Birdie

Presupunea că acea zi, în care aproape dăduse foc la casă, avea să devină o legendă de familie pe Tuckernuck.

Birdie avu nevoie de o singură secundă să-şi dea seama ce se întâmpla. Rămase uimită să vadă că Barrett se întorsese; era fericită pentru Tate. Apoi se întrebă cine era însoţitorul lui. Un bărbat mai în vârstă, bronzat, dichisit, chipeş. Un bărbat care îi amintea lui Birdie de… care arăta exact ca… un bărbat care era…Grant! Era Grant! Acolo, pe Tuckernuck! Acolo! Apoi Birdie îşi dădu seama că fuma şi nu se putea ca Grant să o vadă fumând, aşa că îşi aruncă ţigara, lucru care nu-i stătea deloc în fire.

Nu intenţionase să facă mizerie; pur şi simplu dorise să scape de ţigară înainte să o vadă Grant. Însă, din întâmplare, în loc să cadă pe pământ la picioarele ei, ajunse în punga de hârtie unde păstrau ziarele pentru reciclat. Punga şi ziarele luară foc în câteva secunde.

India arătă spre flăcări şi ţipă. Birdie era prea confuză să observe; era asaltată de o avalanşă de gânduri care i se rostogoleau în minte. Grant arăta bine, arăta fantastic, slăbise, se bronzase, arăta altfel. Avea pe el un tricou alb cu guler răsfrânt, pantaloni scurţi alb-albaştri şi… şlapi? Grant purta cel mult pantofi de golf sau mocasini de condus. Şi totuşi iată-l pe Grant în şlapi, părând relaxat şi în largul lui şi atent la lumea înconjurătoare, trei lucruri pe care Birdie şi le dorise timp de treizeci de ani.

Apoi Birdie simţi miros de fum – nu fum de grătar, ci fum de ars – şi văzu flăcările atingând peretele casei. Avu o viziune de moment în care casa mult iubită a bunicilor ei ardea din temelii. Îl privi speriată pe Barrett. Pe insulă era o maşină de pompieri cu o tonă de apă, toţi cei de pe Tuckernuck ştiau asta, însă Birdie nu avea habar cine conducea vehiculul sau pe cine să sune.

Grant se repezi spre ea.

– Pleacă de acolo. Pentru numele lui Dumnezeu, pleacă de acolo, Birdie!

Luă urciorul cu apă de pe masă şi îl aruncă peste flăcări. Se auzi un sâsâit şi în aer se ridică o trâmbă de fum. Grant verifică să se asigure că focul era stins. Luă sticla de Sancerre de pe masă şi stinse şi ultimele rămăşiţe aprinse. „Nu sticla de Sancerre!“ îşi spuse Birdie. Însă, bineînţeles, asta trebuia să facă.

Barrett, India şi fetele priveau şocaţi. Birdie era stânjenită.

– Am aruncat din greşeală ţigara aprinsă în pungă.

– Fumai? întrebă Grant.

– Cam aşa ceva.

– Cam aşa ceva, o imită India râzând.

– Ce cauţi aici, Grant Cousins? vru Birdie să ştie.

Grant îi luă mâinile într-ale lui. Ochii lui păreau şi mai albaştri, iar părul îi crescuse mai lung decât obişnuia să-l ţină; se ondula la capete. Arăta „drăguţ“ în sensul în care fetele îi considerau „drăguţi“ pe cântăreţii de rock – era zburlit şi sexy.

– Am venit să te văd pe tine, răspunse el.

Birdie nu îşi găsea cuvintele. Rămase cu gura căscată. El o sărută… Grant Cousins o sărută în faţa tuturor. Şi altă surpriză: simţi dorinţă, ba chiar uitase complet cum era.