— Îl omor, a amenințat Braden cu o sinceritate atât de calmă, încât am fost străbătută de un fior pe șira spinării.

În ochi îi ardea o sete nestinsă de răzbunare. Un alt fior l-a urmat pe precedentul, în timp ce Joss îmi tampona buza.

Am șuierat la usturimea produsă de antisepticul pus peste tăietura mea și i-am aruncat lui Joss o privire rănită.

Ea a tresărit, luând tamponul de vată.

— Scuze.

Braden a făcut un pas spre mine, scăpărând tot de o furie masculină și era intimidant chiar îmbrăcat numai în tricou și șort.

— Unde este?

Am clătinat din cap.

— Jo, spune-mi!

Refuzând s-o fac, a mai făcut un pas spre mine și mi-a cerut rece:

— Spune-mi!

— Tu! Dispari! a țipat Joss la el, propriii ei ochi scăpărând de furie și agitație. Începi s-o sperii pe Jo.

Vocea i s-a mai potolit, însă nu își pierduse autoritatea.

— Iar eu sunt de părere că a trecut prin destule pentru o singură noapte, nu crezi?

S-au privit lung preț de o clipă, și apoi Braden a murmurat ceva în barbă și s-a dat înapoi. Am simțit cum în mine se năștea un respect reînnoit pentru femeia aceea. Poate că era mică, dar era extem de aprigă — genul de prietenă pe care ar avea nevoie să o aibă oricine alături.

Când Joss deschisese ușa după ce bătusem timp de ce-au părut a fi cinci minute, se zgâise la mine preț de o secundă, stând acolo pe jumătate adormită, îmbrăcată în pijama cu părul încâlcit în jurul umerilor. Când am pășit spre ea, cu o expresie chinuită, cu cruste de sânge uscat pe față și pe cămașă, a fost pentru prima dată când am avut o dovadă despre cât de mult ținea la mine. M-a tras înăuntru și am simțit-o tremurând de furie în timp ce mă ajuta să ajung în living, strigându-l cu o voce răgușită pe Braden să vină s-o ajute.

M-am prăbușit pe canapeaua lor, epuizarea storcându-mi ultima picătură de vlagă, acum că ajunsesem la ei. În timp ce Joss încerca să-mi curețe tăietura de pe buză, le-am explicat ce se întâmplase. Apoi au început amenințările înfricoșătoare ale lui Braden, Omul Cavernelor.

— E chiar așa de rău? am întrebat-o blând pe Joss, degetele mele tremurânde atingând de probă zona din jurul buzei mele.

Mă durea și se umflase.

— Ai noroc că nu ți-a spart și-un dinte.

Se uită la jumătatea stângă a corpului meu.

Joss s-a încruntat.

— Va trebui să se uite cineva la coastele tale.

— Nu cred că sunt rupte.

— A, acum ești și doctor?

— Joss, i-am spus oftând, dacă mă duci la spital, acolo mi se vor pune întrebări și va fi chemată și poliția și nu-mi pot permite acum ca serviciile sociale să-și vâre nasul în treburile noastre. Mama e mai rău ca niciodată. L-ar putea lua pe Cole.

— Jo, mama ta nu e vinovată că e bolnavă și tu ești acolo să ai grijă de el, mi-a spus Braden cu o voce liniștitoare.

I-am spus lui Joss din priviri cât era de uimitoare. Îmi păstrase secretul chiar și față de Braden. Apreciam grozav de mult asta, dar obosisem la culme să păstrez secretul acela de fapt. De parcă era ceva de care ar fi trebuit să-mi fie mie rușine.

— Braden, mama nu suferă de sindromul oboselii cronice. E o bețivă țintuită la pat.

În afară de ridicatul din sprâncene, Braden nu a reacționat în niciun fel la auzul veștii. Am stat în tăcere preț de un moment și apoi el a făcut un pas în față și s-a lăsat pe vine lângă măsuța pentru cafea, drept în fața mea. Pentru moment, m-am pierdut în îngrijorarea din acei ochi albaștri ai lui.

— Mâine-dimineață te va consulta doctorul nostru de familie. Știe să fie deosebit de discret. Vei fi de acord să te vadă?

