Lacrimile mi s-au oprit până la urmă și respirația mi-a devenit mai ușoară pe măsură ce căldura trupului lui Cam și îmbrățișarea lui strânsă alinau durerea în care mă aflam.

Pe măsură ce mi se uscau lacrimile, mi-a trecut prin minte că tocmai avusesem o cădere nervoasă în fața singurei persoane din lume care n-aș fi vrut vreodată să fie martoră la așa ceva.

Iar el fusese blând.

M-am tras înapoi, dându-i drumul brusc lui Cam, dar el a continuat să mă țină lejer de brațe. Incapabilă să-l privesc în ochi, m-am uitat la stânga mea și o mișcare mi-a atras atenția. Icnetul mi s-a blocat în gâtlej, căci atunci când am înclinat capul l-am văzut pe Cole stând pe trepte, încruntat și cu ochii înnegurați, plini de îngrijorare.

Mâinile lui Cam îmi frecau umerii în sus și în jos, într-un gest de mângâiere, iar eu n-am mai putut să evit să mă uit la el. Privirile ni s-au întâlnit și am simțit cum mă copleșeau emoțiile.

Umilința.

Rușinea.

Furia.

Recunoștința.

Neliniștea.

Teama.

— Îmi pare rău, am murmurat, privirea alunecându-mi din nou spre Cole. Mai bine l-aș duce pe Cole înăuntru.

— Ba nu.

Surprinsă, privirea mi s-a întors, atrasă ca de un magnet la Cam. Expresia lui era tulbure, dar hotărâtă, și scutură din cap.

— Vino la mine. Am să-ți fac o cafea.

— Trebuie să vorbesc cu Cole.

Frățiorul meu fusese martor la atacul meu asupra mamei. Eram îngrozită de ce ar fi putut gândi despre mine și aveam nevoie să-i explic.

— Poți să vorbești mai târziu cu Cole. Mai întâi ai să-ți îngădui un minut pentru tine.

M-am gândit la Cole singur cu mama în apartament și am simțit un nod în stomac.

— Nu se întoarce acolo fără mine.

— Poftim.

Cam mi-a dat, într-un final, drumul pentru a-și putea scoate portmoneul din buzunarul de la spate al jeanșilor. L-am privit cum scotea o bancnotă de douăzeci de lire și i-o întindea lui Cole.

— Crezi că ai putea să-i suni pe amicii tăi să-i rogi să vă întâlniți și să vă duceți la un film la Omni Center?

Țintuindu-l cu privirea pe Cam, Cole a coborât spre noi cu un aer de autoritate care m-a uimit. Fiecare zi reprezenta un nou progres spre maturitate — mai ales zile cum era cea de azi. Când a ajuns lângă Cam, cu privirea emanând înțelegere și maturitate, a luat bancnota cu grijă.

— Da, pot să fac asta.

— Dar…

Protestul mi-a fost întrerupt de Cole, care a clătinat din cap ca un părinte în fața copilului său. Am rămas cu gura căscată, în mare parte din pricina surprizei, și l-am privit cu un amestec de mândrie și îngrijorare, în timp ce el îl privea cu ochii mijiți pe Cam.

— Pot să am încredere în tine că vei avea grijă de ea?

Cam a slobozit un oftat profund, dar i-a răspuns lui Cole de parcă ar fi vorbit cu un bărbat de pe poziții egale.

— Știu că merit asta, însă îți promit că de acum înainte o voi trata pe sora ta cu respectul pe care îl merită.

Eram consternată de schimbul de replici. Faptul că eram deja în stare de șoc nu făcea să fie mai ușor de înțeles ce se petrecea între ei și acesta a fost, probabil, motivul pentru care i-am permis lui Cole să ia banii de care știam că avea nevoie Cam și să iasă din clădirea noastră. Tot de aceea m-am lăsat purtată în apartamentul lui Cam.

Apartamentul lui, la fel ca al nostru, era luat cu chirie și, cu toate că era decorat în culori neutre, avea mare nevoie să fie zugrăvit. Mobila lui Cam era practică și confortabilă, neținând cont de considerente de stil, cu excepția canapelei uriașe tapițate cu piele întoarsă de culoare neagră și a fotoliului asortat. M-am trezit că sunt condusă spre canapea, unde m-am așezat amorțită, privind lung la spațiul care încă era înțesat de cutii de ambalat.

— Ceai? Cafea?

Am scuturat din cap.

— Apă, te rog.

Când Cam s-a întors cu un pahar de apă pentru mine și cu o cafea pentru el, l-am privit cum s-a instalat în fotoliul aflat drept în fața mea și inima mi-a luat-o la galop.

Ce căutam aici? De ce, deodată, Cam devenise atât de drăguț? Ce voia? Ar fi trebuit să mă întorc în apartamentul meu și să fac față consecințelor.

— Jo!

