Viața Lilei se baza pe liste. Avea convingerea că, odată puse pe hârtie, cuvintele deveneau realitate. Dacă nota undeva un lucru, se forța să-l ducă la îndeplinire. O listă simplifica o călătorie scurtă în Italia, o ajuta să-și facă bagajele mai eficient și să urmeze toți pașii necesari înainte de îmbarcare.
Întocmi lista de bagaje, apoi se apucă să-și aranjeze lucrurile în teancuri pe patul din camera de oaspeți.
Un teanc pe care să-l ia cu ea, unul pe care să-l lase acasă la Julie și un al treilea pentru potențiale donații. Astfel își ușura bagajul și lăsa loc pentru hainele pe care avea să le cumpere la insistențele prietenei sale.
— Tocmai m-a sunat Kerinov, o anunță Ash din prag. Vine încoace.
— Acum?
— În curând. Are niște informații să ne transmită. Ce faci? Nu plecăm decât peste trei zile.
— Asta e etapa de planificare, după care urmează pregătirea propriu-zisă a bagajelor. Cum e o excursie scurtă, sunt lucruri pe care le pot lăsa acasă. Pe deasupra, garderoba mea are nevoie să fie puțin împrospătată. La toate astea se adaugă faptul că am nevoie de spațiu pentru a-mi pune lucrurile pe care nu le pot lua în bagajul de mână. Ridicând nelipsita unealtă Leatherman pe care de obicei o purta în poșetă, explică: Asta, de pildă. Și lumânările de călătorie pe care le iau întotdeauna cu mine, bricheta, cutterul, plus...
— Înțeleg, dar nu există restricții pentru astfel de obiecte într-un avion particular.
— Poftim? exclamă ea scăpând unealta din mână. Mergem în Italia cu un avion particular?
— Nu văd ce rost are să ai unul dacă nu-l folosești.
— Tu… deții un avion privat?
— Familia. De fapt, sunt două. Avem fiecare dreptul la un anumit număr de ore de zbor în fiecare an – câtă vreme avionul nu e deja rezervat. Ți-am spus că am să mă ocup eu de detalii.
— Detalii! bâigui ea, hotărând că avea nevoie să stea jos.
— Te deranjează faptul că poți să-ți iei la bord intimidanta unealtă multifuncțională și cutterul?
— Nu. Iar zborul cu un avion privat e o încântare – va fi o încântare. Doar că toate astea mă descumpănesc.
— Străbunicul meu a fost cel care a pus bazele afacerii, zise Ash luând loc alături de ea. Era fiul unui miner galez care și-a dorit ceva mai bun pentru copiii lui. Fiul lui cel mare a avut succes, apoi a venit la New York, unde a cunoscut un succes și mai mare. De-a lungul timpului unii dintre noi au risipit averea, alții au sporit-o. Și dacă iei de bun ceva din ce a zis tatăl meu, o să mă scoată din sărite.
— Sunt obișnuită să-mi plătesc totul singură. Nu pot ține pasul cu avioanele private.
— Vrei să fac rezervare la o linie comercială?
— Nu, zâmbi ea. Nu sunt complet nevrotică. Încerc doar să-ți spun că nu am nevoie de avioane private. Am să savurez experiența, însă nu am s-o iau drept ceva ce mi se cuvine automat.
— Mi-ar fi greu să cred asta când ai făcut o față de parcă ți-aș fi spus că vom călători cu un avion de parașutiști în loc de un G4.
— Te înșeli. M-am aflat într-un avion de parașutiști. M-aș fi înverzit ușor la față. Ei bine, spuse ea jucându-se absent cu unealta Leatherman. Am să-mi ajustez strategia de pregătire a bagajelor. Aș putea să pregătesc ceva pentru cină.
— Mi-ar plăcea.
— Mă refeream la vizita lui Kerinov.
— Nu cred că intenționează să rămână aici atât de mult, întrucât după aceea participă la un eveniment de familie. Poți să-l pui la curent cu ceea ce știm în prezent despre familia Bastone.
— Atunci am să gătesc cina pentru noi doi. Aruncând o privire spre teancurile de haine ordonate, Lila oftă: Trebuie să reevaluez totul.
— Fă-o liniștită, spuse el, apoi scoase telefonul care îi suna în buzunar. E tatăl meu. Mă duc jos să vorbesc.
