capitolul 13

Pregătindu-se pentru întâlnirea cu familia Seaman, Emma umplu vasele de la intrare cu ghivecele ei mari cu hortensii. Albastrul intens avea un impact atât de puternic, se gândi ea, de dramatic, de romantic şi de atrăgător. Cum culorile miresei erau albastru şi piersică, se gândise că hortensiile ar fi perfecte pentru o primă impresie.

Fredonând, porni spre dubiţă pentru a descărca ghivecele cu lalele albe, preferatele miresei, care urmau să decoreze scările. O imagine mai caldă decât albastrul intens, mai dulce şi mai delicată. O combinaţie interesantă, după părerea ei, de textură, formă şi stil.

O idee a lucrurilor ce vor urma, se gândi ea.

– Em!

Aplecată printre ghivece, cu braţele pline de lalele, Emma întoarse capul. Mac apăsă declanşatorul aparatului foto.

– Arăţi bine.

– La fel şi florile. Sper să arăt mai bine înainte de întâlnire. Cea mai importantă clientă a noastră de până acum are nevoie de o atenţie specială, zise ea, aranjând ghivecele. În toate privinţele.

– Nu-ţi rămâne prea mult timp să te aranjezi, spuse Mac, îmbrăcată într-un costum de un verde la fel de intens ca ochii ei, cu picioarele depărtate şi bine înfipte în pământ.

– Aproape am terminat. Asta e ultima, zise Emma, inspirând adânc aerul încărcat de flori şi de parfum. Doamne, ce zi superbă!

– Eşti destul de veselă.

– Am avut o întâlnire foarte reuşită aseară, zise, studiind veranda şi prinzând-o apoi pe Mac de braţ. A avut de toate. Comedie, dramă, conversaţie, sex. Mă simt… energizată.

– Şi pari aeriană.

– Se prea poate, zise ea, sprijinindu-şi puţin capul de umărul lui Mac. Ştiu că e prea devreme, şi nu discutăm despre seriosul cuvânt cu D– nici măcar pe aproape. Dar… Mac, ştii că eu am avut dintotdeauna visul acela cu lumina lunii, stelele…

– Dansul prin grădini, zise Mac, cuprinzând instinctiv talia Emmei. Sigur, de când eram copii.

– L-am avut iar azi-noapte, şi era Jack. Dansam cu Jack. Este prima dată când am acest vis sau când îmi imaginez şi ştiu cu cine dansez. Nu crezi că asta înseamnă ceva?

– Eşti îndrăgostită de el.

– Asta a spus Parker aseară, înainte să ies în oraş, şi bineînţeles c-am spus: „nu, nu, nu sunt“. Şi, bineînţeles, ca de obicei, avea dreptate. Sunt nebună?

– Cine a spus că dragostea ar fi sănătoasă? Ai mai fost în situaţia asta, oarecum.

– Oarecum, aprobă Emma. Am vrut să fiu, am sperat să fiu. Dar acum, că sunt, e mai mult decât mi-am închipuit. Şi mi-am închipuit multe, zise Emma, trăgându-se într-o parte şi făcând o piruetă. Mă face fericită.

– Ai de gând să-i spus?

– Doamne, nu. S-ar speria. Îl ştii pe Jack.

– Da, spuse Mac atentă, îl ştiu pe Jack.

– Mă face fericită, repetă Emma, aşezându-şi o mână pe inimă. Pot să rămân aşa deocamdată. Simte şi el ceva pentru mine. Îţi dai seama când un bărbat simte ceva pentru tine.

– Adevărat.

– Aşa că o să fiu fericită şi o să sper că se va îndrăgosti de mine.

– Emma, vrei adevărul-adevărat? Nu văd cum ţi-ar putea rezista. Vă este bine împreună, asta se vede de la o poştă. Dacă tu eşti fericită, şi eu sunt fericită.

– Îţi faci griji că o să sufăr, zise Emma, cunoscând-o pe Mac, intonaţiile ei, gesturile şi inima. Se simte în vocea ta. Pentru că, asta este, îl cunoaştem pe Jack. Mac, tu nu ai vrut să te îndrăgosteşti de Carter.

