum, Rosa, întoarce-te puţin mai mult spre mine. Mai mult. Aşa. Pune mâinile pe lateralele burticii. Bine.

Putea să vadă imaginea completă. Să vadă momentul, magia. Era aproape, se gândea Mac.

– Vreau să te uiţi în jos, după care să ridici privirea spre mine, doar ochii spre mine. Gândeşte-te la secretul tău, la puterea ta. Aminteşte-ţi, doar pentru un minut, cum a ajuns secretul acolo. Bum! Rosa, eşti extraordinară!

– Îmi pare rău că nu am un sutien mai frumos.

Simţind momentul, Mac lăsă aparatul mai jos şi propuse:

– Scoate-l.

– Mackensie! exclamă Rosa şi scoase un râset speriat.

– Încercăm un studiu al corpului. O să îţi placă la nebunie, spuse Mac, plină de energie. Stai jos, relaxează-te, facem o mică pauză. Trebuie să mai fac câteva aranjamente.

– La ce se referă prin „studiu al corpului“? Trebuie să fiu goală?

– Cred că o să aflăm, spuse Emma şi luă braţul Rosei. Hai să stăm puţin jos. Putem să ne uităm şi la ce face. Mac! o chemă Emma când sună telefonul. Răspund eu?

– Nu! alergă Mac, trăgând după ea un scaun mic, fără spătar. Ar putea fi… am eu un mic joc.

Tocmai punea scaunul pe marcaj şi îl acoperea cu un cearşaf ivoriu, când auzi vocea lui Carter la celălalt capăt al firului.

Îmi imaginez că ştii cine sunt. Sâmbătă, începem cu cina, şi apoi, păi… ăăă. Ora şapte. Rămâne aşa. E super. Eu, ăăă, nu ştiu dacă preferi ceva anume de mâncare sau dacă e ceva ce nu îţi place. Mi-ai fi spus dacă erai vegetariană, nu? Cred că mi-ai fi spus la un moment dat. Iar întorc lucrurile pe toate părţile. Ei bine, cred că aşa se termină jocul nostru de-a leapşa la telefon. Ne vedem sâmbătă. Doar dacă nu mai vrei să mă suni în legătură cu… Închid acum. Pa.

– Pare simpatic, spuse Rosa şi se duse lângă Mac.

– Da, pare.

– Prima întâlnire?

– Practic, a doua. Sau poate, neoficial, chiar a treia. Nu e foarte clară situaţia. Rosa, mai am un cearşaf în baie. Vreau să te duci acolo şi să îţi scoţi hainele. Poţi să te înfăşori în cearşaf dacă îţi e ruşine. Dar din câte am înţeles, naşterea te scapă de orice ruşine, aşa că asta ar trebui să fie floare la ureche.

– Nu pot să pozez goală, Mac. Nu e… Ce aş putea face cu pozele astea?

– Poţi să decizi asta după ce termin, dar promit că nu o să fie ceva ruşinos sau pornografic. E doar următorul pas din temă. Este despre ce eşti tu, Rosa, şi ce creşte în trupul tău.

– Nu ştiu dacă pot…

– E vorba despre călătoria pe care o parcurgi şi despre acceptarea ei. E viaţa şi lumina din tine. Şi iubirea.

Ochii Rosei se umeziră, iar ea îşi trecu mâinile peste burtică.

– Cred că aş putea măcar să încerc. O să ştergi pozele dacă nu îmi vor plăcea?

– Desigur.

– Bine, atunci. Oricum, trebuie să fac pipi.

– Nu te grăbi.

Emma aşteptă până când Rosa închise uşa la baie.

– Eşti bună, Elliot. Eşti a naibii de bună.

– Da, sunt.

– Şi ai întâlnire sâmbătă.

– Aşa se pare. Crezi că am luat-o razna, Emma, pentru că mă bag în aşa ceva?