Vocea lui profundă, aspră, m-a făcut să-mi cobor bărbia. Mă zgâiam la tavan și nici măcar nu-mi dădeam seama. Când m-am uitat la Cam, am simțit cum mi se încorda tot trupul. Ochii lui îmi scrutau chipul de parcă își dorea să pătrundă înlăuntrul meu și să-mi dezgroape toate secretele. Mi s-a tăiat respirația sub intensitatea privirii lui.

— Ce naiba s-a întâmplat cu viața ta, Jo? Cum de-ai ajuns aici?

Mi-a scăpat un hohot de râs amar de pe buze și am scuturat din cap spre el. Eu îmi puneam zilnic acceași întrebare.

— Nu am încredere în tine, Cameron, așa că de ce ți-aș spune ție ceva?

Regretele i-au înlocuit îngrijorarea și în ochi i se citea o remușcare sinceră.

— Corect. Și n-am cuvinte să-ți spun ce oribil mă simt că m-am luat de tine din pricina lui Cole. A coborât pentru a mă face să înțeleg cum stau lucrurile.

Brusc, mi-a aruncat un zâmbet trist care mi-a crescut iute tensiunea.

— Jur că am crezut că avea să-mi tragă una.

Pentru urechile mele, așa ceva nu constituia tocmai o veste bună, lucru pe care Cam probabil că l-a simțit, căci a devenit imediat grav.

— Jo, nu trebuie să te îngrijorezi vreodată că puștiul ăsta ar putea să fie dezamăgit de tine. Te iubește din tot sufletul. Iar de scena la care am asistat în bucătărie — n-ai de ce să te simți jenată. Era o mamă care își proteja copilul. Căci exact asta ești tu pentru el. Mai mult o mamă decât o soră — acum îmi dau seama.

A scos un sunet înecat în regret.

— Mă simt cumplit în legătură cu modul în care ți-am vorbit. Mă simt oribil fiindcă ai aflat în felul ăsta că mama ta îl bătea pe Cole.

Mi-am lăsat privirea în pământ și n-am mai putut vorbi. Nu i-am putut răspunde la scuze — în parte deoarece partea răutăcioasă din mine gândea: Bine. Mă bucur că te simți oribil.

— Ai nevoie să vorbești cu cineva. Ce s-a întâmplat pe hol a fost deoarece tu ții totul în tine, Dumnezeu știe de când, de luni… de ani? Jo, te rog vorbește cu mine.

În loc de asta, am luat o gură din paharul cu apă, cu degete tremurânde — de la adrenalină sau de la teama mea emoțională de Cam, n-aș ști să spun.

— Bine.

Mișcarea lui Cam m-a făcut să-mi ridic privirea spre el, iar el s-a aplecat în față, expresia chipului său părând mai deschisă decât o văzusem vreodată.

— Poate că te ajută dacă mă cunoști mai bine.

Răspunsul meu a fost un pufnit lipsit de umor.

— Poftim? Ai fost cumva terapeut într-o viață anterioară?

Cam s-a strâmbat.

— Până acum n-am mai fost acuzat de așa ceva. Vezi tu, de obicei femeia e cea care mă roagă să mă deschid în fața ei. Prima despre care sunt interesat să aud nu vrea să-și deschidă sufletul față de mine. Nu-i bine pentru egoul meu.

Mi-a adresat un zâmbet menit să mă convingă și mi-am amintit de prima dată când l-am văzut, urmărind cum îi zâmbea în felul acesta Beccăi și gândind că aș face orice ca acel zâmbet să-mi fie adresat mie.

Ciudat cum au reușit câteva săptămâni să schimbe totul.

Cam a văzut cum mă înneguram și expresia lui s-a schimbat.

— În regulă, Jo, întreabă-mă ceva. Orice vrei tu să știi.

Am ridicat dintr-o sprânceană. Orice? Deci vorbea serios că voia să mă ajute? Ei bine, știam o modalitate de a afla. Privirea mi-a căzut pe tatuajul de pe brațul lui, cel cu scrisul negru, FII CALEDONIA. Vocea ritmată a Beccăi îmi răsuna în minte: Nu te obosi să-l întrebi ce naiba înseamnă, căci n-o să-ți spună.

— Jo?

Mi-am desprins privirea de la tatuajul lui și i-am privit chipul sever.

— Ce înseamnă inscripția? FII CALEDONIA?

I s-a ivit un zâmbet în colțul gurii, în timp ce mă privea cu ochi scânteietori.

— Bine jucat.

Eram deja pregătită sufletește pentru dezamăgire. N-avea cum să țină Cam la mine suficient de mult încât să-mi divulge secretul din spatele tatuajului său. Întrebarea mea avea să demonstreze că interesul lui pentru mine era doar curiozitate și că puteam să revin la a urî faptul că știa mai multe despre viața mea decât trebuia.