– Aici ai dreptate, spuse Mac, curbându-şi buzele, în timp ce degetele ei se jucau prin părul Emmei. N-am vrut, dar s-a întâmplat, aşa că trebuie să încetez să mai fiu atât de cinică.

– Bine. Acum, trebuie să nu mai stau degeaba şi să mă transform într-o profesionistă. Spune-i lui Parker c-am terminat, te rog, şi că mă întorc în douăzeci de minute.

– S-a făcut, zise Mac privind îngrijorată în urma prietenei care pleca.

O oră mai târziu, îmbrăcată într-un costum cochet şi cu o pereche de pantofi cu tocuri joase, Emma le conducea pe viitoarea mireasă, pe mama acesteia, cu ochi de vultur, şi pe mătuşa de-a dreptul fascinată prin grădină.

– Puteţi vedea ce va înflori primăvara viitoare, dar îmi dau seama că în această perioadă grădinile nu sunt atât de bogate precum v-aţi dori să le vedeţi.

– Pur şi simplu, nu pot aştepta până în mai sau iunie, bombăni Kathryn Seaman.

– Mamă, hai să nu deschidem iar discuţia.

– Este, în orice caz, sezonul lalelelor, despre care ştiu că îţi plac, îi spuse Emma Jessicăi. La toamnă, vom planta mai multe lalele albe şi de culoarea piersicii– o să fie o adevărată revărsare de lalele şi de zambile. Vom completa cu vaze albe cu trandafiri de culoare piersicii, nemţişori, gura-leului, micsandre şi hortensii. Toate în culorile tale, scoase în evidenţă de alb. În zona aceasta, vreau să fac şi un aranjament cu trandafiri. Vă promit, spuse ea zâmbindu-i lui Kathryn, că va arăta ca o grădină din poveşti şi va fi bogată, extravagantă şi romantică, aşa cum v-o doriţi pentru nunta fiicei dumneavoastră.

– V-am văzut realizările şi sunt gata să vă cred pe cuvânt, zise Kathryn, privind-o pe Mac. Fotografiile de la logodnă au ieşit exact aşa cum aţi spus că vor fi.

– Ne e mai uşor atunci când avem de-a face cu doi tineri superbi şi îndrăgostiţi nebuneşte.

– Şi pentru noi a fost foarte distractiv, îi zâmbi Jessica lui Mac. Plus că m-am simţit ca o prinţesă din cărţile de poveşti.

– Aşa şi arătai, îi spuse mama ei. Bine, hai să vorbim despre terase.

– Dacă mai ţineţi minte schiţele din timpul discuţiilor, vom începe cu Emma şi vom continua cu restul detaliilor.

– Am văzut şi lucrările tale, spuse Adele, mătuşa miresei, privind terasele. Am fost la trei nunţi aici şi toate au fost organizate superb.

– Mulţumesc, spuse Parker, zâmbind politicos la această remarcă.

– De fapt, ceea ce aţi făcut aici, ce aţi construit m-a inspirat să mă interesez cum aş putea face şi eu ceva asemănător. Trăim o parte din an în Jamaica, care e un loc ales frecvent ca destinaţie pentru nunţi. Şi este locul perfect pentru o firmă bună, elitistă şi care oferă totul în materie de nunţi.

– Chiar ai idei serioase în legătură cu asta? o întrebă Kathryn.

– M-am interesat şi am devenit din ce în ce mai serioasă. Soţul meu urmează să iasă la pensie, îi spuse lui Parker. Şi plănuim să petrecem şi mai mult timp în casa noastră de iarnă de acolo. Ar fi o investiţie excelentă, cred, şi, totodată, ceva distractiv. Acum, dacă te-aş putea ademeni cu promisiunea de flori tropicale fără număr şi cu briza răcoroasă a insulelor, aş pune o fundaţie solidă pentru afacere, zise ea, zâmbind şi făcându-i cu ochiul Emmei.

