capitolul 12
Satisfacţia pe care ţi-o oferă cineva este o soluţie excelentă în combaterea grijilor, decise Emma. Privirea lui Jack, atunci când îi deschise uşa, îi satisfăcea pe deplin aşteptările.
– Am nevoie de un moment de linişte, zise el, pentru a-ţi mulţumi cum se cuvine.
– Atunci eu pot spune „cu plăcere“, zise ea, zâmbindu-i cu afecţiune. Vrei să intri?
Apropiindu-se, Jack îşi plimbă degetele peste umărul ei, în jos, urmărindu-i linia braţului. Ochii lui fumurii îi priveau fix pe ai ei.
– Tocmai mă gândeam cum ar fi să intru şi să uităm de vernisaj.
– A, nu, zise ea, împingându-l şi ieşind din casă. Îi întinse şalul şi se întoarse cu spatele, în timp ce el i-l puse pe umeri. Mi-ai promis tablouri ciudate, vin prost şi aperitive triste.
– Ne-am putea întoarce înăuntru, zise el, aplecându-se şi mirosindu-i gâtul. O să schiţez nişte desene deocheate, vom bea vin bun şi vom comanda pizza.
– Alegeri, alegeri, zise ea, îndreptându-se spre maşina lui. Acum vernisaj, desene deocheate mai târziu.
– Dacă trebuie neapărat, răspunse el, oprindu-se lângă maşină şi sărutând-o pasional. Îmi place cum arăţi, adică extraordinar.
– Ăsta era şi planul, spuse ea, trecându-şi mâna peste puloverul gri-închis pe care îl purta Jack pe sub haina de piele. Îmi place cum arăţi, Jack.
– Dacă tot arătăm atât de bine, cred că e cazul să mergem să fim văzuţi, zise el, aşezându-se la volan şi zâmbindu-i degajat. Cum a fost weekendul?
– Plin, aşa cum mă aşteptam. Şi reuşit, pentru că Parker i-a convins pe clienţi să închirieze corturile pentru sâmbătă. Toată lumea a avut unde să se adăpostească, atunci când a plouat. Chiar mai bine de atât, am mai adus lumânări şi nişte flori din rezerva mea de urgenţă, aşa că totul a fost învăluit în lumina caldă şi parfumul uşor, în timp ce ploaia cădea peste cort. A fost tare frumos.
– Chiar mă întrebam cum a ieşit. Eu am fost pe şantier, pentru o construcţie nouă, şi n-am reuşit să scăpăm… neplouaţi.
– Îmi plac ploile de primăvară. Sunetul lor, mirosul. Nu toate miresele simt la fel, dar pe aceasta am reuşit s-o facem foarte fericită. Şi cum a fost seara de poker?
– Nu vreau să vorbesc despre asta, zise el, încruntându-se la volan, în timp ce farurile brăzdau întunericul.
– Am auzit că te-a curăţat Carter, îi spuse ea, râzând.
– Tipul ne-a păcălit cum că el nu e mare jucător şi mai are şi faţa aia deschisă şi sinceră. E un rechin.
– Da, oh da, Carter e un adevărat rechin.
– N-ai jucat cărţi cu el. Crede-mă.
– Ofticosule!
– Păi, normal.
– Deci spune-mi câte ceva despre artistul ăsta, spuse ea amuzată, lăsându-se pe spate.
– Ah… da, ar trebui să-ţi zic. E prietenul unui client, continuă el după un moment de tăcere, lovind uşor cu degetele volanul. Cred că ţi-am mai spus asta.
– Da. Emma se referise la artă în sine, dar tonul lui îi atrase atenţia. Şi e prieten cu tine?
– Aşa şi aşa. Am ieşit o dată, de două ori. De câteva ori. Poate de mai multe ori.
– Aha. Înţeleg, zise ea, păstrându-şi tonul, deşi deveni brusc interesată. E o fostă.
– Nu chiar. Nu am fost… Am fost împreună câteva săptămâni. Cu mai mult de un an în urmă. Aproape doi, de fapt. A fost ceva şi apoi n-a mai fost.
Stânjeneala lui i se păru interesantă şi se simţi flatată.
– Dacă crezi că, astfel, calci pe teren minat, nu este cazul. Bănuiam eu că te-ai culcat cu alte femei.
