Capitolul 18

Singur, Remington își luă rămas-bun de la ultimul oaspete. Ducesa nu era de găsit. O observase dispărând în sus pe scări, cu o jumătate de oră în urmă, dar nu o mai văzuse întorcându-se. Spera ca invitații să fi crezut că plecase acasă la ea. Nu era bine ca ei să creadă că locuia cu el, altfel ar fi făcut presupuneri cum că îi furase deja fecioria.

Stinse câteva dintre lumânările care fumegau.

Nimic nu era mai departe de adevăr. La naiba! Câteva săruturi – chiar dacă fuseseră într-adevăr glorioase – nu prea puteau fi considerate semnificative. Își dorea doar ca trupul său nestăpânit să se domolească și să accepte cu demnitate acea așteptare, care era de fapt foarte scurtă.

― Vă mai pot fi de folos cu ceva, domnule?

Bridgeport părea la fel de odihnit ca în aceea dimineață, dovedind încă o dată că majordomii englezi aveau o rezistență remarcabilă.

― Asta e tot, Bridgeport. Spune-le servitorilor că s-au descurcat foarte bine și că vor primi o recompensă adecvată duminică.

Bridgeport făcu o plecăciune și se duse să supervizeze curățenia.

În timp ce-și desfăcea manșetele, se întrebă alene dacă ducesa lui își revenise după șocul aflării veștii că aveau să se căsătorească peste treizeci și șase de ore.

Reacționase bine. Nu țipase și nu leșinase, nu îl respinsese și nici nu îl blestemase pe tatăl ei pentru situația în care o aruncase –, iar Remington fusese pregătit pentru toate acele reacții. În schimb, se uitase la el cu ochii mari și mută de uimire – amintindu-i de un raton care se trezea în calea unei trăsuri care se apropia cu viteză. Se simțise aproape jenat că îi dăduse surprinzătoarea veste în felul acela.

Dar avea relații și, dacă ar fi știut de mai înainte, ar fi găsit cumva o cale de a anula nunta, iar el nu își putea asuma acel risc.

Apoi unul dintre oamenii săi îi raportase că Dickie Driscoll se afla pe proprietate, și Remington așteptase să vadă dacă ea avea să fugă. Nu o făcuse, ceea îl mulțumise – chiar dacă nu prea înțelegea de ce. Reținerea ei putea fi consecința faptului că își dăduse cuvântul – iar el credea cu tărie că acela era motivul. Familia de Lacy avea reputația de a-și respecta promisiunile – da, cu siguranță de aceea rămăsese. Nu fiindcă ar fi vrut să se căsătorească cu el.

Dar chiar și acea presupunere neplăcută îi zgudui din temelii convingerile. Aristocrata care dormea sub acoperișul lui își ținea promisiunile.

Scoțându-și jacheta, se întrebă dacă nu cumva ducesa lui avea și alte virtuți. În drum spre scări, trecu pe lângă bibliotecă și auzi o voce veselă, dar ușor neclară.

― Domnule Knight, e o plăcere să te revăd.

Se opri și se uită atent la peticul de întuneric din încăpere.

― Excelență?

Ducesa lui păși în lumină. Rochia de mătase îi învăluia trupul și era la fel de aranjată ca mai devreme, însă avea o singură mănușă, panglica îi era înfășurată în jurul uneia dintre urechi și părul ei tuns scurt stătea foarte ciufulit. Arăta minunat și îi trezea poftele. Stătea înclinată, la fel ca o corabie pe cale să se scufunde.

Zise apoi, afișând un zâmbet prietenos și mult prea vesel:

― Trebuie să te felicit, domnule Knight. Ai organizat o petrecere minunată pentru un domn necăsătorit.

― Ai băut prea mult vin?

Părea să fie o concluzie destul de corectă.

― Vin? Vin? întrebă ea, folosind o intonație prea plină de îndoială și clătinând din cap, într-un gest exagerat. Nu. Ar fi foarte nepotrivit să fac asta la propria mea petrecere de logodnă. Se opri din vorbit și îl bătu cu degetul în piept. Nu crezi?

El se uită în jos la degetul ei subțire, care se opri din bătaia ușoară și, în schimb, începu să-i aranjeze lavaliera strâmbă. Se îmbătase. Dar când se întâmplase asta? Cu o oră în urmă nu dăduse semne de așa ceva.

