— Găina cu pandantiv de safir, începu Vasin. Ca într-o rugăciune, un fior de adorație răsuna șoptit din vocea lui. Din 1886. Găina de aur, decorată cu diamante cu tăietură trandafir, ține în cioc oul de safir – pandantivul – tocmai luat, s-ar părea, din cuib. Surpriza, după cum vedeți, e un mic pui din aur și diamante, proaspăt ieșit din ou.
— E uluitor! Ușor de spus, reflectă Lila, fiindcă era adevărat. Până la cele mai mărunte detalii.
— Oul în sine, murmură el, cu privirea ațintită asupra comorii. Nu doar o simplă formă, ci și un simbol. Al vieții, al renașterii.
— De aici și tradiția de decorare a ouălor de Paște, pentru a celebra Învierea.
— Simpatică, desigur, însă ceva ce poate face oricine. Familia Romanov – familia mea – a fost cea care a transformat această tradiție simplă într-o formă de artă măreață.
— Uitați de artist, remarcă Ash.
— Nu, nu. Dar, după cum spuneam, a fost nevoie de viziunea și patronajul țarilor ca artistul să creeze așa ceva. Astea, toate astea, se datorează familiei mele.
— Fiecare piesă e fantastică. Chiar și balamalele sunt perfecte. Ce e acesta? întrebă Lila, arătând cu grijă spre cel de-al doilea ou. Nu-l recunosc.
— Oul Liliachiu, din anul următor. Din nou, diamante cu tăietură trandafir, perle alături de smaralde și rubine. Toate astea pentru a pune în valoare surpriza, rama în formă de inimă cu email roșu, verde și alb accentuat cu perle și, din nou, diamante cu tăietură trandafir. Îl vedeți deschis aici în formă de trifoi cu trei foi. Fiecare foaie este un portret în miniatură, realizat în acuarelă pe fildeș. Nicolae, Alexandra și Olga, primul lor copil.
— Și oul Nécessaire. Mi-am făcut temele, spuse Lila. E un set de manichiură. Tot ce am citit sunt doar speculații. Dar… nimic din ceea ce poți citi nu se apropie câtuși de puțin de realitate.
— Pe cine ai ucis ca să le obții? întrebă Ash.
Vasin se mulțumi să zâmbească:
— Nu a fost necesar să ucid. Găina a fost furată, apoi folosită pentru a finanța fuga din Polonia, plata pentru a scăpa de Holocaustul lui Hitler. Dar familia hoțului a fost oricum trimisă în lagăre și a murit acolo.
— Asta e oribil, murmură Lila.
— Istoria e scrisă cu sânge, rosti Vasin simplu. Bărbatul care a luat oul și i-a trădat s-a lăsat convins să mi-l vândă mai degrabă decât să fie dat în vileag. În ce privește oul Liliachiu, a fost din nou vorba de hoți. Norocul fusese de partea lor, dar generațiile următoare nu au reușit să spele păcatul originar. Se transmite prin sânge. Norocul li s-a schimbat când singurul lor fiu a suferit un tragic accident, iar ei au acceptat să îmi vândă oul pentru a-și albi conștiințele.
— Tu ai comandat uciderea lui, spuse Ash. E o crimă la fel de gravă.
Fața lui Vasin rămase impasibilă cu excepția unei vagi urme de amuzament.
— Când plătești mâncarea la un restaurant scump, nu ești responsabil pentru farfurie.
Lila își puse o mână pe brațul lui Ash, ca pentru a calma o eventuală izbucnire de furie. În realitate, avea nevoie de acel contact.
— Oul Nécessaire, furat, a ajuns la un om capabil să recunoască frumosul, dar a fost apoi pierdut prin neglijență în favoarea altuia. L-am obținut prin persuasiune, din nou, și o plată corectă. Studie ouăle, apoi se întoarse să își plimbe privirea prin încăpere cu o expresie de satisfacție aprigă: Vom merge dincolo și vom discuta o plată corectă.
— Nu vreau banii tăi.
— Chiar și un om bogat are loc pentru mai mult.
— Fratele meu e mort.
— Mare păcat, zise Vasin, dându-se un pas înapoi și scoțând din buzunar un mic pistol cu electroșocuri. Te rog să înțelegi că dacă te apropii de mine, dacă faci vreun gest amenințător, am să mă apăr. Mai mult, această încăpere e supravegheată. Bărbați echipați cu arme mai… letale vor interveni la cea mai mică umbră de pericol.
— Nu am venit să te ameninț. Nu am venit nici pentru bani.
— Să luăm loc ca niște oameni civilizați și să discutăm motivul pentru care sunteți aici.
— Are dreptate, Ash, spuse Lila mângâindu-i brațul. Nu ajută la nimic să te enervezi. Vom merge să discutăm. De asta am venit aici. Tu și cu mine și excursia în Bali, în regulă? În regulă?