— Da, va fi, a răspuns Joss în locul meu.

Nici măcar nu mă uitam la ea și îi simțeam privirea sfredelindu-mă, provocându-mă s-o desfid. Am dat aprobator din cap spre el și am simțit cum se lasă canapeaua atunci când Joss, ușurată, s-a lăsat să cadă alături de mine.

— Înainte să mă vadă un doctor am nevoie de un plan.

Am privit de la Joss la Braden, oscilând între disperare și hotărâre, care se reflectau pe rând în ochii mei.

— Nu-l pot lăsa să se apropie de Cole.

— Și vrea bani de la Malcolm?

Joss și-a țuguiat buzele dezgustată.

— Da.

— În cazul acesta, de ce nu te-ai dus la Malcolm? m-a întrebat, din vocea ei răzbătând ceva mai mult decât o simplă curiozitate. El ți i-ar fi dat.

— Mi i-ar fi dat, am fost eu de acord, cu o voce blândă, dar cu o nuanță tăioasă. Dar el e dintr-o viață pe care n-o mai recunosc și nu vreau să mă întorc acolo. Să dau ochii cu el, să-l asigur de loialitatea mea ar însemna să devin din nou altcineva. Nu pot să fac una ca asta. Acum sunt doar „Jo”. Și știu că acum nu mai pot face totul de una singură.

I-am zâmbit nesigur.

— Un lucru bun este faptul că mi-am dat seama, într-un sfârșit, că am prieteni buni.

Joss și-a înăbușit emoția și s-a întins să mă ia de mână, împletindu-și degetele cu ale mele.

— Așa este.

Privirea i-a devenit feroce atunci când s-a întors să se uite la Braden.

— Te scăpăm noi de el. Îl vom plăti noi pe ticălos ca să se care.

Când am întors capul, l-am surprins pe Braden dând din cap fără tragere de inimă. Braden nu voia să-l plătească în bani. Voia să-l plătească în sânge.

Durerea din coaste și orgoliul meu rănit m-au făcut să fiu tentată să cad de acord cu Braden. Oare aveau banii să-l țină pe Murray la distanță, sau în cele din urmă avea să se mai întoarcă să mai ceară și alți bani? Așa fusese mereu pe vremea când eram noi mici. Obișnuia să ia toți banii pe care îi strângea mama, dispărând zile la rând, apoi se întorcea acasă, atunci când rămânea fără bani. Singura dată când a dispărut de tot a fost atunci când unchiul Mick îl bătuse de făcuse pe el și începuse s-o facă pe paznicul…

— Unchiul Mick! am rostit răspicat cuvintele, realizând subit, cu încântare, o chestie, strângând-o pe Joss de mână atât de tare, încât probabil că o durea.

— Mick?

Sprâncenele lui Braden s-au ridicat, îmbinându-se a confuzie.

Am dat afirmativ din cap.

— Mick. Nu vă las pe voi să-l plătiți pe Murray. Va vedea asta ca pe un semn de slăbiciune și se va întoarce să mai ceară. Nu.

M-am uitat la ei, neputând să zâmbesc din cauza tăieturii.

— Există o singură persoană de care i-a fost frică vreodată lui Murray Walker și el crede că această persoană e în State.

Braden a zâmbit atotcunoscător.

— Mick.

Întorcându-se spre Joss, Braden a indicat cu o mișcare din cap spre ușă.

— Vino, ne îmbrăcăm. O luăm pe Jo la Mick și apoi eu cu Mick îi vom face o vizită domnului Walker.

— Ba nu, Braden, nu vreau ca tu…

A ridicat o mână să mă facă să tac.

— N-am de gând să mă bat cu el.

Ochii i s-au întunecat.

— Mick și cu mine vom avea… o vorbă cu el.

— N-ar trebui să-l sunăm pe Cam? a întrebat Joss în timp ce Braden s-a ridicat în picioare.

Menționarea numelui său mi-a dat un fior de durere, de departe mai chinuitoare decât cea fizică stârnită de diferitele răni de pe corp. Am simțit că îmi ard obrajii în timp ce recunoșteam moale:

— M-am dus mai întâi la el. Era puțin ocupat cu Blair.