Așa că, atunci când s-a relaxat în fotoliul său, ochii lui neslăbindu-i pe ai mei, am fost mai mult decât luată prin surprindere atunci când mi-a răspuns:

— E ceva ce mi-a spus tata mie.

— Tatăl tău? am întrebat cu respirația întretăiată, încă uluită că el îmi oferise un răspuns.

Ce însemna asta?

Cam a dat din cap, cu un aer absent care îmi spunea că era undeva, departe, pierdut printre amintiri.

— Am crescut în Longniddry cu o mamă care mă iubea ca ochii din cap și un tată afectuos. N-am mai cunoscut doi oameni care să se iubească mai mult sau care să își iubească puștiul mai mult decât mă iubeau ei pe mine. Ca să nu mai spun că fratele tatălui meu, unchiul despre care ți-am povestit, a fost ca un al doilea tată pentru mine. Puteam conta pe el. Eram un grup strâns unit. Când am intrat în adolescență, am trecut prin ce trece toată lumea. Încerci să afli cine ești și te zbați să rămâi constant, atunci când oamenii din jur par atât de diferiți de tine. Te întrebi, ăsta sunt eu? Pubertatea te face să fii capricios, dar pentru mine a fost doar exacerbată atunci când, la șaisprezece ani, părinții m-au rugat să ne așezăm și mi-au spus că fusesem adoptat.

La asta nu mă așteptasem. Am rămas cu gura căscată.

— Cam… am murmurat compătimitor, atrăgându-i privirea.

A clătinat puțin din cap, de parcă mi-ar fi spus: „Acum sunt bine”.

— Atunci m-a dat peste cap. Subit, existau doi oameni pe lume care mă abandonaseră, care, cine știe din ce motive, nu m-au iubit suficient cât să vrea să mă păstreze. Și cine erau ei? Cum erau ei? Dacă mama și tata nu erau părinții mei adevărați, atunci cine naiba erau? Felul în care râdeam n-avea nimic de-a face cu tata, așa cum crezusem… Visele lor, talentele lor… posibilitatea ca bunătatea, inteligența și pasiunile lor să fie transferate asupra mea dispăruse. Cine eram eu?

Mi-a zâmbit trist.

— Nu-ți dai seama cât de important este să simți că aparții de ceva, că faci parte dintr-o moștenire de familie, până ce n-o mai ai. E o parte uriașă a identității tale în creștere. E o parte uriașă a identității tale și cred că, după ce am aflat adevărul, am suferit mult. Am reacționat ca un idiot — am chiulit de la școală, m-am drogat, aproape că mi-am distrus șansele de a absolvi cu calificativele de care aveam nevoie pentru a intra la Colegiul de Artă de la Universitatea Edinburgh pentru a urma designul. O insultam pe mama, îl ignoram pe tata. Mă gândeam în mod constant să-mi caut părinții naturali. Nu mă puteam gândi la nimic altceva și în perioada de provizorat păream hotărât să distrug tot ce avusesem, în speranța că voi afla cine socoteam eu că ar trebui să fiu. Câteva luni mai târziu i-am șterpelit mașina tatei pentru a face o plimbare. Din fericire, poliția nu a dat peste mine, dar un perete da. Am bușit rău mașina și tata a trebuit să vină să mă ia. Eram beat. Șocat. Și odată ce tata m-a făcut cu ou și cu oțet pentru că pusesem atât viața mea, cât și a tuturor celorlalți în pericol, m-a luat la o plimbare pe plajă. Și ceea ce mi-a spus mi-a schimbat viața.

— Fii Caledonia, i-am replicat eu blând.

— Fii Caledonia.

Cam a zâmbit, cu ochii plini de dragoste pentru bărbatul care-i fusese tată.

— A spus că acesta nu era numele pe care îl dăduserăm noi pământului nostru, Scoției, ci numele pe care i-l dăduseră romanii. Eram obișnuit ca el să peroreze tot felul de chestii despre istorie, așa că am crezut că avea să urmeze o predică plictisitoare. Însă ce mi-a spus în acea zi a schimbat totul pentru mine — a pus totul într-o altă perspectivă. Știi, oamenii vor încerca mereu să te facă să fii cine vor ei să fii. Oamenii, timpul, evenimentele, toate vor încerca să te formeze și să te facă să crezi că nu știi cine ești. Dar nu contează în cine încearcă ei să te transforme sau ce nume încearcă să-ți dea. Dacă rămâi fidel ție însuți, poți să le contracarezi mașinațiunile și să fii în continuare tu însuți sub toate acelea. Fii Caledonia. Se prea poate să fie numele pe care alții l-au dat țării, dar asta n-a schimbat țara. Și mai bine, am îmbrățișat numele, păstrându-l, dar neschimbându-ne niciodată pentru el. Fii Caledonia. Mi l-am tatuat pe braț la optsprezece ani pentru a-mi aminti zilnic de cele spuse de el.