– Eşti deja băgată cu vârf şi îndesat, draga mea. Şi aş spune că ai luat-o razna, dacă nu ţi-ai dori să vezi cum se termină. Mi-ar plăcea să rămân şi la restul şedinţei foto, dar trebuie să mă întorc la lucru.

– O să îţi arăt pozele.

– Nu eşti doar bună, dar eşti şi sigură pe tine. Rosa! Trebuie să mă întorc la lucru. Ne mai auzim.

Uşa de la baie se deschise puţin.

– Chiar trebuie? Mi-ar fi plăcut să mai stai puţin.

– Şi mie mi-ar fi plăcut, dar te las pe mâini bune, cu Mac. Şi dacă nu ne mai vedem până naşti, îţi doresc să ai un bebeluş fericit, frumos, sănătos şi miraculos.

Emma îşi luă haina din zbor şi îi şopti „Mult noroc“ lui Mac, după care dispăru.

Imediat după ora cinci, Mac intră pe uşa casei din aripa centrală. Voia nişte mâncare adevărată, de genul celei pe care o stocase doamna G. în frigider. Îşi puse laptopul în bucătărie şi o găsi pe Parker acolo, holbându-se la un pahar de vin.

– Hei, e cam devreme pentru tine ca să stai jos şi să bei vin.

– Tocmai am ieşit din întâlnirea cu Naomi şi Brent. Mi-am câştigat dreptul de a bea vin.

– Ai rezolvat problema?

– Sigur că am rezolvat problema, dar nu a fost aşa uşor. Mireasa şi mirele sunt acum uniţi în iubire, dăruire şi determinarea de a se căsători. Curva care este partenera de afaceri nu mai vine. Mirele va purta o discuţie serioasă cu nenorocitul de cavaler de onoare şi îi va aminti că nunta nu va fi pentru el şi femeia lui, dar, dacă se simte incapabil să fie cavaler pentru că nu mai vine curva aia, e alegerea lui. Mireasa va discuta cu domnişoara de onoare, o va susţine şi o va înţelege, şi de asemenea, îi va reaminti cât de importantă este nunta pentru ea; deşi supărarea ei pe nenorocit nu cunoaşte limite, îi va spune că rămâne totuşi fratele soţului ei. În plus, va anunţa că la nuntă va veni un tip foarte sexy, care va fi partenerul ei şi cu care poate să îl facă pe fostul prieten gelos, ca să îi arate ce idiot a fost.

Parker se opri şi trase aer în piept, repetând:

– Cine e tipul sexy?

– L-am mituit pe Jack, spuse Parker, după care ridică paharul şi bău. Mă costă o ladă de Pinot Noir, dar merită.

– E sexy, confirmă Mac. Te-ai descurcat excelent, maestre.

– Sunt epuizată. Cum a mers şedinţa foto?

– Dacă tot întrebi, hai să îţi arăt, spuse Mac şi deschise laptopul.

Apoi începu să exploreze frigiderul.

– Ce mâncaţi la cină?

– Nu ştiu. E abia cinci.

– Mi-e foame. Nu am mâncat la prânz. Plăcintă de pui. Iammm, plăcintă de pui, se linse ea pe buze şi scoase cratiţa. Hai să mâncăm din asta.

– Bine, dar, înainte, vreau să fac o baie lungă şi fierbinte. Vreau să mănânc în pijama.

– Sună foarte bine. De ce nu m-am gândit şi eu la asta? O.K., uite pozele.

Înapoi la computer, Mac îi arătă primele poze.

– Dumnezeule, ce mare e! râse Parker şi se aplecă să vadă mai bine. Arată foarte fericită şi dulce. Sunt frumoase, Mac.

– Da, sunt frumoase, spuse ea şi dădu mai departe la pozele cu cămaşa.

– Uau, astea sunt superbe. Sexy, feminine, puternice, amuzante. Îmi plac la nebunie. Mai ales asta unde stă cu capul în jos şi privirea la cameră. Chiar răpitoare, iar lumina o ajută mult.