― Deloc. Când să bei un păhărel dacă nu la petrecerea ta de logodnă?

Se uită chiorâș la pieptul lui.

― Ai lavaliera strâmbă. Ești american. Dar trebuie să te previn – Brummel spune că nu se cade să ai lavaliera șifonată. Își plesni palma peste aceasta, aplatizând ultimele cute micuțe. Și ești un dezastru, zise, împleticindu-se.

O prinse de braț.

― Înțeleg. Dar petrecerea s-a terminat, așa că nu mai contează.

Oare aceea era reacția ei la aflarea veștii că aveau să se căsătorească în curând? Se gândi că așa trebuia să fie și i se păru de rău augur pentru el.

Cu toate acestea, era fermecătoare. Iar data nunții fusese într-adevăr un mare șoc. O putea ierta de data asta.

― Vrei să te ajut să te duci în pat?

Afișă un zâmbet strâmb – buzele i se ridicară doar într-un colț, nu și în celălalt.

― Ești un băiețel tare obraznic.

În condiții normale, ar fi fost de acord, dar nu putea profita de o femeie beată – cu atât mai puțin de una care rareori bea mai mult de o înghițitură.

― Cât ai băut?

― Doar un păhărel mic, zise ea și îi arătă cu degetele cam cât.

― Cu ce?

O conduse spre scări.

― Coniac.

Cuvântul i se rostogoli luxuriant de pe limbă.

― Un singur păhărel mic sau mai multe păhărele mici?

― E posibil să fi fost două, recunoscu ea, lăsându-se greu pe el în timp ce urca. Sau șapte. Numărul a fost sigur derivat de cinci. Știai că, de fapt, sunt foarte bună la matematică?

― Habar nu aveam.

Știa, desigur, drumul până la dormitorul ei. Stătuse la ușa acestuia în fiecare noapte de când venise în casa sa – atingând cheia cu degetele, cântărind șansele... bucurându-se de anticipare.

― Foarte bine. La matematică și la limbi străine – și pot să-ți spun că e un lucru care s-a dovedit foarte folositor în călătoriile noastre. Sunt foarte bună la călărie. Toată lumea spune asta. Vocea ei coborî și deveni răgușită. Și la împerechere. Sunt bună și la împerechere.

El se opri atât de brusc, încât ea aproape căzu pe spate.

― Hoo, zise ea. Ridică steagul înainte să schimbi cursul, marinare.

Pe un ton de o blândețe falsă, el o întrebă apoi:

― Cine te-a învățat de împerechere?

― Femeile alea.

O privi intens, pe jumătate convins că își bătea joc de el, dar pe de altă parte sigur că în starea în care era nu putea juca teatru.

Se uita și ea la el, extrem de serioasă. Ridică mâna și-l bătu ușor pe obraz.

― Știi cât de chipeș ești? O, da. Ăsta-i lucru sigur! În seara asta, când îmi turna un pahar, Horatia mi-a zis cum chicotesc femeile... că și-ar dori să-ți descheie pantalonii și să desfacă ce e acolo ca pe un cadou timpuriu. Sau târziu, nu mai țin minte.

― Măgulitor. Trebuia să afle la ce se referise prin „Sunt bună la împerechere“. Nu îi venea să creadă. Nu putea crede. Pentru numele lui Dumnezeu, nu avea nici cele mai elementare noțiuni despre săruturi. Își strecură brațul în jurul taliei ei și o conduse într-un alcov. Acolo o așeză pe un scaun capitonat de la fereastră. Luă o singură lumânare dintr-un sfeșnic de perete și o așeză într-un vas de sticlă. Care femei?

― Cele care au venit la petrecerea din seara asta.

― Nu. Care femei te-au învățat despre împerechere?

Inima lui începuse să bată într-un ritm ciudat, destul de diferit de bătaia lentă, obișnuită. Cu mișcări bruște, desfăcu draperiile de catifea din legăturile lor și le trase, închizându-i pe amândoi într-un colțișor mic, intim și slab luminat – ideal pentru interogatoriu.

― Aș vrea să fii mai atent. Ți-am zis deja. Femeile din harem.

Un harem? Oare încă trăia într-un harem?

Oare se culcase cu un bărbat?

Stând chiar în fața ei, se folosi de cel mai dur ton al vocii ca să-i capteze atenția.

― Care harem?

Nu părea deloc impresionată de severitatea lui.