Pentru o clipă crezu că avea să se smucească din mâna ei, să-l atace pe Vasin și să termine odată. Într-un târziu însă, dădu din cap și o urmă.
Lila răsuflă ușurată când se întoarseră în camera de zi.
Cineva strânsese serviciul de ceai și tăvile. În locul lor se afla o sticlă deschisă de Barolo și două pahare.
— Vă rog, serviți-vă. Vasin se așeză, privind cum ușa încăperii secrete se închidea fără zgomot. Poate știi, sau poate nu, că fratele tău – sau fratele tău pe jumătate vitreg, pentru a fi exacți – a stat chiar în fotoliul ăsta acum câteva luni. Am discutat îndelung și am ajuns la ceea ce eu credeam a fi o înțelegere. Sprijinindu-și mâinile pe genunchi, Vasin se aplecă în față, cu chipul schimonosit de o furie rece. Am avut o înțelegere, rosti el scrâșnit, apoi se lăsă din nou pe spate, iar chipul i se netezi. I-am făcut oferta pe care am să ți-o fac și ție acum – iar la momentul respectiv a acceptat-o. Am fost profund dezamăgit când a încercat să-mi stoarcă o sumă mai mare. Nu ar fi trebuit să mă surprindă, recunosc. Nu era un om extrem de serios, fără îndoială știi asta. Dar eram entuziasmat, poate chiar prea entuziasmat, la gândul de a obține Carul cu heruvim.
— Și oul Nécessaire, completă Ash. Ți le-a promis pe amândouă. A schimbat termenii înțelegerii, Vasin, dar la fel ai făcut și tu când te-ai folosit de Capelli pentru a obține oul Nécessaire.
Vasin începu să-și lovească ritmic degetele în timp ce ochii lui ca de corb rămaseră ațintiți în gol.
— Informația despre oul Nécessaire a apărut la scurt timp după întâlnirea noastră. Nu vedeam nici un motiv să utilizez un intermediar, când puteam să aranjez tranzacția eu însumi. Suma de plată pentru Carul cu heruvim rămânea fermă.
— L-ai scos din joc, așa că el a crescut miza. Și femeia? Femeia lui? Victimă colaterală?
— Erau parteneri, așa susțineau amândoi. Cum se pare că sunteți și voi. Ceea ce li s-a întâmplat e tragic. A fost, din câte am auzit, ceva legat de droguri și alcool. Poate un conflict dus la extrem de către furnizorul pastilelor pe care le-a consumat cu o neglijență fatală.
— Și Vinnie?
— Ah, unchiul. Din nou, tragic. O persoană inocentă, din toate punctele de vedere. Moartea lui n-a fost deloc necesară. Ar trebui să înțelegi clar că moartea lor nu mi-a adus nici un câștig. Eu sunt om de afaceri și tot ceea ce fac e orientat spre profit.
— Jai Maddok, spuse Ash aplecându-se în față.
Ceva tresări în ochii lui Vasin, dar Lila nu reuși să-și dea seama dacă fusese surpriză sau iritare.
— Va trebui să fii mai exact.
— Ea i-a ucis pe Sage Kendall, pe fratele meu, pe Vinnie și, cu doar câteva zile în urmă, pe Capelli.
— Ce legătură are asta cu mine?
— Este a ta. Mă aflu aici pe domeniul tău, izbucni Ash, înainte ca Vasin să apuce să vorbească. Am ceea ce îți dorești. Nu ai să obții acel lucru mințindu-mă, insultându-mă.
— Pot să te asigur că nu am cerut nimănui să-i ucidă pe fratele tău, pe femeia lui sau pe unchiul tău.
— Și pe Capelli.
— El nu înseamnă nimic pentru tine sau pentru mine. I-am oferit lui Oliver patruzeci de milioane de dolari ca să îmi aducă două ouă, câte douăzeci pentru fiecare. Cum unul l-am obținut singur, au rămas celelalte douăzeci. Mi-a cerut o plată în avans – zece la sută. I-am dat-o având încredere în el. A bătut palma, a luat avansul, apoi a încercat să dubleze prețul. Lăcomia l-a ucis, domnule Archer. Nu eu.
— Jai Maddok l-a ucis. Ea e pe statul tău de plată.
— Am sute de oameni pe diverse state de plată. Nu pot nicidecum să fiu considerat responsabil pentru infracțiunile și indiscrețiile lor.
— Ai asmuțit-o asupra lui Vinnie.
— A-i cere să discute cu Vincent Tartelli, pentru a afla dacă știa sau nu unde era ascuns obiectul care-mi aparținea, nu înseamnă nicidecum că am asmuțit-o asupra cuiva.
— Și totuși el e mort, iar caseta Fabergé pe care ea a luat-o din magazinul lui se află în vitrina ta.
— Un dar din partea unui angajat. Nu sunt eu responsabil pentru felul în care a fost obținut.