– E adevărat. Am făcut-o. Şi Kellye– se scrie cu „e“ la final– este una dintre ele. Este… interesantă.
– Şi artistică.
– Asta tu decizi, zise el, strângând din buze şi intrigând-o.
– Şi, spune-mi, de ce acel ceva a încetat să mai fie între voi? Sau e o întrebare indecentă?
– Relaţia devenise prea serioasă pentru mine. Ea era genul de fată insistentă şi greu de întreţinut.
– Necesita prea multă atenţie? spuse Emma, detaşată.
– „Necesita“ e un cuvânt bun. Oricum, am întrerupt orice legătură.
– Dar aţi rămas prieteni.
– Nu prea. Însă m-am întâlnit cu ea acum câteva luni şi a fost O.K. Apoi m-a contactat în legătură cu vernisajul, şi m-am gândit că n-ar fi rău să merg. Mai ales că eşti şi tu cu mine, ca să mă aperi.
– Ai nevoie des de protecţie împotriva femeilor?
– Tot timpul, zise el, făcând-o să râdă.
– Nu-ţi face griji, îl linişti, mângâindu-i mână aflată pe schimbător. Sunt aici.
Parcară maşina şi se plimbară în aerul răcoros de primăvară, briza fluturându-i Emmei capetele şalului. Magazinele ei preferate erau deja închise, dar bistrourile erau pline. Câţiva curajoşi înfruntau frigul, pentru a lua masa afară, în sclipirea lumânărilor de pe masă.
Emma simţi miros de trandafiri şi de sos roşu.
– Ştii ce n-am făcut pentru tine? începu Emma.
– Am o listă, dar m-am gândit să mai lucrez, ca să ajung la lucruri mai interesante.
– N-am gătit, zise ea, împingându-l cu cotul. Gătesc bine atunci când am timp. Trebuie să te seduc cu nişte fajitas.
– Oricând, oriunde, acceptă el, oprindu-se în faţa galeriei. Am ajuns. Eşti sigură că nu preferi să găteşti?
– Artă, zise ea, intrând.
„Nu, nu chiar“, se gândi imediat. Primul lucru pe care îl văzu, în afara unui număr mare de oameni stând în picioare şi privind cu interes tablourile, a fost o pânză mare şi albă, cu o dungă lată şi ştearsă de negru trecând prin centru.
– E o urmă de cauciuc? O singură urmă de cauciuc pe un drum alb sau o diviziune a… ceva?
– Este o dungă neagră pe o pânză albă. Şi vom avea nevoie de băuturi, zise Jack.
– Îhm.
Emma începu să se plimbe, până să vină Jack cu băuturile. Studie o altă pânză pe care era pictat un lanţ negru răsucit, cu două capete rupte, intitulată Freedom3. O alta reprezenta ceea ce părea a fi o grămadă de puncte negre, dar, privite mai atent, erau litere mici împrăştiate.
– Fascinant, nu-i aşa? zise un bărbat cu rame negre de ochelari şi cu un pulover negru pe gât, care venise lângă ea. Emoţia, haosul.
– Îhî.
– Abordarea minimalistă a intensităţii şi confuziei. E genial. Aş putea să-l privesc ore în şir şi să văd ceva diferit de fiecare dată.
– Depinde de felul în care aranjezi literele.
– Exact! spuse el, privind-o. Eu sunt Jasper.
– Emma.
– Ai văzut Birth4?
– Nu încă.
– Cred că e lucrarea ei cea mai bună. Este acolo. Mi-ar plăcea să-mi spui ce părere ai. Pot să-ţi aduc nişte vin? o întrebă el, atingându-i cotul cu mâna. Prin felul în care gesticula, Emma îşi dădu seama că o testa.
– De fapt… sunt cu cineva, zise ea când Jack apăru şi îi oferi un pahar. Jack, el este Jasper. Admiram Babel, adăugă ea când găsi titlul.
– O confuzie de limbaj, presupuse Jack, punând mâna uşor şi posesiv pe umărul Emmei.
– Da, desigur. Mă scuzaţi.
– I-am stricat combinaţia, zise Jack în timp ce Jasper se retrăgea. Gustând din vinul foarte prost, studie pânza. E ca unul dintre seturile acelea de magneţi pe care oamenii şi le cumpără pentru răcitor.