Mi-a zâmbit trist.

— Dacă aș fi știut câți oameni aveau să mă întrebe ce înseamnă, nu mi l-aș fi pus undeva atât de afurisit de vizibil.

Mi-au dat din nou lacrimile privindu-i chipul lui Cam, relaxându-se plin de umor. Mă durea pieptul din cauza unei senzații de plenitudine pe care o mai simțisem foarte rar și mi-am dat seama că era bucurie. Mă bucuram pentru el. Mă bucuram că avusese parte de o asemenea iubire în viața lui.

— Pare a fi un tată grozav.

Știam că dacă aș fi avut acel fel de iubire în viața mea, lucrurile ar fi luat o altă turnură pentru mine.

Cam a încuviințat, ridicându-și ochii zâmbitori pentru a mă privi.

— Am niște părinți minunați.

A ridicat privirea în tavan și chiar și din unghiul acela am văzut că s-a înnegurat.

— Uneori e nevoie de zile ca aceasta ca să-mi amintesc lucrul ăsta.

— Ai să-i suni imediat ce plec eu, nu-i așa?

Mi-a surâs timid și inima mi s-a strâns văzând cum se îmbujorează.

— Probabil, a murmurat.

— Sunt fericită pentru tine, Cam.

Mi-am netezit agitată rochia în care eram îmbrăcată încă de la cina din seara precedentă.

— Nu-mi pot imagina cum e să te întrebi cine îți sunt adevărații părinți. Dar, într-o oarecare măsură, înțeleg cum te simți abandonat de singurii doi oameni din lume, care se presupune că te vor. Nu e cel mai plăcut sentiment, nu-i așa? Aș schimba ceea ce am avut pentru ceea ce ai avut tu într-o secundă.

Ochii lui Cam m-au țintuit din nou de canapea.

— Și ce anume ai avut tu?

Mâinile îmi tremurau în timp ce-mi trăgeam iar rochia peste picioare.

— Vezi tu, singura persoană care știe adevărul despre viața mea adevărată e Joss.

— Nu Malcolm? Nici Ellie?

— Nu. Numai Joss. Nu vreau să mai știe nimeni altcineva.

— Asta e o povară al naibii de grea pe care s-o duci singură.

— Cam.

M-am aplecat în față, ochii mei înlăcrimați cercetându-i chipul, pulsul acelerându-mi-se concomitent cu lupta mea de a ajunge la decizia dacă să am sau nu încredere în el.

— Eu…

— Jo!

S-a aplecat și el în față și m-am încordat sub privirea lui gravă.

— Ceea ce tocmai ți-am spus, despre adopție și despre tatuaj — există în lumea asta doar o mână de oameni care știu despre asta. Mama, tata, Peetie și Nate. Și acum și tu. Tu și cu mine începem de la zero azi. Nu sunt un ticălos care să te judece iar și iar și să te catalogheze greșit de fiecare dată. Ai încredere în mine. Te rog!

— De ce?

Am clătinat din cap, total contrariată de interesul lui. Vreau să spun, știam că eram atrași sexual unul de celălalt, chiar dacă n-am fi recunoscut-o cu voce tare, dar asta era cu totul altceva. Asta era ceva diferit… mai intens — și nu crezusem că putea fi ceva mai intens decât felul în care trupul meu se trezea la viață în preajma lui Cam.

A clătinat cu putere din cap.

— Sincer, nu știu. Tot ce știu este că n-am tratat pe nimeni așa cum te-am tratat pe tine și n-am întâlnit pe nimeni care s-o merite mai puțin. Îmi placi, Jo. Și fie că vrei s-o recunoști, fie că nu, ai nevoie de un prieten.

Afurisitele acelea de lacrimi se furișau pe la coada ochilor, amenințând să se reverse. Am inspirat adânc, luându-mi privirea de la el, mutându-mi-o la biroul mare din colțul camerei. Pe el era proptită o planșetă de desen pe care se afla o schiță, însă nu-mi dădeam seama ce reprezenta. Am mijit ochii în timp ce meditam dacă ar trebui sau nu să-i spun totul.

— Johanna, unde e tatăl tău? De ce îl crești tu pe Cole?

— Nu știu unde este.

I-am aruncat o privire, întrebându-mă dacă ochii mei erau la fel de chinuiți precum mă simțeam pe dinăuntru.

— Era abuziv.

Cam și-a încleștat imediat maxilarul și l-am văzut stângând și mai tare cana de cafea.

— Cu tine și Cole?

Am scuturat din cap.

— L-am protejat pe Cole. Cole nici măcar nu și-l mai amintește și nu știe că a fost violent cu mine.

Cam a înjurat în barbă, coborându-și privirea în așa fel încât să nu fiu supusă întregii forțe a furiei lui. Cumva, furia aceea îmi crea o senzație plăcută. Era plăcut să mai am pe cineva care s-o simtă. Ceea ce-i spuneam nu știa nici Joss.

