Capitolul 24

Inima lui Eleanor începu să bată într-un ritm lent, dar bubuitor. Pieptul i se ridică și se coborî, în timp ce încerca să-și tragă răsuflarea. Remington o dorea. Și avea tot dreptul să o posede, să o folosească după bunul-plac... Și nu avea absolut nici o îndoială că ar fi prins-o pe dată dacă ar fi fugit.

Își simțea genunchii prea moi să se poată mișca pentru că... și ea îl dorea pe el. Ar fi fost mult mai bine dacă nu ar fi simțit o nesiguranță lașă când se gândea la uniunea cu acel bărbat. Dar era periculos într-un mod pe care nu-l înțelegea pe deplin. Era periculos pentru ea.

― Vino aici!

Cu două nopți în urmă, îi auzise vocea ca pe o mângâiere blândă – însă în acel moment nu-și mai bătea capul cu astfel de lucruri.

― Vino aici, repetă, trăgând-o spre el, și plătește prețul înșelăciunii tale.

Ea se împletici înainte, uitându-se în jos la el. De ce s-ar fi împotrivit? În fond, o prinsese în plasa lui încă din prima clipă când îl văzuse. În plus, nu-și dorise niciodată să scape. Cu toate acestea, să-l primească în ea pe bărbatul acela presupunea o abandonare de sine – și era foarte posibil să nu se mai regăsească niciodată complet.

― Prostuță mică. O trase în poala lui, îi săltă cămașa de noapte și o aranjă astfel încât să fie cu fața la el – și cu picioarele goale așezate de-o parte și de alta a șoldurilor lui. E prea târziu să te răzgândești acum.

Aici avea dreptate. Sub ea stătea încordat un bărbat înfuriat de propria soartă și condus de dorință... Și ea era cea care trebuia să-l îmblânzească.

Cu toate astea, el era îmbrăcat. Ea era goală. Era vulnerabilă. El nu. Materialul pantalonilor lui se freca de pielea delicată dintre picioarele ei. Ținând-o de șolduri, își făcu loc în spațiul dintre coapsele ei. Îi putea simți bărbăția tare, ascunsă sub materialul pantalonilor, și, când o mișcă înainte și înapoi, o cuprinse din nou același val de senzații pe care-l cunoscuse când o atinsese cu gura, acolo jos.

Își așeză mâinile pe umerii lui ca să-și păstreze echilibrul. Chipul lui era fix în fața ei, iar ochii lui o priveau necontenit. Încercă să-și mențină o expresie neutră – pentru că nu voia ca el să creadă că o putea excita cu o singură atingere.

Deși putea, fiindcă acea mișcare continuă înainte și înapoi o făcu să-și înfigă și mai tare mâinile în umerii lui.

― Îți amintești ce mi-ai spus acum două nopți? întrebă el.

I se părea tentant să-l mintă și să-i spună că nu – însă adevărul era că nu se putea concentra atât de mult. Nu atâta timp cât o mișca înainte și înapoi.

― Îmi amintesc.

― Ai zis că vrei să-mi scoți mădularul și să-l afunzi în gura ta.

Dorința ei creștea cu fiecare clipă care trecea. Îi era greu să respire și chiar mai greu să gândească. În momentul acela, deja se mișca singură.

Remington mută o mână și o prinse de fund, încurajându-i șoldurile să se miște, în timp ce cealaltă se plimbă pe pielea ei până ajunse la sân.

― Nu te-am lăsat s-o faci.

― Nu.

Cu vârfurile degetelor, el făcu cerculețe, conturând forma sfârcului cu atingerea sa.

― În schimb, te-am dezmierdat eu cu gura mea.

― Da. Amintirea acelei plăceri se amestecă deodată cu cea pe care o simțea în acel moment, până când îi fu greu să-și dea seama unde începea una și unde se termina cealaltă.

― Degetul meu a intrat în tine. Râse ușor. În păsărica ta.

