Capitolul 4

Eleanor se uita agasată la cremenea pe care de obicei o mânuia cu mare dexteritate. Pocni din nou, dar tot nu apăru nici o scânteie.

― Probabil e stricată prostia asta, zise ea cu voce tare în camera goală, parcă încercând să se convingă pe sine.

Știa, desigur, că nu era adevărat. Lăsarea serii adâncea umbrele care pândeau prin colțurile dormitorului luxos pe care i-l atribuise domnul Knight, dar degetele îi tremurau mult prea tare ca să poată aprinde până și o singură lumânare. Încercă din nou să aprindă fitilul. Cremenea produse o scânteie, dar lumânarea se încăpățână să rămână neaprinsă.

― Fitilul e de vină. Probabil e umed.

Se auzi un ciocănit scurt, ușa se deschise și Lady Gertrude vârî capul înăuntru.

― Pot intra, fată dragă?

Eleanor tresări alarmată, apoi se uită îndelung la chipul blând al lui Lady Gertrude.

― Da! Te rog!

Nu-și dădea seama când începuse să vorbească atât de categoric, dar ar fi pariat că se întâmplase la scurt timp după ce îl cunoscuse pe enigmaticul domn Knight. Se uită peste umărul femeii, pe jumătate așteptându-se să-l zărească acolo, zăbovind pe coridor și așteptând să-i vină rândul să intre… dacă era după ea, asta nu avea să se întâmple niciodată.

Din păcate, de când sosise la reședința lui, nu se întâmplase nimic după voia ei. Nici măcar o singură dată.

― Sper că nu te-am întrerupt de la despachetat. Lady Gertrude se așeză pe unul dintre scaunele elegante de la lângă șemineu. Era atât de micuță de înălțime, încât îi atârnau picioarele și trebuia să se împingă în degetele de la picioare ca să rămână pe scaun. Am înțeles că nu ți-ai adus cu tine o servitoare. Asta nu-ți stă în fire, dragă Madeline! Când te-am cunoscut eu, nu erai în stare nici să coși ceva sau să-ți aranjezi singură părul. Te bazai pe Eleanor pentru toate! Își ridică ochelarii și o examină pe Eleanor. Desigur, aceasta e Madeline pe care mi-o amintesc eu. Probabil te-ai schimbat destul de mult după călătoriile acelea în circumstanțe dificile.

Eleanor o privea și se întreba ce să spună. Cât de multe să spună. Lady Gertrude era o femeie amabilă, cu un simț încântător pentru trăsnăi, însă acel șiretlic făcut de Eleanor și Madeline nu putea fi caracterizat altfel decât ca fiind de o fragilitate extraordinară.

Lady Gertrude continuă să vorbească:

― Trebuie să-ți spun de ce am acceptat această poziție de însoțitoare, când știu că probabil ești îngrozitor de nemulțumită de logodna cu domnul Knight. Am spus mereu că tatăl tău se pricepe să dea de necaz mai bine decât orice alt om pe care l-am cunoscut vreodată… Iartă-mă, draga mea, știu că ții la el, dar dacă n-ar avea titlul de duce, oamenii i-ar spune în față că e un neghiob. Nu că s-ar simți vreun pic jignit, e mult prea amabil pentru asta, dar nu contează... Cred că e o cameră minunată. Și a mea e frumoasă, dar nicidecum la fel de elegantă.

Eleanor se uită în jur.

― E grandioasă, zise ea sec.

Pereții azurii precum cerul și draperiile de un albastru-închis îți dădeau senzația că te aflai în aer liber, iar florile proaspete înșirate peste tot prin cameră răspândeau un parfum proaspăt și rustic. Covorul era bogat în nuanțe de chihlimbariu și azuriu, care se îmbinau minunat, dând naștere unui model persan elegant. Mobilierul era delicat, ca pentru o doamnă, și foarte aerisit... Și totuși adăugă:

― E apăsătoare!

― Pentru că e întuneric, desigur. De ce nu chemi o servitoare să aprindă lumânările și să facă focul?

Eleanor se uită la Lady Gertrude. Desigur. Să cheme o servitoare. Pentru cineva care, timp de opt ani de zile, se ocupa singură de tot pentru ea și pentru ducesă, chemarea unei servitoare pentru o îndeletnicire atât de simplă era ceva extrem de nou. Eleanor se grăbi să sune clopoțelul.

― O idee excelentă. Mulțumesc, Lady Gertrude.

Auzi un clinchet slab în afara ușii.

Aproape imediat, apăru o tânără voinică. Făcu o reverență, apoi se grăbi să folosească în mod eficient cremenea nesuferită.

― Eu sunt Beth, Excelență, slujnica de la etaj. Și domnul Knight zice că treʼ să mă ocup de toate nevoile dumneavoastră. Vă rog să-mi spuneți dacă aveți nevoie de ceva, orice-ar fi.

― Mulțumesc. Eleanor speră în secret să nu mai aibă niciodată nevoie de nimic. Detesta să fie servită. Dar cel mai mult ura să i se spună „Excelență“.

Lady Gertrude interveni însă în discuție:

― Se pare că Excelența Sa a venit fără cameristă. Vreuna dintre fetele de jos e instruită cum să se ocupe de haine și de păr?

Beth afișă un zâmbet larg.

― Da, doamnă. Eu sunt. Sunt pricepută cu fierul de călcat și n-am găurit niciodată ciorapi de mătase. Și cel mai bine știu să tund și să aranjez părul după cele mai moderne stiluri. Am lucrat pentru Lady Fairchild pânʼ a luat-o razna și-au dus-o la casa de nebuni.

