V

Faţada de cărămizi se afla chiar la stradă, la şosea mai degrabă. În dosul uşii erau agăţate o manta cu guler îngust, un căpăstru, o şapcă de piele neagră şi, într-un colţ, pe jos, o pereche de jambiere încă pline de noroi uscat. În dreapta era sala, adică odaia unde mîncau şi unde stăteau. Un tapet galben-canar, împodobit în partea de sus cu o ghirlandă de flori palide, tremura tot pe pînza prost întinsă; perdelele de calico alb, tivite cu panglică roşie, se încrucişau de-a latul ferestrelor, iar pe placa îngustă a căminului strălucea o pendulă cu chipul lui Hipocrate, între două sfeşnice argintate, sub nişte globuri de sticlă ovale. De cealaltă parte a coridorului era cabinetul lui Charles, o cămăruţă lată de vreo şase paşi, cu o masă, trei scaune şi un fotoliu de birou. Volumele din Dicţionarul de ştiinţe medicale, netăiate, dar a căror legătură de mîntuială suferise vizibil în urma vînzărilor repetate prin care trecuseră, erau cam singura podoabă pe cele şase rafturi ale unei biblioteci de brad. Mirosul de rîntaş pătrundea prin pereţi în timpul consultaţiilor, tot aşa cum în bucătărie se auzeau bolnavii tuşind în cabinet şi povestindu-şi necazul. Urma apoi, dînd direct spre curte, unde se afla grajdul, o odaie mare şi dărăpănată, cu un cuptor, dar care servea acum drept magazie pentru lemne, cămară, debara, plină de fiare vechi, de butoaie goale, de unelte agricole ieşite din folosinţă şi de încă o groază de alte obiecte prăfuite a căror întrebuinţare nu mai putea fi ghicită.

Grădina, mai mult lungă decît lată, se întindea, între două ziduri de chirpici pe care erau răsfiraţi caişi în spalier, pînă la un gard de porumbe care o despărţea de cîmp. În mijloc se găsea un cadran solar din ardezie pe un postament din zidărie; patru răzoare împodobite cu măceşi piperniciţi înconjurau simetric pătratul, mai folositor, pe care erau cultivate vegetalele serioase. În fund, sub molizi, un preot de ghips îşi citea cartea de rugăciuni.

Emma urcă în dormitoare. Primul nu era deloc mobilat; dar al doilea, care era camera conjugală, avea un pat de mahon într-un alcov cu draperie roşie. O cutie din scoici împodobea comoda; iar pe birou, lîngă fereastră, într-o carafă, se afla un buchet de flori de portocal, legat cu panglici de satin alb. Era un buchet de mireasă, buchetul celeilalte! Îl privi. Charles băgă de seamă, îl luă şi-l duse în pod, timp în care Emma, aşezată într-un fotoliu (bagajele fiind cărate şi puse în jurul ei), se gîndea la propriul buchet de mireasă, ambalat într-o cutie de carton, şi se întreba visătoare ce s-ar alege de el dacă s-ar întîmpla ca ea să moară.

În primele zile chibzui ce schimbări să facă prin casă. Scoase globurile sfeşnicelor, puse să se lipească tapet nou, să se revopsească scara şi să se facă nişte bănci în grădină, împrejurul cadranului solar; se interesă chiar cum ar putea să aibă un bazin cu fîntînă arteziană şi peşti. În sfîrşit, soţul ei, ştiind că-i place să se plimbe cu trăsura, găsi un docar de ocazie care, împodobit cu felinare noi şi cu apărătoare de noroi din piele tighelită, semăna aproape cu un tilbury1.