Lila rămase pe loc. Detesta să se simtă vinovată, dar exact așa o făcea să se simtă Spence Archer.
„Uită de asta“, își impuse și începu să redacteze o listă nouă.
În timp ce Lila își ajusta strategia de călătorie, Ash studie priveliștea New Yorkului, discutând la telefon cu Esteban. Printre alte avantaje, numărul mare de frați îi permitea să aibă relații peste tot.
— Îți mulțumesc. Da, m-am gândit eu că s-ar putea. Nu știu cât de departe a mers Oliver. Prea departe. Nu, ai dreptate, probabil n-aș fi putut să-l opresc. Da, voi avea grijă. Aruncă o privire spre scări, cu gândul la Lila, și își dădu seama că avea o mulțime de motive să fie prudent. M-ai ajutat, îi spuse lui Esteban. Te anunț ce iese din asta. Păstrăm legătura, adăugă el atunci când sună telefonul fix. Da, promit. Ne auzim.
Vârî mobilul în buzunar și răspunse la fix. Era portarul, care anunța sosirea lui Kerinov.
Progresele începeau să se concretizeze. Nu știa exact destinația, dar vântul îi bătea în sfârșit din spate.
Se duse la ușă și îi deschise lui Kerinov.
— Alexi, mă bucur să te văd.
— Ash, tocmai am primit vești de la… se auzi Lila, care venea în goană pe scări. Oprindu-se brusc, spuse: Alexi! Bună.
— Sper că e un moment potrivit.
— Oricând e bine. Îți aduc ceva de băut.
— Te rog, nu te deranja. Trebuie să mă întâlnesc cu familia în scurt timp.
— Hai să luăm loc, sugeră Ash.
— Nu puteam să discutăm despre asta la înmormântarea lui Vinnie, îi spuse Kerinov când se așezară în camera de zi.
— A fost o zi dificilă.
— Da. Au venit atât de multe rude! E bine să ai familia alături în clipele dificile, murmură rusul privindu-și mâinile. Peste câteva momente își drese glasul și hotărî să intre în subiect: Am niște informații. Am luat câteva notițe, dar voiam să vă spun că am vorbit cu mai mulți colegi mai bine documentați decât mine în materie de Fabergé și epoca țarilor. Există zvonuri, întotdeauna. Poate că unul dintre ouăle dispărute se află în Germania. E rezonabil să crezi că un ou imperial a fost confiscat de naziști alături de alte comori. Luat din Polonia, Ucraina, Austria. Dar nici o teorie nu poate fi dovedită. Nu există nici o hartă, ca aceea pe care o avem noi pentru cele două.
— Unul în New York, celălalt în Italia – sau sperăm noi că în Italia, spuse Lila.
— Da. Ashton îmi spune că mergeți acolo, încercând să dați de urma oului Nécessaire. Există colecții publice și private. Dintre cele din urmă, unele sunt foarte private. Dar am câteva nume, câteva posibilități. Din punctul meu de vedere, iese net în evidență. Se aplecă în față, lăsându-și mâinile să atârne printre genunchi, și continuă: Un anume Basil Vasin a pretins cândva că era fiul Marii Ducese Anastasia, fiica lui Nicolae și a Alexandrei. Asta se întâmpla cu mult înainte de a se dovedi că Anastasia a fost executată alături de restul familiei. Câteva decenii după revoluția rusă au tot circulat zvonuri cum că ar fi reușit să scape cu viață, că ar fi fugit.
— S-a făcut și un film, își aminti Lila. Cu… O, oare cine era? Ingrid Bergman.
— Anna Anderson a fost cea mai celebră dintre femeile care se dădeau drept Anastasia, dar nu a fost singura. Vasin, pe de altă parte, i-a înșelat pe mulți. Era foarte chipeș, plin de șarm și suficient de convingător încât să se însoare cu o moștenitoare bogată. Annamaria Huff, o verișoară îndepărtată a Reginei Angliei. Ea a început să colecționeze obiecte de artă rusești, inclusiv Fabergé, ca un omagiu adus familiei lui. Dorința ei cea mai mare a fost să regăsească ouăle imperiale dispărute, dar nu a reușit – cel puțin nu din cât se știe.
