capitolul 11

La sfârşitul serii, cu răcitorul plin de buchete, aranjamente pentru mese şi alte ornamente pentru weekend– şi sigură că va trebui să se trezească la şase ca să termine şi restul –, Emma nu reuşi să ajungă decât până la canapea, înainte să se prăbuşească epuizată.

– Şi ai de gând să faci asta din nou mâine, zise Jack. De două ori.

– Îhm.

– Şi încă o dată duminică.

– Îhî. Am nevoie să strecor două ore de lucru duminică, înainte să mă apuc de pregătirile pentru primul eveniment. Dar echipa poate termina restul pentru duminică, până mă ocup eu de treburile pentru sâmbătă. Ambele.

– V-am ajutat de câteva ori, dar niciodată serios… Se întâmplă în fiecare weekend?

– Iarna e mai puţin aglomerat, spuse ea, aşezându-se mai bine şi dându-şi jos pantofii. În perioada aprilie– iunie sunt lunile de vârf, şi la fel în perioada septembrie– octombrie. Dar ca idee? Da, în fiecare weekend.

– M-am uitat la răcitorul tău cât lucrai. Chiar ai nevoie de un al doilea.

– Chiar am. Când am deschis afacerea, nici una dintre noi nu-şi imagina că vom creşte atât de mult. Nu, mint. Parker ştia, zise, gândindu-se la asta şi zâmbind. Eu doar speram să câştig atât cât să pot trăi, făcând ceea ce-mi place, zise ea din ce în ce mai relaxată, strângându-şi mai aproape picioarele dureroase. Nu am crezut niciodată că vom ajunge într-un punct în care să jonglăm toate cu evenimente, sarcini, clienţi şi angajaţi. E incredibil.

– Aţi avea nevoie de mai mult ajutor.

– Probabil. La fel e şi pentru tine, de fapt, nu-i aşa? îl întrebă închizând ochii, atunci când Jack îi luă picioarele la el în poală, masându-i tălpile încordate şi pulpele obosite. Ţin minte când ţi-ai deschis firma. Erai practic doar tu. Acum ai angajaţi şi asociaţi. Atunci când nu lucrezi la desene, eşti pe teren sau la întâlniri cu clienţii. Când e vorba despre compania ta, e cu totul altceva decât atunci când eşti un simplu angajat, spuse ea, deschizând ochii şi întâlnindu-i privirea.

– Şi de câte ori angajezi pe cineva– chiar şi atunci când este cel mai bun lucru, cel mai potrivit, pentru tine şi pentru afacere –, te simţi ca şi când ai ceda un pic.

– M-am convins de atâtea ori să o angajez sau să n-o angajez pe Chip, exact pe motivul ăsta. Le fel cu Janis şi apoi cu Michelle. Acum, am angajat şi un asistent pe perioada verii.

– E foarte bine. Doamne, asta înseamnă că noi suntem generaţia mai bătrână? E greu de acceptat.

– Are douăzeci şi unu de ani. Doar. M-am simţit antică atunci când l-am intervievat. La cât trebuie să începi mâine?

– Stai să mă gândesc… Şase, cred. Poate şase şi jumătate.

– Ar trebui să te las să dormi puţin, zise ea, în timp ce el îşi trecu mâna peste coapsa ei, într-un gest neatent.

– Eşti destul de prinsă în weekend. Dacă vrei, putem ieşi undeva luni.

– Să ieşim? Unde? zise ea, fluturând o mână în aer. Undeva unde oamenii îşi aduc mâncare şi ai parte chiar şi de distracţie?

– Cină şi un film îţi sună bine? spuse el, zâmbind.

– Cina şi un film? Sună extrem de bine.

– Atunci vin să te iau luni, pe la şase şi jumătate?

– E O.K. pentru mine. E foarte bine. Am o întrebare, zise ea, întinzându-se înainte de a se ridica. Ai stat aici până după miezul nopţii şi acum te duci acasă ca să mă laşi să dorm?

– Ai avut o zi lungă, zise el, strângând-o uşor de pulpă. Probabil eşti obosită.

– Nu atât de obosită, îi spuse ea, prinzându-l de cămaşă şi trăgându-l pe canapea lângă ea.

