Avery mai zăbovi încă o oră în patul lui Owen. Acesta se trezise, se îmbrăcase și plecase cu noaptea-n cap ca să ajungă la o întâlnire pe care o avea la ora șapte.
De data asta lucra pentru ea, își zise cuibărindu-se în așternuturi și îngăduindu-și să ațipească. Se gândise dacă să meargă cu el, doar ca să vadă etapa următoare, dar nu trebuise să i se spună că avea să-i stea în cale și să încetinească mult lucrurile. Putea să treacă pe-acolo mai târziu, după ce-și făcea aprovizionarea și-și termina toate drumurile. Până atunci, demolarea trebuia să fie în plină desfășurare.
Era mai distractiv să se lase surprinsă de evoluția lucrurilor, iar acestea avansau simțitor într-o mulțime de privințe, cugetă ea. Prietena ei cea mai bună avea să se căsătorească în mai puțin de o lună, iar ea avea să ia parte la asta. Era parte integrantă dintr-un eveniment în care avea să-și privească doi prieteni apropiați făcându-și promisiuni unul altuia, întemeind o familie, săvârșind un fel de miracol.
Dragostea însăși i se părea un fel de miracol, unul despre care nu fusese niciodată absolut sigură că exista. Dar îl văzuse cu ochii ei la Clare și la Beckett, care ajunseseră să fie împreună, să găsească acel miracol – și să aibă curajul și tenacitatea de a avea încredere în el.
O parte din drumurile pe care le avea de făcut în acea dimineață erau legate de ultima tranșă de provizii pentru petrecere – de pe lista detaliată și extrem de exactă pe care i-o printase Hope.
Îi plăcea gândul că Beckett și Clare aveau să-și petreacă după nuntă o săptămână de miere singuri, pe o insulă din St. Kitts.
Într-o zi, și ea trebuia să plece într-o vacanță într-un paradis tropical.
Era obligatoriu să-și ia o nenorocită de vacanță, reflectă ea, deschizând un ochi ca să privească cerul întunecat de dincolo de fereastra dormitorului.
Avea s-o facă. După ce-și punea în mișcare noul local, având grijă ca totul să intre într-un fel de rutină, intenționa să se recompenseze cu o săptămână de soare, plaje albe și apă azurie. Undeva unde nu mai fusese niciodată, unde să n-o cunoască nimeni.
Poate că Owen avea s-o însoțească. Ar fi fost interesant să vadă cum se descurcau într-o situație în care nu aveau nimic de făcut, în care erau perfect străini într-un loc străin – împreună.
Îi mai plăcea și faptul că mai târziu, peste vară, după ce se termina școala, noii căsătoriți plănuiau o vacanță de o săptămână cu băieții. O lună de miere pentru întreaga familie, după cum îl auzise pe micul Murphy numind-o.
Ce putea fi mai plăcut decât o lună de miere pentru întreaga familie?
Între timp, Owen – și Hope – cercetaseră mai în profunzime misterul Elizei Ford când unul sau celălalt reușea să-și facă puțin timp liber. Oare Lizzy și Billy erau un fel de miracol? se întrebă. Oare dragostea îi adusese laolaltă înainte ca tragedia să-și facă apariția înfricoșătoare? Sau poate răspunsul era mai puțin romantic – și probabil mai realist –, după cum sugerase Owen?
O tânără care visa la iubire și un tânăr care alesese să meargă pe drumul lui.
Și ea visase odinioară la iubire. Dar se întâmpla când era mică, iar pentru un copil miracolele sunt întotdeauna posibile, iar ideea de a trăi fericiți până la adânci bătrâneți e foarte simplă și reală.
Cu timpul, învățase că era cel mai bine să creadă în miracolele pe care și le putea crea singură, prin muncă asiduă, hotărâre și tenacitate.
Și astea dădeau o satisfacție enormă, își spuse. Așa că era mult mai bine să înceapă să lucreze la miracolul zilei și să se dea dracului jos din pat.
