Şaptesprezece

— Onorată asistenţă, zice Elvis pe un ton cîntat. Î-hîm. Ne-am adunat aici. Î-hîm.

O, Doamne. O să mă apuce rîsul. Are de gînd să zică „Î-hîm“ după fiecare propoziţie?

E un Elvis destul de impresionant. E îmbrăcat într-un costum negru cu steagul Americii, cu pantaloni ultraevazaţi şi o perucă destul de bună (nu-i vezi deloc părul adevărat), şi deja cîntă Can’t Help Falling in Love cu o groază de reverberaţii şi mişcări ale zonei pelviene.

Sînt două zile de cînd am părăsit Sedona, şi ne-am adunat cu toţii în Silver Candles Elvis Wedding Chapel din Las Vegas. Toată lumea e încîntată la culme – mai ales Minnie, care e costumată ca „fetiţa cu verighetele“, deşi nu există verighete. Suze poartă o rochie albă vaporoasă, cu o ghirlandă de flori în păr, şi n-a fost niciodată mai frumoasă ca acum. Mama e aşezată în primul rînd de strane şi a aruncat deja o mînă de confetti peste Suze, deşi încă n-am început. (Dimineaţă, i-am găsit pe mama şi pe tata la barul hotelului, bînd şampanie. Şi, judecînd după nota de plată, au dat pe gît mai mult de un pahar.)

— Ca să fim martori la promisiunea de dragoste reînnoită dintre membrii acestui cuplu. Î-hîm. Elvis o cîntăreşte din ochi pe Suze. Înţeleg că ţi-ai scris jurămintele.

— Aşa e. Suze îşi drege glasul şi se uită spre Tarkie, care stă în picioare în apropiere, cu o expresie de mîndrie fără margini pe chip. Eu, Susan, îţi jur ţie, Becky, să îţi fiu mereu prietenă. Mă priveşte în ochi cu seriozitate. În bogăţie, în sărăcie, în timpul zilei şi la ora trei noaptea. Şi jur asta pe noile mele cizme de cowboy.

— Î-hîm, zice Elvis încuviinţînd din cap.

— Ura! Mama ovaţionează şi mai aruncă nişte confetti peste capul lui Suze.

— Iar eu, Becky, jur să fiu prietena ta pentru totdeauna, Suze, zic, cu glasul uşor tremurător. În bogăţie, în sărăcie, în timpul zilei şi la ora trei noaptea. Şi să nu las pe nimeni să ne despartă.

Mai ales pe Alicia Scorpia cu Picioare Lungi, nu spun – dar ştim cu toţii la cine mă refer.

— O jur pe noile mele cizme de cowboy, adaug ca să ştiu o treabă, şi fac o piruetă. Îmi ador noile cizme de cowboy. N-am să mai port niciodată altceva, cît oi trăi. Şi sînt ideale pentru dansul în linie, aşa cum am descoperit azi-noapte, fiindcă ne-am dus la un bar unde se dansa în linie. Suze a insistat să mergem, şi ne-am distrat de minune. Acum nu mai trebuie decît să-l fac pe Luke să-şi ia şi el o pereche de cizme de cowboy, ca să ne asortăm.

(Ştiu deja că asta n-o să se întîmple niciodată.)

— Iar eu jur să nu te părăsesc niciodată, Suze. Tarkie face un pas în faţă, pentru că e rîndul lui. Îi ia mîinile lui Suze şi i le strînge. Jur să te iubesc şi să te protejez şi să te păstrez în viaţa mea pentru totdeauna, atîta timp cît Owl’s Tower va exista. Sau şi mai mult, dacă el se prăbuşeşte, adaugă grăbit, cînd o vede pe Suze deschizînd gura. Mult mai mult. Pentru totdeauna.

— Eu jur să fiu soţia ta toată viaţa, Tarquin, zice Suze, cu glas şoptit. Şi să-ţi rămîn fidelă doar ţie, dragul meu soţ.

Arată ca un înger în rochia ei subţire, cu faţa iluminată de speranţă şi dragoste şi uşurare. Mi se înceţoşează un pic ochii în timp ce-i privesc, şi mă întreb dacă am vreun şerveţel pe undeva, cînd Luke se ridică în picioare.

— Vreau să-ţi fac un jurămînt, Becky, zice, iar glasul lui profund umple capela, şi tresar mirată. Asta nu era în plan. Chiar am discutat despre asta şi am zis „S-o facem?“, după care am rîs şi am hotărît că nu avem nevoie să ne reînnoim jurămintele. Dar iată-l în picioare, părînd el însuşi aproape uimit de propriul comportament.

Şi, cînd mă uit în ochii lui, cred că ştiu de ce o face. E din cauza… tuturor celor întîmplate. Chestiile noastre personale. Ce s-a întîmplat la L.A. Din cauză că i-a văzut pe Suze şi pe Tarkie în impas şi se uită la propria noastră căsnicie într-o lumină nouă. Şi, poate mai presus de orice, pentru că a aflat vestea lui Suze şi şi-a dat seama că, de data asta, nu e vorba de noi. Azi-noapte, în pat, am discutat despre asta. Pînă tîrziu în noapte. Şi…

În fine. Cu Luke pot să fiu sinceră aşa cum nu pot fi cu nimeni, nici măcar cu Suze. Aşa că. Ştie.