— A atacat-o pe Lila, a amenințat-o cu un cuțit. A tăiat-o.
Acea informație îl surprinse, își dădu seama Lila, văzând gura lui Vasin strângându-se. Deci Maddok nu-i raportase angajatorului ei toate detaliile.
— Îmi pare rău să aud asta. Unii angajați fac exces de zel. Sper că nu ai fost rănită grav.
— Mai mult speriată decât rănită, recunoscu Lila, strecurând însă un tremur în voce. Dacă nu aș fi reușit să scap și să fug… E periculoasă, domnule Vasin. Credea că eu știu unde e oul, și chiar nu știam. Mi-a cerut să nu dezvălui nimănui că i-am spus. Avea să-l ia pur și simplu și să dispară, dar mi-a fost teamă că intenționa să mă ucidă. Ash?
— E în regulă, șopti el strângându-i mâna. Nu o să te mai atingă niciodată.
— Încă mă apucă tremuratul când mă gândesc. Lila turnă un pahar de vin, având grijă ca Vasin să-i observe tremurul mâinii. Ash m-a dus în Italia pentru câteva zile, dar încă mă înspăimântă și simplul gând de a ieși din casă. Chiar și în casă… M-a sunat și m-a amenințat. Mi-e frică să mai răspund la telefon, fiindcă mi-a spus că o să mă ucidă. Că a devenit personal, nu mai e doar o sarcină de serviciu.
— Ți-am promis, o să terminăm cu asta.
— Problemele pe care vi le-a cauzat o persoană care lucrează pentru mine sunt un incident nefericit. O pată de culoare îi apăruse pe chip, un val roz de furie. Dar, din nou, nu sunt responsabil. Ca să terminăm cu asta, am să-ți ofer exact ceea ce i-am oferit lui Oliver. Douăzeci de milioane.
— Ai putea să-mi oferi de zece ori mai mult și tot aș refuza.
— Ash, eventual am putea…
— Nu, se răsti el. Eu pun condițiile, Lila. Eu pun condițiile în privința asta.
— Și care sunt condițiile tale? întrebă Vasin.
— Hai să lămurim ceva. Dacă nu ieșim de aici teferi și cu o înțelegere la mână, reprezentantul meu e autorizat să facă un anunț public. Rotițele sunt deja în mișcare și, dat fiind timpul pe care l-am irosit, dacă nu îl contactez în – se uită la ceas – douăzeci și două de minute, va pune planul în aplicare.
— Ce anunț public?
— Descoperirea unuia dintre ouăle imperiale dispărute, achiziționat de fratele meu în numele lui Vincent Tartelli. Deja autentificat de cei mai mari experți în domeniu. Oul va fi dus imediat într-o locație securizată și donat către Metropolitan Museum of Art – ca împrumut permanent din partea familiei Archer. Eu nu vreau nenorocitul ăla de ou, spuse Ash, aruncând cuvintele biciuitor. Din punctul meu de vedere, e blestemat. Dacă îl vrei, facem o înțelegere. Altfel, n-ai decât să încerci să îl obții de la Metropolitan. Nu va fi problema mea.
— Și ce anume vrei, dacă nu bani?
— Pe Jai Maddok.
Vasin lăsă să-i scape un chicot de râs.
— Chiar crezi că poți s-o dai pe mâna poliției? Că poate fi convinsă să depună mărturie împotriva mea?
— Nu o vreau în închisoare. O vreau moartă.
— Vai, Ash!
— Încetează, Lila. Am mai discutat despre asta. Atâta timp cât trăiește, reprezintă o amenințare. Chiar ea a spus că a devenit ceva personal. Este un asasin plătit și intenționează să te ucidă. L-a ucis pe fratele meu. Se întoarse furios spre Vasin: Și ce a făcut poliția până acum? M-a vânat, a hărțuit-o pe Lila. Mai întâi e o crimă urmată de suicid, apoi e o tranzacție cu droguri care s-a sfârșit prost. Familia mea suferă din cauza asta. Apoi e ucis Vinnie, care nu a făcut niciodată rău nimănui. Și poliția ce face? Încearcă să mă implice pe mine, să ne implice pe amândoi în caz. Așa că naiba s-o ia de poliție. Vrei oul, poți să îl ai. Eu n-o vreau decât pe Jai Maddok.
— Te aștepți să te cred capabil să ucizi cu sânge rece?
— Să-mi fac dreptate cu sânge rece. Eu apăr ceea ce este al meu. Familia mea, Lila. Maddok va plăti pentru că s-a atins de femeia mea, și nu va avea ocazia de a o face din nou.
— O, scumpule! Lila încercă să redea o încântare prost mascată. Mă faci să mă simt atât de ocrotită, atât de specială!
— Nimeni nu se atinge de ce e al meu, rosti Ash sec. Și am să fac dreptate pentru familia mea. Pe tine nu te costă nimic.
