Cole fusese deja pus la curent cu toate lucrurile referitoare la unchiul Mick. Avusese numai trei anișori când plecase unchiul Mick, așa că nu și-l putea aminti, dar părea dispus să-l întâlnească, aflând destule de la mine în decursul anilor, să știe că eu crezusem cândva că tipul făcea minuni.

Să-i spun mamei a fost o cu totul altă poveste. De fapt, ezitasem să-i spun, fiindu-mi teamă că veștile ar fi putut s-o facă să dea colțul. Spre surprinderea mea, a primit vestea cu calm și a fost de acord să iasă și să vorbească cu Mick atunci când avea să vină.

Până să vină Cole acasă de la școală, deja îmi transpirau palmele. Mama fusese impasibilă mai devreme, dar asta s-ar fi putut să se schimbe când avea să dea ochii de Mick. Ciocănitul de la ușă mi-a făcut să-mi stea inima în loc. Nu știu de ce oamenii descriu asta în romanele de dragoste ca fiind un lucru bun. Când îți stă inima în loc, te lasă fără respirație — îți este ușor greață și categoric nu ești în apele tale.

— Ați ajuns.

Un zâmbet slab mi-a destins buzele în timp ce le deschideam ușa unchiului Mick și Oliviei.

Olivia a chicotit.

— Suntem chiar atât de răi?

— Nu, nu, nu, m-am grăbit să-i asigur, făcând un pas într-o parte pentru a-i lăsa să intre.

— Nu din cauza noastră e îngrijorată, a murmurat Mick spre ea și eu i-am aruncat un zâmbet cunoscător, dar îngrijorat peste umăr în timp ce-i conduceam în camera de zi.

— Scoateți-vă hainele. Simțiți-vă ca acasă. Pot să vă aduc cafea sau ceai? Apă, suc?

— Cafea, au răspuns la unison.

Am dat din cap a încuviințare, toată numai energie nervoasă.

— Nicio problemă.

Însă apariția lui Cole în pragul ușii m-a oprit din drum. L-am luat cu brațul pe după umeri și l-am condus spre Mick și Olivia.

— Cole, el e Mick și ea e fiica lui, Olivia.

Mick i-a zâmbit și i-a întins mâna. Cole a luat-o timid.

— Mă bucur să vă cunosc, a murmurat, lăsându-și părul să-i atârne în ochi pentru a nu fi nevoit să se uite direct la ei.

— Și noi la fel. Isuse, ești leit tatăl tău pe când era de vârsta ta.

— Ba nu seamănă deloc cu tata, am spus eu scurt și la obiect.

Olivia și-a ridicat sprâncenele și i-a aruncat tatălui ei o privire înainte să-i spună, admonestându-l:

— Bună treabă, tată!

Arătând stânjenit, Mick a oftat.

— N-am vrut să sune în felul ăsta.

Bună treabă, Jo.

— Știu.

Am făcut un gest cu mâna de concesie, părându-mi rău pentru reacția mea de nerăbdare și de iritare.

— Sunt cam sensibilă când vine vorba despre acest subiect.

— Înțeleg.

— Cole, eu sunt Olivia.

I-a întins mâna, iar pomeții lui Cole s-au îmbujorat în timp ce-și strângeau mâinile.

— Mă bucur să te cunosc.

A aruncat o privire în jur, în ochii ei citindu-se aprobarea.

— Aveți un apartament tare drăguț.

— Jo face toate decorațiunile.

Cole m-a surprins, căci părea aproape entuziast.

— Tapetul, vopsitoria, șlefuitul… toate.

— Sunt impresionată.

Am simțit ochii unchiului Mick ațintiți asupra mea.

— Deci, n-ai uitat tot ce te-am învățat, este?

Stânjenită, am ridicat din umeri.

— Îmi place să redecorez.

— Da, știm.

Vocea mamei m-a făcut să inspir adânc și ne-am întors cu toții s-o privim intrând cu pași târșâiți în încăpere.

— O faci destul de des.

Cole și cu mine ne-am uitat unul la altul, complet luați prin surprindere de înfățișarea ei. Nu numai că făcuse duș, se și îmbrăcase. Părul ei era uscat și întins, era ușor machiată și se îmbrăcase cu o pereche de jeanși mulați, care erau largi pe trupul ei firav, și cu o bluză neagră din mătase pe care i-o cumpărasem de Crăciun, cu toate că n-am crezut că o va purta vreodată. Pentru noi arăta mai bine decât arătase de secole, dar când i-am aruncat unchiului Mick o privire, am văzut șocul din ochii lui la vederea ei.