Era luni seara, şi Laurel îşi conducea spre ieşire clienţii cu care avusese întâlnire. Mirele şi mireasa din septembrie luau cu ei acasă o cutie plină cu mostre de prăjituri. Dar Laurel ştia că se hotărâseră să aleagă tortul cu cremă italiană. La fel cum ştia că mireasa înclină în favoarea modelului ei Fantezie Regală, iar mirele alese Splendoarea de Mozaic.

Mireasa avea să câştige, era sigură de asta, dar era plăcut să aibă de-a face cu un bărbat sincer interesat de detalii.

Plus că o convinsese pe mireasă să pregătească un tort pentru mire cu modelul ales de el, pentru a completa tortul principal.

Toată lumea câştigă, se gândi ea.

– Mă anunţaţi când vă decideţi, şi nu-i nici o problemă dacă vă răzgândiţi. Avem destul timp, zise ea, păstrându-şi zâmbetul pe buze şi înfăţişarea nepăsătoare, chiar şi când îl văzu pe Del venind pe alee.

Era imaginea avocatului de succes, se gândi ea, în costumul lui perfect croit, cu servieta perfectă şi pantofii eleganţi.

– Parker e la ea în birou, îi spuse. Cred că e liberă.

– O.K., zise el, intrând şi închizând uşa. Hei, exclamă când o văzu urcând scările. Nu vorbeşti cu mine?

– Tocmai am vorbit, zise ea aruncându-i o privire.

– Abia, abia. Eu sunt cel care ar trebui să fie supărat aici. N-ai motive să fii ţâfnoasă.

– Eu sunt ţâfnoasă? îi răspunse, oprindu-se şi aşteptându-l să ajungă lângă ea pe scări.

– Nu mă aştept ca prietenii şi familia să mă mintă sau să omită intenţionat lucruri. Şi atunci când o fac…

– În primul rând, zise ea, înfigându-şi un deget în umărul lui, nu ştiam că tu nu ştii. Nici Parker, sau Mac, sau Carter. Nici Emma, de fapt. Asta e între tine şi Jack. În al doilea rând, continuă ea, împungându-l în continuare în timp ce vorbea, sunt de acord cu tine.

– Dacă ai sta un minut să… Eşti de acord cu mine?

– Da. Dacă eram în locul tău, m-aş fi simţit rănită şi furioasă. Jack ar fi trebuit să-ţi spună că el şi Emma sunt împreună.

– O.K., atunci. Mersi– şi scuze. Orice preferi.

– Mi-e indiferent.

– La naiba.

– Mi-e indiferent, repetă ea. Poate ar fi cazul să te întrebi de ce prietenul tău cel mai bun nu ţi-a spus nimic. Şi poate ar trebui să te gândeşti la felul în care ai reacţionat aseară, ca o persoană încuiată şi îmbufnată.

– Ia stai puţin.

– Aşa văd eu lucrurile, aşa cum înţeleg– chiar dacă nu sunt de acord– şi motivul pentru care Jack nu ţi-a spus. Te-ai fi comportat aşa cum faci de obicei.

– Ce vrei să spui cu asta?

– Dacă nu ştii deja, nu va conta ce-ţi spun eu.

– Asta e laşitate, spuse el, prinzând-o de mână să o oprească să plece.

– Fie! Delaney Brown dezaprobă. Delaney Brown ştie mai bine. Delaney Brown o să te manipuleze şi manevreze până o să ajungi în punctul unde vrea el– pentru binele tău.

– Eşti crudă, Laurel.

– Nu, nu sunt, zise ea oftând uşor. Chiar nu sunt. Pentru că, într-adevăr, ai cele mai bune intenţii atunci când vine vorba despre prietenii şi familia ta. Dar eşti mereu al naibii de sigur, Del, că deţii adevărul suprem.

– Ai de gând să stai aici şi să-mi spui că, după părerea ta, ceea ce se întâmplă între Jack şi Emma e cel mai bun lucru, pentru oricare din ei?

– Nu ştiu, zise ea, ridicând mâinile în aer. Nu pretind că ştiu. Tot ceea ce ştiu e că, pentru moment, se bucură unul de celălalt.

– Nici măcar nu ţi se pare ciudat? Nu te simţi de parcă ai fi intrat într-o altă realitate?

– Nu chiar, zise ea, râzând. E puţin…

– E ca şi cum… ce-ar fi dacă eu aş flirta cu tine aşa, dintr-odată? Dacă m-aş hotărî: hei, vreau să mă culc cu Laurel.

– Eşti aşa un idiot, spuse ea pe un ton grav, oprindu-se brusc din râs.