– Tentant, spuse Emma cu acelaşi ton relaxat, dar firma Centerpieces din cadrul agenţiei Vows mă ţine ocupată. Dacă veţi duce mai departe planurile, sunt sigură că oricare dintre noi va fi fericită să vă răspundă, dacă aveţi întrebări. Acum, pentru zona aceasta…

După întâlnire, toate cele patru femei se prăbuşiră în fotoliile din salon.

– Doamne, spuse Laurel, întinzându-şi picioarele. Femeia aia chiar ştie cum să analizeze totul. Mă simt ca şi cum ar fi avut loc evenimentul însuşi, şi nu doar o discuţie despre el. Din nou.

– Dacă nu există obiecţii, aş vrea să lăsăm libere vinerea şi sâmbăta din preajma evenimentului. Mărimea şi importanţa acestei nunţi o să compenseze din plin veniturile pierdute, plus că publicitatea şi ce se va auzi mai departe ne vor aduce alte beneficii, spuse Parker, scoţându-şi pantofii. Asta ne-ar oferi o săptămână întreagă, în care să nu ne concentrăm decât în direcţia asta.

– Slavă Domnului, oftă Emma uşurată. Cantitatea de flori şi de decoraţiuni, tipurile de buchete şi aranjamente, decoraţiunile centrale, ghirlandele, copacii ornamentali? Ar trebui să angajez o întreagă armată de ajutoare ca să termin tot. Dar, având alocată toată săptămâna pentru eveniment, cred că mă pot descurca doar cu echipa obişnuită. Eventual, pot adăuga încă o persoană, dacă va fi cazul, pentru unele operaţiuni, dar aş prefera să mă ocup, cât mai mult posibil personal, de asta sau ajutată de oameni pe care îi cunosc.

– Sunt de acord cu Emma, spuse Laurel. Torturile, deserturile, ciocolatele personalizate sunt foarte elaborate şi necesită multă muncă. Dacă aş avea toată săptămâna doar pentru asta, aş apuca chiar să dorm câteva ore.

– Cu mine suntem trei, zise Mac, ridicând o mână. Vor să pozăm repetiţia şi cina de la cap la coadă, aşa că dacă am avea un alt eveniment vineri, ar trebui să angajez un fotograf, ca să am timp să mă ocup de familia Seaman. Şi, oricum, trebuie să angajez doi pentru nunta propriu-zisă, plus doi cameramani. Dacă păstrăm duminica liberă înseamnă că nu va trebui să lucrăm şi noi, şi angajaţii până la epuizare, debarasând şi rearanjând totul.

– Şi nici măcar nu am ajuns să vorbim despre ce se aşteaptă de la tine, îi spuse Emma lui Parker.

– Deci suntem de acord. Şi, adăugă Parker, o voi anunţa pe mama miresei că ne facem loc în săptămâna respectivă pentru a-i acorda nunţii fiicei sale toată atenţia, timpul şi priceperea de care suntem capabile. O să-i placă să audă asta.

– E la fel ca noi, sublinie Emma. Conceptul unei companii fondate şi conduse de patru femei este pe gustul ei.

– Şi al surorii sale. Pe cine a mai încercat şireata Adele să atragă în Jamaica? întrebă Laurel.

Patru mâini se ridicară.

– Şi nici măcar nu şi-a dat seama că-i nepoliticos, adăugă Parker. E afacerea noastră. Nu suntem angajate. Este firma noastră.

– Nepoliticoasă, da, dar nu cred că avea intenţii rele, spuse Emma, ridicând din umeri. Eu prefer să mă simt flatată. Era de părere că florile mele sunt fabuloase, torturile şi prăjiturile lui Laurel– superbe, coordonarea lui Parker– inegalabilă. Unde mai pui că Mac a dat-o pe spate cu pozele de la logodnă.

– Aşa este, aprobă Mac. Chiar am dat-o pe spate.

– Hai să ne acordăm un moment pentru a ne felicita pentru talentul şi excelenţa noastră, zise Parker, ridicând sticla de apă, în semn de toast.

– Dacă tot avem un moment de pauză, aş vrea să-i mulţumesc Emmei pentru reprezentaţia de aseară.