— Cât timp?

— Încă de când eram mică.

Cuvintele păreau să izvorască de pe buze și să se reverse peste bărbie. Deși confuză, nu îndrăzneam să le opresc.

— Până am împlinit doisprezece ani. Era agresiv, violent și prost. Ăsta e cu certitudine modul în care să-l rezum pe Murray Walker. Petrecea mult timp departe de casă, ceea ce ne lăsa răgazul să ne tragem sufletul puțin, dar când era acasă, ne lovea pe mine și pe mama. Dar Cole… mereu îl scoteam din calea lui atunci când tata era cu capsa pusă sau îi distrăgeam atenția de la Cole în așa fel încât să se ia de mine în schimb.

— Isuse, Jo…

— Cole avea doi ani. Tata l-ar fi putut omorî cu o singură lovitură, așa că asta era tot ce puteam face.

— Ce s-a întâmplat cu el? Cu tatăl tău?

Cam aproape că a scuipat cuvântul, de parcă bărbatul n-avea dreptul să poarte titlul. Și chiar n-avea, nu-i așa?

Mi-am țuguiat buzele dezgustată când m-am gândit la momentul de prostie maximă al tatei.

— Atac și jaf armat. A primit o pedeapsă de zece ani la închisoarea Barlinnie. Nu știu dacă a executat-o pe toată sau dacă a ieșit — tot ce știu este că, atunci când a făcut-o, noi părăsiserăm deja localitatea Paisley fără să lăsăm vreo adresă. Mama n-a spus nimănui dintre cunoscuții noștri unde ne duceam. Și nici eu n-am făcut-o.

— Mama ta a fost mereu așa cum este acum?

— Bea, dar nu în halul ăsta. Încă mai funcționa.

— Înțeleg că s-a apucat de băut după ce tatăl tău a intrat la închisoare?

— Nu.

Am adoptat un ton ușor zeflemitor, știind de ce începuse.

— Nu c-ar fi fost o mamă grozavă sau ceva de genul ăsta, dar era mai bine decât e acum. Nu.

Am închis ochii din pricina durerii surde din piept.

— A luat-o pe arătură din alt motiv. Crescând, am avut o persoană în viața mea în care aveam încredere. Pe Mick, unchiul meu. Nu era unchiul meu adevărat. Era cel mai bun prieten al tatei atunci când eram mici. Totuși, unchiul Mick era un tip cumsecade. Foarte cinstit — ducea o viață bună ca zugrav și decorator. Dar era prieten cu ticălosul de tata. N-am aflat niciodată de ce erau prieteni, însă am impresia că trecuseră prin multe împreună pe când erau copii. Cu toate că tata îl scotea din sărite, unchiul Mick părea că nu putea să renunțe. Ori de câte ori putea, venea să vadă se facem. Uneori obișnuia să mă ia cu el la lucru.

Durerea mi s-a intensificat, căci resimțeam din nou pierderea lui.

— Nu știa că tata mă lovea. Tata avea grijă să n-o facă în fața lui. Cred că se temea puțin de unchiul Mick. Asta s-a schimbat când aveam doisprezece ani.

M-am cutremurat pe măsură ce amintirile năvăleau peste mine.

— Era într-o sâmbătă și tata bea în timp ce urmărea un meci de fotbal la televizor. Mama era la serviciu. Am făcut greșeala să trec prin fața televizorului în timpul unui moment important al meciului. Mi-a dat un dos de palmă și am căzut pe podea…

Mi-am tras respirația, privind în gol la covorul lui Cam, simțind iarăși durerea în tot corpul. Durerea, usturimea, căldura…

— Și-a scos cureaua și m-a lovit… Și acum îi văd fața, de parcă pentru el nu eram o ființă umană, cu atât mai puțin fiica lui.

M-am scuturat și mi-am ridicat privirea spre ochii lui Cam. Pălise, se crispase din pricina emoției pe care încerca s-o controleze.

— Bănuiesc c-am fost norocoasă c-a apărut unchiul Mick în timp ce mă bătea. M-a auzit țipând și a intrat val-vârtej. Unchiul Mick era un tip masiv și, ei bine, l-a băgat pe tata în spital atunci. A fost arestat, dar niciunul n-a menționat atacul tatei asupra mea, pentru ca serviciile sociale să nu se amestece. Tata a renunțat la acuzații și unchiul Mick a scăpat numai cu o amendă. Tata a dispărut. Apoi am auzit că fusese închis pentru jaf armat. Cât a fost închis, unchiul Mick a stat mai mult prin preajma noastră, ajutându-ne mult. Pentru prima dată în viața mea, aveam aproape non-stop un părinte căruia îi păsa cu adevărat. A avut chiar și o influență bună asupra mamei.