Pe moment au tăcut amândoi, în timp ce înregistrau cuvintele spuse de mine, apoi Braden a înjurat. S-a șters de Joss, strângând-o de umăr în timp ce-i arunca un zâmbet fioros, care nu i se oglindea în ochi.

— Ar fi cazul să-mi bandajez mâna. Se pare că pumnul meu va pocni mai multe mutre în noaptea asta.

Și rostind aceste cuvinte a ieșit din cameră, călcând cu pași mari, probabil ducându-se să se schimbe.

Am privit lung în urma lui, întrebându-mă dacă voise să spună ce credeam eu că intenționase.

Joss a schițat un zâmbet.

— Glumește. Braden nu se bate. Ei bine… în mod normal…

A ridicat gânditoare o sprânceană.

— Cu toate astea, e puțin cam prea protector. Și, în mod cert, nu-i plac bărbații care bat femeile și nu-i plac nici cei care înșală… dar glumește…

S-a întors să se uite la ușă.

— Așa cred.

The Caledonian era un hotel din lanțul hotelier Waldorf Astoria, așa că era un loc drăguț. Pentru a se asigura că nu vom fi opriți să intrăm, Joss și Braden s-au îmbrăcat elegant, iar eu m-am ascuns în spatele lui Joss pe toată durata parcurgerii zonei liniștite de la recepție. Era patru și jumătate dimineața. Braden l-a salutat scurt cu o mișcare a capului pe recepționierul din tura de noapte și acest lucru, laolaltă cu înfățișarea lui — era îmbrăcat într-un palton Armani negru peste costumul lui cu cămașă —, au părut să-l asigure pe recepționer că aparțineam locului.

Urcând cu liftul la etajul al patrulea, fluturii din stomacul meu erau în plină mișcare. M-am simțit vinovată că îi târam pe Joss, pe Braden și pe Mick în mizeria aceea, dar n-o făceam pentru mine. O făceam pentru Cole și aveam antecedente în a acționa egoist când venea vorba de a-l proteja pe Cole. Din fericire pentru mine, lui Joss, lui Braden și lui Mick chiar le păsa și știam că ar fi făcut asta și dacă nu le-aș fi cerut-o eu.

Când ne-am oprit la ușa camerei lui Mick, Braden a ciocănit tare, iar Joss m-a luat cu brațul pe după umeri și m-a tras lângă ea. Asta a însemnat puțină apăsare în coastele mele și am tresărit, imediat fiind recompensată cu o scuză complicată din partea lui Joss. Ar fi fost amuzant să număr de câte ori se făcuse tâmpită, dacă n-aș fi fost nevoită să-mi recapăt suflul.

Ușa camerei de hotel s-a deschis larg și am fost surprinsă să-l găsesesc pe unchiul Mick complet îmbrăcat și sprinten. A mijit ochii la mine și am văzut cum mușchii îi jucau de furie sub pielea maxilarului.

— Am încercat să te sun, mi-a spus scurt și la obiect.

Confuză, am clipit rapid.

— Ăăă… mobilul meu este închis.

Îl închisesem când încercase Cam să mă sune iar.

Mick a dat din cap și apoi a făcut un pas înapoi pentru ca noi să putem intra în cameră. Braden a intrat primul, apoi s-a oprit brusc în prag. Am știut de ce, atunci când am ajuns alături de el, împreună cu Joss.

Olivia și Cam erau și ei acolo.

Braden s-a uitat la mine, atrăgându-mi privirea.

— Îl pot pocni acum, dacă vrei.

N-am de gând să mint — am meditat serios la propunerea pe care mi-a făcut-o înainte să spun oftând:

— Nu merită.

— Jo? a întrebat Cam răgușit.

L-am privit și am simțit cum Joss m-a strâns și mai tare. Ochii albaștri ai lui Cam îmi cercetau fața exact așa cum o făcuse și Mick, expresia lui fiind întunecată, ochii lui scăpărând scântei de furie neîmblânzită.

— Cine naiba a făcut-o? a întrebat printre dinții încleștați.

Nu i-am răspuns la întrebare. Să-l văd acolo era incredibil de dureros. Furia pe care o resimțea părea falsă în lumina faptului că mă înșelase cu Blair.