― N-ai auzit povestea? Înclină capul pe spate ca să-l privească și se lăsă pe pernele sprijinite de perete. Draperiile acopereau ferestrele, ținând la distanță curentul care se strecura pe sub geamuri, iar vântul urla în timp ce-și croia drum prin colțurile străzilor londoneze. E destul de amuzant, acum că s-a terminat.

Amuzant? Se îndoia de asta. Devenea din ce în ce mai neliniștit. Era neliniștit pentru ea.

― Spune-mi.

― Am vrut să mergem să vizităm Constantinopolul... eu și verișoara mea – de fapt, a fost ideea mea, și a ieșit atât de prost, încât n-am mai sugerat nimic niciodată –, dar, când am ajuns acolo, era un bărbat. De fapt, erau foarte mulți bărbați și aproape nici o femeie. Ciudat loc. Bărbatul ăsta era negru din cap până-n picioare – avea părul negru, ochii negri și era foarte bogat. Și influent! Vocea ei coborî într-o șoaptă: Era un sultan. A crezut că suntem gemene – știi tu, surori născute în același timp...

Pe masa din colț era așezată o vază cu trandafiri. Parfumul florilor îi amintea lui Remington de ziua precedentă, petrecută în Green Park – de felul în care călăriseră, de curajul ei, de cât de frumoasă era în lumina soarelui... Oare fusese rănită în Constantinopol? Trăise în frică? Îl înfurie acel gând, dar își păstră vocea joasă și convingătoare.

― Știu ce înseamnă gemene. Povestește-mi despre harem.

― Ai vrea tu să știi, nu-i așa? Îl bătu cu degetele peste vestă – degetele ei zăboviră pe mătasea brodată. Ești un om inteligent.

Nu era inteligent. Era un om prost dacă se lăsa măgulit de un om beat, cu ochi mari.

― Mă bucur că asta crezi.

― Nu înțeleg cum de nu ți-ai dat seama de toată treaba asta. M-aș fi simțit mult mai ușurată dacă ți-ai fi dat seama.

Toată treaba asta? Oare la ce se ferea?

― Fac tot posibilul.

― Presupun că da, dar nu prea îți pot spune adevărul, nu?

Făcu iarăși gesturi largi, exagerate.

― Ba ai putea. O prinse de degete și i le mângâie, încercând s-o convingă. O să fiu soțul tău. Poți să ai încredere în mine.

― Da, cred că pot. Se minună și ea și adăugă apoi: Dar asta ar însemna să trădez toate lucrurile în care cred. Nu. Nu pot să-ți spun totul despre mine, dar poți să ghicești.

Îl privea, de parcă s-ar fi așteptat să-i știe toate secretele, când, în realitate, lui nu-i păsa deloc. Cel puțin nu în acel moment... nu când îi spusese că știa despre împreunare.

― De ce i-ar fi păsat sultanului dacă erați gemene?

― Îi plăcea pielea noastră albă, și s-a gândit că i-ar plăcea să ne tăvălească pe amândouă, în același timp, așa că ne-a băgat în harem.

Încercă să pocnească din degete, dar nu se întâmplă nimic. Se uită la degetele ei și mai încercă o dată. Tot nimic.

Prins într-un coșmar de furie și compasiune, Remington ceru să știe:

― Și ce-ați făcut?

Ea lovi pervazul de lemn al ferestrei, iar impactul păru s-o mulțumească.

― Am încercat să facem plângere la autorități. Dar acolo nu există reguli împotriva acestor lucruri. Ce barbarie!

― Spune-mi ce ți s-a întâmplat.

„Spune-mi dacă ai fost violată. Spune-mi ce va trebui să fac, ca să-ți alin temerile.“

― Noi nu voiam să fim în harem. Celorlalte femei de acolo li s-a părut amuzant, pentru că lor le plăcea. Primeau dulciuri tot timpul și făceau băi, fără nici o rușine... Toate femeile astea făceau baie împreună și se spălau una pe alta, dacă îți poți imagina așa ceva...

Își putea închipui mult prea bine.

― Nu vorbeau decât despre cum era să primească un bărbat în ele, cum se simțeau în acele clipe și ce puteau face pentru a prelungi plăcerea. A fost de-a dreptul scandalos când concubinele exersau una pe cealaltă. Se îndreptă. Avea ochii mari de uimire în vreme ce își amintea acele lucruri. Nu știam că e posibil așa ceva.