Se ridică în capul oaselor, apoi își trecu brațele în jurul genunchilor și zâmbi la focul pe care-l lăsase el aprins, trosnind în cămin. Era așa de drăguț, gândi ea. Așa de drăguț să întețească focul și să mai pună încă un lemn pentru ca ea să se trezească într-o atmosferă caldă și luminoasă în acea zi mohorâtă de martie.
Era foarte norocoasă că-l avea în viața ei – mereu știuse asta. Norocul însemna existența acestei legături noi și fascinante, plus faptul că Owen era la fel de dornic să ia lucrurile mai încet. Fără presiuni, fără discuții înfricoșătoare despre viitor.
De-abia se rostogolise să se dea jos din pat că bipul dinspre telefon o anunță de primirea unui mesaj.
Se rostogoli înapoi, sperând că era Owen care sugera să vină și ea până la urmă, să arunce o privire la proiectele inițiale. În schimb, era un SMS de la Clare, care îi cerea să treacă pe la librărie înainte să o ia spre Hagerstown după provizii.
Puțin confuză îi răspunse, își schimbă planurile ca să includă o oprire rapidă la librărie – și, dacă tot era acolo, să arunce o privire rapidă și la demolări.
Făcu repede un duș, își trase o pereche de blugi și mai puse și un pulover peste cămașa cu mâneca scurtă ca să facă față vremii capricioase de martie. Cu buzele strânse își examină părul. Șamponul colorant pe care-l dăduse începuse să se ducă, așa că își puse în gând să treacă în revistă mai multe șampoane colorante ca să vadă ce-i surâdea în acel moment.
Jos descoperi că el făcuse cafea și-i pusese lângă vasul filtrului o cană cu capac pe care să o umple și să o ia cu ea. Încă un motiv pentru care să zâmbească. Întotdeauna te puteai baza pe Owen. Nu se putea gândi la un alt bărbat, în afara tatălui ei, pe care să se poată baza oricând.
Dintr-un impuls, se duse la tăblița pe care o avea atârnată în bucătărie și desenă o inimă cu inițialele lor în centru.
Alimentată cu un iaurt rapid și cafea, își trase cizmele, își înfășură un fular în jurul gâtului și se vârî în haină înainte să vadă biletul de pe ușă.
„Ia asta“, scria pe el.
Își dădu ochii peste cap și luă umbrela de lângă ușă.
Bine, Owen avea dreptate, însă era un tip foarte norocos dacă nu i-o pierdea în timpul turelor pe care le avea de făcut.
Pe la jumătatea drumului spre Boonsboro începură să-și facă apariția pe parbriz primele picături de ploaie. Nu putu decât să-și arunce ochii spre cer și să reflecteze la cât de enervant era ca Owen să aibă mereu dreptate.
Câteva minute mai târziu, cu gândul la ce avea de făcut în dimineața aceea, uită umbrela și se repezi prin ploaie spre veranda cu copertină a librăriei.
Bătu în geam, apoi folosi cheia pe care i-o dăduse Clare după incidentul cu Sam Freemont din toamna anterioară. Chiar când intră, scuturându-și ploaia din păr, proprietara cobora scările.
— Am cafea gratis, anunță Clare.
— Tocmai am băut niște cafea, dar… cine poate spune nu la o ceașcă de latte?
— Hai că ți-o pregătesc. Mersi că ai trecut pe-aici.
— Nici o problemă. A fost chiar scuza de care aveam nevoie ca să-mi bag nasul în localul cel nou. Încep demolările în dimineața asta.
— Știu. Interesant.
Apăsă pe butoanele espressorului în timp ce Avery se uita la bestsellerurile din vitrină.
— Am nevoie de o după-amiază liberă, o după-amiază ploioasă ca asta, ca să mai citesc și eu ceva. De data asta nu am putut duce până la capăt cartea pe care am luat-o de la clubul de lectură. De ce aș vrea să citesc despre nefericirea altcuiva? Ca să mă facă să mă simt mai bine în legătură cu viața mea? Să mă dau mare? Sau să mă deprim? Fiindcă n-a făcut altceva decât să mă deprime.
— Nici mie nu mi-a plăcut. Am înghițit-o pe nerăsuflate așa cum înghițeam pe nerăsuflate legumele fierte despre care mama insista că sunt bune pentru mine, ca să nu le simt gustul. A fost o carte gen legume fierte și nu sunt convinsă că e bună pentru mine.