– Ce bine! Ce bine! Mă gândeam că tu chiar vezi ceva.
– Sau şi-a scăpat cineva piesele de scrabble.
– Opreşte-te, îi şopti, abţinându-se să râdă. Jasper îl găseşte genial, în haosul său minimalist.
– Ei bine, ăsta-i Jasper. Ce-ar fi să…
– Jack!
Emma se întoarse şi văzu o roşcată de unu optzeci, cu braţele larg deschise, făcându-şi loc prin mulţime. Era îmbrăcată în negru, lăsând să se vadă nişte picioare kilometrice, un corp subţire şi nişte sâni fermi care aproape se revărsau din decolteul adânc. Zornăia toată datorită brăţărilor de argint de pe mână.
Şi aproape că o răsturnă pe Emma când îl îmbrăţişă pe Jack şi îşi lipi gura de un roşu criminal de a lui.
Emma nu putu să facă altceva decât să prindă paharul lui Jack, înainte ca acesta să-l scape pe jos.
– Ştiam că o să vii, zise ea cu voce joasă, aproape şoptită. N-ai idee ce mult înseamnă pentru mine. N-ai cum să ştii.
– Ah, zise el.
– Mulţi dintre oamenii aceştia nu mă cunosc. N-au fost în mine.
Doamne, Dumnezeule.
– O.K. Hai să… zise el, încercând să se elibereze din strânsoare, dar braţele ei se strângeau în jurul gâtului lui ca un lanţ. Am vrut să trec pe aici şi să te felicit. Lasă-mă să ţi-o prezint pe… Kellye, mă laşi fără oxigen.
– Mi-a fost dor de tine. Şi seara asta este cu atât mai importantă pentru mine cu cât eşti şi tu aici, zise ea, cu lacrimi dramatice sclipindu-i în ochi şi cu buzele tremurând de emoţie. Ştiu că pot trece de seara asta, de stres, de solicitări, acum, că eşti aici. Oh, Jack, Jack, stai aproape de mine. Stai aproape.
Mai aproape de atât, se gândi el, ar fi ajuns în ea.
– Kellye, ea e Emmaline, repetă Jack aproape disperat, apucându-i mâinile lui Kellye şi încercând să se elibereze. Emma…
– Îmi pare bine să te cunosc, spuse Emma veselă şi entuziasmată. Trebuie să…
– Cum îndrăzneşti! zise Kellye, retrăgându-se ca electrocutată şi întorcându-se spre Jack. Cum ai putut să o aduci aici? Să mi-o arunci în faţă? Nemernicule! zise ea, luând-o la fugă şi făcându-şi loc prin mulţimea uimită.
– O.K., hai, c-a fost amuzant. Să mergem, spuse Jack, apucând-o pe Emma şi îndreptându-se spre uşă. Greşeală. Mare greşeală, continuă el când reuşi să ia o gură de aer curat. Cred că mi-a găurit amigdalele cu limba. Nu m-ai apărat.
– Am eşuat. Mi-e atât de ruşine.
– Şi ţi s-a părut amuzant, zise Jack încruntat, trăgând-o după el pe trotuar.
– Mai sunt şi nemernică pe deasupra. Cu inimă de gheaţă. Mi-e şi mai ruşine, zise ea, oprindu-se brusc şi pufnind în râs. Doamne, Jack! Unde ţi-a fost capul?
– Când o femeie are puterea de a găuri amigdalele unui bărbat cu limba, acesta încetează să mai gândească. Şi mai are şi manevra asta cu care… Aproape c-am spus-o cu voce tare, zise el, trecându-şi o mână prin păr şi privindu-i faţa radioasă. Am fost prieteni prea mult timp. E periculos.
– În spiritul prieteniei, o să-ţi fac cinste cu ceva de băut. Meriţi, zise ea, luându-l de mână. Nu te-am crezut când ai spus că devenise prea insistentă şi toate cele. M-am gândit că nu eşti tu pregătit pentru angajamente de durată, ca de obicei. Dar „insistentă“ e puţin spus. Plus că arta ei este ridicolă. Ar trebui să se combine cu Jasper. Ar adora-o.