— Dimpotrivă. M-ar costa un angajat foarte valoros.
— Ai sute, poți să-ți angajezi alții. Aici vorbim despre o femeie care ar fi luat oul pentru ea însăși dacă Lila ar fi știut unde l-am pus. Ash scoase o fotografie din buzunar și o puse pe masa dintre ei: Asta a fost făcută în mansarda mea – presupun că poți să confirmi asta destul de ușor, având în vedere că a trecut și cățeaua ta pe acolo. Oul nu mai e în mansardă, ci într-un loc din care n-ai să-l poți lua niciodată. Timpul trece, Vasin. Batem palma sau plecăm. Vei putea să vezi oul la Metropolitan Museum of Art ca orice alt turist. Nu va face parte niciodată din colecția ta.
Vasin extrase din buzunar o pereche de mănuși albe fine și le puse înainte de a lua fotografia.
Un val de culoare îi inundă fața, o fericire rapidă, sălbatică, când studie imaginea Carului cu heruvim:
— Detaliul. Vezi detaliul?
Ash aruncă pe masă încă o fotografie:
— Surpriza.
— Ah! Ceasul. Da, da, exact cum credeam. Mai mult decât splendid. Un miracol artistic. A fost creat pentru seminția mea. Îmi aparține mie.
— Dă-mi femeia și va fi al tău. Am toți banii care mi-ar trebui vreodată. Am o muncă ce mă face să mă simt împlinit. Am o iubită. Nu am parte de dreptate. Asta este ceea ce îmi doresc. Dă-mi ceea ce îmi doresc, am să îți dau și eu ceea ce îți dorești. Maddok a dat-o în bară. Dacă nu ar fi dat-o în bară cu Oliver, ai fi avut oul deja. L-ai fi obținut la prețul avansului. În schimb, polițiștii au văzut-o pe înregistrările camerelor de securitate din magazinul lui Vinnie și au declarația Lilei privind atacul. O să-și dea seama că are legătură cu tine, dacă nu au făcut-o deja. Trebuie să plătească pentru fratele meu, altfel nu te alegi cu nimic. Am să pun un baros pe nenorocitul acela de ou înainte să te las să pui mâna pe el.
— Ash, oprește-te! Ai promis că n-ai s-o faci. N-o să o facă. Tremurând speriată, Lila întinse mâinile rugătoare spre Vasin. N-o să o facă. E doar supărat. Se învinovățește pentru Oliver.
— La naiba, Lila!
— Trebuie să înțeleagă, asta-i tot, scumpule. Trebuie să punem capăt acestei povești. Și…
— Și dumneata, domnișoară Emerson? Accepți acest gen de dreptate?
— Eu… Își mușcă buza. Are nevoie să se simtă împăcat, spuse ea, sforțându-se vizibil. Eu… nu pot trăi mereu cu teama că va fi acolo. De fiecare dată când închid ochii… Apoi o să plecăm. Mai întâi în Bali, apoi, eventual, nu știu… oriunde dorim. Dar el are nevoie să se simtă împăcat, iar eu am nevoie să mă simt în siguranță. Un pește strălucitor, își aminti, și se întinse după mâna lui Ash: Eu îmi doresc orice își dorește Ash. Iar el își dorește ceea ce îmi doresc eu. Adică, am o carieră, iar el crede în mine. Așa-i, scumpule? O să investească în mine, și poate reușesc să obțin o ecranizare. Moon Rise ar putea deveni următorul Twilight sau Hunger Games.
— Mâinile tale ar fi mânjite cu sânge.
— Nu. Își îndreptă brusc spatele, făcând ochii mari. Eu nu aș face nimic. Eu doar… eu sunt cu Ash. Ea m-a rănit. Nu vreau să mai trăiesc închisă în mansardă. Fără supărare, eu nu vreau să trăiesc așa ca dumneavoastră, domnule Vasin, să nu pot să ies din casă și să mă distrez, să mă văd cu alți oameni, să merg în diverse locuri. Dumneavoastră ați obține ceea ce vă doriți, Ash ar obține acel ceva de care are nevoie. Am fi toți pur și simplu… fericiți.
— Dacă aș fi de acord, cum ai face-o?
Ash coborî privirea spre mâinile lui – mâini puternice, de artist – apoi ridică din nou ochii spre Vasin, sugerând foarte clar răspunsul.
— Vă rog, nu vreau să știu, bolborosi Lila. Ash mi-a promis că nu va trebui să mai vorbim niciodată despre asta după ce se termină. Vreau doar să uit întreaga poveste.
— E vorba de familie, spuse Ash simplu. Tu ce le-ai face acelor oameni care i-au ucis pe strămoșii tăi, dacă ai avea ocazia?
— I-aș ucide, la fel de brutal cum au făcut-o ei cu ai mei. Le-aș ucide familiile și prietenii.