— Exact. Încet, Avery scoase un roman de aventuri și aruncă o privire la copertă. Plus că, dacă mă așez să citesc, vreau cremă de zahăr ars sau o friptură bună, poate pizza pepperoni și, posibil, o prăjitură fierbinte cu ciocolată alături de o cupă de înghețată. Acum mi-e foame. Se întoarse zâmbind în timp ce se întindea după cafea. Mulțumesc. Hei, mi se pare că nu arăți prea bine.
— Mă simt cam amețită, cam indispusă în dimineața asta.
— Ai grijă, nu poți să te îmbolnăvești, zise Avery amenințând-o cu degetul arătător. Te măriți în mai puțin de o lună. Nu ai voie să iei nici un virus. Bea asta. După cum arăți ai mai multă nevoie de cafea decât mine.
Clare dădu din cap și nu luă ceașca oferită.
— N-am luat nimic, în sensul vreunui virus, și nu mai beau cafea. Nu sunt bolnavă. Trăgând adânc aer în piept, mărturisi: Sunt însărcinată.
— Ce? Acum? Însărcinată? Cu bebe la bord, adică?
— Da, acum. Însărcinată în toată puterea cuvântului.
Râzând, Clare își apăsă mâna pe abdomen. Iar Avery se întrebă cum se putuse transforma atât de repede paloarea aceea în strălucire.
— O, Clare! Ești însărcinată și ești fericită. Punând jos cafeaua, se repezi după tejghea și o îmbrățișă. Sunt atât de fericită pentru tine! Când ai aflat? În câte săptămâni ești? Ce-a spus Beckett?
— Nu cred că aș putea fi mai fericită. În dimineața asta, deși m-am gândit de ieri. Probabil în două săptămâni. Și încă nu i-am spus nimic lui Beckett.
— De ce?
— Mai întâi vreau să-mi faci o favoare. Te duci la Hagerstown, nu?
— Da, o să plec imediat într-acolo.
— Ai putea să-mi iei un test de sarcină?
— Nu ți-ai făcut deja unul? Ai spus că ai aflat abia azi-dimineață.
— Grețuri matinale, a doua zi la rând. Știu semnele – asta ar fi a patra oară când le am. Sunt amețită și obosită și mi-e rău dimineața, iar corpul meu pare… E greu de explicat. Își atinse din nou abdomenul și apoi sânii. Simt în corpul meu că sunt însărcinată. Dar vreau confirmarea înainte să-i spun lui Beckett, ca nu cumva să mă înșel. Nu vreau să mă duc la farmacia de aici sau din Sharpsburg ca să cumpăr testul.
— Veștile circulă foarte rapid.
— Ai înțeles ideea și, de vreme ce oricum te duci la Hagerstown, poți să-mi iei unul fără să se știe pentru cine e.
— Cu mare plăcere. Uau! Nuntă, lună de miere, lună de miere cu familia, bebeluș! Lui Beckett o să-i placă vestea, nu?
— Foarte tare. Se aplecă și-și luă o sticlă cu bere de ghimbir din frigiderul de sub tejghea. Voiam un copil, deși ne gândeam să mai așteptăm câteva luni. Nu încercam să facem un copil acum, dar în mod evident nici nu încercam să nu facem. Dacă am calculat eu corect, vom fi o familie compusă din șase membri în ianuarie anul viitor, cam la data când hanul își va serba prima aniversare.
— Pot să-i spun lui Hope? Mă văd cu ea mai târziu, dar pot să fac și un legământ de tăcere dacă așa vrei tu.
— O să-ți dau de știre după ce fac testul. Poți să-i spui imediat după ce-l anunț eu pe Beckett.
— Până atunci stau cu buzele cusute. E o veste atât de bună! O veste fericită, adăugă ea îmbrățișând-o încă o dată pe Clare, din toată inima. Nu mă mai opresc să văd demolările înainte de plecare. Nu vreau să risc. N-o să vorbesc cu nimeni. Mă întorc în câteva ore. O, frate!