A trecut pe lângă noi și s-a oprit lângă mama, pe care o domina în înălțime. Ea i-a zâmbit.

— Fiona! Mă bucur să te văd.

Ea a încuviințat dând din cap, gura tremurându-i ușor.

— A trecut mult timp, Michael.

— Da.

— Arăți aproape neschimbat.

— Tu nu, draga mea, i-a răspuns el blând, cu o undă de durere în glas.

Mama a ridicat din umeri într-un gest de resemnare.

— Am făcut ce-am putut.

Unchiul Mick n-a zis nimic, dar am putut să-mi dau seama după cât de încordat îi era maxilarul că nu considera că ea făcuse destul. Am fi fost într-un acord deplin în această privință.

— Tată!

Olivia a venit lângă el, luând-l de mână cu un gest menit să confere înceredere, și eu am simțit că-mi dispăruse și ultima fărâmă de resentiment față de ea. Cum puteam să-i port pică unei persoane care îl adora pe Mick atât de vizibil?

Unchiul Mick a strâns-o mai tare de mână pe fiica lui.

Și, uite așa, totul s-a dus de râpă.

Mama și-a țuguiat buzele în timp ce o privea pe Olivia.

— Da, seamănă cu bucățica aia, americana cu care te-ai dat tu în bărci.

Am închis ochii strâns la o asemenea ofensă și i-am auzit geamătul grav al lui Cole, aflat alături de mine.

— Fiona! a certat-o Mick.

— Tată, nu contează.

— Pff!

Mama a privit dincolo de ea, spre mine.

— Mi-ai spus că n-o să fie decât el. Mă duc înapoi în pat. Mai târziu să-mi lași ceva pentru cină.

Am dat din cap, încordată toată, în timp ce o așteptam să plece. Când s-a trântit ușa de la dormitorul ei, am oftat.

— Îmi pare rău, unchiule Mick. Asta e ea în toane bune. Îmi pare rău…

— Las-o baltă! Olivia a făcut un gest cu mâna. Nu-i nicio problemă.

— Nu-mi vine să cred că e aceeași femeie.

Mick a clătinat din cap în timp ce traversa camera cu pași mari, părând să fie copleșit de șoc.

— Pur și simplu nu pot să cred.

M-am gândit că mama se purtase destul de bine, de fapt.

— Ba să crezi.

Precum o broască țestoasă care și-a scos capul din carapace pentru a se bucura de puțin soare, numai pentru a descoperi că plouă, mama s-a retras în cochilia ei și era mai rău decât fusese până atunci. Ieșea rar din cameră, i se livra în apartament câte un bax de alcool și știam că mai trăiește doar pentru că mâncarea, pe care i-o lăsam, dispărea. Ori de câte ori ciocăneam la ușa ei s-o verific, mârâia la mine să dispar.

Aș fi vrut să fi fost totul alb sau negru. Aș fi vrut s-o urăsc pentru că-l lovise pe Cole și să nu-mi pese nici cât negru sub unghie dacă trăia sau murea, dar am descoperit că n-o puteam abandona cu totul.

Cam zicea că vine o vreme când suntem nevoiți să-i lăsăm pe unii oameni să se ducă. Nu aveai cum să-i ajuți, iar dacă încercai, asta nu făcea decât să te tragă și pe tine în mlaștină.

Era mai ușor de spus decât de făcut. În pofida tuturor confruntărilor noastre, era mama mea și mai exista o parte din mine care voia ca ei să-i pese mai mult de noi decât îi păsa de ea însăși. Știam că trebuia să mă desprind de ea. O știam prea bine. Pentru Cole și, de asemenea, și pentru mine. Când venea timpul s-o părăsesc, aveam s-o fac. Dar aveam să port și sentimentul de vinovăție cu mine.

Unchiul Mick spusese că voia să-și petreacă mult timp cu mine și nu mințise. În sâmbăta aceea, Cole, Cam, Olivia, Mick și cu mine ne-am întâlnit în Grassmarket pentru a lua prânzul într-un local. Am aflat că Olivia fusese bibliotecară în State, dar, asemenea lui Cam, fusese disponibilizată din cauza problemelor bugetare. Olivia era caldă și amuzantă și era aproape imposibil să n-o placi și mi-am dat seama că avea să se înțeleagă bine atât cu Joss, cât și cu Ellie.