— Pe mine mă interesează doar o persoană. Nu îmi pasă de familia ei, dacă are așa ceva. Doar ea. Da sau nu, Vasin? Ți se termină timpul. Odată ce se întâmplă asta, nici unul dintre noi nu mai obține ceea ce își dorește.
— Deci îmi propui un schimb. Valoare contra valoare. Când?
— Cât mai curând posibil.
— Ce propunere interesantă.
Vasin își strecură mâna sub brațul fotoliului. Într-o clipă, ușa se deschise și apăru Carlyle.
— Domnule?
— Trimite-o pe Jai înăuntru.
— Imediat.
— Vai! făcu Lila lipindu-se crispată de spătar.
— N-o să te atingă, îi promise Ash.
— Vă dau cuvântul meu de onoare în privința asta. Un oaspete nu trebuie niciodată rănit în casa gazdei. Nu este doar o dovadă de proaste maniere, ci aduce și ghinion. Îți spun atât, dacă batem palma iar tu, la fel ca fratele tău, nu îți respecți cuvântul, domnișoara Emerson va fi mai mult decât rănită.
— Amenință-mi femeia, Vasin, și nu ai să-ți mai umpli niciodată vitrina de trofee, replică Ash dezgolindu-și dinții.
— Termeni, nu amenințări. Ar trebui să știi ce li se întâmplă celor care nu își îndeplinesc partea dintr-o înțelegere, sau oferă servicii nesatisfăcătoare. Intră, spuse, când auzi ciocănitul scurt în ușă.
Jai era îmbrăcată în negru – pantaloni mulați, cămașă pe corp, sacou cambrat. Ochii ei sclipiră spre Lila:
— Ce interesant să vă văd aici. Pe amândoi. Domnul Vasin mi-a spus că ne veți vizita azi. Să îi conduc… afară, domnule?
— Încă nu am terminat. Mi s-a spus că tu și domnișoara Emerson v-ați cunoscut.
— O scurtă întâlnire la piață. Jai coborî privirea și remarcă: Azi porți pantofi mai drăguți.
— O altă întâlnire pe care nu ai inclus-o în raportul tău, preciză Vasin. Unde s-a întâmplat asta, domnișoară Emerson?
Lila nu făcu decât să clatine din cap, ațintindu-și privirea în pământ.
— În Chelsea, interveni Ash. La câteva cvartale distanță de galeria în care îmi expun lucrările. Ai amenințat-o cu o lamă.
— Exagerează.
— Ai uitat să-mi menționezi această întâlnire.
— A fost complet neînsemnată.
— Te-am lovit. Ți-am dat un pumn în față. Lila își lăsă demonstrația de curaj să se dizolve când Jai își aținti privirea asupra ei. Ash?
— Eu mă bazez mult pe detalii, Jai, rosti posomorât colecționarul.
— Îmi cer scuze, domnule. A fost o scăpare.
— Da, o scăpare. La fel cum și telefonul pe care i l-ai dat domnișoarei Emerson a fost, sunt sigur, tot o scăpare. Domnul Archer și cu mine am ajuns la o înțelegere în ceea ce privește proprietatea mea. Misiunea ta în această privință s-a încheiat.
— Cum doriți, domnule Vasin.
— Nu ai făcut ceea ce am dorit, Jai. Asta mă dezamăgește profund.
Vasin scoase pistolul cu electroșocuri. Reacția ei fu rapidă, aproape că reuși să pună mâna pe arma de sub sacou. Dar șocul o lovi în plin, făcând-o să se prăbușească la pământ. Fără a se ridica din scaun, Vasin îi administră un al doilea șoc, apoi, cu un calm absolut, apăsă din nou butonul de sub brațul fotoliului.
Carlyle deschise ușa. Privirea îi alunecă pentru o clipă la Jai, după care se ridică impasibilă.
— Pune să fie scoasă și închisă în siguranță. Ai grijă să i se ia toate armele.
— Desigur.
— Am să-mi conduc oaspeții la ieșire. Domnișoară Emerson, domnule Archer.
Lila își simți picioarele gata să-i cedeze. Avu impresia că pășea peste un strat de noroi când traversară podeaua imaculată, apoi coborâră curba grațioasă a scărilor.
— În noaptea asta ar fi cel mai bine, spuse Vasin pe un ton de conversație uzuală. Să zicem ora două. Un loc liniștit, de acord? Având în vedere talentele lui Jai, cu cât se face mai repede schimbul, cu atât mai bine pentru toată lumea.
— Tu alegi ora, eu locul. Reprezentanții tăi se vor întâlni cu ai mei la ora două noaptea fix, în Bryant Park.
— Dată fiind valoarea, ar fi mai bine dacă am face schimbul personal. Tentația unui angajat de a fugi cu trofeul ar fi foarte mare.
— Maddok e la fel de importantă pentru mine. Ai s-o aduci tu, personal?
— Acum nu-mi mai este utilă decât pentru că o dorești tu.