– O să le aranjez să arate chiar mai bine. Am mai făcut încă un set de poze.

Din nou, Mac trecu la următoarele poze şi se lăsă pe spate.

Parker înţepeni în scaun.

– Dumnezeule, Mac, sunt uimitoare. Sunt… Arată ca o zeiţă romană.

Studie fiecare poză de pe laptop. Pânza albă se întindea din talie până sub burta rotunjită, după care cădea liberă, ca un râu pe care pluteau petale de trandafir roz-închis. Iar femeia, cu părul revărsat pe umeri, cu un braţ peste sâni şi cu o mână pe vârful rotunjimii burţii.

Nu-şi putea dezlipi privirea de aparat.

– Ador rotunjimile, cutele, liniile. Lumina şi felul în care îi scoate în evidenţă ochii. Puterea lor. I le-ai arătat şi ei?

– Pe toate. S-a emoţionat când le-a văzut, aşa că i le-am arătat pe toate, ca să se asigure că le şterg pe cele care nu îi plac.

– Şi ce a zis?

– A plâns. De fericire. Probabil a fost o reacţie hormonală. Pe obraji au început să îi şiroiască lacrimile, iar eu m-am speriat. Apoi a spus cel mai minunat lucru, făcu Mac o pauză, încercând să îşi amintească exact. A spus că nu o să se mai considere niciodată grasă şi neîndemânatică, pentru că e extraordinară.

– Of!

– Ştiu. Îmi venea şi mie să plâng. A vrut să le comande pe loc, dar a trebuit să o amân, ca să pot să le retuşez puţin. În plus, vreau să treacă de perioada asta emoţională, şi abia după aceea să aleagă pozele dorite.

– Nu-i aşa că îţi aduce multă satisfacţie atunci când faci fericit pe cineva, prin ceea ce faci? Uite-ne aici, obosite şi flămânde, dar am făcut o treabă a dracului de bună azi.

– În cazul ăsta, ce-ai spune să îmi împrumuţi o pijama?

– Pune tu plăcinta la cuptor, la foc mic, şi hai să ne schimbăm hainele.

– S-a făcut. Parcă suntem la o petrecere în pijamale. Nu ţi se pare? Mâncare şi un film?

– Ştii, chiar sună bine.

– Apropo de cină şi de film, o să merg cel puţin la prima parte cu Carter, sâmbătă seara.

– Ştiam eu, spuse Parker şi flutură un deget prin faţa ei.

– O să încerc să nu fac mare tărăboi. E posibil ca la un moment dat să fie vorba şi despre sex. Dar fără complicaţii.

– Stabileşti limitele unei relaţii înainte de a intra în ea. Deşteaptă mişcare.

– Să nu crezi că nu mă prind de subtilităţile tale sarcastice, îi răspunse Mac, închizând uşa de la cuptor şi lăsându-se cu spatele pe ea. Ieri a fost o ciudăţenie din partea mea, un acces de panică datorat lipsei de întâlniri interesante din ultima perioadă.

– Sunt sigură că ai dreptate.

Parker se ridică, îşi puse un braţ peste umerii lui Mac şi ieşiră din bucătărie.

– Bărbaţii interesanţi sunt cam puţini pe aici, dacă nu eşti Emma, desigur, continuă Parker.

– Tu nu îţi faci timp ca să îi întâlneşti.

– Ştiu. E o enigmă. Ce film vrei? Unul de plâns sau unul cu fericire până la adânci bătrâneţi?

– Cred că aleg a doua variantă, mai ales la plăcinta de pui.

– Bună alegere. Hai să vedem dacă vor şi fetele să ni se alăture.

Porniră pe scări, spre etajul trei.

– Hei, Parks, ce o să faci când o să fii bătrână rău şi nu o să mai poţi să urci scările astea?

– Probabil o să punem un lift. Nu o să renunţ la locul ăsta niciodată.