— Crezi că e posibil să fi obținut unul? întrebă Ash.
— Nu aș putea spune. Cercetările mele arată că au dus o viață opulentă, profitând adesea de sângele ei regal și de pretinsa lui linie genealogică.
— Atunci, dacă ar fi obținut un astfel de ou, ar fi dat de veste în lung și în lat, conchise Lila.
— Da, însă nu există nici o probă. Au avut un singur fiu, care le-a moștenit toate bogățiile, inclusiv colecția. Și, din câte am aflat, le-a moștenit și dorința de a obține ouăle dispărute.
— Acesta știe fără îndoială că pretențiile tatălui lui de apartenență la familia Romanov au fost infirmate. Am făcut și eu cercetări, zise Ash. I s-a găsit trupul neînsuflețit, s-au făcut teste ADN.
— Oamenii cred ceea ce vor să creadă, murmură Lila. Ce fiu și-ar dori să creadă că tatăl lui a fost un mincinos și un șarlatan? A fost o perioadă foarte confuză, propice pentru impostură. Am făcut și eu cercetări: noul guvern rus, care încerca să negocieze un tratat de pace cu Germania, a susținut un timp că fetele fuseseră duse într-un loc sigur.
— Da, da, aprobă Kerinov. Pentru a ascunde uciderea brutală a unor femei și copii neînarmați.
— Din zvon în zvon, s-a conturat ideea că Anastasia, cel puțin, supraviețuise. Dar li s-au descoperit mormintele, adăugă Ash. Dovezile științifice nu au contat pentru unii.
„Nu, pentru unii n-au contat“, își zise, cu gândul la Oliver.
— Da, unii oameni cred ceea ce vor să creadă. Indiferent ce spun știința sau istoria, completă Alexi zâmbind.
— Când s-a dovedit în mod concludent că a fost executată odată cu restul familiei? vru Lila să știe.
— În 2007. S-a descoperit un al doilea mormânt, iar cercetătorii au demonstrat că rămășițele le aparțineau Anastasiei și fratelui ei mai mic. Ce cruzime, oftă Kerinov. Chiar și după moarte au ținut să-i separe de familie, pentru a încerca să ascundă crimele.
— Deci fiul lui Vasin era deja bărbat în toată firea. Trebuie să fi fost umilitor sau enervant – probabil amândouă – să-și vadă întreaga istorie de familie demascată drept minciună.
— El continuă să pretindă că e adevărat. După cum veți vedea, spuse Alexi bătând cu degetul în plicul pe care-l scosese din servietă. Sunt mulți care preferă să creadă că datele științifice au fost falsificate. Ipoteza cum că Anastasia ar fi supraviețuit e mult mai romantică.
— Iar morțile lor au fost brutale, adăugă Lila. Crezi că acest Vasin e cel pentru care a cumpărat Oliver oul?
— Există și alte posibilități, am notat informațiile aici. O femeie din Franța care poate într-adevăr să-și dovedească descendența din familia Romanov și un american despre care se zvonește că ar fi dispus să cumpere opere de artă furate. Dar acesta – Nicholas Romanov Vasin – mi-a atras atenția în primul rând. Are numeroase interese internaționale, în lumea finanțelor și a industriei, dar în cea mai mare parte duce o viață retrasă. Are case în Luxembourg, Franța, Praga și în New York.
— New York?
— Da. La North Shore, în Long Island. Nu primește oaspeți decât foarte rar, își derulează majoritatea afacerilor de la distanță – prin telefoane, e-mailuri, videoconferințe. Se zvonește că ar suferi de mizofobie – teama de microbi.
— Nu-i place să se murdărească pe mâini, murmură Ash. Se potrivește. Își angajează pe cineva care să facă treburile murdare în locul lui.
— V-am adus aceste nume și puținele informații pe care am reușit să le aflu, dar nu am auzit nici măcar o șoaptă despre descoperirea sau achiziționarea ouălor. Mi-aș fi dorit să vă pot spune mai multe.
— Ne-ai dat numele, o direcție în care să ne orientăm. Nume pe care putem să i le pomenim lui Bastone când ne vom întâlni cu el.
— Ceea ce se va întâmpla joi după-amiază, anunță Lila. Am primit un mesaj de la Antonia înainte să cobor, tatăl ei a fost de acord să discute cu noi. Ne va contacta el cu detalii, dar suntem invitați la Vila Bastone joia viitoare.