― Doamne, Dumnezeule.

Credea că ar fi putut spune… că nu îl mai șoca nimic – însă ea îl șocase cu povestea asta. Fusese întemnițată cu femei care trăiau pentru a satisface un bărbat, iar bărbatul acela... o dorise pe ea. Normal. Nici un bărbat în viață nu i-ar fi putut rezista. Fusese, la urma urmei, într-un harem.

Așadar, nu era virgină. Iar el nu era furios din pricina asta, ci pentru că fusese forțată.

Își pierduse mințile.

― Da! zise ea, clătinând din cap. Noi am ascultat și am privit, desigur. Nu puteam să n-o facem. Eram înspăimântate! Expresia ei terifiată dispăru însă imediat și chicoti: Și curioase.

Remington își dorea să zdrobească ceva. Peretele. Vaza. Dar, în schimb, cu degete blânde, îi dădu o șuviță de păr de pe obraz.

― Sultanul ți-a făcut rău?

― Ce fel de lucruri ziceau concubinele acelea că-și fac bărbații și femeile! Știai că bărbaților le place să-și afunde părțile intime în gura unei femei?

― Asta știam.

Îi plăcea și lui. Dar nu se putea gândi la asta în acel moment.

― Știai? Se uită fix la zona lui intimă, de parcă ar fi putut vedea prin haine. Serios? Și ai făcut asta vreodată? E adevărat că părțile intime se măresc și se umflă? De la ce se întâmplă asta?

O prinse de umeri și se ghemui, privind-o fix în ochi.

― Ce ți-a făcut sultanul?

― Sultanul? Părea nedumerită. Ne-a băgat în harem și a plecat din oraș.

Remington își sprijini palma de perete și închise ochii, ușurat.

― Aș vrea să fii atent, se plânse ducesa. Ai fi știut asta dacă erai atent.

Se uită în sus la ea.

― Deci ești încă virgină.

― Domnule! Sigur că sunt!

Părul ei ciufulit arăta de parcă s-ar fi rostogolit. Sânii ei erau încorsetați, dar dezvăluiau un decolteu care-l făcea să-și dorească să-i sărute. Avea ochii grei de la oboseală și băutură și, pentru prima dată de când o cunoscuse, zâmbea fără reținere. Îl învăluia cu zâmbetele ei – buzele ei roșii și catifelate erau ușor întredeschise, iar dinții se vedeau albi și strălucitori. Îl tachinase întreaga seară – ce naiba, de fapt, de când o cunoscuse – cu membrele ei lungi, cu brațele ei puternice și cu ochii aceia mari și albaștri.

Era pură. Dar o virgină care avea cunoștințele unei curtezane. Știa că el o dorea – doar se asigurase să știe acest lucru –, dar, mai important de atât, îl dorea și ea și nu știa ce să facă cu acea dorință. Țesuse o plasă satisfăcătoare în jurul viitoarei lui soții, iar în acel moment descoperi cu stupoare că și ea țesuse în jurul lui o plasă la fel de puternică. Nu se putea gândi la nimic altceva decât la faptul că voia să o aibă. Nu se putea gândi la nimic altceva decât la noaptea nunții lor. Până și planurile lui de răzbunare căzuseră pe locul doi, în favoarea acelei nevoi care-i clocotea în vintre.

Ea încă vorbea, și, dintr-odată, atenția i se mută înapoi la ea.

― Dacă ți-aș scoate bărbăția și aș afunda-o în gura mea, nu ar fi ca și când mi-aș compromite puritatea. Își întinse brațele pe perne într-o atitudine totală de abandon și se uită în sus la el, speculativ. Nu-i așa?

El avu nevoie de toată stăpânirea ca să nu fie de acord cu ea, întrucât acea parte masculină implicată în discuție se mărise și se apăsa atât de tare de prohabul pantalonilor, încât se temea că aveau să zboare nasturii. Se ridică încet, pentru a elibera presiunea.

― Ba da.

Cu toată beligeranța caracteristică unui om beat, ea îl contrazise:

― Dar nu presupune să-ți bagi nici o parte masculină înăuntrul corpului meu.

Nu știa ce să-i răspundă la asta, dar, dacă nu înceta curând cu acest subiect, avea să afle adevărul pe pielea ei.

Apoi expresia ei se schimbă.

