Dragă cititoare,

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să fii Cenușăreasa? Ca de la o simplă însoțitoare să ajungi să fii o ducesă bogată, iar bărbații să se lupte să te ceară în căsătorie? Eu, una, recunosc că m-am gândit la asta. M-am imaginat stând în capătul scărilor sălii de bal, îmbrăcată într-o rochie superbă, în timp ce toți oamenii mă privesc de jos și se minunează de frumusețea mea. Doar că realitatea tinde să-și facă loc, chiar și neinvitată, și atunci îmi dau seama că sunt neliniștită când se holbează oamenii la mine, iar apoi devin neîndemânatică, și cel mai probabil aș cădea pe scările acelea de marmură și m-aș lovi de n-aș mai ști de mine.

Realitatea este supraestimată.

Cam același lucru îl descoperă și timida domnișoară Eleanor de Lacy atunci când face schimb de identitate cu verișoara ei, Madeline, ducesă de Magnus. Tatăl lui Madeline a pierdut-o la un joc de cărți în favoarea unui derbedeu căruia i se spune domnul Remington Knight, așa că Eleanor pleacă la Londra ca să-l înfrunte. Se trezește în fața unui bărbat foarte frumos, dar fără suflet, care crede că ea este ducesa și care intenționează să o ia de nevastă. Bărbatul îi face curte neîndurător, o îmbracă în haine scumpe, o duce la dans în fiecare seară – și, cel mai rău lucru care se putea întâmpla: lui Eleanor îi plac toate aceste lucruri. Îi place de el. Vrea să îl păstreze pentru ea – și îl minte în legătură cu identitatea ei. Am zis cumva că realitatea este supraestimată? La fel e și să fii Cenușăreasa.

Sper să vă placă,

Christina Dodd