– Poftim? spuse Emma, privind-o uimită pe Laurel.

– Ieşisem la mine pe terasă aseară, pentru a lua o gură de aer înainte de culcare, când am văzut o maşină sosind în viteză pe alee. Pentru o clipă, am crezut că s-a întâmplat ceva. Dar nu, nu încă.

– O, Doamne, zise Emma, acoperindu-şi ochii cu mâinile. O, Doamne!

– Când am văzut că nu iese nimeni grăbit din maşină, plin de sânge, sau nu iese nimeni şi punct, chiar m-am gândit să mă grăbesc să cobor, să dau primul ajutor. Dar, dintr-odată, ambele uşi ale maşinii s-au deschis, Emma ieşind pe una, Jack, pe cealaltă.

– Te-ai uitat?

– Normal, râse Laurel.

– Mai mult, ceru Mac. Trebuie să ştim mai mult.

– Şi o să aflaţi. S-au aruncat unul asupra celuilalt ca animalele.

– Oh, chiar… asta am făcut, îşi aminti Emma.

– Apoi, clasicul lovit de uşă.

– Oh, a trecut atâta timp de când am avut parte de clasicul lovit de uşă, spuse Parker, tremurând de emoţie. Prea mult timp!

– Din ceea ce-am văzut eu, Jack ştia ce face. Dar nici fata noastră nu s-a lăsat mai prejos.

– Doamne, Laurel!

– S-a chinuit să-i scoată haina, i-a aruncat-o. I-a smuls puloverul, i l-a aruncat şi pe acesta.

– Vai, vai, vai! spuse Mac.

– Dar mişcarea magică a fost cureaua. I-a smuls cureaua… spuse Laurel, lovind cu o mână aerul pentru a demonstra. Şi a aruncat-o.

– Cred că mai am nevoie de o sticlă de apă.

– Din păcate, Parker, au continuat înăuntru.

– Aţi stricat tot cheful, mormăi Mac.

– Restul a rămas la nivelul… imaginaţiei mele foarte bogate. Deci vreau să-i mulţumesc lui Emmaline a noastră pentru vederea de la locul meu de pe balcon. Soro, ridică-te şi fă o plecăciune.

În aplauzele entuziasmate, Emma se conformă.

– Acum, o să vă las pe voi şi pe spioană cu gândurile voastre destrăbălate. Mă duc la treabă.

– Înapoi cu spatele la uşă, murmură Parker. Sunt destul de meschină pentru a fi geloasă.

– Dacă aş fi destul de meschină, aş fi geloasă pe orice incursiune amoroasă de-a ei. Dar e O.K., pentru că am declarat moratoriu la sex.

– Moratoriu la sex? repetă Mac, întorcându-se spre Laurel.

– Exact. Am declarat moratoriu la sex, ca să pot declara moratoriu la întâlniri, pentru că, în ultimele luni, să ies la întâlniri a fost pur şi simplu enervant, zise Laurel, ridicând din umeri şi apoi lăsându-i să cadă. De ce să fac ceva ce mă enervează?

– Pentru sex? sugeră Mac.

– Spui asta doar pentru că te culci cu cineva regulat, spuse Laurel îndreptând un deget către Mac.

– Da, răspunse Mac, dând din cap. Da, mă culc regulat cu cineva.

– E nepoliticos să te lauzi în faţa unora care nu avem parte de aşa ceva, sublinie Parker.

– Dar mă culc cu cineva din dragoste, spuse Mac, având ultimul cuvânt şi făcând-o pe Laurel să râdă.

– Deja devii greţoasă.

– Nu sunt singura, cel puţin în privinţa asta. Emma a spus că ai dreptate, Parks. E îndrăgostită de Jack.

– Bineînţeles că e îndrăgostită de Jack, le întrerupse Laurel. Altfel, nu s-ar fi culcat cu el.

– Hm, îmi pare rău să te dezamăgesc, ochi frumoşi, dar Emma s-a culcat şi cu bărbaţi de care nu era îndrăgostită. Şi, adăugă Mac, a refuzat subtil să facă sex cu mai mulţi bărbaţi decât am avut noi toate la un loc.