― Dar... presupun că da. Ar trebui să îți bagi...

― Da!

El suferea de o agonie nemaiîntâlnită.

Mâna ei se ridică, și, cu privirea încețoșată, el o văzu întinzându-se din nou să-i așeze la loc un alt articol de îmbrăcăminte. În schimb, ea își trecu degetele peste umflătura din pantalonii lui.

― Asta e? întrebă ea și chicoti. Cred că asta e… dacă nu cumva ai un baston în buzunar.

Voia să-i spună că nu era adecvat să se hlizească în vreme ce îi atingea organele genitale, dar îi plăcea atât de mult atingerea ei, încât descoperi că nu-i păsa deloc. Putea să râdă cât voia, atâta timp cât degetele ei căutau să-i afle lungimea și grosimea.

Deveni extrem de serioasă în timp ce îl explora.

― E foarte lungă și groasă. Nu înțeleg mecanismul. Pare să aibă o poziție ciudată, și dimensiunile nu se potrivesc deloc.

― Funcționează.

Dacă nu se oprea din a-l atinge, avea să-i arate și cât de bine funcționa.

Trebuia să nu-și uite strategia. Voia să facă asta într-o ceremonie corespunzătoare. Să-și ducă ducesa la biserică, iar apoi, în noaptea aceea, să-i sacrifice virginitatea pe altarul răzbunării lui.

Familia ei era îndatorată față de familia lui, și ea avea să plătească. Sau cel puțin avea să achite prima tranșă a acelei datorii.

Cu toate acestea, se juca cu nasturii, și fiecare atingere accidentală îi trimitea prin corp valuri de extaz – sau poate era agonie?

― Pot s-o scot? întrebă ea. Pot s-o văd?

Dorința ei era cel mai puternic afrodiziac pe care și-l putuse imagina vreodată.

― În noaptea nunții.

Se opri și se bosumflă – buza ei de jos era fermecător de cărnoasă.

― Nu. Nu atunci. Acum.

Nu se putea întâmpla nimic în acel moment. Ea începu să-i desfacă nasturii. O opri, punând mâna pe a ei.

― Dacă faci asta, o să se întâmple mai mult decât... se cuvine.

Se părea că nu era atât de amețită de la băutură, pentru că chicoti.

― Cred că nimic din ce se întâmplă nu se cuvine. Nici măcar în America. Degetele ei se mișcară sub ale lui, în timp ce încerca să-l atingă din nou. N-ar trebui să fim singuri aici. Eu n-ar trebui să locuiesc în casa ta. Așa că de ce să nu...

― Pentru că nu aș avea...

„Controlul.“ Nu, nu putea recunoaște una ca asta. Dar putea inversa rolurile. Pe un ton convingător și versat, îi zise apoi:

― Și un bărbat poate dezmierda zonele intime ale unei femei cu gura lui.

Ochii ei deveniră și mai mari și își pierdură un pic din limpezime.

― Serios?

― Serios.

― Ești sigur? întrebă ea suspicioasă. Concubinele n-au menționat niciodată asta.

― Este ceva ce face un bărbat pentru o femeie, ca să îi aprindă dorința.

De fapt, era vorba despre mai mult decât despre dorință. Era ceva ce un bărbat făcea pentru o femeie ca să o satisfacă, dar nu era nevoie ca ducesa lui să știe chiar totul. Era mai bine unele lucruri să vină ca o surpriză.

― Dar un astfel de lucru pare foarte...

― Foarte...?

Alese cu prudență cuvintele, apoi continuă:

― Să lase un bărbat să facă asta ar implica… foarte multă încredere din partea unei femei.

― Așa e. Dar, atunci când bărbatul o face așa cum trebuie, este minunat... Sau cel puțin așa mi s-a spus. Gura unui bărbat explorează și sărută fiecare părticică... gustă și linge... și suge, cu foarte mare blândețe...

Ea își lipi genunchii, iar sunetul slab pe care îl scoase nu veni ca un răspuns... ci fu un geamăt.

Remington aruncă o pernă pe podea și îngenunche pe ea. Își întinse chipul spre buzele ei.

― O să te sărut. Ne-am mai sărutat, îți amintești? O întrebă apoi, pe un ton foarte jos și seducător: Și ți-a plăcut, nu-i așa?

Vocea îi tremura când îi răspunse:

― Foarte mult.