În felul acesta era fericit şi fără grijă de nimic pe lume. O masă în doi, o plimbare seara pe şosea, un gest al mîinii ei netezindu-şi bandourile, pălăria ei de paie agăţată de cremona ferestrei, şi multe alte lucruri în care n-ar fi bănuit niciodată un izvor de plăcere, alcătuiau acum durata fericirii. Dimineaţa în pat, stînd pe pernă unul lîngă celălalt, privea lumina soarelui oprindu-se în puful obrajilor ei albi, acoperiţi pe jumătate de aripile rotunjite ale bonetei. Văzuţi de atît de aproape, ochii ei i se păreau mai mari, mai ales cînd deschidea de mai multe ori pleoapele la trezire; negri în umbră şi albastru închis în bătaia luminii, aveau ca nişte straturi de culoare suprapuse care, mai groase în adîncime, se făceau străvezii spre suprafaţa de smalţ. Privirea lui se pierdea în aceste străfunduri în care se vedea micşorat, pînă la umeri, legat cu fularul peste urechi şi cu cămaşa descheiată. Cobora din pat. Ea se ducea la fereastră să-l vadă plecînd; rămînea cu coatele pe pervaz între două ghivece cu muşcate, îmbrăcată în halat, care-i venea larg. Charles, în stradă, îşi încătărăma pintenii pe o bornă, iar ea continua de sus să-i vorbească, smulgînd cu gura vreo fărîmă de petală ori de frunză pe care le sufla înspre el şi care plutind, planînd sau făcînd în aer semicercuri ca o pasăre, se agăţa, înainte să ajungă jos, în coama neţesălată a bătrînei iepe albe, înţepenită la poartă. De pe cal, Charles îi trimitea o sărutare; ea îi răspundea printr-un semn, închidea fereastra, iar el pleca. Atunci pe şoseaua care-şi întindea la nesfîrşit lunga panglică de praf, pe drumurile adîncite în pămînt, deasupra cărora se aplecau bolţile copacilor, pe potecile unde grîul îi ajungea pînă la genunchi, cu soarele pe umeri şi aerul dimineţii în nări, cu inima plină de desfătările nopţii, cu mintea liniştită şi trupul mulţumit, mergea rumegîndu-şi fericirea, întocmai ca aceia care savurează încă, după masă, gustul trufelor pe care le digeră.

Ce-avusese el pînă atunci bun din existenţă? Oare vremea cînd era la colegiu, unde rămînea închis între pereţii înalţi, singur printre colegii mai bogaţi ori mai puternici, care rîdeau de accentul lui, care-şi băteau joc de cum era îmbrăcat, şi cărora mamele le aduceau la parloar prăjituri ascunse în manşon? Sau mai tîrziu, cînd învăţa la medicină şi n-avea niciodată destui bani în pungă ca să-i plătească un contradans vreunei muncitoare care i-ar fi devenit amantă? Apoi trăise timp de paisprezece luni cu văduva, care avea picioarele, în pat, reci ca nişte sloiuri de gheaţă. Dar acum o avea pentru toată viaţa pe femeia asta drăguţă, pe care o adora. Pentru el, universul nu era mai mare decît circumferinţa mătăsoasă a fustei ei; îşi reproşa că n-o iubeşte, i se făcea dor s-o vadă iar; şi se întorcea repede, urca scara cu inima bătînd. Emma, în camera ei, îşi făcea toaleta; el intra cu paşi uşori, o săruta pe spate, iar ea scotea un ţipăt.

Nu se putea opri să-i atingă tot timpul pieptenele, inelele, şalul; uneori îi săruta zgomotos obrajii sau o copleşea cu un şirag de sărutări mărunte de-a lungul braţului gol, din vîrful degetelor pînă la umăr; ea-l respingea, pe jumătate zîmbitoare şi plictisită, ca pe un copil care se ţine scai.

Înainte să se mărite crezuse că simţea iubire; dar fericirea care ar fi trebuit să rezulte din această iubire nefăcîndu-şi apariţia, însemna că s-a înşelat, gîndea ea. Şi Emma încerca să afle ce se înţelegea de fapt în viaţă prin cuvinte ca desfătare, patimă şi beţie, care i se păruseră atît de frumoase în cărţi.

 

1. Tilbury – cabrioletă uşoară cu două roţi, care era condusă de stăpîn, nu de vizitiu.