– La casă sau la afacere?

– La nici una.

Înainte de ultimul şir de trepte, telefonul agăţat la pantalonii lui Parker începu să zbârnâie.

– La dracu’!

– Ia-o înainte, îi spuse Parker. Bagă-te în pijama. Termin de vorbit şi vin imediat la tine, continuă ea, după care aruncă o privire la apelant şi deschise clapeta telefonului. Bună, Shannon! Eşti pregătită pentru săptămâna viitoare?

Râzând, Parker se întoarse înspre biroul ei.

– Ştiu. Sunt o mie de detalii. Nu te îngrijora. Ne ocupăm de toate.

„Miresele“, se gândi Mac în capătul scărilor. Cele mai multe se îngrijorau de toate nimicurile. Dacă se va căsători vreodată, lucru puţin probabil, o să se concentreze pe ceea ce e mai important. Şi o să lase detaliile pe mâna lui Parker.

Intră în camera lui Parker, unde plapuma pufoasă de pe patul încadrat de patru stâlpi era ascunsă sub cuvertura de un galben pai, şi unde florile din vază erau mereu proaspete. Fără haine aruncate, fără pantofi împrăştiaţi prin colţuri.

„Fără praf, fără zarvă“, se gândi Mac, după care deschise sertarul comodei şi găsi acolo exact ce se aştepta: patru pijamale împachetate perfect.

– Şi eu sunt ordonată, bolborosi Mac, doar că nu sunt chiar aşa de perfecţionistă.

Luă o pijama în dormitorul de oaspeţi şi o aruncă pe pat. O baie lungă şi fierbinte fusese o idee prea bună pentru a nu fi aplicată. Îşi umplu cada cu apă şi turnă nişte sare de baie. În timp ce aluneca în apa fierbinte şi aromată, se gândea la ce filme cu final fericit ar fi potrivite pentru o seară între fete.

Filmele, îşi spuse ea, cu siguranţă cele cu iubire şi romantism, ar trebui să aibă finaluri fericite. Pentru că, în viaţă, nu toate finalurile sunt aşa. Dragostea dispare sau se transformă în ură. Sau rămâne undeva între, un fel de detaşare care macină.

Iubirea poate să dispară într-o clipă, dintr-o prostie. După care ai nevoie de o săptămână la spa, se gândi Mac. Pe care să o plătească altcineva.

Ştia ce sentimente avea Parker faţă de casă şi faţă de afacere. Dar Mac nu putea concepe că ceva ar dura la infinit. În afara prieteniei, dacă erai o persoană cu adevărat norocoasă, iar în privinţa asta, ea era chiar Zeiţa Norocului.

Dar casele, iubirile? Lucruri diferite. Ea nu căuta infinitul în aceste lucruri. Prezentul îi ajungea.

O întâlnire de sâmbătă noaptea. Un tip care o interesa şi care o atrăgea, aşezat de cealaltă parte a mesei. Da, îi era îndeajuns. De sâmbătă într-o săptămână? Ei bine, nu avea de unde să ştie, nu?

Pentru asta existau fotografii. Totul se schimbă, aşa că trebuie să imortalizezi ceea ce a fost. Înainte ca ziua de mâine să ia totul.

Se scufundă în apă până la bărbie, când intră Laurel.

– Ce faci? Nu mai ai apă caldă la tine acasă?

– Ba da, dar savurez momentul, cu tot cu plăcintă de pui şi cu o seară între fete. Te bagi? Şi nu mă refer la cadă.

– Poate. După cinci încercări tocmai am terminat de făcut tortul pentru nunta Holly-Deburke. Ar merge nişte plăcintă de pui.

– Am pus-o la încălzit în cuptor. O suni tu pe Emma să îi spui?

– Bine, mă duc să o sun şi te las să savurezi momentul.

Mac închise ochii şi oftă. Da, prietenia. Singurul lucru pe care se poate baza o femeie.