Era încrezătoare. Și al naibii și minunat de sinceră.

― Mi-am băgat limba în gura ta, am explorat și am gustat. Așa...

Își atinse buzele de ale ei, anticipând înflorirea timidă a gurii ei sub atingerea lui. Adora felul în care i se tăia răsuflarea când își strecura limba înăuntrul gurii ei... adora aroma de coniac... adora faptul că nu se putea abține să nu-și pună mâinile pe umerii lui și să se joace cu degetele în părul său. Alcoolul îi atenuase inhibițiile – își atingea limba de a lui, iar apoi, când limba lui se retrase, o urmă cu a ei, cufundându-se în gura lui, atingându-i dinții, ciugulindu-i buzele. Aparenta ei timiditate ascundea o sirenă cu o putere și o îndrăzneală nemaiîntâlnite, și avea să-i arate tot ce instinctul ei putea doar bănui. Îi supse limba cu tandrețe, atingându-i baza limbii cu a lui. Când căzu pe spate, cu răsuflarea întretăiată, îi rulă ușor singura mănușă de pe braț.

― Îți poți închipui cum ar fi să-ți fac asta... acolo jos? Cu aceeași tandrețe, îi sărută pielea catifelată și palidă a cotului. Își poți imagina?

― Da, zise ea, extrem de încet.

Îi scoase de tot mănușa și îi sărută fiecare deget, apoi îi ciuguli palma cu gura întredeschisă.

― Căsătoria asta nu a fost alegerea ta. Îți pot înlătura doar o parte din temeri, dar îți promit solemn că îți voi îndeplini fiecare dorință femeiască – chiar înainte să știi despre ce e vorba. Ai încredere în mine?

Ea îi răspunse, fără nici un moment de gândire:

― Nu.

Privind-o, văzu spaima în ochii aceia mari... gura tremurândă și roșeața din obraji.

― Că îți voi produce plăcere cu gura mea?

Răsuflarea de mult captivă în plămâni dezvăluia cât era de tentată. Dacă n-ar fi fost amețită de la alcool, probabil ar fi țipat și ar fi fugit de acolo, dar dorințele ezitante care sălășluiau în ea o făceau să fie maleabilă în mâinile lui.

Întinse brațele și puse mâinile pe perne.

― Eu sunt bărbatul pe care l-ai așteptat toată viața.

Puse mâinile pe coapsele ei. Ea se sperie. El își mișcă tandru palmele în sus și-n jos, încălzindu-i carnea cu atingerea lui... Apoi se mută, pe furiș, între genunchii ei.

― Ai încredere în mine că am să-ți provoc plăcere. Apucă tivul rochiei și-i ridică mătasea alunecoasă până la talie.

Panicată, ea îl împinse. Încercă să-și apropie picioarele.

Dar el se afla între ele. Stătea în genunchi în fața ei, și, chiar și în acea lumină slabă, avu privilegiul de a vedea... totul. Picioarele ei erau lungi și bine proporționate și avea pulpele acoperite cu ciorapi de mătase, de culoare albă, prinși cu o jartieră deasupra genunchiului. Avea coapse albe și puternice, care puteau călări un cal – sau un bărbat – controlând fiecare mișcare. Între picioarele ei putea vedea un smoc de păr, negru și creț, iar mai jos de el... putea vedea.... deschizătura ei roz și luminoasă.

― Perfectă. Se uită la ea. Minunată.

Ea se uita la el cu o privire scandalizată, dar totuși.... putea vedea frânturi de speranță și exaltare strălucind în ochii ei. Îl dorea. Căuta cunoaștere. Își dorea să trăiască acea fericire nelegiuită.

Și el își dorea să i-o ofere. Când va fi terminat cu ea, nu avea să-și mai amintească nimic în afară de el și de tot ce o învățase.

Văzu un semn pe pielea pală a genunchiului ei și-și trecu blând degetul peste el.

― Bietul genunchi. Cum s-a întâmplat asta?

― Când am... salvat-o pe Lizzie... am căzut.

― Trebuie să promiți că n-o să mai faci niciodată ceva atât de nesăbuit. Îi sărută genunchiul. Buzele lui zăboviră acolo o clipă. Bietul genunchi. Promiți?

― Nu pot. I se strânseră degetele de la picioare. Nici măcar pentru tine.

― Ești o femeie încăpățânată.

