TOBIAS
AERUL NOPȚII mi se strecoară în plămâni, ca și când ar fi una dintre ultimele mele respirații. Mâine voi părăsi acest loc și voi căuta altul.
Uriah, Zeke și Christina pornesc spre sediul Erudiției, iar eu o prind pe Tris de mână pentru a o reține.
— Așteaptă, îi spun. Hai să mergem undeva.
— Să mergem undeva? Dar…
— Nu stăm mult.
O trag spre colțul clădirii. Noaptea aproape că pot vedea felul în care arată apa atunci când umple canalul pustiu, întunecată și cu încrețituri care formează un model sub lumina lunii.
— Tu ești cu mine, îți amintești? N-o să te aresteze.
Face o mișcare cu buzele — e aproape un zâmbet.
După colț, ea se reazemă de perete, iar eu stau în picioare în fața ei, având râul în spate. S-a dat cu ceva negru în jurul ochilor pentru a le pune în evidență culoarea, făcându-i luminoși și fermecători.
— Nu știu ce să fac.
Își duce palmele la față, înfigându-și apoi degetele în păr.
— Vreau să spun, în legătură cu Caleb.
— Nu știi?
Își dă o mână la o parte pentru a mă privi.
— Tris!
Îmi pun palmele pe perete de-o parte și de cealaltă a feței ei și apoi mă sprijin în ele.
— Nu vrei ca el să moară. Știu că nu vrei.
— Chestia e că…
Își închide ochii.
— Sunt atât de… furioasă. Încerc să nu mă gândesc la el, pentru că, atunci când o fac, nu vreau decât să…
— Știu. Dumnezeule, știu.
Întreaga mea viață mi-am petrecut-o visând cu ochii deschiși cum să-l omor pe Marcus. Odată chiar am și hotărât cum aveam să o fac — cu un cuțit, astfel încât să simt cum căldura îi părăsește trupul, astfel încât să pot fi suficient de aproape și să văd cum lumina îi părăsește ochii. Această decizie m-a înspăimântat la fel de mult cum a făcut-o și violența lui.
— Totuși, părinții mei ar vrea ca eu să-l salvez.
Își deschide ochii și își ridică privirea spre cer.
— Ei ar spune că e o dovadă de egoism să lași pe cineva să moară fiindcă ți-a greșit. Iartă, iartă, iartă.
— Aici nu e vorba despre ce vor ei, Tris.
— Ba da, este!
Se desprinde de perete.
— Mereu este despre ceea ce vor ei. Deoarece el le aparține lor mai mult decât îmi aparține mie. Și eu vreau să-i fac mândri de mine. Este tot ce vreau.
Mă privește în adâncul ochilor, hotărâtă, fermă. Eu n-am avut niciodată părinți care să constituie un exemplu, părinți cărora să le împlinești așteptările, însă ea a avut. Îi văd în adâncul ființei ei, în curajul și frumusețea pe care i le-au imprimat asemenea unor amprente.
O mângâi pe obraz, strecurându-mi degetele în părul ei.
— Îl voi scoate de-acolo.
— Poftim?
— Îl voi scoate din celulă. Mâine, înainte să plecăm.
Dau afirmativ din cap.
— O voi face.
— Zău? Ești sigur?
— Cât se poate de sigur.
— Eu…
Se încruntă.
— Îți mulțumesc. Ești… uimitor.
— Nu spune asta. Încă n-ai aflat care-mi sunt motivele, spun rânjind. Vezi tu, de fapt nu te-am adus aici ca să vorbim despre Caleb.
— A, nu?
O prind cu mâinile de șolduri și o împing blând în perete. Ea mă privește cu ochi limpezi și nerăbdători. Mă aplec suficient cât să îi simt respirația, însă mă trag înapoi când se apleacă și ea, necăjindu-mă.
Își trece degetele prin găicile jeanșilor mei și mă lipește de ea, astfel încât trebuie să mă sprijin pe antebrațe. Încearcă să mă sărute, însă îmi aplec capul pentru a mă feri, sărutând-o sub ureche, apoi de-a lungul maxilarului, până pe gât. Pielea ei este moale și are gust de sare, ca și când ar fi alergat pe timp de noapte.
— Fă-mi o favoare, îmi șoptește ea la ureche, și renunță la motivele pure.
Își trece palmele peste mine, mângâindu-mă peste toate locurile în care am tatuaje, pe spate și pe coaste. Buricele degetelor ei se strecoară sub betelia jeanșilor și mă lipesc de ea. Respir cu nasul lipit de gâtul ei, incapabil să mă mișc.
În cele din urmă ne sărutăm, iar asta este o ușurare. Ea oftează, iar eu simt un zâmbet răutăcios înflorindu-mi pe chip.
O ridic, astfel încât cea mai mare parte a greutății ei să fie suportată de perete, iar ea mă prinde cu picioarele pe după talie. Râde, sărutându-mă din nou, iar eu mă simt puternic, însă și ea se simte la fel, prinzându-mă de brațe cu degetele ei ferme. Aerul nopții mi se strecoară în plămâni și am senzația că e una dintre primele mele guri de aer.