— Jur… Luke face o pauză, de parcă ar căuta cuvintele potrivite. Practic, văd cum cîntăreşte în gînd toate posibilităţile şi le refuză. Adevărul e că nu cred că le va găsi. Adevărul e că nici nu are nevoie să le găsească.

— Ştiu, îi zic, cu un nod brusc în gît. Ştiu. Şi eu jur la fel.

Ochii lui Luke sînt adînciţi într-ai mei, şi simt cum mi se învîrte uşor capul şi mi-aş dori să avem capela asta pentru noi preţ de cîteva ceasuri bune. Însă n-o avem. Aşa că, asta e, îmi revin în fire şi încuviinţez de cîteva ori şi şoptesc „Amin“. Ceea ce n-are nici un sens, dar, pe de altă parte, nimic din Las Vegas nu are.

— Bun aşa! zice Elvis, care are un aer uşor bulversat de intervenţia lui Luke. Deci aşa. Doamnelor şi domnilor. Haideţi să ne iubim unii pe alţii cu tandreţe. Haideţi să nu mai fim suspicioşi. Î-hîm. Prin puterea cu care am fost învestit…

— Stai. N-am terminat, îl întrerupe Luke. Mamă.

Se întoarce spre strana din spate, unde e aşezată Elinor, într-un costum alb-negru de mătase atît de elegant şi de perfect, că aproape îmi vine să plîng. În dimineaţa asta, în Las Vegas, ne-am reîntîlnit cu ea şi, previzibil, n-a fost deloc tulburată cînd a aflat de planurile noastre. Acum iat-o, băţoasă şi sigură pe ea, cu o tocă fixată pe un ochi.

(Se pare că întotdeauna cînd călătoreşte are pălărie. Ba chiar a fost surprinsă că nici unul dintre noi nu avem.)

— Vreau să-ţi jur şi ţie ceva, continuă Luke. Lucrurile vor merge mai bine între noi. Promit. Trage aer în piept adînc. O să petrecem mult timp împreună. Vacanţele. O să ne distrăm. O să fim o familie. Dacă… Ezită. Dacă îţi place ideea.

Nu cred că i-am mai văzut pe Luke şi pe mama lui să semene atît de tare. Se privesc în tăcere, cu acei ochi negri imposibil de confundat. Faţa lui e încordată şi oarecum jinduitoare. Şi a ei la fel.

— Îmi place, încuviinţează.

— Şi mie! exclamă mama, care e clar că a băut prea multă şampanie. Sigur că Elinor face parte din familie. Sare în picioare şi-şi flutură tubul de confetti. Eu, Jane Bloomwood, jur să o cinstesc şi să o respect pe mama ginerelui meu, Elinor. Şi pe minunata mea vecină, Janice. Se întoarce spre Janice, cu lacrimi în ochi. Janice, unde aş fi fără tine? Ai fost mereu lîngă mine. La boală şi cînd eram sănătoasă… cînd mi-am fracturat glezna… atunci cînd am avut scurtcircuit şi ai venit să ne salvezi…

— OK, trebuie să mergem mai departe, oameni buni. Elvis se uită la ceasul de la mînă. Î-hîm. Se întoarce spre Suze. Spune după mine: N-am să te calc pe pantofii tăi albaştri de antilopă.

Dar Suze nici măcar nu-l aude. E prea captivată de mama şi Janice.

— Vai, draga mea, zice Janice, cu un aer fîstîcit. Oricine ar fi făcut la fel.

— Ne-ai dat plăcinta ta ciobănească, Janice! Plăcinta ciobănească!

— Ai zis că nu spunem jurăminte. Tata o trage pe mama de rochie.

— Păi nu spunem! răspunde mama.

— Ba da, asta faci! Faci jurăminte tuturor! zice el inflamat. Aşa că am să fac şi eu unul. Se ridică şi se întoarce cu faţa spre mama. Eu, Graham, jur să nu te mai părăsesc niciodată, draga mea Jane. Niciodată. O înşfacă pe mama şi o îmbrăţişează strîns. Niciodată.

— Destul! Elvis e de-a dreptul ţîfnos. Oameni buni, nu vă puteţi face jurăminte. N-aţi plătit pentru asta.

— Şi eu jur să am întotdeauna încredere în tine, îi spune mama tatei, cu glas tremurător. Şi nu-mi pasă de unde vine Prima Cea Mare – sînt mîndră de tine.

— Gata cu jurămintele! Elvis practic ţipă şi Danny se ridică instantaneu, cu un licăr răutăcios în ochi.

— Am eu un jurămînt, zice vesel. Elinor, jur să-ţi fac o nouă garderobă care o să-i lase pe toţi paf, dacă îmi promiţi c-o să mă porţi la Balul de la Met.

— Prin puterea cu care am fost învestit… încearcă Elvis iar.

— Ochelari de soare? zice Minnie, apropiindu-se de Elvis. Îi oferă ochelarii de soare albi ai lui Janice, în timp ce arată cu jind spre ochelarii lui sclipicioşi. Plac ochelarii de soare. Te roooog!

— Iisuse Hristoase! izbucneşte Elvis. Prin puterea învestită în mine de această capelă, vă pronunţ legaţi pe viaţă unul de altul. Îşi flutură larg braţul. Pe toţi. Vă meritaţi unul pe altul. Sînteţi cu toţii tralala. Î-hîm.