Am pufnit, fiind din nou cuprinsă de sentimentul de revoltă.

— Prea bună.

Cam a ghicit.

— Mama ta se îndrăgostise de el.

Am încuviințat.

— Cred că mereu fusese îndrăgostită de el, dar din câte știu nu s-a întâmplat niciodată nimic. Unchiul Mick ținea la ea, dar nu în felul acesta.

— Așadar, ce s-a întâmplat?

Cineva l-a luat de lângă mine.

— Cam la vreun an după, unchiul Mick a plecat în America.

— America?

— Cu ani în urmă avusese o aventură cu o studentă din America. Ea a studiat la Universitatea Glasgow un an și au fost împreună timp de câteva luni. Dar ea a plecat și unchiul Mick n-a urmat-o. Paisprezece ani mai târziu, Mick a fost contactat de o fiică în vârstă de treisprezece ani, o fiică despre care nu știa că o avea. A zburat acolo să o cunoască, a făcut testul ADN, îmi imaginez că a discutat cu mama copilei, dar au ieșit rezultatele și copila era a lui… așa că a lăsat totul în urmă pentru a fi cu ea.

Părând să simtă cât de mult mă sfâșia pe dinăuntru acest lucru, Cam a șoptit:

— Îmi pare rău, Jo.

Am încuviințat, dând din cap, simțind cum mi se aduna un nod în gât din cauza emoției.

— Mi-a spus că ne-ar fi luat pe mine și pe Cole dacă ar fi avut cum. Am tușit, încercând să-mi reprim durerea. Mi-a trimis e-mailuri, dar am încetat să-i mai răspund și, în cele din urmă, e-mailurile au încetat.

— Și mama ta a clacat?

— Da. Cred că el i-a frânt inima. A început să bea în exces, însă lucrurile n-au fost atât de rele până ce nu ne-am mutat aici. O vreme a fost bine, avea un serviciu bun, dar s-a îmbolnăvit și n-a mai putut lucra. În schimb, s-a apucat de băut și a ajuns o bețivă. Până când, în cele din urmă, n-a mai fost nici măcar o alcoolică în stare să funcționeze normal.

— Iar tu nu-l poți lua pe Cole de la ea fiindcă nu este legal al tău, iar dacă serviciile sociale ar afla despre situația familiei voastre, cel mai probabil l-ar lua în grija lor mai curând decât să-l lase cu tine…

— Sau și mai rău… l-ar contacta pe tata.

— Mama mă-sii, Jo!

— Da, poți s-o mai zici o dată. Am renunțat la școală la șaisprezece ani, mi-am luat un serviciu, am încercat să ne menținem pe linia de plutire, dar a fost tare greu. Au fost zile în care făceam eforturi supraomenești ca să-i pot lua lui Cole o conservă de fasole. Căutam mărunțiș rătăcit pe sub pernele canapelei, măsurând laptele folosit. Era ridicol. Apoi… am cunoscut pe cineva. M-a ajutat să plătesc chiria și să pun deoparte bani albi pentru zile negre. Oricum, după șase luni s-a plictisit, așa că nu fusese ce îmi închipuisem că era.

— Dar ți-a arătat o nouă viață. Ai început să te întâlnești cu bărbați cu bani să te poți descurca?

Cam s-a încordat punându-mi această întrebare.

Am întors capul și, cu toate că nu mai era nici un fel de critică în întrebarea lui, m-am simțit rușinată. Mi s-au încleștat dinții.

— Nu m-am întâlnit niciodată cu un tip de care n-am fost atrasă sau la care nu țineam.

Ochii mei i-au întâlnit pe ai lui și m-am rugat să mă creadă.

— Am ținut la Callum. Țin la Malcolm.

Ridicându-și mâinile, Cam mi-a curmat îngrijorările cu o privire blândă.

— Nu te judec. Îți jur.

Am ridicat dintr-o sprânceană.

— Nu o mai fac. Sau n-o s-o mai fac, a mormăit el.

A clătinat din cap, cu o grimasă.

— Probabil că ai gândit că eram un ticălos convins că numai el are dreptate.

Am chicotit.

— Chiar cred că se prea poate să te fi făcut așa.

Ochii i s-au luminat.

— Apropo, bravo, a spus el pe un ton aprobator. Mi-ai dat ce meritam.

I-am zâmbit cu o oarecare sfială.

— De regulă, urăsc confruntările, dar chiar mi-a făcut plăcere să te pun cu botul pe labe.

Cuvintele mele avuseseră un efect contrar față de ce intenționasem. El n-a râs. În schimb, era grav.

— Mai devreme, pe casa scării, te-am apucat de braț…

Amintindu-mi de reacția mea, am privit în altă parte.

— Am tendința să încremenesc locului dacă cineva devine agresiv față de mine. E doar un reflex din anii petrecuți cu tatăl meu.

— N-am vrut să fiu agresiv.