Mâna lui alunecă sub mătasea cămășii de noapte pe fanta caldă și întunecată a fundului ei, până ajunse la locul secret dintre coapse. Încercui cu degetul intrarea în corpul ei. Era iar udă.

Eleanor încercă să-și lipească genunchii, dar nu reuși, pentru că el se afla între coapsele ei. Efortul depus îi spori senzațiile.

Degetul lui alunecă înăuntru, explorând adânc, atingând-o în interior cu mișcări lente și constante.

― Ești foarte strâmtă. Când o să intru în tine, o să mă primești încet. Și, după ce voi fi înăuntru, n-o să poți face nimic să mă clintești din loc.

Ei îi venea greu să vorbească.

― Păi, o să vreau asta?

― Cred că da. Ești o femeie puternică, iar eu voi fi în tine, făcându-te a mea.

O femeie puternică. O credea o femeie puternică.

― O să-ți placă să te controlez eu? Să stabilesc ritmul... să te învăț ce înseamnă plăcerea?

Eleanor nici nu voia să se gândească la asta. Își dorea doar să se lase purtată de un val de pasiune.

― Spune-mi, îi porunci el. Vrei să te am? Vrei să știi că nu te va mai avea nici un alt bărbat, niciodată? Mă vrei în tine în fiecare noapte, accentuându-mi posesiunea, până când vei trăi într-o lume a extazului și nu te vei mai putea gândi la nimic altceva în afară de mine?

Felul în care vorbea făcea ca acele cuvinte să sune mai degrabă amenințător decât seducător.

Și totuși, în același timp, o mână a lui îi mângâia sânul, în timp ce cealaltă se mișca în interiorul ei.

El îi observa reacția, capturându-i fiecare gând, la fel cum un vultur își capturează prada.

― Spune-mi!

― Te vreau. Tocmai de-aia...

Înainte să-și poată termina ideea formulată cu greu, prin care voia să-i explice de ce se căsătorise cu el, Remington scoase degetul.

Eleanor fu cuprinsă de dezamăgire și scânci.

El își băgă apoi, încet, degetul înapoi în ea. Doar că de data asta gestul o făcu să se cutremure. Se amplificase senzația că era pătrunsă. Crescuse și presiunea, așa că ea îngheță, refuzând să se miște – de teama unei dureri iminente.

― Două degete. Îmi fac loc, zise el, apoi zâmbi, arătându-și toți dinții. Dar se pare că eu fac toată treaba. Ce-ar fi să...

Ea își ținu răsuflarea, întrebându-se ce avea să îi ceară.

― ... Mă săruți.

Să-l sărute? Era o intimitate atât de nesemnificativă, dar totuși extrem de importantă. Erau față în față... buzele lor erau lipite.... respirau ca unul...

― Săruți foarte bine, șopti el. Săruți ca o femeie îndrăgostită.

Ea inspiră speriată. El nu știa asta. Nu, nu avea cum s-o știe. O acuzase că se căsătorise cu el pentru bani, și, spre surprinderea ei, Eleanor prefera ca el să creadă asta în locul adevărului – în locul faptului că îl dorea și că îl iubea din toată inima ei prostuță.

Nu, nu voia ca el să înțeleagă asta, pentru că ar fi devenit vulnerabilă la orice suferință la care el ar fi decis să o supună.

El se gândea – Eleanor își putea da seama de asta. Poate înțelesese că era aproape de adevăr. Nu se putea una ca asta.

Așa că se prinse strâns de cămașa lui și se aplecă în față. În ultimul moment, închise și el ochii, lăsându-se în voia pasiunii. Își apăsă buzele de ale lui. Barba lui nebărbierită îi zgâria pielea sensibilă. Exploră cu limba. Avea gust de mentă și de coniac – un gust bărbătesc și delicios. Când îl sărută, îi arătă iubirea pe care nu îndrăznea să o mărturisească.

El își strecură din nou mâna sub fundul ei și o ridică. Buzele lui se mișcau pe ale ei, iar cuvintele lui deveniră ca o respirație în gura ei.