Prânzul a fost plăcut și mi-am dat seama că Mick era de acord cu prietenia apropiată dintre Cam și Cole, căci îmi tot arunca priviri din care se putea citi asta. Am mers într-o plimbare pe străzile aglomerate și primăvăratice ale orașului, parcurgând Victoria Street până la podul George IV, ducând-o apoi pe Olivia pe Royal Mile5. Le-am făcut fotografii ei și lui Mick stând pe Mile și alte câteva în timp ce călătoream înapoi spre New Town. Ne-am plimbat prin Princes Street Gardens și le-am făcut niște poze grozave împreună lângă fântâna Ross, cu castelul Edinburgh înălțându-se deasupra lor în fundal. A fost o zi bună. O zi relaxantă și, pentru un timp, am uitat de toate problemele.

Duminică, Elodie s-a simțit în elementul ei. Auzind de la Ellie de unchiul Mick și de Olivia, i-a invitat la prânz. Când am sosit, am descoperit că Elodie mai găsise încă o masă undeva și o pusese în prelungirea celei care era deja acolo. Apartamentul lor era plin de conversații și de râsete, căci toată lumea sporovăia, vrând să-i cunoască. Am urmărit-o pe Olivia și am simțit un nod imens în gât atunci când i-am văzut încântarea de pe chip, bujorii din obraji și scânteierile din ochi. Ellie se năpustise asupra ei imediat și mi-am dat seama că deja se legase o prietenie strânsă între ele. Ellie avea un stil de a face asta cu oamenii.

Eram așezată la masă lângă Joss, care m-a înghiontit și s-a aplecat să-mi șoptească:

— Te-ai gândit vreodată că vei fi parte din așa ceva?

Am aruncat o privire în jur, la toate chipurile, ochii mei oprindu-se asupra lui Cam, care râdea de ceva ce-i spusese Braden. M-am întors spre ea, clătinând din cap.

— Nici într-o mie de ani.

Ea a zâmbit și eu am fost luată prin surprindere de emoția din ochii ei în timp ce se uita la inelul de logodnă simplu, cu diamant, de pe degetul ei.

— Nici eu.

— Ești bine?

Joss a dat din cap aprobator.

— Mai mult de atât.

I-am surâs și eram pe punctul de a spune o glumă pentru a mai destinde atmosfera, când Braden a strigat:

— Jo, ai nevoie de-o slujbă?

Mi-am dat ochii peste cap și i-am aruncat o privire exasperată lui Cam.

— Aveam de gând să-l rog.

— Ei bine, nu te grăbeai de loc în legătură cu asta.

Oftând, am dat din cap în direcția lui Braden, obrajii înroșindu-mi-se din pricina faptului că urma să-l rog.

— Dacă ai un post disponibil cu jumătate de normă, ți-aș fi recunoscătoare.

Ochii lui albaștri i-au căutat pe ai mei și m-am simțit vulnerabilă sub privirea lui pătrunzătoare. Braden avea un fel de a dezbrăca oamenii, de parcă ar fi putut vedea până în adâncurile ființei lor. Nu știam cum de Joss îi rezistase atât de mult timp până ce, în cele din urmă, și-a recunoscut propriile-i sentimente pentru el. El, cu certitudine, a știut-o de la bun început.

— Jo, te rog, vino la noi oricând vrei.

Mi s-a pus un nod în gât, dar am încuviințat.

— O să aranjez ceva mâine, să văd dacă poți să începi de marți.

— Mulțumesc, i-am șoptit recunoscătoare.

Când conversația s-a reluat, Joss a râs pe înfundate.

— E înspăimântător, nu?

— Braden?

— Da. Vede mult mai multe decât cei mai mulți dintre oameni.

M-a cercetat cu atenție.

— Se întâmplă ceva cu tine despre care noi nu știm? Tu și Cam sunteți bine?

M-am gândit la toate incertitudinile mele și la lupta pe care o purtam împotriva lor zi de zi.

— Doar ne obișnuim unul cu altul.

— Sigur. Păi, eu consider că e un tip grozav. Vreau să spun, înainte să-l cunoști, n-ai fi acceptat o slujbă de la Braden.

— Mda, nu pune sare pe rană.

— Isuse, femeie, nu credeam că mai e cineva la fel de orgolios sau la fel de încăpățânat ca mine!

— Ei bine, te-ai înșelat, i-am răspuns sec.

Joss a izbucnit în râs.

— Da, și acum ai și tu propriul tău Om al Cavernelor… te scutură de o parte din încăpățânarea ta.

Mi-am simțit obrajii calzi, gândindu-mă la cum avea Cameron să mă scuture în seară aceea de încăpățânare. Se anunțau vremuri bune.

Joss a pufnit.

— Însă păstrează gândul ăla numai pentru tine.

5 Succesiune de străzi care alcătuiesc artera principală din orașul vechi (Old Town), unind Edinburgh Castle și Holyrood Palace. (n. red.)