Capitolul 19

La ora două după-amiaza, bubuitul unui tunet zgudui casa.

Eleanor deschise ochii brusc. Se uită la tavanul dormitorului ei slab luminat. Ascultă ploaia care bătea în fereastră. Clipi când o orbi un fulger. Și își aminti...

Noaptea trecută se îmbătase. Unii oameni nu-și aminteau nimic după ce beau. Dar ea nu avea un asemenea noroc.

Își acoperi fața cu mâinile și se cutremură de rușine.

Își amintea... totul.

Doamne, Dumnezeule, își amintea fiecare moment stânjenitor și minunat.

Domnul Knight îi făcuse lucruri pe care nici măcar nu și le imaginase vreodată. Doar pentru că refuzase să-l urmeze pe Dickie Driscoll când se ivise ultima ei șansă de a scăpa de domnul Knight... doar pentru că o copleșise vinovăția, fiindcă hotărâse să lase soarta să stabilească dacă urma să se căsătorească sau nu cu el... se refugiase în băutură. Și după cum o avertizaseră toate femeile că ar face un bărbat... el profitase de ea.

Dar faptul că se refugiase în băutură nu însemna că domnul Knight procedase corect profitând de starea ei și seducând-o.

Își dorea să nu îi fi spus că fusese în harem... Suspină îngrozită. Era o mare proastă! Pentru că, în acel moment, domnul Knight era conștient de faptul că ea știa multe lucruri, pe care majoritatea englezoaicelor nici nu și le-ar fi imaginat... Și îi și dăduse prima lecție despre pasiune.

Își trase cearșaful peste cap, de parcă în acest mod ar fi putut înăbuși cumva amintirile din noaptea precedentă. Dar, ascunzându-se sub cearșaf, văzu conturul estompat al trupului ei gol și își aminti cum ajunsese în noaptea aceea în pat... și își aminti....

Concubinele îi spuseseră că atingerea unui bărbat în adâncimile interioare ale unei femei era sinonimă cu extazul. Nu îi spuseseră însă și cum avea să o șocheze alunecarea unui singur deget în interiorul ei. Cum urma să o marcheze acel lucru. Chiar și în clipa aceea – când stătea ascunsă în dormitorul ei, între așternuturile mototolite de pe pat – îi mai simțea atingerea în interior. Își apăsă degetele de tâmple, parcă dorindu-și să îndepărteze acea amintire din creier.

În același timp, își împinse călcâiele de-a lungul saltelei, ca să-și ridice genunchii, și întinse cearșaful – de parcă el s-ar fi aflat acolo în acel moment și i-ar fi făcut loc între picioarele ei.

Căci, oricât i-ar fi fost de rușine de modul în care se comportase cu o noapte în urmă... și indiferent de câte ori și-ar fi spus că el profitase de starea ei, încă îl dorea. Nu se putea gândi la nimic altceva în afară de el.

Deja o transformase într-o desfrânată, pentru că degetele-i alunecară sub cearșaf, peste burtă, și se opriră în părul dintre picioare. Mâna i se opri brusc și tremură, dar voința ei nu se dovedi îndeajuns de puternică încât să învingă amintirile. Degetele ei alunecară mai jos, și începu să se atingă, prudent. Totul părea la fel, dar totuși era complet diferit.

Nimic din ce îi spuseseră concubinele nu o pregătise pentru senzațiile atingerii aspre a limbii lui pe țesutul moale dintre picioarele ei. Crezuse că avea să leșine de la plăcerea căldurii lui... a respirației lui. Nu mai era deloc conștientă de lumea exterioară, întunecată și apropiată. Toate simțurile îi erau concentrate între coapse și adânc, în interiorul pântecelui.

Chiar și-n acel moment, amintirea atenției lui îi făcea degetele să se umezească și faldurile să i se umfle.

Amintirea gurii, a buzelor și a limbii lui... felul în care le folosise cu pricepere, dând naștere pasiunii, acolo unde înainte nu existase decât scepticism... Treptat, senzațiile crescură de la plăcere luxuriantă la simțiri insuportabile. Fiecare centimetru din pielea ei se înfierbântase de dorință. Sfârcurile i se întăriseră și se înăspriseră, frecându-se de cămășuță. Tot interiorul ei se încordase, parcă așteptând un moment definitoriu.

Când el îi supsese tandru cel mai sensibil punct, gemuse de durere... de extaz. Cutremurându-se, se ridicase și mai aproape de gura lui. Parcă știind ce urma a se întâmpla, el continuase să sugă, propulsând-o de pe o culme a extazului pe alta. Și, când în sfârșit era gata să se oprească, tremurând de epuizare, își strecurase din nou degetul în interiorul ei, împingând-o spre un alt tremur, mult mai puternic decât primul.