– Hai să mergem în altă parte să bem, sugeră el. Nu vreau să dau cumva, din întâmplare, peste ea, propuse el deschizându-i uşa. Nu ai fost deloc stânjenită de ceea ce s-a întâmplat.
– Nu. Sunt destul de rezistentă din punctul ăsta de vedere. Dacă ar fi fost cât de cât sinceră, mi-ar fi părut rău pentru ea. Dar este la fel de falsă ca arta ei. Şi, probabil, la fel de dubioasă.
– De ce spui asta? o întrebă, după ce se gândi puţin. Că e falsă?
– Dramatiza doar ca să fie în centrul atenţiei. Poate că simte ceva pentru tine, dar simte mult mai mult pentru ea însăşi. Şi, în plus, pe mine m-a văzut înainte să sară la tine. Ştia că m-ai adus cu tine, aşa că a făcut spectacol.
– S-a făcut de râs în mod intenţionat? De ce ar face cineva aşa ceva?
– Nu era jenată, era extaziată, spuse ea, înclinân- du-şi capul şi privindu-i figura stupefiată. Bărbaţii chiar nu văd lucrurile în felul ăsta, nu-i aşa? E foarte interesant. Jack, era vedeta propriei sale drame romantice şi a savurat fiecare minut. Pun pariu că în seara asta o să vândă ceva din prostiile alea pe care le numeşte artă, din cauza spectacolului pe care l-a făcut. Şi lucrul ăsta chiar ţi-a rănit orgoliul, îi spuse ea după câteva momente în care el conduse în tăcere.
– M-a zgâriat, superficial, ce-i drept. Mă gândesc că poate i-am dat un semnal greşit şi am meritat tot show-ul ăla. E doar o zgârietură, spuse el, ridicând din umeri.
– Bine c-ai scăpat. Deci… mai ai şi alte foste cu care ai-avut-ceva şi pe care ai vrea să le cunosc?
– Cu siguranţă nu, răspunse el, privind cum luminile străzii se reflectau în strălucirea părului ei. Dar vreau să specific că, în cea mai mare parte, femeile cu care am ieşit erau normale.
– Asta spune multe lucruri bune despre tine.
Aleseră un bistro micuţ şi împărţiră o farfurie de paste Alfredo.
Emma îl relaxa, se gândi el, ceea ce era ciudat, din moment ce oricum se considerase întotdeauna relaxat. Dar timpul petrecut cu ea, vorbind pur şi simplu despre orice le trecea prin minte, făcea să dispară orice problemă sau grijă cu care se confrunta.
Şi mai ciudat era să fie relaxat şi incitat, în acelaşi timp, în preajma unei femei. Nu-şi putea aminti să fi încercat această combinaţie de senzaţii cu altcineva decât cu Emma.
– Cum se face că, se întrebă el, în toţi aceşti ani de când te cunosc, nu ai gătit niciodată pentru mine?
– Cum se face că, în toţi anii aceştia de când te cunosc, nu te-ai culcat niciodată cu mine? ripostă ea, învârtind un tăiţel solitar în furculiţă.
– Aha. Deci găteşti pentru bărbaţi doar când ai parte de sex.
– E o politică bună, zise ea, zâmbind cu toată faţa în timp ce mesteca. Mi-e foarte greu să gătesc. Aşa că, măcar să merite efortul.
– Ce zici de mâine? O să merite efortul.
– Sunt sigură, dar mâine nu se poate. Nu am timp să fac piaţa. Sunt foarte grijulie când vine vorba despre ingrediente. Miercuri e cam aglomerat, dar…
– Am o chestiune de serviciu miercuri seară.
– O.K. Oricum, e mai bine săptămâna viitoare. Spre deosebire de Parker, eu nu am tot programul memorat şi trecut şi în BlackBerry, legat de mână, dar cred că… Oh. Cinco de Mayo. E aproape cinci mai. Chestie mare în familie– ţii minte, doar ai mai venit şi altă dată.
– Cea mai mare petrecere a anului.
– O tradiţie a familiei Grant. Acolo să vezi tu gătit. Lasă-mă să-mi verific agenda şi stabilim ceva. E aproape luna mai, zise ea, lăsându-se pe spate, cu paharul de vin în mână. E cea mai frumoasă lună.
