Birdie

Ea şi Grant se treziseră în acea dimineaţă în lumina blândă a soarelui. Lui Birdie nimic nu-i plăcea mai mult decât o vară târzie. Însă azi sperase să plouă.

Grant se dusese în bucătărie şi revenise după câteva clipe cu două ceşti de cafea cu lapte. Îşi făcuse un obicei din a-i aduce lui Birdie cafeaua la pat, chiar şi în dimineţile în care se ducea la birou. Ea aprecia enorm acel gest, iar cafeaua făcută de Grant – încălzea laptele pe plită – avea un gust mai bun decât orice altă cafea pe care o băuse vreodată în viaţa ei.

El se aşeză la marginea patului.

– O zi minunată pentru nuntă, spuse Birdie.

– Aşa e, răspunse Grant.

Îşi făcuseră planuri ca să îşi ţină mintea ocupată. O gustare la Blue Hill, un loc minunat, apoi o plimbare lungă cu maşina să admire culorile toamnei. Trecură pe lângă câteva magazine de antichităţi şi se opriră să mai piardă vremea. Grant ura de obicei să piardă vremea, însă acum se simţea în largul lui prin magazine, uitându-se la un obiect, apoi la altul, întrebându-se ce părere avea Birdie.

„Nu-mi vine să cred că e acelaşi bărbat cu care am fost căsătorită“, îşi spuse ea. Nu pomenise cuvântul golf nici măcar o dată în acea zi. Iar Yankees erau în preliminarii şi aveau meci în acea după-amiază şi nu pomenise nici de asta.

„Are gusturi chiar bune“, decise ea.

La cinci fără un sfert parcau în faţa casei. Soarele coborâse deja în spatele copacilor; zilele lungi de vară se încheiaseră. Birdie nu putea să nu-şi aducă aminte: ceremonia era programată pentru ora patru, iar la cinci fără un sfert ar fi trebuit să stea în rândul de primire sau să facă poze. Dacă ea era atât de nefericită, oare cum se simţea Evelyn Morgan?

– O sun pe Chess, spuse Birdie.

– Imediat, replică Grant. Acum am o surpriză.

Surpriză? Grant?

O conduse în curtea din spate. Era extraordinar de frumoasă. Ulmii erau pe jumătate verzi şi pe jumătate galbeni, iar perii Bradford începuseră să se îngălbenească. Grant se opri la masa de fier forjat unde se afla un CD player portabil pe care Birdie îl recunoscu – îl cumpărase Grant pentru apartamentul lui din South Norwalk. Apăsă butonul şi Gordon Lightfoot începu să cânte If You Could Read My Mind. Aceea fusese melodia lor de la nuntă.

Grant o conduse pe Birdie la lac şi traversară podul pe care arhitecţii peisagişti îl construiseră ca să facă legătura cu insula plutitoare. Aceasta forma un cerc perfect în mijlocul lacului şi era acoperită cu o iarbă deasă care crescuse cât Birdie fusese plecată la Tuckernuck. Grant îşi scoase pantofii, iar Birdie făcu la fel.

– Mi-ai promis un dans, spuse el.