– Ce-i? Ce-i? întrebă el, în timp ce ea o luă la fugă pe scări. E o altă realitate, mormăi el, urcând scările spre biroul surorii lui.

Stătea la birou, exact cum se aşteptase s-o găsească, vorbind la căşti şi lucrând la calculator.

– Exact aşa e corect. Ştiam că pot conta pe tine. Vor avea nevoie de două sute cincizeci. Mi le poţi livra mie, aici, şi mă ocup eu mai departe. Îţi mulţumesc foarte mult. Şi eu. Pa. Tocmai am comandat două sute cincizeci de răţuşte de cauciuc, îi spuse ea lui Del, scoţându-şi căştile.

– Pentru?

– Clienta le vrea în piscina ei, în ziua nunţii. Cum te simţi, îl întrebă, lăsându-se pe spate, luând o gură de apă şi privindu-l înţelegătoare.

– Am fost şi mai bine, am fost şi mai rău. Laurel tocmai a aprobat faptul că Jack a fost un măgar pentru că nu mi-a spus, dar se pare că e vina mea pentru că sunt Delaney Brown. Manipulez oamenii?

– E o întrebare capcană? zise ea privindu-l atent.

– Fir-ar să fie, exclamă el, trântindu-şi pe jos servieta şi îndreptându-se spre cănile de cafea.

– O.K., întrebare serioasă. Da, normal că o faci. Şi eu la fel. Suntem oameni care rezolvă problemele şi suntem buni la găsit soluţii şi răspunsuri. Şi când le găsim, facem ce putem să-i îndreptăm pe oameni spre acele soluţii şi răspunsuri.

– Te manipulez şi pe tine, Parks? o întrebă, întorcându-se şi scanându-i faţa.

– Del, dacă nu m-ai fi manipulat, într-o oarecare măsură, în ceea ce priveşte domeniul şi felul în care voiai să-l aranjezi, după ce au murit părinţii mei, nu aş mai fi comandat acum două sute cincizeci de raţe de cauciuc.

– Nu la asta m-am referit.

– M-ai împinge, m-ai împins vreodată să fac ceva ce nu voiam să fac– nu voiam sub nici o formă– şi m-ai împins pentru că era ceea ce voiai tu? Nu. Îmi pare rău că ai aflat de Jack şi Emma aşa cum ai aflat. Dar cred că situaţia e puţin ciudată pentru noi toţi. Nici unul dintre noi nu se aştepta la asta. Cred că nici Jack şi nici Emma nu se aşteptau la asta.

– Nu mă pot obişnui cu ideea, zise el, sorbind din cafea. Până o să ajung să mă obişnuiesc, probabil că se va termina oricum.

– Ce romantic eşti!

– Jack nu a fost niciodată serios cu vreo femeie, zise el, ridicând din umeri. Nu e un nemernic– nu chiar –, dar nu e nici bărbatul făcut pentru relaţii pe termen lung. Nu ar răni-o în mod intenţionat. Dar…

– Poate ar trebui să ai mai multă încredere în cei doi prieteni ai tăi, spuse ea, lăsându-se pe spate şi mişcându-se dintr-o parte într-alta cu scaunul. Cred că lucrurile se întâmplă între oameni cu un anumit motiv. Altfel, n-aş putea să fac ceea ce fac în fiecare zi. Câteodată merge, câteodată nu, dar există mereu un motiv.

– De fapt, încerci să-mi spui să nu mai fiu atât de sever şi să le fiu alături, ca un adevărat prieten?

– Da, răspunse ea, zâmbindu-i. Ăsta e răspunsul meu, soluţia mea, şi direcţia în care încerc să te manipulez. Cum mă descurc?

– Destul de bine. Cred că ar trebui să îi fac o vizită Emmei.

– Ar fi drăguţ.

– Hai să ne uităm peste hârtiile astea mai întâi, zise el, deschizându-şi servieta.

Douăzeci de minute mai târziu, ciocăni rapid la uşa Emmei şi apoi o deschise.

– Em?

Auzi muzica, sau cel puţin ceea ce presupuse că era muzica ei de lucru– harpe şi flaute– şi se îndreptă spre zona ei de lucru. Stătea la masă, aranjând boboci mici şi roz de trandafiri într-un coş alb.

– Em.

– M-ai speriat, zise ea, sărind de pe scaun. Nu te-am auzit.

– Pentru că te întrerup.