– Pentru nunţi?
– Da, şi pentru nunţi, dar eu vorbesc în general. Azalee, bujori, liliac, glicină. Totul începe să îmbobocească şi să înflorească. Şi eu pot începe să planific plantele anuale. Doamna G. o să-şi instaleze mica bucătărie de vară. Totul o ia de la început. Care e luna ta preferată?
– Iulie. Un weekend la mare– soare, nisip, surfing. Meciuri de baseball. Zile lungi, grătare fumegând.
– Mmm, e bine şi aşa. Foarte bine. Mirosul ierbii proaspăt tunse.
– Nu am iarbă de tuns.
– Eşti un băiat de oraş, zise ea, îndreptându-şi degetul spre el.
– Acolo mi-e locul.
Se jucau amândoi cu pastele, când ea se aplecă, aproape nebăgând în seama conversaţia celor din jur.
– Te-ai gândit vreodată să locuieşti la New York?
– M-am gândit. Dar îmi place aici. Să trăiesc şi să muncesc. Şi sunt destul de aproape de stadion, pentru a merge la meciurile celor de la Yankees, Knicks, Giants, Rangers.
– Am auzit zvonuri despre baletul, opera, teatrul de acolo.
– Serios? spuse el privind-o extrem de mirat. Ce ciudat!
– Tu, Jack, gândeşti ca un adevărat bărbat.
– Vinovat!
– Ştii, cred că nu te-am întrebat niciodată, de ce ai ales arhitectura?
– Mama susţine că am început să construiesc duplexuri când aveam doi ani. Se pare că s-a lipit ceva de mine de atunci. Îmi place să mă gândesc la cum să folosesc spaţiul sau cum să schimb structurile existente. Cum se poate folosi mai bine? O să locuieşti acolo, o să munceşti acolo, o să te joci acolo? Ce se află în jurul spaţiului aceluia, care este scopul lui? Care sunt cele mai bune şi mai interesante sau mai practice, materiale? Cine este clientul şi ce vrea cu adevărat? Nu este atât de diferit, până la urmă, de ceea ce faci tu.
– Doar că ceea ce faci tu durează mai mult.
– Trebuie să recunosc că mi-ar fi greu să văd cum creaţiile mele se ofilesc şi dispar. Nu te deranjează?
– E ceva legat de efemeritate, ai putea spune, zise ea, rupând o bucăţică mică de pâine. Fiind ceva temporar, devine şi apropiat ţie, personal. Atunci când o floare înfloreşte, te gândeşti: „Oh, ce frumos“. Sau când creezi un buchet, te gândeşti: „Uau, superb!“ Nu sunt sigură că impactul sau emoţiile ar fi aceleaşi dacă nu ai ştii că sunt doar temporare. O clădire trebuie să dureze; grădinile trebuie să treacă printr-un ciclu.
– Ce zici despre peisagistică? Te-ai gândit vreodată?
– Probabil mai puţin decât te-ai gândit tu la New York. Îmi place să lucrez în grădină, la aer, la soare, să văd cum ceea ce plantez apare la anul sau înfloreşte toată primăvara sau vara. Dar de fiecare dată când primesc o livrare de la furnizorul meu, este ca şi când mi s-ar da o cutie nouă cu jucării, zise ea cu o faţă visătoare. De câte ori îi dau unei mirese buchetul, îi văd reacţia sau văd invitaţii privind aranjamentele, mă gândesc că eu am făcut asta. Şi chiar dacă am mai făcut aranjamentul acela înainte, nu iese niciodată exact la fel. Deci e ceva nou de fiecare dată.
– Iar noutatea nu-i niciodată plictisitoare. Înainte să te cunosc, credeam că florarii, în principiu, pun flori în vaze.
– Înainte să te cunosc pe tine, credeam că arhitecţii, în principiu, stau în faţa planşei de desen. Uite câte am învăţat.
– Acum câteva săptămâni, nu mi-aş fi imaginat că o să stăm aici în felul ăsta, zise el şi-şi puse mâna peste a ei, mângâind-o uşor cu degetele în timp ce o privea în ochi. Şi că voi afla, înainte ca noaptea să ia sfârşit, ce se află sub rochia asta superbă.