— Mai degrabă spune „O, soro“, râse Clare. Știu că pare aiurea, dar, Dumnezeule, tare mi-ar plăcea să am o fetiță de data asta.
— Atunci gândește totul în roz, o sfătui Avery strângând-o iarăși în brațe. Sunt înapoi cât de repede pot.
— Mulțumesc. Așteaptă, toarnă cu găleata. Stai să-ți aduc o umbrelă.
— Nu-i nevoie. Am una în mașină.
Alergă afară și se udă până la piele înainte să ajungă la volan, dar continuă să zâmbească până ce ieși din oraș.
Owen lăsă echipa să continue demolarea și trecu rapid în revistă proiectul brutăriei. Se încadraseră în timp, observă el, și cu Ry la o timonă și Beckett la alta, era liber să se ducă până la Hagerstown ca să ia materiale, să se mai ocupe de câteva alte treburi personale – și de cele pe care le adăugaseră pe listă frații lui.
Nu avea nimic împotrivă să facă atâtea opriri – mai multe materiale însemna că puteau avansa mai repede. Nu avea nimic împotrivă nici să conducă prin ploaie. Mai bine așa decât să ningă în halul în care ningea acum în partea de nord a statului și mai sus, în Pennsylvania.
Se săturase de zăpadă, se săturase de iarnă, așa că prefera ploaia.
Spera că Avery nu ignorase umbrela, căci știa că ea avea să facă exact ce făcea și el. Să se oprească de multe ori, să parcheze mașina în multe locuri și să se repeadă în magazine ca să taie diverse treburi de pe lista pe care o avea.
Păcat că nu se putuseră duce împreună, dar aveau itinerarii complet diferite. Dacă meteorologii aveau dreptate, îi aștepta o zi ploioasă și o noapte la fel. Își aminti că Avery programase să se ducă la serviciu și să stea până la închidere. El putea lua cina la Vesta după muncă și pe urmă să-și termine hârtiile în timp ce ea era încă jos.
Să rămână la ea.
Trebui să-și aducă aminte că nu avea voie să facă planuri, dar, la dracu’, ajunsese la punctul în care voia asta. Și voia ca și ea să facă la fel. De ce n-ar fi făcut-o? În mod clar însă, ea apăsase cu piciorul pe frână oprindu-se exact la acel pas și nu prea era dispusă să treacă la următorul.
Pe de altă parte, pasul la care se opriseră era unul foarte confortabil, trebuia s-o recunoască. Se duse să ia diverse chestii pentru construcții, lăsă o comandă pentru lemn, cumpără niște vopsea, pe urmă luă niște mostre pentru mochetele apartamentelor de deasupra brutăriei.
Făcu o ultimă oprire la drogherie. Își puse în coș ce avea de cumpărat, adăugând spuma de ras pentru Ryder, ibuprofen pentru Beckett, plus câteva seturi de cărți de joc – ca să suplimenteze stocul de cărți de joc cu femei goale pe care le cumpărase deja pentru seara de poker pregătită ca petrecere a burlacilor în cinstea lui Beck.
Tocmai se îndrepta spre alt raion când dădu cu ochii de Avery.
Aproape că-i sări inima când o văzu așa, pe neașteptate în fața lui – și clătină din cap când îi observă părul ud. Până la urmă, tot nu folosise umbrela.
Se gândi să se apropie de ea pe neștiute, să ajungă în spatele ei, s-o apuce. Își imagină reacția ei – tresărirea, țipătul, surprinderea, apoi râsul.
Era atât de concentrată, atât de adâncită în gânduri, gândi el amuzat, încercând să aleagă ce… test de sarcină să cumpere.
„Iisuse Hristoase!“ Nu-i mai trecu nimic altceva prin cap în timp ce o urmărea luând un test de pe raft, examinându-l cu atenție, pe față și pe spate, și apoi punându-l în coș.
Rămase exact unde se afla, înțepenit, parcă lipit de podea, în timp ce ea se îndepărta printre rafturi.
Un test de sarcină? Dar ea lua… El folosea… Cum se putea…?