– Tocmai mă apucasem de lucru la nişte aranjamente pentru o petrecere de botez din weekend. Del, spuse ea, ridicându-se. Cât de supărat eşti pe mine?

– Zero. Sub zero, recunoscu el, ruşinat că ea ar fi putut crede altceva. Am ajuns la un şapte din zece în ceea ce-l priveşte pe Jack, dar e deja o îmbunătăţire.

– Trebuie să subliniez că atunci când Jack se culcă cu mine, şi eu mă culc cu el.

– Poate să găsim, pur şi simplu, un cod pentru asta. Cum ar fi că tu şi Jack scrieţi un roman împreună sau faceţi cercetare de laborator.

– Eşti supărat pentru că facem cercetare de laborator sau pentru că nu ţi-am spus?

– El nu mi-a spus. Oricum, e amestecată treaba. Încerc să mă împac cu munca de laborator şi sunt nervos pentru că nu mi-a spus că tu şi el…

– Pregăteam eprubetele? Făceam experimente?

– Nu-mi place codul cu munca de laborator, până la urmă, zise el încruntându-se şi băgând mâinile în buzunare. Vreau doar ca tu să fii O.K. şi fericită.

– Sunt bine. Sunt fericită. Chiar dacă ştiu că voi doi v-aţi bătut din cauza asta. Ceea ce, poate, mă face şi mai fericită. E întotdeauna măgulitor ca bărbaţii să se bată pentru mine.

– A fost un impuls de moment.

– Încearcă să n-o mai faci, îl rugă ea, apropiindu-se, prinzându-i faţa cu mâinile şi trecându-şi buzele peste ale sale. E vorba de două dintre feţele mele preferate. Hai să mergem afară pe terasă, să bem nişte limonadă şi să fim prieteni.

– În regulă.

În timp ce ei stăteau de vorbă, Jack se afla în studioul lui Mac şi îşi desfăşura schiţele pentru anexa propusă.

– E aceeaşi schemă pe care ţi-am trimis-o prin e-mail, dar cu mai multe detalii şi cu cele câteva schimbări pe care le voiai.

– Uite, Carter! Ai propria ta cameră.

– Speram să împărţim în continuare aceeaşi cameră, glumi el, trecându-şi degetele peste părul de un roşu-aprins al lui Mac.

– Uite-te numai la camera mea de probă, zise Mac, râzând şi apropiindu-se mai mult de planuri. Mă rog, camera de probă a clientelor. Şi îmi place la nebunie terasa pe care o să o avem. Vrei o bere, Jack?

– Nu, mersi. Ai ceva mai uşor?

– Sigur. Bere fără alcool.

– O porcărie. Apă.

Când Mac plecă spre bucătărie, Jack îi arătă lui Carter toate detaliile.

– Dulapurile astea or să-ţi ofere o grămadă de rafturi pentru cărţi sau ce mai vrei tu. Pentru dosare, pentru papetărie.

– Ce-i ăsta? Un şemineu?

– Una dintre modificările lui Mac. A spus că orice profesor care îşi merită doctoratul ar trebui să aibă un şemineu în birou. E o unitate mică pe bază de gaz. O să mai fie şi o altă sursă de căldură în cameră.

– Mi-ai făcut un şemineu, zise Carter, privind-o pe Mac, care intră în cameră aducând o sticlă de apă şi două de bere.

– Da. Trebuie să fie dragoste, zise, sărutându-l uşor şi aplecându-se s-o ia în braţe pe Triad, pisica ce avea doar trei picioare.

„Trebuie să fie“, se gândi Jack când Mac se aşeză şi pisica i se cuibări în poală.

În timp ce discutară detalii, alegeri pentru materiale, se întrebă cum e să ai o asemenea conexiune şi siguranţă cu o altă persoană.

Pentru că nu exista nici un dubiu în cazul lor, mustăci el, că-şi găsiseră persoana potrivită. Persoana potrivită pentru a clădi un cămin, un viitor şi, poate, pentru a avea copii. Şi a avea grijă de o pisică.

Cum ştiau? Sau, cel puţin, cum aveau încredere să rişte?

Pentru el acesta era unul dintre marile mistere ale vieţii.

– Când putem începe? întrebă Mac.

– Trimit mâine cererea pentru aviz. V-aţi gândit la un constructor?

– Hmm… compania cu care am lucrat la reamenajarea iniţială s-a descurcat bine. Mai sunt disponibili?