— La două fix, completă Ash. Fratele meu Esteban are afaceri în același domeniu. L-am rugat să ne pună o vorbă bună pe lângă Bastone.
— Ei bine, bravo nouă!
— Următorul punct de pe hartă, observă Kerinov. Mă veți ține la curent? Mi-ar plăcea să pot merge cu voi, dar familia și afacerile mă obligă să rămân la New York în următoarele câteva săptămâni. Dacă tot veni vorba de familie, trebuie să plec la a mea, zise el ridicându-se. Deci vă urez udachi, mult noroc.
Dădu mâna cu Ash și acceptă fâstâcit îmbrățișarea Lilei. După ce-l conduse până la ieșire, tânăra femeie își frecă mâinile încântată:
— Hai să-l căutăm pe Google pe acest Nicholas Romanov Vasin. Știu că avem notițele lui Alexi, dar hai să facem și noi săpături.
— Am o sursă mai bună decât Google. Tatăl meu.
— O! Banii vorbeau pe limba celor cu bani, reflectă Lila. O spusese chiar ea. Bună idee, zise cu glas tare. Tu fă asta, iar eu am să mă ocup de cină, după cum am promis. Presupun că trebuie să verificăm și celelalte două posibilități. Poate îi cunoaște și pe ei.
— Sau știe ceva despre ei. Nu am uitat că-ți datorează scuze.
— Nu e pe lista celor mai importante zece lucruri cu care să-mi bat capul în momentul de față.
— E pe lista mea. Ash intră în bucătărie înaintea ei și turnă două pahare de vin. Pentru bucătăreasă, rosti el întinzându-i unul. Nu am să-ți stau în cale.
Rămasă singură, Lila coborî privirea spre pahar, ridică din umeri și luă o înghițitură. Poate că tatăl lui o să le ofere informații mai consistente, și asta conta în primul rând. În acel moment nu avea importanță faptul că ea își găsise scuze pentru a nu merge la înmormântarea lui Vinnie – și știau amândoi că nu fuseseră decât niște pretexte. În acel moment nu avea importanță ce credea tatăl lui despre ea.
Mai târziu… Cine știa ce avea să conteze mai târziu?
În clipa de față trebuia să decidă ce să gătească.
Ash îi lăsă aproape o oră înainte de a trece din nou prin bucătărie:
— Miroase grozav. Ce e?
— Nu sunt sigură. Nu e nici rețeta clasică de creveți cu sos, nici paste cu busuioc, dar are elemente din ambele. Să-i spunem creveți cu paste. Mi-e mintea la Italia, cred. Orice ar fi, mâncarea e cam gata.
O servi în farfurii largi și puțin adânci, cu felii din pâinea cu rozmarin pe care Ash o cumpărase de la patiseria lui Luke și un alt pahar de vin bine meritat.
Lila gustă și dădu mulțumită din cap. Pusese usturoi exact atât cât trebuia, iar aroma puternică de lămâie era extrem de îmbietoare.
— Nu-i rea.
— E chiar mai bună de atât. E grozavă.
— În general am mai multe succese decât eșecuri când improvizez rețete, dar eșecurile mele sunt absolut fenomenale.
— Rețeta asta ar trebui să o notezi.
— Atunci s-ar pierde spontaneitatea. Înfipse furculița într-un crevete, înfășură pastele în jurul ei, după care se interesă. Deci, ți-a oferit tatăl tău ceva util?
— Îl cunoaște pe Vasin – în sensul că l-a întâlnit o dată, cu aproape zece ani în urmă. Conform tatei, Vasin nu era deosebit de sociabil, dar nu era nici atât de retras pe cât a devenit în ultimii ani. Nu s-a căsătorit niciodată, nici nu se știe să fi avut vreo legătură mai strânsă cu vreo femeie sau cu vreun bărbat, dacă e să mergem cu gândul până acolo. Chiar și la vremea aceea refuza să dea mâna cu oricine, deși s-au întâlnit la un eveniment foarte pompos, la care participau mai mulți șefi de stat. Și-a adus cu el o asistentă care i-a servit o apă specială la sticlă pe tot parcursul serii. Din câte spune tata, Vasin era arogant, fițos, excentric, fără farmec, dar foarte atrăgător din punct de vedere fizic.