Avery însărcinată? Cum putea fi însărcinată? Bine, știa cum, dar ea nu-i spusese niciodată nimic. Niciodată nu-i dăduse nici cel mai mic indiciu în privința acestei posibilități.
Pur și simplu luase testul și-l pusese la un loc cu gelul de duș, șamponul și apa de gură.
Ca pe un articol obișnuit de pe lista de cumpărături? Îi veni să se ducă după ea, să întrebe ce dracu’ se petrecea.
Nu era nici momentul nici locul, își spuse. Nici nu era în dispoziția potrivită, de vreme ce nu se putea hotărî în ce dispoziție era exact.
Se holbă la lucrurile din propriul coș, incapabil să elaboreze o idee coerentă. Amorțit, cu un tremur vizibil în genunchi, puse coșul la o parte și ieși din magazin fără să cumpere nimic.
Se întoarse la noul șantier și se puse pe ajutat la demolare.
Era greu să găsești ceva mai bun ca dărâmatul unor pereți pentru a te elibera de tensiuni. Prin urmare, se luptă cu bucăți mari de pereți, tocuri de lemn și panouri de rigips și dărâmă singur o tejghea veche.
Chiar și așa, tot se simțea amețit, frustrat, tensionat ca un arc gata să plesnească.
Avery. Însărcinată.
Oare cât lua să-ți faci un test dintr-ăla? Cât de exacte erau? Îi păru rău că nu-și făcuse timp să caute el răspunsurile la aceste întrebări, ca să aibă măcar o certitudine.
În primul rând, dacă ea își cumpărase un test de sarcină, însemna că avea motive să creadă că putea fi gravidă. Femeile nu-și cumpărau genul ăsta de lucruri așa, ca un capriciu.
Sau își cumpărau? De ce-ar fi făcut-o?
Oamenii își cumpărau pansament cu rivanol înainte să se taie, dar nu-și cumpărau preventiv teste de sarcină.
În consecință, dacă avea motive să creadă așa ceva, oare de ce lui nu-i spusese nimic? Pur și simplu ceva de genul: Owen, există posibilitatea să fiu gravidă, așa că o să-mi cumpăr un test de sarcină ca să aflu.
Probabil că era îngrozită de moarte. Numai că nu părea deloc îngrozită.
Părea foarte calmă, își aminti el. Chiar zâmbise puțin atunci când pusese testul în coș.
Oare voia să fie gravidă?
Se gândise că era posibil să fie și-i plăcuse ideea. Se hotărâse să nu spună nimic până când nu afla un răspuns sigur. Dacă nu era, probabil că plănuia să nu-i spună deloc despre asta. Ceea ce nu i se păru corect, nu, nu-i convenea deloc ideea.
Dacă era însărcinată, probabil că urma să-i spună când avea ea chef, lăsându-l până atunci în bezna ignoranței – sau cel puțin așa s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi nimerit să se ducă amândoi în același timp la acel magazin. Așadar, ea avea să aleagă când și dacă să-i spună. Ceea ce nu-i convenea deloc.
Când luai în considerare ce făcuse mama ei, oare nu era normal să te aștepți ca ea să știe că și tatăl (Dumnezeule, poate urma să fie tată!) avea dreptul să fie anunțat? Erau doi oameni implicați în asta, nu numai Avery. Nu erau niște parteneri de sex ocazional și nici nu avuseseră vreo aventură de-o noapte sau două. Erau…
Nu era absolut sigur cum să descrie relația dintre ei, dar cu siguranță erau mai mult decât doi oameni implicați într-o relație de genul „să ne-o tragem când avem chef“.
Indiferent cum se numea relația dintre ei, încrederea și sinceritatea trebuiau să fie elementele-cheie.
Nu avusese suficientă încredere în el să-i spună de vizita maică-sii până ce nu pusese el piciorul în prag. În loc de asta, se băgase în gaură de șarpe, se făcuse ghem și nu-l lăsase să se apropie.
Dacă-și imagina că putea să scape basma curată într-o astfel de situație și cu o asemenea atitudine, atunci trebuia să se pregătească pentru niște schimbări majore.
— Fir-ar a dracului să fie! Aruncă niște placaj spart în ghena de gunoi. Bine...
Beckett veni în spatele lui.