Terminase, în cele din urmă. Nu pentru că nu ar fi mai putut continua, ci pentru că îi permisese el un moment de răgaz. Se lăsase moale pe perne, aproape amorțită de sațietate, apoi, cu un chicot în egală măsură mulțumit și diabolic, el o luase în brațe și o dusese în dormitorul ei.

Acolo, Beth o așteptase trează ca s-o ajute să se pregătească de culcare.

Dar domnul Knight nu acceptase una ca asta. Îi ceruse lui Beth să plece, o așezase pe pat și o dezbrăcase chiar el pe Eleanor.

Dacă i-ar fi putut uita expresia întipărită pe chipul lui în clipa când îi scosese rochia! Dacă ar fi putut să nu mai fie atât de mulțumită de faptul că păruse aproape înnebunit de dorință!

Privirea i se înfierbântase când ea îl privise – întinsă, acolo, pe pat, îmbrăcată doar în cămășuța subțire, de mătase, și cu ciorapi. Pieptul i se ridicase, apoi se lăsase, precum o maree, și în acel moment ea știuse... fiecare instinct feminin îi spusese că o dorea cu disperare. Femeia de pe pat se desfătase cu dorința lui... și și-ar fi dorit să îl aibă, chiar atunci și acolo.

Coniacul făcuse ca totul să fie limpede. Probabil căsătoria lor nu urma să aibă vreodată loc. Iar aceea fusese probabil singura ei șansă de a afla cum era să fie posedată de el.

Așa că îl lăsase să se uite după pofta inimii. Iar când nu făcuse nici o mișcare de a i se alătura pe pat, Eleanor își desfăcuse mai mult decolteul. Cu o mână pe fiecare parte, își trăsese cămășuța de pe umeri și-și dezgolise sânii.

Respirația lui greoaie rămăsese atunci singurul sunet care rupea tăcerea dormitorului ei. O privise cu o intensitate tulburătoare, și atenția lui păruse să-i sporească încrederea în sine. Își dezgolise complet trupul, apoi se mișcase pe pat, într-un dans expus și erotic.

Atunci el depărtase ușor buzele și obrajii i se înroșiseră foarte tare. Ridicând genunchiul, Eleanor își desfăcuse jartiera.

Privirea lui alunecase peste trupul ei, ca să se uite între coapsele ei. Văzuse deja totul, dar nu părea să conteze. Când ridicase și al doilea genunchi, el o prinsese de gleznă. Cu mișcări foarte precise, îi desfăcuse apoi de tot jartiera și o aruncase deoparte. Îi scosese și ciorapul, aruncându-l și lăsând-o complet goală. Se aplecase apoi spre ea și o sărutase scurt, dar intens pe ambii obraji. Îi cuprinsese apoi chipul în palme și se uitase în ochii ei.

― Nu înainte de nuntă.

Nu fusese o respingere, ci mai degrabă o amenințare... pentru că privirea lui se plimbase pofticioasă pe tot trupul ei, iar mâinile i se strânseseră în pumni. Nu o atinsese, pentru că, dacă ar fi făcut-o, nu s-ar fi mai putut opri... și el știuse asta... și ea știuse asta.

Într-un fel, fusese o victorie. Și, după ce el plecase, ea adormise imediat, cu inima plină de bucuria acelei victorii.

Chiar și în acel moment, când se simțea rușinată și nu-și imagina cum avea să mai poată da ochii cu el, și-ar fi dorit să fie în brațele lui și să se împreuneze.

Abia dacă se mai recunoștea. Vechea și formala Eleanor aproape fusese învinsă – înfrântă de atât de multe lucruri: de faptul că stătuse în preajma lui Madeline și învățase de la ea să aibă mai multă încredere în sine, de toate experiențele din anii petrecuți în străinătate și, cel mai important, de întâlnirea cu domnul Knight... de dorința pe care o simțea pentru el. Nesăbuita de ea chiar îl iubea. Îl iubea... Iar noua Eleanor înflorea din acea emoție.

Dragostea schimba totul – transforma lumea întreagă într-un curcubeu și îndepărta toate fricile. Noapte trecută, Eleanor o înfruntase chiar și pe Lady Shapster – și câștigase. Viața ei se schimba.

Eleanor se schimba.

Eleanor era îndrăgostită.

Rostogolindu-se de pe pat, își găsi halatul și și-l puse. Sună apoi clopoțelul, ca să o cheme pe Beth. Camerista veni imediat, dând buzna înăuntru cu un zâmbet strălucitor.

În urma ei era Lady Gertrude.

