prolog

În opinia lui Emmaline, dragostea făcea din ea o femeie specială. Dragostea făcea orice femeie să fie frumoasă şi transforma bărbatul într-un prinţ. O femeie care avea parte de dragoste în viaţă era la fel de bogată ca o regină, pentru că inima ei era preţuită.

Flori, lumânări, lungi plimbări sub clar de lună printr-o grădină tainică… Ofta numai gândindu-se la toate acestea. Să danseze în lumina lunii, într-o grădină retrasă, acesta era idealul ei când venea vorba despre romantism.

Îşi putea imagina totul– mirosul trandafirilor de vară, muzica răzbătând prin geamurile deschise ale unei săli de bal, felul în care lumina arunca reflexii argintii peste peisajul din jur, ca în filme. Felul în care inima ei va bate (exact cum bătea acum, când doar îşi imagina).

Îşi dorea să danseze în lumina lunii, într-o grădină tainică.

Avea unsprezece ani.

Şi tocmai pentru că îşi putea închipui atât de clar cum ar trebui să fie totul– cum urma să fie –, le descria scena, în cele mai mici detalii, prietenelor sale.

Când dormeau toate acasă la una dintre ele, discutau cu orele despre orice, ascultau muzică şi se uitau la filme. Puteau să stea de vorbă până târziu dacă voiau sau chiar toată noaptea. Deşi nici una dintre ele nu reuşise să facă asta. Încă.

Când dormeau acasă la Parker, aveau voie să stea sau să se joace pe terasa dormitorului ei până la miezul nopţii, dacă vremea era bună. Primăvara, anotimpul ei preferat, îi plăcea să stea pe terasa dormitorului şi să simtă parfumul grădinilor de pe domeniul Brown şi mirosul de iarbă proaspătă, dacă fusese tăiată de grădinar în acea zi.

Doamna Grady, menajera, le aducea biscuiţi şi lapte. Sau, câteodată, prăjituri. Iar doamna Brown apărea din când în când să vadă ce mai fac.

Dar, în mare parte, erau doar ele patru.

– Când voi fi o femeie de afaceri de succes şi o să locuiesc la New York, nu voi avea timp pentru dragoste.

Laurel, al cărei păr blond strălucitor bătea în verde după un tratament cu suc de lămâie, îşi exersa talentele de stilist pe părul de un roşu aprins al lui Mackensie.

– Dar trebuie să existe şi dragoste, insistă Emma.

– Îhî. Foarte concentrată, Laurel strânse încă o parte a părului lui Mac într-o şuviţă lungă şi subţire. O să fiu ca mătuşa mea, Jennifer. Îi tot spune mamei mele că nu are timp de căsătorie şi n-are nevoie de un bărbat ca să se simtă împlinită şi toate cele. Locuieşte în Upper East Side1 şi merge la petreceri cu Madonna. Tata zice că-i o femeie dificilă. Aşa o să fiu şi eu, şi o să merg la petreceri cu Madonna.

– Da, sigur, comentă Mac. Chicoti când Laurel o trase scurt de şuviţă. E distractiv să dansezi şi presupun că dragostea este O.K., atâta timp cât nu te prosteşte. Mama numai la dragoste se gândeşte. Şi la bani. La amândouă. La cum poate avea şi dragoste, şi bani în acelaşi timp.

– Asta nu-i dragoste, zise Emma, călcând-o pe picior pe Mac. Cred că dragostea înseamnă să facem, pur şi simplu, lucruri unul pentru celălalt, pentru că suntem îndrăgostiţi. Aş vrea să fim destul de mari pentru a fi îndrăgostite. Emma suspină adânc. Cred că este un sentiment destul de plăcut.

– Ar trebui să sărutăm un băiat, să vedem cum este.

Toată lumea se opri şi se uită lung la Parker. Stătea pe pat, întinsă pe burtă, uitându-se la prietenele ei cum se jucau de-a coaforul.

– Ar trebui să alegem un băiat şi să-l punem să ne sărute. Avem aproape doisprezece ani. Trebuie să încercăm şi să vedem dacă ne place.

