Chess

Toţi aveau parte de un final fericit, mai puţin ea.

Părinţii ei se împăcau. Căci chiar asta se întâmpla, nu? Tatăl ei venise la Tuckernuck, un loc care nu-i plăcuse niciodată, însă acum îl entuziasma. Şi o privea pe mama ei aşa cum nu o mai privise de când se ştia Chess. Era atent – chiar exagerat; cărase scaunele şi răcitorul până pe malul lacului şi alergase după pălăria de paie a lui Birdie pe care vântul o zburase pe poteca prăfuită. Aşezase scaunul lui Birdie şi îi unsese umerii cu loţiune de plajă. O sărutase pe buze cu atâta blândeţe, încât Chess se simţise stânjenită. Ştia că părinţii ei împărţiseră acelaşi dormitor cu o noapte în urmă, iar când văzu sărutul îşi spuse „Sex“. Părinţii ei făcuseră sex. Se simţise confuză – probabil mai confuză decât se simţise când auzise vestea despărţirii lor. Divorţul o rănise foarte mult, însă avusese o logică. Această împăcare o făcea foarte fericită, dar totodată o îngrijora. Dacă tatăl ei avea s-o dezamăgească din nou pe Birdie, ar fi mult mai grav decât în cazul în care dezamăgirea ar fi fost provocată de alt bărbat. Dacă tatăl ei se întorcea, era obligat să nu greşească.

Şi nu va greşi; Chess simţea asta. Povestea lor de dragoste era una de invidiat. Şi-ar fi dorit ca Nick să fi fost cel care apăruse din senin. Dacă tatăl ei făcuse asta, de ce n-ar fi putut-o face şi Nick?

Tate îl avea pe Barrett. Îi relatase lui Chess povestea dintre Barrett şi Anita Fullin în drumul spre lac.

– Şi ce ai de gând să faci? întrebase Chess. Rămâi aici?

– Am un proiect în Pennsylvania luni. O să-l termin, mă voi întoarce pentru câteva zile, după care mă voi duce la Beaverton să fac un proiect pentru Nike, apoi mă voi întoarce. Încerc să nu mă gândesc pe termen prea lung. Tu ştii cât de greu este?

Chess ştia. Se confrunta cu un gol. Însă îi venise o idee, ca o scânteie într-o cameră întunecată. Voia să gătească. La urma urmei avea o diplomă culinară. Ştia că viaţa de restaurant era grea – orele, căldura, şovinismul – însă merita o pedeapsă. Gătitul fusese primul lucru pentru care simţise o urmă de pasiune după moartea lui Michael. Să gătească – într-un restaurant bun, cu clienţi mulţi, curat, în centru, în Cartierul de Est sau de Vest. Avea destule alegeri.

Alegeri: nu era dragostea adevărată, dar tot era ceva.

Chess stătu o vreme pe mal şi aruncă pietre în apă. „Scapă de greutatea de pe umeri. Scapă de ea.“ Apoi se lungi pe nisipul cald. Mai avea o singură zi în care putea dormi la soare.

Se trezi şi o văzu pe Birdie fixând-o cu privirea.

„Vrea să mă vadă zâmbind, îşi spuse Chess. Vrea să ştie că o să fiu bine.“ Buzele i se destinseră într-un surâs.

Birdie îi răspunse zâmbind larg.

– Te iubesc, spuse ea.

– Şi eu te iubesc, Bird, şopti Chess.

Dar India? India fusese elementul necunoscut când începuseră acea vacanţă. Chess o cunoştea mai bine acum. India era puternică; trecuse prin tot ceea ce trecuse şi Chess, ba chiar mai rău, însă ieşise întreagă din asta. Nu ştia dacă urma să înceapă o relaţie cu o pictoriţă, dar, în orice caz, avea să se descurce. India era persoana pe care Chess o invidia cel mai mult. India era persoana în care spera Chess să se transforme: ea era propriul ei final fericit.