― Mișcă-te deasupra mea.

― Dar ai degetele... El îi împrăștia sărutări mici pe față, dar nici măcar asta nu îi putea distrage atenția. S-ar putea să doară.

El se îndepărtă puțin, cât ea să-i poată vedea zâmbetul batjocoritor.

― Sau s-ar putea să cunoști extazul. Mișcă-te!

Se ridică prudentă, apoi coborî. Mișcarea părea potrivită, pentru că durerea penetrării începu să se atenueze.

Așa că se ridică din nou, conștientă de faptul că excitația începea să-i acapareze toate simțurile...

― E de-ajuns, zise el. Nu mai avem timp. Își îndepărtă mâinile brusc, o lipi de el și se ridică.

Îi zări pentru o fracțiune de secundă chipul înainte de-a se retrage din lumină, iar asta o înspăimântă. Tot timpul pe care-l petrecuseră împreună fusese o minciună. Nu era un sălbatic civilizat. Era doar un sălbatic, iar în momentul acela avea să se înfrupte din ea.

Remington îi înfășură picioarele în jurul lui și se îndreptă spre patul cufundat în întuneric.

Se agăță de el, temându-se că ar fi putut s-o scape. Se cutremură în clipa în care el o întinse pe cearșafurile reci.

― Domnule Knight... Remington, te rog.

Se ridică în coate, în timp ce el își scotea cămașa.

Avea mușchi bine conturați – la umeri, la piept și chiar și pe abdomen – presărați cu un păr blond fin, care semăna cu puful unei piersici. Lumina focului îl mângâia cum își dorea să facă și ea. Își descheie pantalonii. Ea întoarse capul când el și-i dădu jos.

― Ți-e frică? Vocea lui suna batjocoritor. Ar trebui să-ți fie. Sunt furios. Sunt furios pe tine. Eu nu rănesc femei, așa că o să te fac să ai orgasm iar și iar.

― Poate concubinele nu mi-au explicat suficient de clar. Un orgasm ar trebui să fie ceva dezagreabil?

Îi privea chipul în vreme ce îi vorbea la fel de batjocoritor ca el. Dar, oricât de mult ar fi încercat să se concentreze numai asupra expresiei feței lui, tot îi putea vedea coastele late, mușchii de pe abdomen... și lungimea și grosimea erecției. Pielea netedă a bărbăției lui căpătase o culoare rozalie, iar vârful era purpuriu-deschis – și era lungă... foarte lungă.

― Vai! murmură ea.

El se urcă pe saltea și se plasă între picioarele ei.

Mâna ei era atrasă, în mod irezistibil, de vârful bărbăției lui. Își trecu degetele de la vârf până la bază, desfătându-se cu venele și cutele sale – cu puterea aceea care aștepta sub pielea ei mătăsoasă.

― În harem am văzut picturi și sculpturi, dar asta e ceva cu adevărat magnific.

El își fixă brațele de-o parte și de alta a umerilor ei și închise ochii. Îi tremurau mâinile în vreme ce ea îl atingea și-l explora.

Concubinele avuseseră dreptate. Bărbaților le plăcea să fie atinși – iar ei îi plăcea să îl atingă pe el.

Când deschise din nou ochii și o privi, nu mai exista nimic rece în adâncimile lor întunecate. Ardeau. El ardea. Prinse cu grijă de gulerul cămășii ei de noapte și trase. Dantela fină rezistă mai mult, însă mătasea cedă imediat, cu un sunet subțire și violent.

Mătasea și dantela erau lucruri frumoase și scumpe, pe care le sfâșiase de parcă ea n-ar fi meritat să le aibă. Îi venea să-l plesnească.

― De ce ai făcut asta?

― Îmi stătea în cale.

Trase apoi în lături bucățile zdrențuite rămase.

Se uita la trupul ei. Văzu strălucirea din ochii lui și înțelese imediat că fusese sincer. Îi sfâșiase cămașa de noaptea pentru că îi stătea în cale – iată o lecție pe care o avea să o țină minte.