– Exact asta spuneam şi eu. Ce se întâmplă atunci când noi patru ieşim într-un club, de exemplu? Patru fete foarte mişto? Atragem câteva priviri, normal. Dar Emma? E înconjurată ca de viespi.

– Nu înţeleg…

– Eu da, zise Parker, dând din cap. Nu trebuie să se culce cu cineva doar pentru că e atrasă. Ea poate să facă nazuri, şi asta şi face. Şi mai mult face nazuri decât acţiune. Dacă ar fi vorba doar de dorinţă, ar putea să şi-o satisfacă, şi ar face-o în altă parte, pentru că alături de Jack e complicat şi riscant.

– De-asta a şi aşteptat atâta timp până să facă ceva în acest sens, sublinie Mac. Nu înţeleg… ba da, se corectă. La naiba, urăsc că trebuie să-ţi dau dreptate înainte să am eu dreptate.

– Acum că a realizat şi ea ceea ce aş fi putut să-i spun cu săptămâni în urmă, mă întreb ce o să facă.

– A avut visul cu dansul din grădină, le spuse Mac, şi, în vis, îi apărea Jack.

– O.K., deja e serioasă treaba. Nu e doar îndrăgostită, spuse Laurel, ci îndrăgostită.

– E împăcată cu ideea. Se va bucura de prezent.

Nu spuse nimeni nimic.

– Cred, continuă Parker cu grijă, că dragostea nu greşeşte niciodată. Chiar dacă este pentru moment sau pentru totdeauna.

– Ştim toate că Emma şi-a dorit mereu să existe un „totdeauna“, sublinie Mac.

– Dar nu poţi avea parte de „totdeauna“, dacă nu te bucuri de moment.

– Şi dacă nu merge? spuse Laurel, privindu-şi cele două prietene. Pentru asta suntem noi aici.

În biroul ei, Emma se ocupa de hârtii, după ce îşi pusese pe faţă o mască pentru curăţare şi hidratare. Câte femei erau îndeajuns de norocoase să se poată ocupa şi de îngrijirea pielii, şi de trimiterea facturilor, în acelaşi timp? În picioarele goale, şi ascultând Norah Jones la boxe?

Şi câte dintre acestea erau destul de norocoase să fi avut parte de sex nebun– de două ori –, cu un bărbat extraordinar ca Jack, cu o seară înainte?

Nu multe, ar fi putut pune ea pariu. Nu multe deloc.

În timp ce masca îşi făcea efectul, pregăti o comandă către furnizorii ei de bureţi pentru flori, de sârmă, pietre transparente şi colorate şi, după ce trecu în revistă şi ce era la ofertă sau deosebit, adăugă spumă lichidă, folii de polistiren şi treizeci şi şase de suporturi pentru lămpi.

Asta i-ar fi ajuns o vreme, se gândi, făcând comanda şi trecând apoi la furnizorul de lumânări, pentru a vedea ce avea în ofertă.

– Cioc, cioc! Emmaline! Eşti acasă?

– Mama? Aici sus, zise ea, salvând fişierul cu lista de produse şi ridicându-se de la birou. Bună, spuse, întâmpinând-o pe mama ei pe scări.

– Bună, puiule. Ce faţă roz ai!

– Eu… Ah, am uitat, zise Emma, râzând şi pipăindu-şi obrajii. Trebuie să o dau jos. M-am apucat de lumânări şi am uitat, spuse ea, îndreptându-se spre baie să-şi cureţe masca. Chiuleşti?

– Am lucrat de dimineaţă, iar acum sunt liberă ca pasărea cerului, aşa că am venit să-mi vizitez fata înainte de a merge acasă. E bună de ceva? spuse Lucia, arătând spre masca de pe faţa Emmei.

– Tu să-mi spui. E prima dată când o încerc, răspunse Emma, spălându-şi faţa cu apă rece şi ştergând-o uşor.