— Oul nu mi-e util decât pentru că îl dorești tu, replică Ash. E doar o tranzacție de afaceri, nimic mai mult. Odată ce obțin ceea ce vreau, intenționez să uit de existența ta și a oului. Ar fi înțelept din partea ta să faci la fel cu mine și ai mei. Uitându-se la ceas, constată: Ești cam la limită, Vasin.
— Ora două fix, Bryant Park. Reprezentantul meu mă va contacta la două și cinci. Dacă oul nu a fost adus, după cum ne-am înțeles, nu va fi bine pentru tine. Nici pentru ai tăi.
— Adu-o pe Maddok și se rezolvă.
O prinse pe Lila de braț și ieși. Unul dintre paznici stătea lângă mașina lui. Îi întinse Lilei poșeta, deschise portiera în dreptul pasagerului și o invită să urce.
Ea nu spuse nimic, se mulțumi doar să respire, până nu trecură de porți și porniră în viteză pe drumul de lângă zidul înalt.
— Tu ai de dat telefonul ăla, iar eu… Ai putea să oprești pentru o clipă? Mi-e cam rău.
Când el trase pe acostament, Lila deschise larg portiera și coborî împleticindu-se. Aplecându-se în față, închise ochii amețită, moment în care îi simți mâna la baza spatelui.
— Ia-o ușor.
— Am nevoie doar de puțin aer. Ceva proaspăt, ceva curat. Vasin e chiar mai rău decât ea. Nu credeam că poate exista ceva mai rău, dar el e. Nu cred că aș mai fi putut sta nici cinci minute în camera aia, în locul ăla. Simțeam că mă sufoc.
— Eu nu mi-am dat seama.
Însă văzu acum, când Lila lăsase garda jos. Tremuratul ușor ce îi străbătea tot corpul, paloarea feței ei când o ridică.
— Ar fi ucis-o chiar el, chiar acolo, chiar în fața noastră, dacă astfel ar fi putut să obțină oul. Și ar fi putut apoi să plece, ar fi pocnit din degete să vină servitorii să curețe mizeria.
— Să știi că ea este cea mai mică dintre motivele mele de îngrijorare.
— Nu am fi plecat niciodată teferi de acolo dacă nu ai fi avut ceea ce își dorește. Sunt sigură de asta. Sunt sigură.
— O să se țină de cuvânt. Deocamdată.
— Deocamdată, consimți ea. Ai văzut expresia lui când i-ai arătat fotografiile? Parcă s-ar fi uitat la Dumnezeu.
— E unul dintre Dumnezeii lui.
— Ai dreptate, oftă Lila sprijinindu-se de el. Nu e nebun, cel puțin nu așa cum mi-am imaginat eu. Chiar crede tot ceea ce ne-a spus, despre familia Romanov și genealogia lui. Toate acele lucruri superbe, așezate atât de exact în spatele sticlei. Doar pentru el. Doar pentru a le poseda. Precum casa, castelul lui, în care poate fi țar, înconjurat de angajați care-i îndeplinesc toate ordinele. Oricare dintre acele cutii elegante înseamnă mai mult pentru el decât oamenii aceia. Iar ouăle contează cel mai mult.
— O să-l terminăm, și nu va mai avea nimic.
— Asta ar fi chiar mai rău decât moartea pentru el. Mă bucur că-l așteaptă o asemenea soartă. Când și-a pus mănușile alea stupide, îmi venea să mă aplec spre el și să-i strănut în față, doar ca să-l văd cum reacționează. Doar că mi-a fost teamă că o să apară cineva și o să mă împuște.
— Te simți mai bine?
— Mult.
— Am să-l sun pe Alexi, în caz că poliția nu a înregistrat transmisia.
— Bun, eu am să îmi verific poșeta și am să mă uit prin mașină. Ar fi avut suficient timp la dispoziție ca să instaleze un microfon sau un aparat de localizare LoJack.
Găsi micuțul dispozitiv de înregistrare în torpedou și i-l arătă lui Ash.
Fără un cuvânt, el îl luă, îi dădu drumul și îl zdrobi sub călcâi.
— Of! Voiam să mă joc cu el!
— Am să-ți cumpăr altul.
— Nu va fi același lucru, bombăni ea, apoi scoase o oglindă din poșetă. Lăsându-se pe vine lângă mașină, o ținu înclinată și privi atent. Dacă aș fi genul care nu are încredere în absolut nimeni, și cineva ar avea unul dintre zeii mei, aș… Uite-l.
— Ce anume?
— Dispozitivul de localizare. Un LoJack. Trebuie doar să… I-am spus lui Julie că albul nu e practic, mormăi ea scoțându-și jacheta și aruncând-o în mașină. Ai o pătură în portbagaj? Îmi place mult rochia asta.
Fascinat, Ash luă vechiul prosop de baie pe care îl ținea în portbagaj pentru urgențe, o privi întinzându-l și apoi, înarmată cu unealta ei multifuncțională, strecurându-se sub mașină.