― Tu n-ai mai fost cu un bărbat. Nu știi ce pot să-ți fac. Cum pot să te fac să te simți. Cum pot să-ți refuz plăcerea sau cum pot să ți-o dăruiesc. Sprijinindu-se în mâini deasupra ei, se lăsă ușor în jos și-i supse sfârcul.

Senzația aceea înlocui imediat șocul. Se arcui sub el. Își înfipse mâinile în părul lui și îl țintui, dorindu-și să-i sugă sfârcul cu o intensitate care o propulsa la jumătatea drumului spre rai.

Se mută apoi la celălalt sân, făcând cerculețe cu limba în jurul sfârcului ei... tachinând-o... refuzându-i plăcerea. Șopti apoi, și răsuflarea lui îi mângâie pielea:

― Pielea ta e ca satinul... Superbă și luxuriantă ca satinul.

Oare era conștient de ceea ce îi făcea cu un singur compliment simplu?

Își împinse șoldurile spre el, dorind să-i simtă greutatea deasupra ei. De fapt, își dorea mai mult decât atât.

El se lăsă ușor spre ea, iar fiecare punct în care pielea li se atingea devenea un vulcan pe cale să erupă. Sânii ei se cuibăriră lângă părul de pe pieptul lui. Greutatea șoldurilor lui o făcea să se afunde în saltea. Bărbăția lui se adăpostea între picioarele ei, și atunci Eleanor înțelese pentru prima dată de ce își folosise degetele ca s-o excite.

Fiindcă în acel moment înțelegea în sfârșit ce însemna plinătatea și-și dorea să fie încă o dată plină de el – în toate modurile posibile. Ceea ce înainte i se păruse firesc – să fie goală pe interior și singură – i se părea în acel moment sinonim cu singurătatea... și cu suferința.

Se împinse în el, căutând să se salveze de acea izolare.

Dar el nu-i făcu pe plac. În schimb, îi luă fața în palme și o ținu nemișcată.

― Spune-mi ce vrei să fac.

Eleanor scânci. Să-i spună? Oare nu știa?

― Spune-mi, repetă el. Învață-mă. Voi face orice îți dorești, dar trebuie să mi-o spui în cuvinte.

Abia atunci înțelese ce îi cerea. Îi cerea să i se supună, atât fizic, cât și mental. Îi cerea să se gândească la ceea ce se întâmpla între ei și să-i dea permisiunea de a face... orice voia. Niciodată în viața ei nu jignise pe nimeni. Dar o făcu acum.

― Bastardule!

― Te înșeli. Părinții mei erau căsătoriți când m-am născut eu. Degetele lui mari se întâlniră sub bărbia ei și o întoarseră cu fața spre el. Poate și înainte să fiu conceput. Eleanor...

Era prima dată când îi spunea pe numele ei adevărat, și ea înțelegea foarte bine importanța acestui lucru.

Șoldurile lui se mișcară într-un val languros și incitant.

― Eleanor, spune-mi ce să fac.

Se mișcă încă o dată.

Simțea cum începea să crească nevoia de el – adânc în pântecele ei.

― Nu o să câștigi. Vei face cum vreau eu. Lasă-te, Eleanor. Lasă-te!

Avea dreptate. Știa prea multe și-i înțelegea trupul mult mai bine decât și-l înțelegea ea. Oftă, apoi i se predă.

― Te vreau pe tine... te rog.

Își înfășură picioarele în jurul șoldurilor lui. Încercă să se poziționeze astfel încât să-l poată primi în ea.

Mâine lui alunecară în jos pe sânii ei, mângâindu-i.

― Te rog... și mai cum?

Adusese chinurile pasiunii la rang de artă.

― Te rog, Remington. Îi pronunță în mod intenționat numele, ca să-i facă pe plac. Te vreau în mine. Vreau să mă duci departe de aici... o vreme. Vreau să te ții de promisiune și să-mi oferi plăcere.

El chicoti, adânc în piept, iar ea simți zguduitura până în pieptul ei.