– Am discutat cu ei. Pot să-i contactez mâine, să-i rog să ne facă o ofertă.

– Eşti cel mai tare, Jack, zise Mac, lovindu-l prietenos peste braţ. Vrei să stai la cină? Facem paste. Pot să sun să văd dacă Emma are chef.

– Mersi, dar ieşim în oraş.

– Ah.

– Încetează, zise el, dând din cap şi râzând.

– Nu pot să mă abţin să nu-ţi spun cât de adorabil mi se pare că amicii mei devin tot mai intimi.

– O să mergem la cină şi la un film.

– Aha.

– Am plecat, zise el, râzând din nou. Ne vedem la seara de poker, Carter. Pregăteşte-te să pierzi.

– Aş putea, pur şi simplu, să-ţi dau banii de-acum, ca să mai scutim nişte timp.

– Tentant, dar prefer satisfacţia de a te bate la masă. O să-ţi spun ce-i cu oferta, zise, îndreptându-se spre uşă. Păstrează copiile planurilor.

Auzi reacţia mirată a lui Mac la o secundă după ce-l văzu pe Del.

Se opriră, cam la doi metri depărtare.

– Staţi! strigă Mac. Dacă aveţi de gând să vă pocniţi din nou, trebuie să-mi aduc aparatul.

– O fac eu să tacă, promise Carter.

– Hei! Staţi! Vorbesc serios, reuşi să spună, înainte să o împingă Carter în casă.

– E de-a dreptul prostesc, zise Jack, înfundându-şi mâinile în buzunare.

– Poate. Probabil.

– Uite, ne-am pocnit unul pe altul, am spus ce am avut de spus. Am băut o bere. Conform regulilor, cam asta ar trebui să fie tot.

– Nu am văzut un eveniment sportiv.

Jack simţi cum îi scade tensiunea din umeri. Începea să-l recunoască pe Del.

– Putem să facem asta mâine? Am o întâlnire.

– Ce s-a întâmplat cu regula „fraţii înaintea fufelor“?

– Tocmai ai făcut-o pe Emma fufă? îl atenţionă Jack cu un zâmbet prietenos pe faţă.

– Vezi complicaţiile acum? zise Del trecându-şi mâna prin păr. Tocmai am făcut-o pe Emma fufă, pentru că nu mă gândeam la Emma ca la Emma şi făceam pe deşteptul.

– Ei bine, da, ştiu asta. Altfel, ar trebui să te pocnesc iar. Cei de la Yankees au un meci acasă mâine seară.

– Tu conduci.

– Nu. Îl luăm pe Carlos. Eu plătesc maşina. Tu plăteşti bacşişul şi berea. Împărţim pentru mâncare.

– Bine, zise Del, după un minut de gândire. M-ai pocni din cauza ei?

– Deja am făcut-o.

– Pumnul ăla nu era pentru ea.

„Are dreptate“, se gândi Jack.

– Nu ştiu.

– E un răspuns bun, decise Del. Ne vedem mâine.

Cum cina luată la un bistro şi filmul, unul de acţiune, decurseră bine, stabiliră o a doua întâlnire oficială pentru seara de luni. Programul lor plin nu le lăsa prea mult timp pentru aşa ceva, dar reuşiseră să facă loc din când în când unei întâlniri rapide şi câtorva e-mailuri incitante.

Emma nu era sigură dacă relaţia lor actuală se baza pe prietenie sau pe sex, dar amândoi păreau să caute un echilibru fericit între cele două.

Tocmai se îmbrăcase, când Parker intră şi o strigă de jos.

– Cobor imediat. Am pus florile pe care le voiai în spate, într-o vază. M-am gândit şi nu înţeleg de ce trebuie să te duci să vezi cum oamenii îşi fac unii altora favoruri pentru nuntă.

– Mama miresei vrea să trec pe acolo, să mai verific o dată totul. Aşa că asta o să fac. Nu ar trebui să dureze prea mult.

– Te-aş fi ajutat eu şi le-aş fi dus, dar am fost ocupată cu ultima întâlnire pe ziua de azi, zise Emma, coborând scările, oprindu-se şi făcând o piruetă. Cum arăt?

– Superb. Nici nu mă aşteptam la mai puţin.

– Arăt bine cu părul prins? o întrebă Emma râzând. Doar puţin dezordonat şi gata să se desfacă.