— Se vede treaba că nu ai reușit să scapi de sentimentul de frustrare, așa că dă-i drumul. Spune ce ai.
— Vrei să știi ce am? Într-o ieșire extremă, total neobișnuită pentru el, Owen trase un picior ghenei de gunoi. Îți spun. Avery e gravidă.
— Doamne sfinte! Văzând cu coada ochiului că unul din muncitori se apropia, Beckett îi făcu semn și, apucându-l de braț, îl scoase afară și-l împinse sub streașină, la adăpost de ploaie. Când ai aflat asta?
— Astăzi. De dimineață. Și știi cum am aflat? Căci ea nu se milostivește să-mi spună și mie. Am aflat când m-am dus într-o nenorocită de drogherie și am văzut-o acolo cumpărând unul dintre testele alea de sarcină.
— Dumnezeule, Owen. A ieșit pozitiv?
— Nu știu. Din ce în ce mai furios, mergea înainte și înapoi de-a lungul peretelui de beton. Nu-mi spune absolut nimic. Se duce pe ascuns să cumpere un băț din-ăla de pus pipi pe el în loc să stea de vorbă cu mine. M-am săturat.
— Bine, bine, liniștește-te puțin. Ca să-i oprească pașii furioși, Beckett i se puse în drum și ridică ambele mâini. Nu știi dacă e însărcinată.
— Aș spune, după cum face ea de obicei, că voi fi ultimul care o să afle. Pe lângă valul de furie ce-l inundă din nou, simți și o urmă de durere. M-am săturat.
— Ce-a spus când ai întrebat-o despre asta?
— Nimic. Nu am întrebat-o.
După ce se holbă un moment la fața furioasă a lui Owen, Beckett își frecă mâinile de mâinile lui.
— Nu ai întrebat de ce cumpără testul?
— Nu. Am înțepenit, bine? Iisuse. L-a aruncat în coș ca și cum era o pungă de bomboane, zâmbind ușor, iar eu am înțepenit. Ce dracu’ ai fi făcut tu?
— Nu e același lucru pentru mine și Clare.
Beckett se uită în gol la ploaia care curgea încet și constant dincolo de streașină.
— Noi am vorbit despre faptul că vrem un copil. Mai vrem unul. Să înțeleg că voi doi nu ați discutat ce ați face dacă s-ar întâmpla imprevizibilul.
— Nu. Nu m-am gândit niciodată la imprevizibil. Ea ar fi trebuit să-mi spună, Beck, asta e concluzia. Ar fi trebuit să-mi spună că are nevoie de test. De ce crede că trebuie să facă față de una singură tuturor situațiilor? Eu nu pot funcționa așa și nici nu vreau să trăiesc așa.
— Nu, nu poți. „Nu Owen“, gândi Beckett. Fratele lui avea simțul de echipă în sânge, de mic copil credea cu tărie în ideea de parteneriat și de împărțirea tuturor greutăților. Pentru Owen, secretele aveau de-a face numai cu cadourile de Crăciun și de Anul Nou, nu cu viața de zi cu zi. Trebuie să vorbești cu ea, dar, Dumnezeule, nu acum. E chiar în perioada de aglomerație de la ora prânzului. Pe deasupra, ai nevoie să te calmezi puțin.
— Nu cred că există vreo modalitate prin care să mă calmez. Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât mă enervez mai tare.
— Atunci gândește-te la asta. Dacă e gravidă, ce vrei să faci?
— Dacă e gravidă ar trebui să ne căsătorim.
— Nu te-am întrebat ce-ar trebui să faci, am întrebat ce vrei să faci.
— Eu… Zăbovi un moment ca să simtă acel declic subtil, vital. Dacă e să facem un copil, aș vrea să ne căsătorim.
— Bine, atunci în următoarea oră gândește-te la asta ca să ajungi la un rezultat. Tu întotdeauna ajungi la un rezultat, Owen. Până atunci se golește și localul ei. Du-te acolo și spune-i că trebuie să vorbești cu ea între patru ochi. Și află, pentru numele lui Dumnezeu, dacă urmează să devii tată înainte să o iei razna mai mult decât ai făcut-o deja. Pe urmă obișnuiește-te cu ideea.