— Înalt, măsliniu, chipeș. Am făcut o căutare rapidă pe Google, am găsit niște poze din anii optzeci și nouăzeci. Avea o strălucire demnă de o vedetă de cinema.
— A și cochetat cu domeniul la un moment dat. A finanțat câteva filme și era pe punctul de a realiza o nouă versiune a filmului Anastasia – se lucra deja la scenariu, se căutau actorii. Apoi s-au efectuat testele ADN, s-a ajuns la un consens general că Anastasia murise cu restul familiei imperiale, iar proiectul a fost lăsat baltă.
— O mare dezamăgire, îmi închipui.
— Cam pe atunci s-a retras din industria cinematografică, din câte ține minte tatăl meu. Iar evenimentul la care au participat amândoi a fost unul dintre ultimele pentru el. A devenit tot mai retras, începând treptat să-și gestioneze toate afacerile, așa cum spunea și Kerinov, de la distanță.
— Să ai o asemenea avere și să nu folosești o parte din ea ca să vizitezi lumea întreagă, să mergi în diverse locuri, să te bucuri de ele, să cunoști oameni! Cu un gest absent, Lila înfășură un nou rând de paste pe furculiță. Probabil suferă de o formă gravă de fobie.
— Asta nu-l împiedică să fie un om de afaceri fără scrupule, din câte zice tata. A fost acuzat de spionaj industrial, dar armata lui de avocați a știut să amuțească zvonurile sau să plătească pentru tăcere – tatăl meu nu e sigur cum a procedat. Preluările ostile de companii sunt specialitatea lui.
— Parcă ar fi un prinț.
— El cu siguranță așa are impresia.
— Ha! făcu Lila amuzată, înțepând un alt crevete.
— Pe vremuri a permis un acces limitat la colecția lui de artă, dar și asta s-a închis de câțiva ani deja.
— Deci se izolează complet de societate, colecționează opere de artă, își conduce imperiul de afaceri folosindu-se de tehnologie – și toate astea sunt posibile fiindcă e bogat.
— Atât de bogat, încât nimeni nu știe exact ce avere posedă. Mai e ceva care mă duce cu gândul, la fel ca pe Alexi, spre Vasin.
— Aha.
— De două ori, din câte știe tatăl meu, concurenții lui Vasin în afaceri au pierit în accidente tragice.
— Deja vorbim de ceva mult mai grav decât lipsa de scrupule, comentă ea.
— Mai mult, pe la mijlocul anilor nouăzeci un reporter lucra la o carte despre tatăl lui Vasin, pe atunci încă în viață. În timp ce făcea un reportaj despre atentatele din Oklahoma City, jurnalistul a dispărut. Nimeni nu a mai auzit de el, și nu s-a găsit nici un cadavru.
— Ai aflat toate astea de la tatăl tău?
— Și-a scormonit amintirile, gândindu-se la ceea ce i s-a întâmplat lui Oliver. El nu știe ce anume încerc să obțin…
— Nu i-ai spus încă? Despre ou? Ash…
— Nu, nu i-am spus. E destul de inteligent ca să-și dea seama că interesul meu față de Vasin are legătură cu ceea ce a pățit Oliver. La cât e de îngrijorat, n-are rost să-i mai dau toate detaliile.
— Dacă i-ai oferi detaliile l-ai ajuta cel puțin să obțină niște răspunsuri. Pe de altă parte, nu pot să-ți dau eu lecții în privința asta, având în vedere că părinților mei nu le-am spus decât că merg într-o scurtă vacanță.
— Probabil așa e cel mai bine.
— Asta mi-am spus și eu, dar tot mă simt vinovată. Tu nu.
— Câtuși de puțin, spuse Ash relaxat. Cât despre celelalte două nume pe care ni le-a dat Alexi, tata nu o cunoaște pe femeie, dar îl știe destul de bine pe tip. Ce-am înțeles eu din caracterizarea pe care i-a făcut-o lui Jack Peterson e că omul nu ar face mofturi dacă i s-ar ivi ocazia să cumpere bunuri furate, să trișeze la cărți ori să facă profit folosind informații secrete; toate astea i s-ar părea un joc. Însă uciderea cuiva, în special a fiului unei cunoștințe, nu ar intra în repertoriul lui. După cum l-a prezentat tatăl meu pe scurt, acestui Peterson îi place să joace, să câștige, dar știe și să piardă cu eleganță.