― Așadar, îmi ceri să-mi respect promisiunea? Știam eu că ești o fată inteligentă. Dar mi-ai demonstrat-o acum, prin provocarea asta. Foarte bine. Cu o mână îi desfăcu buzele de jos și se poziționă la intrarea în ea.

Dar nu se grăbi. Își ținu șoldurile la distanță. Mai întâi, o atinse numai cu vârful bărbăției lui – și, chiar și asta, foarte ușor. Nu era nici o grabă. Ea avea nevoie... avea nevoie de mișcare, de luptă, de viteză care să-i potolească chinurile pasiunii... iar el se mișca încet și grijuliu.

― Mai repede, îl imploră ea. Oh, te rog, grăbește-te.

El râse scurt, dar nu schimbă ritmul.

Eleanor își mișcă dintr-o parte în alta capul pe cearșaf. Îl apucă de șolduri și înfipse unghiile în carnea lui.

― Încă un pic, atunci. Mădularul lui se împinse mai tare... intră în ea, o desfăcu, iar ceea ce fusese un mic disconfort se transformă în durere.

― Cee...? se chinui să se ridice. Dar m-ai pregătit!

El încă o ținea de șolduri, mânuind-o cu puterea și mărimea lui.

― Degetele nu sunt suficient de lungi.

― Sau de late! izbucni ea.

― Credeai că o să fie atât de ușor? Se retrase încet, ușurându-i durerea.

Eleanor se relaxă atunci și oftă.

― Credeam că o să fie satisfăcător.

El reveni imediat, parcă și mai puternic, fără să-i lase timp să-ți tragă sufletul.

Se încordă. O ocupa de parcă ar fi fost o țară în curs de cucerire. În ciuda sfaturilor pe care le primise și a cuvintelor spuse de concubine, ea nu era gata să fie luată. Invadată.

Iar el nu se oprea. Nu-i păsa deloc de reticența ei feciorelnică. Trupul lui se cutremura cu fiecare mișcare – patul era în penumbră, și-i putea vedea doar frânturi ale chipului în scânteierile focului. Era încruntat și își ținea buzele strânse. Focul se juca pe obrajii și pe bărbia lui – făcându-i trăsăturile să pară ascuțite. O privea de parcă îi putea citi fiecare gând – de rebeliune, de nesiguranță... teama de a pierde controlul asupra propriului ei corp... asupra sentimentelor, asupra minții...

Salteaua se clătina sub ea. Parfumul lui o învăluia complet – era cald și senzual. Durerea crescu pe măsură ce el își făcu loc în ea și își acoperi gura cu podul palmei, pentru a înăbuși un geamăt.

Chiar când simțea cea mai puternică durere, el se opri și rămase nemișcat. Era ca și când s-ar fi pregătit pentru un eveniment grandios.

Apoi se împinse în față.

Eleanor simți cum ceva se rupse în ea. Se ridică de pe saltea, pregătită să se lupte ca să se elibereze.

Dar în acel moment o domina prin forța lui. Vintrea lui se freca de a ei, repornind senzații abandonate prea din scurt. De data aceea, când el se retrase, ea își reveni puțin, cu o scânteie mică de dorință – și, când el înaintă din nou, scânteia aceea se transformă într-un incendiu. Se gândi că putea învăța să îi placă în timp, că se putea obișnui cu senzațiile – însă el nu-i oferi timp. Stabili un ritm care solicita și explora, iar ea se trezi încercând să țină pasul cu el. Era ca o corabie pe mare care prindea val după val și era condusă fără milă spre o destinație necunoscută – rămasă la mila forțelor naturii. Nu era vorba că fierbințeala din interiorul ființei ei nu conta – dar plăcerea și durerea se amestecau atât de mult, încât aproape că nu mai știa unde începea una și unde se termina cealaltă.

Remington avea să-și impună voința, iar ea – care nu mai fusese niciodată cu un bărbat – trebuia să plătească prețul înșelăciunii ei.