– Acum câteva săptămâni… spuse ea, strecurându-şi pe sub masă piciorul lângă al lui, nu mi-aş fi închipuit că o să-mi pun rochia asta cu scopul ca tu să mi-o dai jos. Din cauza asta… şopti ea, aplecându-se mai mult, cu lumina lumânărilor jucându-i în ochi, şi apropiindu-şi buzele de ale lui, nu există nimic pe sub ea.
Continuă să o privească în ochii calzi şi periculoşi. Apoi, ridică repede o mână în aer.
– Nota!
Jack trebui să se concentreze la condus, mai ales că încerca să bată recordurile de viteză terestră. Felul în care Emma îşi lăsase scaunul pe spate şi îşi pusese picioarele unul peste celălalt, făcând rochia să se ridice ispititor în sus, îl înnebunea.
Se aplecă în faţă– cu siguranţă în mod intenţionat –, astfel încât, atunci când îndrăzni să-şi ia ochii de la drum, avu o vedere minunată a sânilor ei ascunşi sub materialul roşu sexy.
Emma se juca cu radioul, trimiţându-i un zâmbet felin şi feminin, rezemându-se apoi din nou de spătarul scaunului. Îşi încrucişă iar picioarele, cu rochia ridicându-se încă jumătate de centimetru.
Jack se gândi că, probabil, i se scurgeau ochii.
Orice ar fi pus ea la radio, el nu auzea decât basul. Basul puternic şi asurzitor. Restul era doar sunet de fundal, static din punct de vedere al creierului.
– Ne pui vieţile în pericol, spuse el, făcând-o să râdă.
– Aş putea să fac lucrurile să devină şi mai periculoase. Aş putea să-ţi spun ce vreau să-mi faci. Cum vreau să mă iei în braţe. Am chef să fiu luată în braţe. Să fiu folosită, zise ea, trecându-şi un deget în sus şi în jos pe corp. Acum câteva săptămâni, sau mai înainte, ţi-ai fi închipuit vreodată că mă vei poseda, Jack? Că mă vei folosi?
– Da. Prima dată a fost atunci când te-am văzut pe plajă. Doar că era noapte, când mi-am imaginat, şi veneam la tine şi te trăgeam în apă, în valuri. Aş fi simţit gustul pielii tale şi al sării. Mâinile mele îţi mângâiau sânii şi te sărutam, în timp ce valurile ne acopereau. Te-am dus pe nisipul ud, unde valurile se loveau de ţărm, şi tot ceea ce puteai spune era numele meu.
– A trecut mult timp, medită ea cu voce serioasă. Mult timp de când ţi-ai imaginat. Un lucru ştiu sigur. Trebuie neapărat să ne întoarcem la mare.
Râsul ar fi trebuit să-i calmeze din dorinţă, dar nu făcu decât să o intensifice. Încă o premieră, stabili Jack– o femeie care îl putea face să râdă şi să fiarbă de dorinţă, în acelaşi timp.
Ieşi de pe şosea şi intră pe aleea domeniului Brown.
Erau lumini aprinse la etajul doi, în ambele aripi ale casei, şi luminiţe în studioul lui Mac. Şi, în sfârşit, lumina de pe prispa Emmei, şi lampa pe care o lăsase aprinsă înăuntru.
Îşi scoase centura de siguranţă imediat ce opri maşina. Înainte ca ea să apuce să facă acelaşi lucru, el se întoarse spre ea să o prindă şi s-o sărute cu pasiune.
Îi atinse sânii şi îi mângâie picioarele, pe sub rochia roşie seducătoare.
Ea îşi strânse dinţii peste limba lui, ca o capcană rapidă şi intensă, şi începu să-i deschidă fermoarul pantalonilor.
Jack reuşi să-i dezgolească unul din umeri, înainte de a se lovi cu genunchiul de schimbătorul de viteze.
– Au, spuse ea, râzând. Trebuie să adăugăm şi nişte genunchiere la cotierele acelea.
– A naibii maşină, e prea mică. Mai bine am intra în casă, înainte să ne rănim.
– Grăbeşte-te, zise ea, apucându-i haina şi trăgându-l aproape pentru a-l săruta din nou.