– Merge. Şi rochia, la fel. Roşul intens ţi se potriveşte. Şi, lasă-mă să adaug, antrenamentele se văd.

– Da, urăsc partea asta, pentru că înseamnă că trebuie să continui. Şal sau pulover? întrebă, ţinând în fiecare mână câte o variantă.

– Unde mergeţi?

– Un vernisaj. Artist local, modern.

– Şalul e mai artistic, şi ce fată isteaţă eşti.

– Sunt?

– Marea majoritate va fi îmbrăcată în negru, aşa că rochia roşie o să iasă în evidenţă. Ai putea da lecţii.

– Dacă tot te îmbraci elegant, măcar să fii observat, nu? Dar pantofii?

– Criminali, zise Parker privind pantofii deschişi la vârf, cu ţepi şi barete sexy pe gleznă. Nici unul dintre cromozomii Y n-o să se uite la tablouri.

– Am doar un cromozom Y în minte.

– Pari fericită, Emma.

– Ar fi greu să nu se vadă, având în vedere că sunt. Am o relaţie cu un bărbat interesant, care mă face să râd şi să vibrez, care chiar ascultă ceea ce am de spus şi care mă cunoaşte destul de bine ca să mă pot comporta natural, fără a mă preface în vreun fel. Şi acelaşi lucru e valabil şi pentru el. Ştiu că e amuzant, distractiv, deştept, nu îi e frică să muncească, ţine la prietenii lui, e obsedat de sporturi. Şi… mă rog, toate lucrurile pe care le ştii, după ce ai fost în preajma cuiva timp de o mulţime de ani, aşa cum am fost noi. Unii ar putea crede că asta exclude descoperirea şi aventura, dar nu-i aşa, zise ea, îndreptându-se spre spaţiul de lucru. Întotdeauna apare ceva nou, şi există şi stabilitate, şi înţelegere adevărată. Pot fi şi liniştită, şi emoţionată în preajma lui. Am ales lalelele roz şi crinii pitici. E vesel, feminin şi primăvăratic.

– Da, este perfect, zise Parker, în timp ce Emma îi scotea din vază şi aranja panglica albă transparentă.

– Aş putea adăuga nişte lisianthus, dacă vrei să pară mai bogat.

– Nu, e minunat. Numai bun, Emma, zise Parker, în timp ce prietena ei îmbrăcă aranjamentul în hârtie lucioasă transparentă. Ştie vreunul din voi că eşti îndrăgostită de el?

– Ce? Nu. Nu am spus niciodată… Sigur, îl iubesc pe Jack. Toate îl iubim pe Jack.

– Nu ne-am pus toate o rochie roşie şi pantofi sexy ca să petrecem seara cu el.

– Ei, asta e doar… Ies în oraş.

– Nu e doar asta. Em, ieşi în oraş cu Jack. Te culci cu Jack. De asta îmi dădusem şi eu seama, mai mult sau mai puţin. Dar te-am ascultat până acum şi ţi-am privit faţa. Şi, draga mea, te cunosc. Eşti îndrăgostită.

– De ce trebuie să spui asta? zise Emma, tristeţea acoperindu-i chipul. E exact genul de lucru care o să mă înnebunească şi o să transforme totul în ceva ciudat şi dificil.

– De când ţi se pare că a fi îndrăgostită este ceva ciudat şi dificil? zise Parker, ridicând o sprânceană şi înclinându-şi capul.

– De când sunt cu Jack. Sunt mulţumită de felul în care merg lucrurile acum. Sunt mai mult decât mulţumită. Am o relaţie interesantă cu un bărbat interesant şi nu… nu mă aştept la mai mult de-atât. Pentru că Jack nu e aşa. Nu este genul care să se gândească la ce vom face peste cinci ani. Sau peste cinci săptămâni. Este vorba doar despre… acum.

– E ciudat că tocmai tu şi Del, care îi sunteţi cei mai apropiaţi, aveţi atât de puţină încredere în el.

– Nu e vorba de asta. E vorba despre faptul că, în acest domeniu, Jack nu caută ceva… permanent.

– Dar tu?

– Eu am de gând să mă bucur de prezent, răspunse, dând hotărâtă din cap. Nu o să fiu îndrăgostită de el, pentru că ştim amândoi ce se va întâmpla dacă aş fi. O să încep să idealizez totul, şi pe el, şi pe noi, şi să-mi doresc ca el să…Parker, ştiu cum e ca cineva să aibă astfel de sentimente pentru mine şi eu să nu le am, zise ea, luând-o din loc. E la fel de groaznic pentru cel care nu este îndrăgostit ca şi pentru cel care este. Nu, nu mă voi gândi la asta, spuse dând din cap. Suntem împreună în felul ăsta doar de puţin timp. Nu o să mă gândesc la aşa ceva.