– Eşti prea frumoasă ca să-mi dau seama dacă este din cauza genelor pe care le-ai moştenit de la mine sau a cremei, spuse Lucia, ţuguindu-şi buzele.

Emma rânji. Studiindu-şi faţa în oglindă, îşi atinse uşor obrajii şi bărbia.

– Se simte plăcut, oricum. Ăsta e un plus.

– Ai o strălucire aparte, spuse Lucia, în timp ce Emma folosi şi nişte toner şi apoi o cremă hidratantă. Dar, din ce aud, nici asta nu se găseşte la borcan.

– Gene norocoase?

– Ceva norocos. Verişoara ta, Dana, a trecut pe la librărie în dimineaţa asta. Se pare că buna ei prietenă, Livvy… O ştii parcă pe Livvy.

– Da, puţin.

– Livvy a ieşit la cină cu un nou prieten şi ghici pe cine a văzut într-un colţ liniştit al restaurantului, împărţind paste, vin şi purtând discuţii intime cu un anumit arhitect arătos?

– Câte încercări am? întrebă Emma, fluturându-şi genele.

Lucia ridică şi coborî din sprâncene.

– Hai să mergem jos şi să bem ceva. Cafea sau ceva rece?

– Ceva rece.

– Eu şi Jack am fost la un vernisaj, începu Emma să povestească în timp ce coborau. Vernisajul a fost chiar oribil, dar ar fi ceva interesant de povestit.

– Poţi reveni la asta. Spune-mi despre vin şi paste.

– Am fost să mâncăm paste şi să bem vin după ce am plecat de la vernisaj, spuse Emma, ajungând în bucătărie şi luând două pahare, pe care le umplu cu gheaţă.

– Eşti evazivă.

– Da, spuse Emma, râzând, în timp ce tăia o lămâie. Ceea ce e stupid, din moment ce oricum ţi-ai dat seama că Jack şi cu mine ieşim împreună.

– Eşti evazivă, deoarece crezi că nu aş fi de acord?

– Nu. Poate, spuse Emma şi deschise sticla de apă minerală care îi plăcea mamei sale, turnând-o peste gheaţă şi adăugând felii de lămâie.

– Eşti fericită? Deja îţi citesc răspunsul pe chip, dar poţi spune da sau nu.

– Da.

– Atunci, de ce crezi că nu aş fi de acord cu ceva care te face fericită?

– Dar e ciudat totuşi, într-un fel, nu-i aşa? După atâta timp?

– Unele lucruri iau timp, altele nu, spuse Lucia, mergând în sufragerie şi luând loc pe canapea. Îmi place foarte mult cămăruţa asta. Toate culorile, toate parfumurile. Ştiu că este un loc care te face fericită.

– Aşa este, spuse Emma apropiindu-se şi aşezându-se lângă mama ei.

– Eşti fericită cu munca ta, cu viaţa ta, cu casa ta. Şi asta ajută o mamă– chiar şi când este mama unei femei în toată firea– să doarmă bine noaptea. Acum, dacă eşti fericită alături de un bărbat care chiar îmi place, sunt şi eu fericită. Trebuie să-l aduci la cină.

– Of, mamă. Noi doar… ieşim împreună.

– A mai fost la cină şi înainte.

– Da. Da. Prietenul lui Del, Jack, a mai fost la cină şi la nişte petreceri la voi acasă. Dar nu-mi cere să-l aduc pe prietenul lui Del la cină.

– Dintr-odată nu mai poate mânca ce gătesc eu sau nu poate să bea o bere cu tatăl tău? Îţi dai seama, niña, că realizez ceea ce se întâmplă între tine şi Jack?

– Da.

– Trebuie să vină la Cinco de Mayo. Toţi prietenii tăi trebuie să vină. O să punem purcelul pe grătar, şi nu pe Jack.

– O.K. Sunt îndrăgostită de el, mamă.

– Da, iubito, spuse Lucia, trăgându-i Emmei capul pe umărul său. Cunosc faţa asta.

– El nu e îndrăgostit de mine.

– Atunci, nu este atât de deştept precum îl credeam.