Dimineaţă, încă îmbrăcată în pijamaua lui Parker, Mac intră în studioul ei. Se trezise imediat după răsărit, ghemuită ca un crevete pe canapeaua din sufragerie şi acoperită cu o pătură din caşmir.

Cele două porţii din plăcinta de pui a doamnei G. de aseară îi ajungeau şi pentru micul dejun. Dar cafeaua…

Totuşi, înainte de a începe dimineaţa aşa cum se cuvenea, se duse – nimic ciudat – să îşi verifice mesageria vocală.

Nici un mesaj.

Dezamăgirea instantanee o făcu să se simtă prostuţă. Se bucurase de seara trecută, fără să mai aştepte aiurea ca el să o sune. În plus, era rândul ei să sune, dacă voia să continue micul lor joc.

Şi, pe deasupra, se comporta prosteşte.

Nu se va mai gândi la Carter Maguire şi la ochelarii lui sexy, sau la sacoul din tweed şi la buzele lui uimitoare. Avea de făcut cafea la filtru, diverse alte lucruri şi o viaţă de trăit.

– O întâlnire sâmbătă seara? E ceva important.

De ce, se întrebă Carter, de ce deschisese gura? De ce crezuse că menţionarea întâlnirii putea fi considerată o conversaţie banală la cafea, în cancelarie, înainte de începerea orelor?

– Ei bine, ar trebui să mă uit puţin peste test…

– Important, repetă Bob, bătând darabana cu degetul pe dulapul cu cafea, pentru a accentua ideea. Trebuie să îi iei flori. Nu trandafiri. Trandafirii sunt prea importanţi, prea simbolici. Ceva mai simplu, cum sunt buchetele alea amestecate.

– Nu ştiu încă, poate.

Un lucru în plus la care să se gândească.

– Nimic prea mare sau prea strident. O să vrea să le pună într-o vază, astfel că o să poţi să intri, să vorbiţi, să spargeţi gheaţa. Aşa că, asigură-te că faci rezervări în locul potrivit. La ce oră e întâlnirea?

– Nu am făcut rezervări încă.

– Trebuie să te ocupi de asta, îl sfătui Bob şi sorbi din cafeaua cu lapte degresat. Unde o duci?

– Nu sunt încă sigur.

– Trebuie să fie un loc doar puţin mai bun decât media. Nu vrei să exagerezi de la prima întâlnire, dar nici nu vrei să creadă că nu e îndeajuns de importantă. Vrei ceva atmosferă, dar nimic prea sufocant. Ceva drăguţ.

– Bob, o să fac ulcer din cauza ta.

– Asta se numeşte armament, Cart. Simplu armament. Vrei să ai posibilitatea să comanzi o sticlă bună de vin. Ah, şi, după cină, dacă spune că nu vrea desert, propune-i să aleagă ea unul şi îl împărţiţi. Femeile adoră chestia asta. E sexy să împarţi desertul cu cineva. Să nu vorbeşti prea mult despre slujba ta în timpul mesei. Moarte sigură. Las-o pe ea să vorbească despre serviciul ei, despre ce îi place să facă. După aceea…

– Să îmi iau notiţe?

– Nu ar fi rău. Dacă cina ţine până la zece, să zicem, sau mai mult, ar trebui să ştii deja un alt loc unde să o duci. Bine, asta în cazul în care nu dă semne că ar vrea să mergeţi la ea acasă. În cazul ăsta…

– Nu începe cu asta, Bob. Hai să nu vorbim despre asta.

La propriu salvat de clopoţel, se gândi el, când acesta se auzi sunând, aşa că spuse:

– Trebuie să ajung la oră.

– Vorbim mai târziu. O să încerc să scriu câteva dintre ideile astea pentru tine.

– Super, spuse Carter din fugă, după care se amestecă printre elevii şi profesorii de pe holul şcolii.

Probabil că nu avea să supravieţuiască până sâmbătă. Cel puţin, nu fără sechele.