– Bine, zise Parker, mângâind-o pe umăr pentru a o linişti. Dacă tu eşti fericită, şi eu sunt fericită.

– Sunt.

– Ar trebui să plec. Mersi că ai aranjat buchetele.

– Nici o problemă.

– Ne vedem mâine. Avem a doua întâlnire pentru nun- ta familiei Seaman.

– O am trecută în agendă. Ştiu că vor să se plimbe prin grădini, să le vadă deja de-acum pentru a hotărî ce flori îşi doresc să vadă aici în aprilie, anul viitor. O să pun nişte hortensii albastre, pe care le-am crescut în seră, în câteva vase. Sunt foarte bogate şi ar trebui să arate tare bine. Mai am şi alte surprize, zise, conducând-o pe Parker spre ieşire.

– Mereu ai câte o surpriză. Distracţie plăcută diseară.

– Mersi.

Emma închise uşa şi se sprijini cu spatele de ea.

Se putea păcăli singură, recunoscu. Cu siguranţă îl putea păcăli pe Jack. Dar nu putea niciodată să o păcălească pe Parker.

Bineînţeles că era îndrăgostită de Jack. Probabil că fusese îndrăgostită de el de ani de zile, dar, pur şi simplu, se convinsese că era vorba doar de pasiune. Şi cu pasiunea îi fusese destul de greu, dar cu dragostea? Era mortală.

Ştia exact ce vrea de la dragoste– de la dragostea până în măduva oaselor, înrădăcinată în inimă şi înflorindu-i în tot corpul. Voia să o aibă pentru totdeauna.

O dorea zi de zi, noapte de noapte, an de an, cu cămin, familie, certuri, sprijin, sex– totul.

Ştiuse dintotdeauna ce vrea de la un partener, de la un iubit, de la tatăl copiilor ei.

Dar de ce trebuise să fie Jack acela?

De ce tocmai acum, când simţea toate lucrurile pe care aşteptase întreaga ei viaţă să le simtă, trebuia să fie vorba despre un bărbat pe care îl cunoştea atât de bine? Destul de bine pentru a înţelege că era un om care avea nevoie de spaţiul lui personal, de direcţia lui proprie, care considera căsătoria un pariu cu şanse reduse?

Ştia toate astea despre el, şi tot se îndrăgostise.

„Dacă ar fi ştiut, ar fi fost… îngrozit?“ se întrebă ea. Nu, era prea mult spus. Preocupat, deranjat– ceea ce era şi mai rău. Ar fi fost amabil şi s-ar fi retras uşurel.

Şi asta era groaznic.

Nu avea nici un motiv să-i spună ce simţea. Ar fi avut o problemă doar dacă lăsa lucrurile să scape de sub control.

Deci nici o problemă, se decise.

Era la fel de pricepută în manevrarea bărbaţilor, cum era în manevrarea florilor. Vor continua exact aşa cum începuseră şi, dacă vor ajunge într-un punct în care să fie rănită în loc să se bucure, ea va fi aceea care se va retrage.

Şi va trece peste.

Se îndepărtă de uşă, intrând în bucătărie pentru a bea un pahar de apă. Îşi simţea gâtul uscat şi puţin iritat.

O să uite de el, se asigură. Ce rost avea să-şi facă griji cu asta, când încă erau împreună?

Sau… îl putea face să se îndrăgostească de ea. Dacă ştia să împiedice un bărbat să o iubească– sau să-l facă să înceteze, în cazul în care simţea aşa ceva –, de ce nu ar fi putut să facă unul să se îndrăgostească?

– Gata, încep să mă încurc singură, zise ea, luând o gură de aer şi o gură de apă. Dacă îl fac să se îndrăgostească de mine va fi real? Doamne, sunt prea multe lucruri la care trebuie să mă gândesc. Mă duc în oraş la un vernisaj. Asta este, asta este tot.

Bătaia din uşă o linişti. Acum, putea să nu se mai gândească, să nu-şi mai bată capul cu toate posibilităţile.

Vor ieşi în oraş. Se vor bucura unul de altul. Şi ce-o fi o fi.