– Ţine la mine. Ştii asta. Chiar ţine la mine, şi atracţia e foarte mare. De ambele părţi. Dar nu este îndrăgostit de mine. Nu încă.

– Aşa te vreau, spuse Lucia.

– Crezi că este… necinstit să îţi propui în mod deliberat să faci un bărbat să se îndrăgostească de tine?

– Ai de gând să minţi, să te prefaci a fi ceea ce nu eşti, să înşeli sau să faci promisiuni pe care nu le poţi ţine?

– Nu. Sigur că nu.

– Atunci, ce înseamnă să fii necinstit? Dacă nu l-aş fi făcut pe tatăl tău să se îndrăgostească de mine, nu am sta acum în camera asta frumoasă a ta.

– Tu… Chiar aşa?

– Oh, eram îndrăgostită. Iremediabil, sau cel puţin aşa credeam. El era atât de frumos, de bun, de dulce şi de amuzant când venea vorba de băieţelul lui. Atât de singur. Mă trata bine, cu respect, cu amabilitate– şi, după ce am ajuns să ne cunoaştem, cu prietenie. Iar eu voiam să mă vrăjească, să mă vadă ca pe o femeie, să mă ducă în patul lui, chiar dacă doar pentru o noapte.

– Of, mamă, suspină Emma, inima ei romantică luându-şi zborul, pur şi simplu.

– Ce este? Crezi că tu ai inventat asta? Nevoile, dorinţele? Eu eram tânără, şi el era peste nivelul meu social. Bogăţia, statutul erau nişte bariere– cel puţin aşa credeam. Dar puteam măcar să visez. Şi poate chiar ceva mai mult de-atât, adăugă Lucia, zâmbind misterios. Încercam să arăt cât mai bine, să gătesc ceea ce îi plăcea lui mai mult, să îl ascult atunci când avea nevoie de un prieten. Asta ştiam să fac. Şi să mă asigur, atunci când ieşea în oraş, că nu are cravata perfect dreaptă– chiar şi atunci când o avea –, ca să i-o pot eu aranja. Încă mai fac asta, murmură ea. Încă vreau să fac asta. Ştiam că e ceva– puteam simţi, puteam vedea în ochii lui –, ceva mai mult decât legătura creată datorită băieţelului pe care îl iubeam amândoi, ceva mai mult decât prietenie şi respect. Tot ce puteam face era să îi arăt, prin lucruri mărunte, că sunt a lui.

– Mamă, sună atât de… Nu mi-ai mai spus toate astea până acum.

– Nu a fost nevoie. Tatăl tău a fost atent cu mine, atent să nu îmi atingă mâna prea mult sau să mă privească prea mult. Până în ziua aceea în care stăteam sub cireşii înfloriţi şi l-am văzut venind spre mine. L-am văzut venind spre mine şi ceea ce se vedea în ochii lui era inima mea. Ah! spuse Lucia, apăsându-şi mâna pe piept. A căzut chiar la picioarele lui. Cum ar fi putut să nu ştie? Şi, ştiind, şi inima lui a căzut alături de a mea.

– Asta vreau şi eu.

– Desigur.

– Nu cred că aranjându-i cravata lui Jack o să obţin ceea ce-mi doresc, spuse Emma, clipind printre lacrimi.

– E vorba despre lucrurile mărunte, Emma. Gesturi, momente. Şi despre cele mari. L-am lăsat să-mi vadă inima. I-am dăruit-o, chiar şi atunci când credeam că nu o vrea sau că nu o va accepta. I-am făcut-o cadou. Chiar dacă el ar fi rupt-o. Am fost foarte curajoasă. Dragostea e foarte curajoasă.

– Eu nu-s la fel de curajoasă ca tine.

– Cred că te înşeli, spuse Lucia, îmbrăţişând-o pe Emma. Te înşeli foarte tare. Dar acum e ceva nou, nu-i aşa? Nou, şi luminos, şi fericit. Bucură-te de ceea ce ai.

– Mă bucur.

– Şi adu-l la petrecere.

– Bine.