Ieşiră în grabă, fiecare pe o parte a maşinii, apoi alergară unul spre celălalt. Râseră iar, atingându-se şi pipăindu-se, în timp ce gurile li se uneau din nou.
Emma îi apucă haina şi i-o scoase în timp ce se mişcau grăbiţi pe alee, ca o pereche de dansatori nebuni. Când ajunseră la intrare, ea îşi dezlipi gura de a lui doar pentru a-i ridica puloverul şi a-l arunca, unghiile zgâriindu-i pielea.
Ajunse cam la aceeaşi înălţime cu obrazul lui, datorită tocurilor, şi îl muşcă rapid, în timp ce îi desfăcu cureaua de la pantaloni, aruncând-o şi pe aceasta într-o parte.
Jack reuşi să găsească mânerul uşii şi să o deschidă, intrând amândoi în casă. O împinse cu spatele în uşă, ridicându-i mâinile deasupra capului şi prinzându-i încheieturile cu mâna. Ţinând-o prizonieră, îi ridică fusta, descoperind-o. Esenţa ei, fierbinte şi umedă. Răsuflarea ei sacadată se termină cu un ţipăt, în timp ce el o conducea rapid către climax.
– Cât de mult mai poţi? întrebă el.
– Atât cât poţi să îmi oferi, zise ea cu răsuflarea tăiată şi corpul în flăcări, întâlnindu-i ochii.
O conduse pe culmile extazului, răscolind-o cu mâinile şi cu gura. Căldura o învălui, îi netezi pielea, în timp ce el îi dezveli rochia, eliberându-i sânii şi gustându-i. Era tot ce îşi dorea, mai mult decât îşi putea imagina, dur şi arzător, folosind-o şi exploatându-i corpul.
„Era a lui, se gândi ea. Ştia el oare?“
Dorinţa era de-ajuns– să dorească aşa, să fie dorită în felul ăsta. O să facă în aşa fel, încât să fie de-ajuns. Şi dorindu-l, poftindu-l, se lipi de uşă, înfăşurându-şi un picior în jurul lui.
– Vreau mai mult.
Ea îl devoră, iar în momentul dinaintea contopirii, privirea, senzaţia şi gustul ei îl mistuiră. Apoi, într-un soi de nebunie, se uniră, sprijiniţi de uşă, cu Emma strigându-i necontenit numele, cu părul răvăşit şi desfăcut.
Eliberarea a fost deopotrivă brutală şi magnifică.
Jack nu era sigur că rămăsese încă în picioare sau că inima lui va mai bate normal vreodată. Continua să-i bubuie în piept, îngreunându-i respiraţia.
– Suntem încă în viaţă? reuşi el să spună.
– Nu… nu cred că m-aş putea simţi aşa dacă n-aş fi. Dar cred că mi-a trecut viaţa prin faţa ochilor, la un mo- ment dat.
– Eram şi eu aici?
– În fiecare scenă.
Jack mai stătu un minut, după care se dădu câţiva paşi mai în spate. Rămăsese într-adevăr în picioare, observă el. Şi ea la fel– îmbujorată şi strălucitoare, şi goală pe deasupra, în afara unei perechi de pantofi sexy, cu tocuri extrem de înalte.
– Doamne, Emma, eşti… Nu există cuvinte. Simţi nevoia de a o atinge din nou, dar, de această dată, cu veneraţie.
– Nu cred că vom reuşi să ajungem sus.
– O.K. În momentul în care îi cuprinse şoldurile, ea se ridică, încolăcindu-şi picioarele în jurul lui.
– Poţi ajunge până la canapea?
– O să încerc. O purtă până acolo, pentru a se pierde amândoi într-o uniune perfectă.
Două ore mai târziu, ajunseră într-un final sus şi se culcară.
Ea visă, iar în vis dansau împreună în grădină, în lumina lunii. Aerul era proaspăt, de primăvară, şi cu parfum de trandafiri. Luna şi stelele argintau florile înflorite. Degetele ei se împleteau cu ale lui în timp ce dansau şi se roteau. Apoi îşi apropie buzele de ale ei.
Când privi în sus şi îl văzu zâmbind, recunoscu cuvintele în ochii lui, chiar înainte de a i le spune.
– Te iubesc, Emma.
În vis, inima ei înflori precum florile.