— Vreau să pleci.

Cam a închis ochii de parcă l-ar fi durut.

— Jo, te rog, ce ai văzut…

— Pleacă, te rog.

— Jo! Olivia a pășit în față. Dă-i o șansă să-ți explice.

— Mai târziu, a intervenit brusc Mick, cu ochii lui aurii ațintiți asupra gurii mele rănite. Vreau un nume. Acum!

Am înghițit aerul cu lăcomie, simțind amenințarea violenței crescând în intensitate în acea încăpere. Nu numai din partea lui Mick — furia lui îi contaminase și pe Cam și Braden.

— Murray.

Nările lui Mick s-au dilatat la auzul numelui.

— Tata a făcut-o, am explicat.

— Poftim? a țipat el, întrebarea fiind înăbușită de Cam, care explodase în tot felul de expresii obscene.

Olivia a pășit între ei, încercând să-i calmeze.

— Or să ne dea afară din hotel, i-a avertizat ea. S-a întors spre mine. Explică-ne ce s-a întâmplat.

Pentru a doua oară în acea noapte mi-am relatat întâmplarea și când am terminat, aerul era plin de testosteron. La sfârșit, Cam n-a mai putut să suporte și a traversat camera, întinzând mâna care îi tremura pentru a-mi lua bărbia în căușul palmei. La contactul fizic dintre noi mi-am dat capul pe spate, apoi am făcut o grimasă la junghiul de durere din gât, acolo unde mă strânsese Murray.

— Jo, n-am făcut ce crezi tu c-am făcut, a insistat el.

Nu m-am putut uita la el. Nu-mi puteam imagina decât chipul lui deasupra feței mele atunci când făceam dragoste, ochii lui care îmi spuneau că ține la mine și apoi imaginea s-a destrămat în centru, dezvăluindu-i pe el și pe Blair contorsionându-se goi pe patul lui. Mi s-a strâns stomacul la acel gând și durerea din piept a devenit de nedescris. Asta era, deci, ceea ce simțeai când aveai inima frântă?

— De ce ai venit aici?

— Am venit aici deoarece m-am gândit că era locul unde te-ai fi dus dacă te-ai fi aflat la ananghie.

Răspunsul lui m-a făcut să tresar. Ochii m-au trădat și i-au căutat pe ai lui. El se gândise că aici aveam să vin?

— Nu acasă la Malcolm?

A clătinat din cap, cu o expresie de disperare.

Asta m-a deconcertat. Nu-mi plăcea. Mi-am coborât privirea, gândurile mele încurcate dându-mi o durere de cap. Cam avusese încredere în mine că n-aveam să mă întorc la Malcolm, la urma urmelor. Chiar mă văzuse.

Mă văzuse.

Am râs de speranța care înflorea înlăuntrul meu.

De asemenea, i-o trăsese și lui Blair.

Dezumflată, am simțit cum mi se lăsau umerii în jos.

— Unde e? a vrut Mick să știe. Am de gând să reglez treburile cu ticălosul ăla odată pentru totdeauna.

Nu mă dădeam în vânt după violență. Oricine mă cunoștea cu adevărat știa lucrul acesta. Dar, pe măsură ce-l priveam pe unchiul meu în ochii tulburați și însetați de sânge, n-am fost în stare să-l mint. Voiam să cred că a răspunde la violență cu violență nu putea fi niciodată răspunsul. Voiam să cred că exista o cale mai bună. Și poate că pentru alți oameni exista. Din păcate, frica era singurul lucru pe care îl înțelegea Murray Walker. El era ca un bătăuș din curtea școlii, și bătăușii sunt lași în adâncul sufletelor lor. Murray cu certitudine era… dar numai când era vorba despre Mick.

Într-o zi trebuia să-l întreb pe Mick de ce era așa.

Dar, cu certitudine, nu în acea noapte.

— Apartamentul de deasupra lui Halfway House de pe Fleshmarket Close.

Mick și-a luat mobilul de pe noptieră și l-a băgat în buzunar. S-a întors spre Olivia.

— Du-o pe Jo acasă. Te sun când terminăm.

A făcut un semn cu capul spre Cam și Braden.