Laurel se încruntă.

– Adică, un fel de experiment?

– Dar pe cine să sărutăm? întrebă Emma.

– Vom face o listă. Parker se întinse peste pat să-şi ia de pe noptieră noua agendă, cea cu coperta cu balerinii roz. O să notăm toţi băieţii pe care îi cunoaştem, şi apoi toţi cei despre care credem că ar fi în regulă să-i sărutăm. Şi de ce da sau de ce nu.

– Nu sună prea romantic.

Parker îi zâmbi scurt Emmei.

– Trebuie să începem de undeva, şi listele ajută întotdeauna. Nu cred că putem folosi rude. Cum ar fi Del, zise ea, referindu-se la fratele ei, sau vreunul dintre fraţii Emmei. Oricum, fraţii Emmei sunt mult prea mari.

Deschise agenda la o pagină nouă.

– Deci…

– Câteodată îşi bagă limba în gura ta.

Se auzi un cor de chiţăieli, ţipete şi râsete, ca răspuns la spusele lui Mac.

Parker se dădu jos din pat şi se aşeză pe podea lângă Emma.

– În regulă, după ce facem lista principală, o putem împărţi în Da şi Nu. Apoi alegem din lista cu Da-uri. Dacă ne sărută băieţii pe care îi alegem, trebuie să povestim cum a fost. Şi dacă îşi bagă limba în gura noastră, trebuie să povestim cum a fost.

– Dar dacă alegem unul şi nu vrea să ne sărute?

– Cum adică? Laurel dădu din cap, prinzând ultima şuviţă. Orice băiat o să vrea, în mod sigur, să te sărute. Eşti foarte drăguţă şi vorbeşti cu ei normal. Unele fete se prostesc în preajma băieţilor, dar tu nu faci asta. Plus că încep să-ţi crească sânii.

– Băieţilor le plac sânii, zise Mac cu înţelepciune. Oricum, dacă nu te sărută, îl săruţi tu şi gata. Nu-i mare lucru, până la urmă.

Emma credea că este. Sau ar fi trebuit să fie.

S-au apucat de făcut lista, şi lucrul ăsta le-a amuzat copios. Când Laurel şi Mac au interpretat felul în care un băiat sau altul ar putea aborda momentul, s-au tăvălit pe jos de râs, până când Mr. Fish, motanul, s-a retras din cameră şi s-a dus să se culce în sufrageria lui Parker.

Când doamna Grady a venit cu biscuiţii şi cu laptele, Parker a ascuns agenda. Apoi, le-a venit ideea să se joace de-a formaţia, aşa că s-au apucat să scotocească prin dulapurile lui Parker ca să găsească costumaţia potrivită pentru apariţia pe scenă.

Au adormit tolănite pe jos, lângă pat.

Emma s-a trezit înainte de răsărit. Camera era luminată doar de sclipirea lămpii lui Parker şi de lumina lunii ce răzbătea prin fereastră.

Cineva o acoperise cu o pătură subţire şi îi pusese o pernă sub cap. Făcea mereu asta, după ce adormeau toate.

Atrasă de lumina lunii şi încă pe jumătate adormită, ieşi pe terasă. Aerul răcoros, cu miros de trandafiri îi mângâie obrajii.

Privi în depărtare, peste grădinile argintate, unde primăvara trăia în culori delicate şi în forme blânde. Undeva aproape se auzea muzica, şi Emma se imagina dansând printre trandafiri, azalee şi bujori, ce încă îşi păstrau cu grijă petalele şi parfumul în sferele lor închise.

Aproape întrezărea silueta partenerului ei, care o învârtea în ritmul dansului. „Vals“, se gândi suspinând. „Ar trebui să fie vals, ca în poveşti.“

Asta însemna dragoste, se gândi ea, şi închise ochii respirând aerul nopţii.

Într-o zi, îşi promise, va afla cum este.

1 Cartier rezidenţial din Manhattan, New York, unde se află cele mai scumpe reşedinţe private din SUA (n.red.)