India

Pe 21 septembrie, ziua echinocţiului de toamnă, William Burroughs Bishop III se născu la Spitalul Universitar Pennsylvania, cântărind patru kilograme şi măsurând cincizeci şi cinci de centimetri. Heidi se chinuise în travaliu timp de aproape douăzeci de ore, apoi făcuse cezariană. Atât mama, cât şi copilul erau sănătoşi.

India fusese zilnic la spital să îşi vadă nepotul. Era un adevărat sălbatic în comparaţie cu alţi nou-născuţi; arăta de parcă ar fi avut o lună. Însă tot era micuţ, un ghemotoc. India, ţinându-l la piept, oscilă între plâns şi râs. Li se adresă tinerilor părinţi:

– Bill l-ar fi iubit. Ar fi fost foarte emoţionat să-l ţină în braţe. Nepoţii aveau ceva special. Oare ce? În primul rând, India era uşurată de povara grea a maternităţii, de responsabilitatea imposibilă pe care o implica creşterea unui copil – navigarea printre prăpăstiile şi minunile pe care le oferă viaţa fiecărei fiinţe umane. Şi, de asemenea, nepotul avea ceva care o făcea să se simtă nemuritoare, să se simtă ca şi când avea să trăiască veşnic, întrucât o fărâmă din ea se regăsea în acel copil şi o fărâmă şi mai mică din ea în copiii lui. Ideea o uimea şi o făcea să se simtă măruntă.

Pe data de 25 septembrie, când Chess ar fi trebuit să se mărite, lucru care nu-i scăpă Indiei, vizită copilul pentru prima dată acasă şi o aduse pe Lula cu ea.

Lula era neliniştită. Îşi strânse părul în coc, însă şi-l desfăcu şi îl lăsă pe umeri, apoi îl strânse din nou. Îşi verifică machiajul în oglinda de pe locul pasagerului din Mercedesul Indiei. Indiei nu-i venea să o spună, dar nu i se părea deloc important cum arăta machiajul Lulei sau dacă părul ei era strâns sau desfăcut. Faptul că era o femeie la douăzeci şi ceva de ani şi avea o relaţie cu India – relaţie ai cărei parametri aveau să rămână în ceaţă pentru Billy şi Heidi – era ceea ce conta. India se gândise la început să păstreze secretă legătura ei cu Lula, cel puţin în faţa fiilor ei. (Toţi cei de la PAFA, absolut toţi, ştiau că India şi Lula formau un cuplu şi din acest motiv Lula revenise la şcoală. Spencer Frost se enervase când Lula distrusese tabloul pe care îl cumpărase el pentru instituţie, aşa că tânăra artistă petrecuse ultima parte a verii pictând altul care să îi ia locul. În cele din urmă, Spencer Frost se mulţumise cu gândul că Lula nu fugise la Parsons. Fata avea să devină faimoasă, iar PAFA avea să-şi asume meritele.)

India se răzgândise în privinţa vizitei la Billy şi Heidi abia în acea dimineaţă, când se trezise şi, dându-şi seama ce zi era, se gândise la Chess. Viaţa era prea scurtă. Avea să o ia pe Lula cu ea, indiferent de consecinţe.

India şi Lula traversară aleea pietruită care ducea la casa masivă a lui Billy şi Heidi din Radnor. Lula ţinea darul pe care îl adusese – o salopetă micuţă de jeans, un tricou cu dungi şi o pereche micuţă de tenişi. Şi pentru că nu se putuse abţine, mai luase şi nişte plastilină colorată. Bebeluşul nu avea s-o folosească în următorii doi, trei ani, dar nu-i păsa.

India îi sunase pe Billy şi Heidi în acea dimineaţă să-şi anunţe vizita însoţită de o prietenă.

– O, făcuse Heidi, părând curioasă dincolo de oboseală. Cineva special?

– Cineva special, confirmase India.

India bătu la uşă şi aşteptă lângă Lula.

Billy deschise, o văzu pe India, o văzu şi pe Lula, zâmbi şi spuse:

– Intră, mamă, am crezut că sunteţi de la Avon.

– Billy, ea e prietena mea, Lula Simpson. Lula, fiul meu cel mare, Billy Bishop.

Billy întinse mâna.

– Îmi pare bine să te cunosc, Lula.

– Am auzit multe despre tine, spuse tânăra. Felicitări pentru noul membru al familiei.

– Mulţumesc, zâmbi Billy. Suntem încântaţi. Obosiţi, dar încântaţi.

Heidi stătea în bibliotecă cu Tripp în braţe, adormit.

– Nu te ridica, spuse India.

– Bine, n-o voi face, acceptă Heidi stârnind un amuzament general. Heidi o privi pe Lula, însă expresia ei nu se schimbă, nu făcu ochii mari, nu ţuguie buzele, ci zâmbi fără ezitare. Poate chiar se aşteptaseră, când India le spusese că vine cu „cineva special“, să fie o indo-iraniană tânără şi frumoasă. Ha! India se destinse aproape complet.

– Heidi, zise ea, aş vrea să-ţi prezint o prietenă foarte specială, Lula Simpson.

– Salut, Lula, răspunse Heidi.

Lula atinse uşor umărul tinerei mame, însă atenţia îi fusese atrasă de bebeluş.

– Dumnezeule, murmură ea. E frumos.

– Vrei să-l ţii în braţe? îi propuse Heidi.

– Îmi dai voie?

Când Heidi îl aşeză pe William Burroughs Bishop III în braţele Lulei, India aproape că îl auzi pe Bill râzând.

„O să vrea copii, India“, îi spunea glasul binevoitor al fantomei lui Bill.

„Ei, mai taci!“ răspunse ea. Însă zâmbi.