― Înainte nu eram așa. Înainte eram... maleabilă.

El chicoti.

― Te schimbi chiar sub ochii mei. Dar ți-aș fi foarte recunoscător dacă ai vrea să mai fii o dată maleabilă și să-ți pui mâinile înapoi pe perne.

Ea înghiți cu zgomot.

― Nu cred că....

― Nu mă poți îndepărta. Nici măcar nu vrei s-o faci. Pune mâinile înapoi și relaxează-te.

Treptat, își întinse brațele înapoi pe perne și se lăsă pe spate.

― Dar voiam să... îți produc eu ție plăcere.

Era complet deschisă. Total lipsită de apărare. Avea încredere în el, chiar dacă era virgină, altfel nu și-ar fi permis să cedeze atât de mult în fața lui.

El îi zâmbi fermecător, în timp ce-și plimba degetele pe interiorul coapselor ei.

― Nu în seara asta. Noaptea asta îți aparține ție.

Continua să o privească, liniștind-o, în timp ce înainta spre obiectivul său. Era din ce în ce mai caldă, pe măsură ce se apropia – trupul ei era ca o sobă, pregătită să-l învăluie în căldură. Clipele trecură, și inima lui începu să bată din ce în ce mai tare... începu să se simtă la fel de amețit ca ea.... dar era îmbătat de pasiune... și de putere.

― În noapte nunții noastre, când voi pătrunde în sfârșit în tine, vom arde până ne vom transforma în cenușă.

Ea se îndreptă.

― Te rog... nu ar trebui să....

Era foarte excitat. Bărbăția lui pulsa, vrând să evadeze din spatele nasturilor. În același timp, păcatul de a se ascunde într-un alcov întunecat și de a-și ține viitoarea soție captivă în lanțurile plăcerii îl îndemna să-și ignore propriile dorințe și să se concentreze pe ale ei. Își trecu palma peste ghemotocul ei de păr.

― Lasă-te pe spate. Nu te voi avea în seara asta, îți promit!

― Nu e asta. Dar n-ar trebui să facem așa ceva.

― Asta face parte din farmec. Își trecu un deget peste una din labiile ei, abia atingând pielea... Și observă cum i se încețoșează privirea. Lasă-te pe spate. O să fac ce-mi doresc, și ție o să-ți placă.

― N-ar trebui.

El chicoti, apoi pe cel mai plăcut ton îi spuse:

― Dacă mi te opui, o să folosesc legăturile draperiilor ca să te leg și tot o să fac ce vreau cu tine.

Când ea răsuflă consternată, își strecură degetul în ea. Era fierbinte și udă de dorință, și se crispă – nu în semn de respingere, ci din cauza pasiunii țesute din vorbe și fapte.

― Ai vrea să te leg? o întrebă el, pe cel mai convingător ton. Atunci, n-ar mai trebui să te învinovățești pentru nimic. Vei putea spune că n-ai avut de ales și că te-am obligat, ca să-mi impun voința.

Nu părea să-l asculte, dar el știa foarte bine că auzea ce-i spunea. Avea ochii închiși și capul lăsat pe spate, în timp ce el îi explora adâncimile. Trăsese o pernă în brațe și o strângea la piept cu ambele mâini... așa cum avea să-l îmbrățișeze pe el când avea să vină clipa.

Își duse degetul mare în sus, căutându-i esența, și zise:

― Avem tot timpul din lume să încercăm toate pozițiile și tot ce ai auzit în harem... tot ce știu eu și tot ce vom inventa împreună.

Picioarele ei începură să se strângă în jurul lui în acel moment, prinzându-l acolo. Încerca să-l tragă la ea, și nici măcar nu știa cu adevărat ce făcea. Se îneca în simțuri, iar el adora asta. Adora să știe că putea aprinde pasiunea în femeia aceea – atât de moale și de tandră – cu o singură atingere. Și avea să îi ofere... mai mult decât o atingere.

Aplecă ușor capul și îi inspiră aroma.

― Dragă fată, asta este prima din o mie de nopți. Ține minte asta – o să te am în toate felurile în care un bărbat poate avea o femeie și o să mă implori să-ți ofer mai mult.

Ducesa lui deschise ochii, de parcă ar fi vrut să riposteze.

Dar, înainte ca ea să poată formula cuvintele, el își coborî gura între picioarele ei și o ispiti... și o conduse până în rai.