— Ai dreptate. Iisuse, mi-e cam…
— Rău?
— Nu chiar. Mă simt puțin dus. Niciodată nu m-am gândit la așa ceva. Iese pur și simplu din…
— Ordinea Evenimentelor Stabilită de Owen. Trebuie să te adaptezi, îi sugeră, dându-i un pumn amical în umăr.
— Să mă adaptez. Da, mă pot adapta. Se înnegri la față și privirea-i deveni tăioasă ca oțelul. Dar nu sunt singurul care o va face.
După o oră, hotărî că se calmase și își venise complet în fire. Traversă drumul până la Vesta prin ploaia care cădea neabătut și intră la căldură, în mirosul de sos și mirodenii.
În spatele casei de marcat, Avery apăsă pe butonul soneriei de chemare a ospătarilor și-i făcu cu ochiul ștrengărește.
„Să-mi facă așa cu ochiul“, gândi el aprinzându-se din nou. Acum nu era momentul pentru drăgălășenii de genul ăsta.
— Ce sincronizare perfectă, îi spuse ea. Lucrurile s-au mai domolit. Voiam să trec pe la șantier ca să văd cum merge treaba.
— Trebuie să stăm de vorbă.
— Bine, ia loc. Mă duc s-o chem pe Franny să preia ea treaba aici. Vrei o felie?
— Nu. Și trebuie să vorbesc cu tine sus. Între patru ochi.
— Oh. Drace! S-a întâmplat ceva la localul cel nou?
— N-are nici o legătură cu asta.
— Atunci ce…
— Avery. Tonul lui grav o făcu să se încrunte îngrijorată. Sus, acum, continuă el. Între patru ochi.
— Bine. Bine, dar vezi că-mi strici buna dispoziție. Se duse grăbită până în cadrul ușii ce dădea în bucătărie. Franny? Trebuie să ies puțin. Își scoase șorțul în timp ce vorbea și-l agăță într-un cuier. Chiar vreau să văd localul cel nou, începu ea.
— Poți să mergi după aia dacă vrei atât de mult.
— De ce ești așa de supărat? întrebă ea în timp ce ieșeau prin ușa laterală. N-am făcut nimic.
— Poate că tocmai asta e problema, că n-ai făcut.
— Chiar că-mi distrugi dispoziția, repetă ea deschizând ușa apartamentului. Acum, care dracu’ e problema?
Abordarea lui plănuită cu grijă, rezonabilă, se duse pe apa sâmbetei.
— De ce dracu’ nu mi-ai spus că ești însărcinată?
— Ce? Poftim?
— Nu-mi veni cu fața aia uimită, Avery. Te-am văzut la drogherie. Am văzut când ai cumpărat testul de sarcină.
— Tu… Își strânse pumnii pe șolduri. Mă spionai.
— Nu fi proastă. Făceam treburile pe care le aveam de făcut când am intrat în drogheria aia. Și te-am văzut pe tine luând un test de pe raft și punându-l în coș. La dracu’, ce se petrece cu tine de nu-mi spui așa ceva? Fiindcă nu ai încredere în mine sau nu respecți ceea ce reprezentăm unul pentru celălalt suficient încât să-mi spui că ești gravidă?
— Sau poate pentru că nu sunt gravidă.
— Nu ești?
— Nu sunt gravidă, prostănacule.
Simți ceva ciudat în interiorul lui, dar nu putu să identifice senzația.
— Testul a ieșit negativ?
— Nu, testul a ieșit pozitiv. Avery își scoase telefonul.
Consternat, Owen își simți inima pulsându-i parcă în gât.
— Dacă a ieșit pozitiv înseamnă că ești însărcinată. Cine e prostănac?
— Tu. Întoarse telefonul ca să-i arate poza cu bagheta de testare și cuvântul ÎNSĂRCINATĂ. Pentru că e testul de sarcină al lui Clare. Testul de sarcină pe care i l-am cumpărat de dimineață când m-a rugat.
— L-am văzut pe Beckett acum zece minute. Clare nu e însărcinată, mi-ar fi spus.