— Voi doi veniți cu mine.

Din nou, ochii nu m-au ascultat, găsindu-i pe ai lui Cam. Emoția care îi tulbura ochii albaștri era ca un câmp electric care mă prinsese. Susținându-mi privirea, a venit spre mine și mi-a legănat fața cu blândețe în mâinile lui, apoi și-a lipit fruntea de a mea fără o vorbă. Mirosul lui familiar, căldura, senzația dată de pielea lui, toate m-au făcut să mă înfior de dor și durere.

— Tu știi că nu m-am culcat cu ea, Jo, a șoptit cu gura lipită de a mea și toți ceilalți au părut să dispară.

Voiam cu disperare să-l cred.

Trăgându-se înapoi pentru a mă privi în ochi, a refuzat să-mi dea dea drumul. Purtam o conversație tăcută.

Trebuie să mă crezi.

Am văzut-o. În tricoul tău. Ce altceva ar trebui să cred?

Că nu te-aș răni nicicând în felul acesta.

Un noian de imagini a izbucnit în fâlfâiri și șoapte de culori și sentimente. Tandrețea din ochii lui, sinceritatea pe care o cunoscusem la el, râsetele noastre, mâinile căutătoare care nu păreau că pot trece peste o zi fără să-mi simtă trupul între ele…

Revenirea lui Blair în viața lui Cam era o problemă pentru mine. Dar nu fusese niciodată, pentru că m-aș fi temut că ar fi putut face ceva atât de mârșav ca a mă înșela cu ea. Da, mă temeam că m-ar fi putut părăsi pentru ea, dar niciodată nu m-am gândit că ar fi putut să-mi facă una ca asta. Avusesem încredere în el că nu mi-ar fi făcut niciodată așa ceva. Oare acea încredere mai exista? I-am examinat chipul în căutarea răspunsului.

Nu. Cam nu mi-ar fi făcut niciodată așa ceva.

În privirea lui s-a petrecut o schimbare, căci a înțeles că-mi dădusem seama, și atunci a oftat.

Iat-o.

L-am țintuit cu o privire care i-a dat de știre că încă nu scapăse basma curată.

— Tot trebuie să vorbim.

A dat din cap aprobator, privirea scăpărându-i spre gura mea. Și-a strâns buzele într-o linie subțire, expresia fiindu-i străbătută de ceva tăios la vederea buzei mele rănite și umflate.

— Mai știe și altcineva de cele ce tocmai s-au petrecut aici? a întrebat Mick nerăbdător.

Joss a mormăit ceva.

— Cred că Jo tocmai a spus că îl crede pe Cam că nu s-a culcat cu gagica aia, Blair.

Braden a protestat:

— Dacă ai fi așa de intuitivă și despre relația noastră…

Joss s-a uitat urât la el.

— Dacă n-aș fi al naibii de îngrijorată că te duci să dai ochii cu cu individul ăla, aș putea să te părăsesc.

Am ridicat o sprânceană, privind peste umăr la logodnicul ei. Braden a mijit ochii, iar eu am urmărit o nouă conversație nedezvăluită. Orice i-o fi spus el, a făcut-o să se simtă stânjenită.

— O, nu! Ajunge cu asta, a bombănit Mick enervat în timp ce a deschis ușa camerei și a ieșit vijelios, urmat de Braden.

Înainte să dispară după ei, Cam mi-a aruncat încă o privire plină de subînțelesuri.

Mi s-a strâns stomacul gândindu-mă la ce aveau de făcut.

Un alt taxi ne-a dus pe mine, pe Joss și pe Olivia înapoi la apartament. Cu toate că eram epuizată, mă simțeam destul de trează încât să arunc înspre ușa apartamentului lui Cam o privire feroce și m-am mirat cum de n-au izbucnit flăcări care să o devoreze, dată fiind văpaia furiei mele.

— Ne-a explicat mie și tatei totul, a spus brusc Olivia, evident surprinzându-mi privirea. Trebuie să vorbești cu el.

— Acum nu trebuie să facă nimic altceva decât să se odihnească, a insistat Joss cu blândețe, scoțându-mi cheile din poșetă, în timp ce urcam treptele spre apartamentul meu.