— Serios?
— Vreau doar să-l dezactivez. Nu vor fi siguri ce s-a întâmplat, știi? Mai târziu pot să-l dau jos, să văd cum funcționează. Mi se pare unul foarte reușit. Există probabil dispozitive diferite pentru mașini clasice ca aceasta. Aș spune că echipa de securitate a lui Vasin e pregătită pentru orice.
— Vrei să faci și schimbul de ulei dacă tot ești acolo?
— Altă dată. Gata, am reușit. Ieși de sub mașină, se ridică în capul oaselor și îl privi amuzată: Își închipuie că suntem proști.
— Nu numai că nu suntem proști, dar eu sunt destul de inteligent ca să am o femeie care umblă permanent cu o trusă de scule asupra ei, ba mai și știe să le folosească. Luând-o de mână, o ridică în picioare și-i spuse fără preambul: Mărită-te cu mine.
Lila dădu să râdă, apoi capul începu să i se învârtă din nou când își dădu seama că vorbea serios.
— O, Doamne!
— Gândește-te. Îi prinse fața în mâini și o sărută. Hai să mergem acasă.
Fusese doar un impuls de moment, își spuse Lila. Nici un bărbat nu-i cerea mâna unei femei care tocmai dezactivase un dispozitiv LoJack plantat de un infractor obsedat cu iluzii de grandoare țaristă.
Un impuls, își repetă, fiindcă rolul lor în acel coșmar complicat, sângeros și ireal se încheiase în esență. De întâlnirea din Bryant Park aveau să se ocupe niște agenți sub acoperire. În timp ce aceștia îi arestau pe Jai Maddok și pe „reprezentanții“ lui Vasin, Fine și Waterstone, în colaborare cu o echipă din cadrul FBI, aveau să îl aresteze pe Vasin. Principalele acuzații erau conspirație la crimă și comandarea de asasinate.
Reușiseră să pună la pământ o organizație infracțională de anvergură, plătind doar cu o simplă zgaibă.
Cine nu s-ar fi simțit ușor euforic?
Și înspăimântat, recunoscu ea, foindu-se aiurea prin dormitor, deși ar fi trebuit să își verifice pagina de internet, să lucreze la carte, să își actualizeze blogul.
Dar pur și simplu nu izbutea să se liniștească.
Nu era posibil ca doi oameni să treacă pur și simplu de la prima întâlnire – și încă în circumstanțe oribile – la interes reciproc, la sex, la dragoste, la căsătorie, toate în doar câteva săptămâni.
Pe de altă parte, oamenii, în general, nu colaborau la rezolvarea unor crime, nu descopereau obiecte de artă neprețuite, nu zburau până în Italia și înapoi și nu pășeau în pânza unui păianjen veninos pentru a-l prinde în capcană. Reușind în tot acest timp și să termine, în esență, o carte, să picteze, să se bucure de sex de foarte bună calitate. Și să realizeze o tencuială falsă în baie.
Pe de altă parte, ei îi plăcea să fie ocupată.
Cum aveau să se descurce împreună după ce viața încetinea până la un ritm normal? Când aveau să se întoarcă la munca și traiul de zi cu zi?
În acel moment intră Ash. Își dăduse jos sacoul și cravata, își suflecase mânecile de la cămașă. Avea părul ciufulit și ochii pătrunzători ca niște raze X. Arăta a artist din nou. Artistul care o făcea să tânjească după lucruri pe care nu crezuse niciodată că și le dorea.
— E totul pregătit, o informă.
— E totul pregătit?
— Au obținut mandatele. Au să aștepte până la ora programată pentru întâlnire, apoi au să acționeze simultan. Transmisia a fost ușor neclară în unele momente, dar au obținut suficient.
— Microfonul din sutien a fost absolut super M.
— M?
— Trebuie neapărat să programăm un maraton de filme. Bond, James Bond. Știi tu, super Mișto.
— Aha, Mișto. Nu îl mai porți, așa-i?
— Nu. L-am dat jos, dar sper pe jumătate că o să uite să mi-l ceară înapoi. Mi-ar plăcea la nebunie să mă joc cu el. Microfonul vizibil din stilou a fost bun ca să le distragă atenția, dar m-am temut că femeia aia pipăitoare avea să dibuie microfonul când a pus mâna pe mine.
— Chiar dacă ar fi făcut-o, tot am fi primit-o pe Maddok. Vasin terminase cu ea.
Oricât de mult ar fi urât-o pe tipă, Lila își simți stomacul contractându-se:
— Știu asta foarte bine. O terminase cu ea încă din clipa în care i-am spus că m-a atacat, că m-a sunat – fără să-i raporteze lui.
— Și improvizația ta cum că ar fi încercat să pună mâna pe ou pentru ea însăși a fost de ajutor.