– Acum o să plec acasă, ca să te poţi întoarce la treabă. Ai vreo întâlnire?

– Nu în seara asta. Am avut o zi lungă azi– întâlnirea cu familia Seaman.

– Ah, ziua cea mare, spuse Lucia, cu ochii sclipindu-i.

– Într-adevăr mare. Şi am hârtii, facturi şi planuri de terminat în seara asta, şi o zi plină mâine. El are o întâlnire de afaceri mâine-seară, dar o să încerce să treacă pe aici după aceea şi…

– Ştiu ce înseamnă acel şi, spuse Lucia râzând. Atunci, odihneşte-te bine în seara asta, spuse, bătând-o pe Emma pe genunchi şi ridicându-se.

– Mă bucur tare mult că ai trecut pe aici, spuse Emma, ridicându-se şi ea şi îmbrăţişându-şi strâns mama. Pupă-l pe papa din partea mea.

– Din partea ta şi a mea. Cred că mă scoate la cină în seara asta şi o să împărţim pe din două vinul, pastele şi discuţiile intime. Să arătăm că nu ne-am ieşit din mână.

– De parcă ar fi posibil.

Emma se sprijini de uşă, făcându-i cu mâna mamei sale. Apoi, în loc să se întoarcă la treabă, lăsă uşa larg deschisă să intre aerul de primăvară şi făcu o plimbare prin grădini.

Bobocii strâns închişi, florile proaspete, mugurii delicaţi. Începutul unui nou ciclu, se gândi ea. Se întoarse din nou la sera ei, acordându-şi un răgaz pentru a pierde vremea. Seminţele pe care le plantase în timpul iernii erau acum plante tinere şi arătau bine. O să înceapă să le planteze în zilele următoare, se decise.

Se mai plimbă puţin, oprindu-se să umple distribuitoarele cu mâncare pentru păsările de care se ocupau ea şi Mac. Aerul începuse deja să se răcească, atunci când se întoarse din nou în casă. Când va apune soarele, îşi spuse ea, va fi deja răcoare.

Dintr-un impuls de moment, luă o oală. Apoi mărunţi, tăie, turnă şi amestecă cuburi de ierburi, pe care le congelase cu o vară înainte. Cu oala de supă fierbând pe foc, se întoarse să-şi termine comenzile.

O oră mai târziu, coborî să mai amestece şi privi spre fereastră, auzind o maşină. Surprinsă şi bucuroasă, se grăbi spre uşă pentru a-l întâmpina pe Jack.

– Bună.

– Am avut o întâlnire şi am reuşit să termin mai devreme. Iar mi-am lăsat haina aici, aşa că m-am gândit să trec în drum spre… Găteşti?

– M-am plimbat şi s-a făcut răcoare, aşa că mi-a venit poftă de o supă rapidă. E destulă, dacă vrei.

– De fapt, aveam de gând să… E un meci la televizor în seara asta, deci…

– Am televizor, spuse ea, apropiindu-se de el, aranjându-i cravata şi zâmbind misterios. Şi îi permit să difuzeze meciuri de baseball.

– Serios?

– Poţi gusta supa, spuse ea, trăgându-l uşor de cravată. Dacă nu îţi place, îţi aduc haina şi poţi vedea meciul de baseball acasă la tine.

Se îndepărtă şi începu iar să amestece în oală.

– Apleacă-te şi deschide gura, spuse ea când Jack se apropie, privindu-l peste umăr.

O ascultă, şi Emma îi apropie lingura de buze.

– E bună, zise el, ridicând mirat din sprâncene. Este al naibii de bună. Cum de nu am ştiut niciodată că te pricepi să faci supă?

– Nu te-ai oprit niciodată pe aici să-ţi iei haina, după ce ai terminat o întâlnire mai devreme. Vrei să rămâi la cină?

– Da. Mersi.

– Mai durează cam o oră. Ce-ar fi să deschizi o sticlă de vin?

– O.K., spuse el, aplecându-se şi sărutând-o. Se opri o clipă, apoi o sărută din nou, încet şi delicat. Mă bucur că am trecut pe aici.

– Şi eu.