— Ea nu i-a spus lui. Vrea să-i spună când vor fi singuri, vrea să facă din asta un moment special – ceea ce ai primi și tu, dacă n-ai fi un prostănac atât de mare. M-a rugat să păstrez secretul, dar uite că mi-am încălcat promisiunea. Ceea ce mă enervează la culme.
— N-o să-i spun nimic, Doamne ferește! N-o să le stric momentul ăsta. Încă zdruncinat, nesigur, puțin amețit, își înfipse ambele mâini în părul ud. Dar, Dumnezeule, ce era să cred când te-am văzut cumpărând chestia aia?
— Nu știu, Owen. Poate soluția ar fi fost să vii la mine și să-mi spui: „Salut, Avery, ce tare că ne-am întâlnit aici, de ce cumperi testul ăla de sarcină“?
— Trebuie să mă așez. Ceea ce făcu. O să-ți aduc aminte că-mi ești datoare cu puțină îngăduință, zise el. Respiră adânc un moment. Nu am putut gândi. Și pe urmă tu ai plecat, ai ieșit. Te comportai atât de firesc în legătură cu asta, încât pur și simplu mi-au zburat toate ideile din cap.
Ea nu spuse nimic, mulțumindu-se să-l privească. Părea perplex, confuz, cum nu-l mai văzuse niciodată.
— Te-ai speriat.
— E un fel de-a spune. Poate.
— Și ai ajuns imediat la concluzii pripite.
— Eu… Da.
— Tu nu te pripești niciodată.
— Nu te-am mai văzut cumpărând teste de sarcină – în special când eu sunt singurul care se culcă cu tine.
Ea se gândi puțin.
— De fapt, într-un fel reacția ta e de înțeles. Într-un fel. Cu un zâmbet în colțul gurii, explică: Ai înnebunit complet.
— Am înnebunit și atât, o corectă el. Eram mai degrabă furios și… La urma urmei, putea să recunoască: Și m-a durut când am crezut că nu voiai să-mi spui. Nu am vorbit niciodată despre imprevizibilul ăsta.
Ea expiră îndelung.
— Asta e o altă discuție. Nu știu, și nu e ceva despre care putem vorbi în zece minute. Acum totul e bine pentru că nu eu sunt însărcinată, Clare este. Iar ea e în culmea fericirii. Și Beckett va fi fericit.
— Da, va fi. Foarte fericit.
— Așa că hai să fim și noi fericiți pentru ei și lasă-mi plăcerea să constat că ai fost un prostănac. O să discutăm și despre situații imprevizibile la un moment dat, dar acum mă interesează mai mult demolările. Mai mult, i-am promis lui Clare că iau copiii de la școală și-i aduc aici ca să poată ea să-i spună lui Beckett. Nu vrea să-i informeze pe băieți până nu avansează sarcina. Oricum, nu înainte de nuntă. Deocamdată vor ști doar ea și Beckett, plus noi doi, Hope și Ryder și părinții tăi și ai ei. Ceea ce reprezintă deja o grămadă de lume.
— În regulă. Mai sigur pe el, se ridică. Dar ar trebui să ne gândim și noi amândoi la asta și să discutăm despre ce facem în caz că se întâmplă.
— Tu-ți faci mai multe griji despre „în caz că se întâmplă“ decât mine, dar o s-o facem și pe asta. Chiar e o zi foarte frumoasă azi, Owen.
— Ai dreptate.
Se relaxă și mai mult când ea se ridică pe vârfuri și îi netezi părul.
— E cu adevărat o zi frumoasă. Pentru moment, hai să ne bucurăm pentru Clare și Beckett. Se căsătoresc, își fac o familie, de fapt își măresc familia. Este exact ce vor.
— În regulă, spuse el. Aplecându-se, o luă în brațe. O să ne bucurăm pentru ei. Îmi pare rău că am fost supărat pe tine.
— Eu nu, pentru că așa am putut să-ți spun „prostănac“. Râse, își lăsă capul pe spate și-l sărută. Hai să mergem la localul cel nou. Pot să dărâm și eu ceva?
— Îți găsesc eu ceva de demolat. Măcar atâta pot face.