— Știu.

— Să știi că practic artele marțiale.

Trecând cu privirea peste fizicul lui zvelt, dar bine legat, am fost atât de ocupată să-l examinez, încât nu mi-am dat seama că schimbase brusc subiectul.

— Se explică.

Zâmbetul de răspuns a fost mai mult decât puțin infatuat, așa că mi-am dat ochii peste cap, făcându-l să râdă. A scuturat apoi din cap, încercând să redevină serios.

— Judo. Merg împreună cu Nate la cursuri. Ar trebui să vii cu mine, Jo. Dacă înveți tehnica autoapărării, s-ar putea să-ți fie de folos — ți-ar putea da puțin control.

— Nu știu.

Gândindu-mă la asta, am simțit un gol în stomac.

— Oricum lucrez în timpul zilei de luni până miercuri. Nu prea am mult timp liber la dispoziție.

Din nou l-am luat prin surprindere.

— Mai ai o altă slujbă?

Am avut un acces de râs, gândindu-mă că îi înțelegeam surprinderea.

— Fie că mă crezi sau nu, eu nu-i cer niciodată lui Malcolm nimic din ceea ce el îmi oferă. Accept cadourile pe care el alege să mi le facă, dar asta nu mă scapă de facturile de plată. Unde mai pui că trebuie să pun bani deoparte pentru atunci când se va decide Cole la ce universitate va dori să meargă. A, fiindcă veni vorba — dă-mi voie să-mi iau poșeta să-ți înapoiez banii pe care i-ai dat lui Cole.

— Las-o baltă!

Cam a scuturat din cap și, surprinzându-mi gestul de a-mi ridica încăpățânată bărbia, și-a mijit ochii.

— Vorbesc serios.

Hmm. Urma să găsesc mai târziu o modalitate de a-i înapoia banii într-un mod la care nu va putea să spună nu.

De parcă mi-ar fi citit gândurile, privirile ni s-au încleștat într-o luptă a voințelor, și încet, dar sigur, tensiunea familiară s-a îngroșat, între noi strecurându-se căldura. Ochii mei au coborât asupra gurii lui, asupra buzei lui superioare rotunjite pe care voiam s-o mușc… printre alte lucruri. Mă întrebam ce gust avea gura lui, ce aș fi simțit dacă ar fi revărsat o ploaie de sărutări pe gât, trăgându-mi sfârcurile în căldura…

M-am încordat, un foc arzându-mi în obraji și între picioare. L-am privit din nou și am văzut că și ochii lui se întunecaseră, trupul răsucindu-i-se din pricina tensiunii.

M-am ridicat brusc.

— Ar fi mai bine să plec.

Și Cam s-a ridicat în picioare.

— Ai să fii bine dacă te duci acasă la tine?

Pentru un timp el chiar reușise să mă facă să uit că-mi atacasem propria mamă cu nu prea mult timp în urmă. M-am trezit, șocată, la realitate.

— Cum aș putea măcar…

— Mai întâi…

Cam s-a apropiat cu grijă de mine și am fost nevoită să-mi rețin fiorul de dorință care mă străbătea din nou atunci când mâna lui aspră m-a apucat de bărbie pentru a-mi ridica ochii la nivelul ochilor săi. Când privirile ni s-au întâlnit, atracția dintre noi s-a întețit. Voiam să-mi înfig unghiile în pielea lui, să-l înlănțuiesc și să nu-i mai dau drumul niciodată, iar nevoia copleșitoare m-a șocat până în străfundurile ființei mele. Cum de se întâmplase ca o singură discuție să schimbe totul? Acest Cam din fața mea era cineva nou, cineva bun, cineva de care mă simțeam apropiată — mai apropiată decât de oricine altcineva. Și am descoperit că voiam mai mult, că nu eram mulțumită doar cu „apropiat”.

Realizarea acestui fapt m-a făcut să amețesc ușor.

— Scoate-ți vinovăția din cap, mi-a poruncit Cam cu blândețe. Să nu îndrăznești să-i ceri scuze. Oricine ar fi făcut exact ce ai făcut și tu. Gândește-te la ce a făcut unchiul Mick atunci când a aflat că tatăl tău te bătea. Este instinctul de a-i proteja pe cei la care ținem. Uneori, instinctul ne face să facem lucruri pe care nu ne-am fi imaginat că am fi capabili să le facem.

— Violența n-ar trebui să fie niciodată răspunsul.

— Adevărat, într-o lume perfectă. Dar, câteodată, animalele nu înțeleg nimic în afara propriului lor limbaj.

— N-aș vrea să creadă Cole că ce-am făcut eu a fost corect.

— N-o să creadă, m-a asigurat Cam. Ce-ai făcut a fost omenesc. El crede că ai făcut ceea ce ai făcut din iubire.