— M-a luat valul. El ar fi ucis-o, deci practic îi facem o favoare. Știu, exagerez, recunoscu ea. Dar sincer nu i-aș dori nimănui să aibă de-a face cu Vasin. Nici măcar ei.
— Ea singură a ales, Lila. Mâine, polițiștii vor dori declarații complete de la amândoi. Chiar dacă Maddok nu îl trădează pe Vasin, au suficiente probe să-l pună sub acuzare. Pentru Oliver, pentru Vinnie, pentru iubita lui Oliver. Fine spune că autoritățile discută și cu Bastone.
— Bine, asta e bine. Mi-a plăcut mult de ei. Îmi place să știu că li se va face dreptate.
— Alexi rămâne la complex în noaptea asta. Carul cu heruvim ajunge la Metropolitan mâine. Vom amâna anunțul până primim aprobarea de la poliție, dar acolo e locul lui. Acolo va fi în siguranță.
Totul e atât de clar acum, reflectă Lila. Toți pașii fuseseră respectați riguros.
— Chiar s-a terminat.
— În esență, spuse el, făcând-o să zâmbească. M-au întrebat dacă suntem dispuși să rămânem în casă diseară, să nu fim văzuți în caz că Vasin continuă să ne urmărească. Ar putea părea ciudat dacă am ieși.
— Presupun că au dreptate. Sunt prea băgată în priză – ha, ha – oricum.
— Vom sărbători mâine cu Luke și Julie, așa cum am plănuit. Se apropie de ea pentru a-i lua mâinile. Oriunde vrei tu să mergem.
Oriunde, repetă ea în gând, și vorbea serios.
— De ce?
— Fiindcă ne-am câștigat acest drept.
— Nu, de ce? De ce m-ai întrebat ceea ce m-ai întrebat? Tocmai petrecusem o oră prefăcându-ne a fi altcineva decât cine suntem, iar stresul acelei experiențe m-a dat atât de tare peste cap încât îmi era teamă că o să dau la rațe chiar în mașina ta de colecție. Apoi m-am trezit în patru labe, pentru numele lui Dumnezeu, căutând dispozitive de urmărire, fiindcă Vasin probabil ar prefera să ne știe morți – indiferent dacă pe noi cei adevărați sau personajele pe care le-am jucat. Nu cred că mai contează.
— Asta e o bună parte din motiv.
— Nu are logică. Nici măcar nu știam unul de existența celuilalt înainte de 4 Iulie, acum e de-abia Ziua Muncii, iar tu vorbești despre…
— Poți să o spui. Nu o să te ardă pe limbă.
— Nu știu cum s-a întâmplat asta. Mă pricep să descopăr cum funcționează lucrurile, dar nu-mi dau seama cum s-a întâmplat asta.
— Dragostea nu e un prăjitor defect. Nu poți să o desfaci în bucățele și să studiezi piesele, să înlocuiești o parte și să îți dai seama cum să o asamblezi la loc. O simți pur și simplu.
— Dar dacă…
— Încearcă să te gândești la ceea ce e mai degrabă, sugeră el. Te-ai băgat sub mașină în rochia ta albastră. Când sufeream, mi-ai oferit alinare. L-ai pus la punct pe tatăl meu când s-a purtat impardonabil de grosolan cu tine.
— Nu l-am pus efectiv…
— A fost pe-aproape. Repari dulapuri, zugrăvești băi, îl întrebi pe portar despre familia lui și le zâmbești chelnerilor. Când te ating, restul lumii dispare. Când te privesc, văd restul vieții mele. Am de gând să mă însor cu tine, Lila. Deocamdată îți las doar timp să te obișnuiești cu gândul.
Tot ceea ce se înmuiase în Lila cât timp vorbise el se crispă din nou.
— Nu poți să spui pur și simplu „am să mă însor cu tine“ ca și cum ai spune „mă duc să iau mâncare chinezească“. Poate nu-mi place mâncarea chinezească. Poate sunt alergică. Poate nu am încredere în pachețelele de primăvară.
— Atunci luăm pilaf cu porc. Ar fi bine să vii cu mine.
— Nu am terminat, îl avertiză ea, când Ash o trase din cameră.
— Eu da. Tabloul. Cred că trebuie să-l vezi.
Lila încetă să se mai smucească din mâna lui.
— Ai terminat tabloul? Nu mi-ai spus.
— Îți spun acum. Nu am de gând să folosesc clișeul „o imagine face cât o mie de cuvinte“ în fața unei scriitoare, dar trebuie să-l vezi.
— Ard de nerăbdare să-l văd, dar mi-ai interzis să intru în atelier. Nu știu cum l-ai terminat, ținând cont că nu am mai pozat pentru tine de câteva zile. Cum ai…
Se opri încremenită și amuțită în pragul atelierului.
Pânza era așezată pe șevalet, cu fața spre ea, scăldată în lumina începutului de seară.