— Deci nu e genul care să angajeze un asasin.
— Nu, nu mi s-a părut că ar fi.
— În regulă, deci deocamdată ne concentrăm pe Nicholas Romanov Vasin. Ce crezi că s-ar putea întâmpla dacă i-am pomeni numele în fața lui Bastone?
— O să aflăm. Ai rezolvat cu bagajele?
— Da, e totul sub control.
— Bun. Ce-ar fi să strângem masa? Presupun că trebuie să scoatem câinele. Apoi vreau să mai fac câteva schițe cu tine.
Dornică să prelungească momentul și vrând să amâne spălarea vaselor și plimbatul patrupedului, Lila se lăsă pe spătarul scaunului, cu paharul de vin în mână.
— Ai început deja tabloul.
— Ăsta e un alt proiect. Mă gândesc să realizez câteva piese pentru expoziția din iarnă. În timp ce strângea masa, Ash preciză: Vreau cel puțin încă două tablouri cu tine, iar primul la care mă gândesc e acela cu zâna din umbrar.
— Așa-i, ai mai pomenit de asta. Smaralde. Ca o Clopoțică scânteietoare.
— Cu siguranță nu ca o Clopoțică. Mai degrabă Titania, trezindu-se din somn într-o seară de vară. Și goală.
— Poftim? Nu! Râse la această idee, apoi își aminti că inițial refuzase și proiectul cu țiganca. Nu, repetă ea. Nici gând.
— O să discutăm despre asta. Hai să plimbăm câinele. Îți cumpăr o înghețată la cornet.
— Nu poți să mă mituiești cu înghețată ca să mă convingi să mă dezbrac.
— Știu cum să te conving să te dezbraci.
O prinse și o lipi cu spatele de frigider. Gura lui se făcu stăpână peste a ei, mâinile lui alergară, degustară, tachinară.
— Nu îți pozez goală. Nu am de gând să atârn goală pe perete în galeria lui Julie.
— E artă, Lila, nu pornografie.
— Știu diferența. Dar tot eu sunt goa… lă, reuși ea să spună, când degetele lui mari îi dezmierdară sfârcurile.
— Ai un corp perfect pentru asta. Zvelt, delicat, dar nu slab. Am să fac niște schițe, câteva reprezentări generale. Dacă nu îți plac, o să le rup.
— O să le rupi.
Ash își coborî din nou buzele peste ale ei și apoi zăbovi acolo.
— Am să te las pe tine să le rupi. Dar mai întâi am nevoie să te ating, am nevoie să fac dragoste cu tine. Apoi să te schițez cu ochii încă grei, cu buzele moi. Dacă nu vezi cât ești de frumoasă, de puternică, parcă desprinsă dintr-un basm, ai să le rupi. Mi se pare corect.
— Eu… da, eu…
— Bun. O sărută din nou, apoi se dădu în spate. Aduc eu câinele.
Plutind încă sub vraja sărutului, Lila se duse la debara după lesă. La jumătatea drumului se opri însă. Trecuse de la un „nu“ ferm, își dădu ea seama, la un „da“ limitat.
— Te-ai mișcat foarte subtil.
— Ai în continuare dreptul să refuzi după ce vezi schițele, îi aminti el, luând lesa. Plus o înghețată la cornet.
— Pentru un artist ești un negociator al naibii de bun.
— E în sângele familiei Archer. Hai să mergem la o plimbare, îi spuse el lui Earl Grey, și rânji când micul pudel începu să țopăie.
Cum spațiul nu avea să fie o problemă, Lila își împărți lucrurile pe care urma să le ia între valize. Astfel avea să facă loc pentru hainele noi, decise ea. Deși intenționase să trimită o geantă cu obiecte fără-destinația-Italia acasă la Julie, Ash le dusese în mansarda lui, luând și geanta cu lucruri ce urmau să fie donate.
Avea să rezolve el.
Nu putea să nu admită că era mai ușor, chiar mai eficient – dar nu reușea să identifice exact momentul când începuse să se adapteze la filozofia „Rezolv eu asta“.