Era într-o lume complet nouă, în care totul i se părea ciudat – greutatea și parfumul lui, felul în care o mânuia, de parcă ar fi fost a lui și putea face ce voia cu ea. Impusese un ritm rapid, dar tandru – iar țesutul ei moale ceda cu fiecare penetrare, apoi îl elibera cu reticență. Corpul ei știa ceea ce mintea ei putea doar bănui – acea împreunare era la fel de veche ca omenirea, dar totuși unică pentru ei doi. Nu mai conta dacă soarta îi adusese împreună sau doar o întâmplare. Trupurile lor se potriveau perfect și formau unul singur.

Își înfipse călcâiele în saltea și se mișcă în ritmul lui. Mâinile i se plimbau pe umerii lui.

Concubinele îi spuseseră că era datoria femeii să se asigure că bărbatul era satisfăcut.

Totuși, în acel moment, lui Eleanor nu-i păsa câtuși de puțin de satisfacția lui. Nu atunci. Nu când fiecare împingere îl aducea în adâncimile ei... și când plăcerea – plăcerea pe care i-o promisese – gonea prin ea purtată de uraganul posesiunii.

Îl îmbrățișă. Avea mâinile alunecoase din cauza transpirației – nici nu-și mai dădea seama dacă a lui sau a ei. Mușchii lui se întindeau și se încordau cu fiecare mișcare.

Nici o călătorie sau artă – oricât de magnifică ar fi fost – nu s-ar fi putut compara cu emoția acelui moment, așa că se desfăta cu fiecare clipă.

I se părea că devenea din ce în ce mai greu și dominant cu fiecare clipă care trecea. Viteza mișcărilor lui crescu tot mai mult, apoi îi zise cu voce guturală:

― Predă-te!

― Ce?

Să se predea? Nu. Nu, dar cum putea să-i ceară să gândească? În clipa aceea? În noaptea aceea? Să cedeze, să i se predea... când tot ce-și dorea era să ajungă la nivelul acela de senzații pure care aveau s-o ia pe sus și s-o poarte în al nouălea cer.

El își strecură mâna sub capul ei și o prinse de păr, învăluind-o cu totul în esența lui. O privea în ochi... o fixa cu privirea... o provoca. O sărută cu limba și-și împinse bărbăția în ea până îi atinse pântecele. O umplu cu el, apoi îi porunci:

― Eleanor, dă-mi ceea ce vreau. Predă-te... acum.

De parcă i-ar fi așteptat porunca, trupul ei începu să se cutremure și ajunse la un orgasm glorios. Începu adânc în pântecele ei și-i răspândi valuri de căldură prin vene, prin piele și prin sâni. Îl apucă strâns cu brațele și cu picioarele, parcă încercând să-l tragă mai adânc în ea – când de fapt nu putea intra mai adânc de atât. Dragostea și frica, victoria și pasiunea... toate se învolburară în ființa ei, până când nu mai putea face altceva decât să suspine și să geamă.

― Remington. Remington.

Apoi, în cele din urmă, își dezlănțui și el pasiunea – dădu capul pe spate, închise ochii, și extazul îi cuprinse fiecare trăsătură.

Pasiunea lor unită devenea din ce în ce mai puternică, conducându-i spre o dulce nebunie, care continua și continua.... contopindu-i... creând o singură persoană și un singur suflet.

Ușor, ușor nebunia lor comună se stinse, și se cufundară în cele din urmă în salteaua din dormitorul principal.

El încă o mai ținea în mâinile lui. Încă se mai uita în ochii ei – cântărind cât de mult se predase. Încă mai era tare și gros înăuntrul ei, în timp ce ea.... ea era epuizată, uimită și copleșită. Îi oferise totul... toată pasiunea... toată iubirea ei.

Dar nu avea nici un rost să i-o spună. Nu ar fi crezut-o, pentru că oricum credea tot ce era mai rău despre ea.

Dar ea avea să se răzbune.

Doar nu petrecuse degeaba două săptămâni într-un harem.