M-a prins de umeri și m-a tras mai aproape de el, ținându-mi respirația. Expresia din privirea lui, una pe care n-o puteam înțelege, nu m-a ajutat să-mi liniștesc nervii întinși la maximum.

— Puștiul acesta ar fi putut să crească așa ca tine — fără un părinte, fără să fie îngrijit și iubit cum se cuvine. Jo, tu l-ai salvat de la așa ceva. Și el o știe al naibii de bine.

Am simțit cum greutatea revelațiilor acelei zile mă toropea și, deodată, mi-am dorit cu disperare să mă aflu în patul meu.

— Îți mulțumesc, Cam.

— Nimic din ce mi-ai spus nu va ieși din camera asta. Îți promit.

— Idem, pentru cele spuse de tine.

Am făcut un pas înapoi, având nevoie de puțin spațiu fizic între noi. Subit, mi-a trecut prin minte ceva îngrozitor.

— Nu știu cum voi mai putea să-l las pe Cole singur cu ea de acum înainte.

— E un puști puternic. O să se descurce.

Am expirat puternic.

— Da, dar eu?

Cam mi-a zâmbit de parcă n-aș fi avut habar de nimic.

— Jo, ești acum oficial cea mai puternică femeie pe care o cunosc. Ai puțină încredere în tine.

S-a lăsat tăcerea între noi în timp ce eu procesam vorbele lui. Era cel mai drăguț lucru pe care mi-l spusese vreodată, iar eu mă întrebam cum de cineva care se purtase atât de urât cu mine putea să facă o întoarcere la trei sute șaizeci de grade.

— De ce ai fost așa de ticălos cu mine?

Cam și-a ridicat puțin bărbia, spunându-mi astfel că nu se așteptase la o asemenea întrebare directă după discuția noastră atât de intimă.

— Nu știu… eu doar…

Și-a trecut o mână prin părul lui ciufulit, inelul strălucindu-i în lumină. Avea mâini atât de frumoase, mâini masculine.

— La început când te-am văzut cu Malcolm, am presupus, pur și simplu, că erai la fel ca fosta soție a unchiului meu.

— De ce?

A rânjit și a făcut un gest cu mâna spre mine.

— Deoarece nu credeam că o fată ca tine ar fi fost interesată de bărbați mai în vârstă precum Malcolm dacă n-ar avea bani.

— Un compliment și o insultă în aceeași frază. Bravo, Cam!

— Mă străduiesc.

M-am strâmbat la el.

— Așa, și după aia…?

— Păi, mi-am dat seama destul de repede că nu erai proastă și pur și simplu mă călca pe nervi că o femeie inteligentă, atrăgătoare, nu considera că merita mai mult decât să fie articolul de lux al unui tip bogat.

— Și apoi?

La această întrebare, mi-a aruncat o privire lipsită de amuzament.

— Apoi m-am gândit că mă înșelasem. Tu păreai să ții cu adevărat la Malcolm. Dar, Callum a apărut la restaurant și l-am studiat, o versiune mai tânără a lui Malcolm, și atunci mi-am dat seama că mai făcuseși asta și până atunci.

M-am uitat în altă parte.

— Înțeleg.

— Dar zău…

Ochii mi-au zburat la el la auzul tonului lui blând acum.

— Mă sâcâia gândul că tu ești această persoană cu totul diferită în preajma tipilor ăstora.

— O persoană diferită?

— Da, cu Joss și cu toți ceilalți, cu mine, ești altcineva, cineva real. Cu Malcolm, cu Callum, cu tipii cu care flirtezi, ești diferită. Ești mai puțin decât ești tu cu adevărat. Și afurisitul ăla de chicotit…

Am râs sincer, iar Cam și-a țuguiat buzele.

— Ești conștientă de asta?

— Joss mi-a atras atenția. Pe ea o înnebunește. Uneori o fac doar pentru a o enerva pe ea.

Cam a izbucnit în râs.

— Ei bine, funcționează. Este al dracului de enervant.

Atunci m-a copleșit un sentiment pe care nu-l puteam numi. Cam mă plăcea cu adevărat. Pentru mine însămi. Fără chicotitul fals. Aidoma lui Joss.

— Cam, am să plec. Dar îți mulțumesc pentru tot.

M-a privit cu căldură, speranța strălucindu-i jucăuș în privire.

— În cazul acesta, sunt iertat?

Am încuviințat fără să mai stau pe gânduri. Deja mă simțeam mai liberă pentru că am avut încredere în el și de vreme ce amândoi ne încredințaserăm reciproc secretele, aveam senzația unui schimb echilibrat. Nu eram neliniștită pentru că avusesem încredere în el și asta m-a cam șocat.

— Deschidem o pagină nouă.

— Prieteni?

Aproape că am izbucnit în râs auzind descrierea sărăcăcioasă față de ceea ce simțeam pentru străinul care îmi devenise confident.

— Prieteni.