În plus, cedase și pozase nud. Se simțise jenată și intimidată – până când el îi arătase prima schiță.
Doamne, arăta superb! Deși zâna în care se transformase era goală, felul în care o așezase el, aripile pe care i le adăugase, îi salvaseră pudoarea exact atât cât să o facă să se relaxeze.
Smaraldele deveniseră sclipiri de rouă în părul ei, care se confunda cu frunzele umbrarului.
Nuditatea era sugerată, își zise Lila, dar nu era sigură ce părere ar fi avut locotenent-colonelul dacă ar fi văzut vreodată lucrarea.
Nu rupsese schițele. Cum ar fi putut să o facă?
— Știa, îi spuse ea lui Earl Grey când termină de aranjat florile care aveau să-i întâmpine pe proprietarii apartamentului la întoarcerea acasă. Știa că va obține exact ceea ce urmărea. Nu-mi pot da seama cum mă simt în legătură cu asta. Dar nu poți să nu-l admiri, așa-i? Se lăsă pe vine în fața câinelui ce stătea cu labele așezate protector peste micuța pisică de jucărie pe care i-o cumpărase ca dar de bun rămas și murmură: O să-mi fie foarte dor de tine, micuțul meu erou.
Când auzi soneria, se duse la ușă, se uită pe vizor, apoi îi deschise lui Ash.
— Ai fi putut să mă suni să cobor.
— Poate voiam să-mi iau la revedere de la Earl Grey. Ne mai vedem, amice. Ești gata?
Cele două valize, laptopul și poșeta așteptau lângă ușă.
— Să fii cuminte, îi spuse ea câinelui. Vor ajunge acasă curând.
Aruncă o ultimă privire în jur, constată că toate erau în ordine, apoi își luă poșeta și prinse mânerul unei valize.
— I-am luat și pe Julie și Luke pe drum încoace, deci putem să mergem direct la aeroport. Ți-ai luat pașaportul? Scuze, adăugă Ash când ea îi aruncă o privire scurtă. Din obișnuință. Ai călătorit vreodată în Europa cu șase frați, dintre care trei să fie adolescente?
— Nu, trebuie să recunosc.
— Crede-mă, asta va fi mult mai ușor, chiar și ținând cont de scopul principal al călătoriei.
Apoi își coborî mângâietor o mână pe părul ei, se aplecă și o sărută când ascensorul începu să coboare.
Îi stătea în fire să facă astfel de lucruri, reflectă Lila. Totul era practic, organizat, „rezolvat“, apoi o atingea și nimic din sufletul ei nu mai rămânea practic sau organizat.
Se ridică pe vârfuri, îi trase capul înapoi și îl sărută la rândul ei:
— Mulțumesc.
— Pentru?
— În primul rând, fiindcă mi-ai depozitat calabalâcul la tine acasă și mi-ai dus geanta cu lucrurile de care nu mai aveam nevoie. Nu ți-am mulțumit.
— Erai prea ocupată să-mi spui că nu era cazul să mă deranjez cu asta.
— Știu. E o mică problemă, dar îți mulțumesc acum. Apoi, îți mulțumesc pentru călătorie – indiferent care ar fi scopul ei principal, merg în Italia, unul dintre locurile mele favorite. Și mă duc acolo cu prietena mea cea mai bună și cu iubitul ei, un tip care îmi place enorm. Și cu tine. Deci mulțumesc.
— Eu merg cu prietenul meu cel mai bun, cu iubita lui și cu tine. Deci mulțumesc și eu.
— Încă un mulțumesc, de data asta în avans. Mulțumesc pentru că nu o să râzi de mine după ce urcăm în avionul privat, când n-o să-mi pot înăbuși țipetele de încântare. Plus că am să mă reped pe diversele butoane și manete – am căutat informații despre modelul G4. O să vreau să mă joc cu toate alea. Și să discut cu piloții, și să-i conving să mă lase să stau în carlingă o vreme. S-ar putea să te simți stânjenit la un moment dat.
— Lila, am umblat cu o turmă de adolescente prin Europa. Nimic nu mă poate stânjeni.
— Asta e bine. Deci buon viaggio pentru noi.
Ținându-se de mână, ieșiră în pas vioi din clădire.