― În sfârșit! Domnul Knight a poruncit să te lăsăm să dormi mai mult, dar avem atâtea pregătiri de făcut pentru nunta de mâine, încât nu știu cum vom reuși să ducem totul la bun sfârșit. Așa sunt bărbații! Nu se gândesc niciodată la organizare, ci doar poruncesc să fie totul gata. Chicoti apoi. Iar noi, doamnele, ne ocupăm și pentru ei. Nu-i așa că suntem prostuțe?

Cu o mână fermă, Eleanor își legă cordonul halatului.

― De ce anume trebuie să ne ocupăm?

― De rochia ta de mireasă, draga mea. Lady Gertrude își împreună mâinile, într-o anticipare glorioasă. Domnul Knight a ales o rochie minunată pentru tine, și a venit croitoreasa ca să ți-o ajusteze pe corp.

Eleanor ridică bărbia.

― Nu se cade ca domnul Knight să-mi cumpere rochia de mireasă.

Eleanor își dădu pe dată seama că era de-a dreptul absurdă. Dacă se căsătorea cu el, o făcea din motive incorecte. Era ridicol să se lege de niște amănunte atât de neînsemnate precum costumația pentru nuntă.

― Dar se cade ca el să-ți ofere totul, din momentul în care vă spuneți jurămintele și până când moartea vă va despărți, zise Lady Gertrude cu severitate.

Lui Eleanor i se strânse stomacul.

Lady Gertrude părea să nu-și amintească nimic despre faptul că Eleanor nu era cu adevărat Madeline. Sau poate înțelesese ea greșit? Oare chiar nu știa adevărul? Încordarea făcu vocea lui Eleanor să sune rigid.

― Dar se cade ca eu să mă căsătoresc cu el?

Lady Gertrude o studie, de la părul ciufulit până la picioarele goale, evaluând-o cu o privire pătrunzătoare.

― Ești frumoasă, aristocrată și inteligentă. Domnul Knight ar putea căuta în întreaga lume și n-ar găsi o altă femeie mai potrivită să fie soția lui.

Eleanor o privea uimită pe femeie.

― Așadar, crezi că ar trebui să mă căsătoresc cu el.

― Da, asta cred. Toate căsătoriile sunt un pic mai dificile la început, și sunt sigură că nici a ta nu va fi altfel. Lady Gertrude îi luă o scamă de pe mânecă. Un pic mai dificilă sau un pic mai mult, cine poate ști? Dar voi amândoi formați un cuplu frumos și – iartă-mi sinceritatea – vă doriți cu disperare. Dacă nu ar fi anunțat căsătoria pentru poimâine, mă tem că puritatea ta ar fi fost în pericol.

O, dacă ar fi știut Lady Gertrude!

― În plus, cine crezi că o să te salveze? Lady Gertrude se uită insistent la fereastra lovită de furtună. Dacă mai continuă vremea asta, o să fim norocoși dacă reușim să ajungem la biserică mâine. Drumurile sunt inundate peste tot în Londra și sunt sigură că sunt la fel în toată Anglia. Beth a spus că vântul a dărâmat turla unei biserici în Cheapside.

― Da, doamnă, e o vreme îngrozitoare, aprobă Beth.

― Așa că, vezi tu, dragă nepoată, nu ai de ales în această privință. Absolut deloc. Lady Gertrude ridică din umeri. Și, de fapt, nu așa se întâmplă cu toate nunțile? Fata nu are de ales, iar bărbatul se plânge amarnic – până când ea îl îmbunează în pat.

Așadar, Lady Gertrude cunoștea adevărata identitate a lui Eleanor, dar tot credea că trebuia să se căsătorească cu domnul Knight.

Bun. Foarte bine atunci. La fel gândea și Eleanor.

― Domnul Knight s-a dus la bancă să se ocupe de niște afaceri, zise Lady Gertrude, dar a zis că vă vedeți mâine-dimineață, la ora zece, la biserică.

― Astăzi nu-l voi vedea?

― În nici un caz! Poartă ghinion să-l vezi pe mire înainte de nuntă. Lady Gertrude zâmbi cu tristețe. Și nunta asta a atras deja îndeajuns de mult ghinion.

Eleanor era sfâșiată între dezamăgire și ușurare. Dezamăgire pentru că simțea nevoia nefirească de a-l vedea în fiecare zi pe domnul Knight și ușurare pentru că încă nu se simțea în stare să dea ochii cu el... după cele întâmplate noaptea trecută.

Eleanor stătea pe un scaun în dormitorul ei, permițându-i croitoresei să ajusteze rochia de mireasă minunată, aleasă de domnul Knight. Privea cum ploaia aluneca pe ferestre și se întreba dacă Madeline avea să ajungă la timp.