— E în regulă, am murmurat eu. Îl cred. A fost un șoc s-o văd pe ea, n-am mai gândit limpede… însă Cam nu mi-ar face una ca asta. Asta nu înseamnă, totuși, că nu se gândește s-o facă.

— Ba nu se gândește, m-a asigurat Olivia, dar eram prea obosită s-o mai ascult.

Am încercat să nu facem zgomot atunci când eu și Olivia ne-am instalat pe canapea, iar Joss s-a dus să facă o cană de ceai, însă am auzit cum s-a deschis ușa de la camera lui Cole. Am închis ochii și am tras adânc aer în piept.

— Ce se întâmplă? l-am auzit întrebând-o pe Joss.

Ea i-a șoptit ceva și următorul lucru pe care l-am auzit au fost pașii lui ușori pe podeaua din lemn.

— Ce dracu’?

Am deschis brusc ochii și l-am văzut pe Cole stând în picioare în fața mea, îmbrăcat în pijama. Îmi examina fața cu ochii măriți și înfricoșați, de parcă ar fi fost din nou un băiețel.

— Sunt bine, am încercat să-l liniștesc, reprimându-mi o tresărire de durere atunci când am întins mâna și l-am tras spre mine.

Frica din ochii lui a început să se topească, pentru a fi înlocuită de ceva ce era mult prea cunoscut în seara aceea: promisiunea unei răzbunări masculine.

— Cine a făcut-o?

În pofida tuturor rahaturilor care se întâmplaseră în ultimele douăzeci și patru de ore, începeam să mă simt mai curând iubită, date fiind toată această furie și această zburlire pe seama mea.

— Tata, i-am răspuns sincer, căci mă hotărâsem deja să nu-i ascund nimic.

I-am povestit totul. Și nu numai ce se întâmplase în acea seară. Îmbărbătându-mă, le-am mărturisit celor trei abuzurile tatei de când eram mică.

Ultimul cuvânt îmi ieșise de pe buze cu minute bune în urmă și nimeni încă nu zicea nimic. Stăteam în living, cufundați într-o tăcere grea. În așteptarea răspunsului fratelui meu, îmi simțeam stomacul făcut ghem.

Joss a fost prima care a vorbit:

— Păi, acum sper ca unchiul Mick să-l omoare pe porcul ăla.

— Nu cred că vorbești serios, am murmurat eu.

— Nu vorbește serios? a întrebat Olivia, luându-mă prin surprindere cu mânia ei.

Era atât de relaxată de obicei.

— Oamenii pot fi… ei bine, pot fi minunați. Și, uneori, din nefericire, pot fi monștri de care ne ascundem în casele noastre. Ne facem griji că acei monștri vor pătrunde înăuntru. Nu se presupune că trebuie să ne temem că ei sunt deja înăuntru. Mama și tata se presupune că te apără de asta. Se presupune că nu ei sunt monștri.

— Are dreptate.

Cole s-a aplecat în față, cu coatele sprijinite pe genunchi, zgâindu-se la podea.

— Mick trebuie să-l mai învețe o lecție. Una pe care de data asta s-o țină minte.

Urând faptul că-l vedeam tulburat, mi-am pus mâna pe spatele lui și am început să descriu cercuri între omoplați.

S-a uitat și el la mine.

— De asta o luai razna când o auzeai pe mama spunând că sunt ca el.

Mi s-a șters orice urmă de zâmbet de pe buze.

— Nu semeni deloc…

— Cu el, a încheiat Cole fraza. Da. Acum pricep.

Preț de o clipă am tăcut iar, și apoi frățiorul meu m-a privit lung în ochi.

— Trebuie să încetezi să mă mai protejezi, Jo. Nu mai sunt un copil. Tu te ocupi de toate și nu e corect față de tine. Așa că încetează. Suntem o echipă.

Mândria și recunoștința s-au împletit și mi s-a pus un nod în gât, așa că am încuviințat dând din cap, trecându-mi mâna cu afecțiune prin părul lui. A închis ochii sub mângâierea mea și, spre surprinderea tuturor, s-a îndesat în mine, pe partea care nu mă durea, și m-a îmbrățișat. Am stat așa mult timp, încât am adormit…