Lady Gertrude își bătu ușor obrazul în timp ce se gândea.

― Lady Fairchild era mereu foarte dichisită. O cercetă pe Eleanor cu ochi critic. Și, draga mea, coafura ta ar merge împrospătată.

Eleanor își atinse cocul simplu, de la baza cefei, și-și aranjă cu degetele șuvițele care-i încadrau fața.

― Îmi place așa.

Era o coafură adecvată pentru o însoțitoare, și, indiferent de ceea ce credea oricine altcineva din casă, ea avea să rămână mereu o însoțitoare.

― Dar dacă l-am mai scurta un pic în jurul feței… Beth făcu un gest de tăiere cu degetele. Culoarea-i minunată, daʼ e foarte de des.

― Da. Lady Gertrude își mângâie bărbia. O tunsoare ți-ar da un aspect cu totul nou.

― Nu că ați avea nevoie, adăugă repede Beth. Dar oricărei femei îi place să facă o schimbare din când în când.

― Mie nu, zise Eleanor.

― Mai gândește-te, o îndemnă Lady Gertrude.

― De ce a înnebunit Lady Fairchild? Eleanor nu se putu abține să nu întrebe. Oare fusese și ea prinsă într-o situație atât de nebunească? Sau poate îl cunoscuse și ea pe domnul Knight?

― Toți cei din familia Fairchild sunt nebuni într-un fel sau altul, zise Lady Gertrude.

Camerista scoase un mormăit care suna ca o aprobare.

― Bine atunci, Beth, poți fi camerista Excelenței Sale. Lady Gertrude îi făcu fetei semn să plece, și, imediat ce aceasta dispăru pe ușă, îi spuse lui Eleanor: Arborele genealogic al familiei Fairchild nu e divizat, să știi. Așa, unde rămăsesem? Știu. Mă pregăteam să-ți explic de ce am acceptat poziția de însoțitoare.

― Nu trebuie să te justifici în fața mea, zise Eleanor și se întrebă dacă nu ar trebui să-i destăinuie totuși lui Lady Gertrude adevărata ei identitate. Sau să aibă încredere că Madeline avea să apară din clipă în clipă și nu avea să mai fie necesară o mărturisire?

― Așa ceva nu-ți stă în fire, Madeline! Ai fost mereu pe deplin conștientă de poziția și de rangul tău. Chiar și copil fiind, ai înțeles că ești o persoană importantă și cereai explicații pentru orice.

Lady Gertrude alunecă pe perna tare până când degetele ei de la picioare atinseră podeaua, apoi oftă și se folosi de brațe să se ridice înapoi.

― Poftim, doamnă. Eleanor aduse un scăunel și i-l așeză sub picioare. O să ajute.

Lady Gertrude se lumină.

― Mulțumesc, draga mea. Ce drăguț din partea ta să observi. E un mare necaz să fii scund. Îți vine să tai picioarele tuturor scaunelor.

― Îmi pot imagina. În realitate, nu putea. Eleanor nu mai fusese mică de înălțime de când avea unsprezece ani.

― Trebuie să mă explic și să-ți explic și poziția mea. În plus, vei vrea să știi ce s-a întâmplat cu unchiul tău. Unchiul Brinkley, îți amintești?

― Nu. Eleanor nu-l văzuse niciodată pe soțul lui Lady Gertrude. Avea reputația de bărbat arogant și afemeiat și nu binevoia să viziteze familia nici măcar de Crăciun.

― Ei bine, a murit.

Uimită de afirmația directă, Eleanor se opri din a se așeza.

― Îmi pare rău.

― Să nu-ți pară deloc. A fost împușcat în patul lui Lady Bertelot-Stoke, de către lordul Bertelot-Stoke. Deși n-o să înțeleg niciodată de ce domnia sa a făcut o excepție în cazul lui Brinkley, când atâția alții i-au uzurpat locul. În orice caz, Brinkley m-a lăsat într-o sărăcie lucie. Îngrozitor. E mai rău decât în Cornwall. Așa că mi-am petrecut ultimii doi ani trăind într-o sărăcie binevoitoare. Oferta domnului Knight a sosit chiar la momentul potrivit. Eram pe punctul de a-mi lua o... Lady Gertrude se uită în jur, de parcă se temea să nu tragă cineva cu urechea. O slujbă.

Eleanor își mască râsul aproape isteric cu o tuse.

― Ferească Sfântul!

― Exact, din moment ce n-am nici o deprindere în afară de brodat și bârfit.

Eleanor luă propriul gherghef și se uită la ea. Brodatul era leacul ei pentru îngrijorare, trândăvie și orice altă problemă. Oricând se confrunta cu o dilemă, lucra la un model floral, și în cele din urmă i se arăta și soluția.

Cu toate acestea, nu credea să găsească vreo soluție și pentru problema ei actuală.

Lady Gertrude continuă:

― În orice caz, domnul Knight mă plătește bine, îmi oferă o indemnizație pentru haine, și reușesc să-ți fac șederea aici mai cuviincioasă.

„Fără supervizarea părinților fetei? Imposibil.“ Eleanor luă acul, apoi zise pe cel mai politicos ton posibil:

― Să-mi fie iertat, Lady Gertrude, dar, indiferent că suntem logodiți sau nu, faptul că eu și domnul Knight locuim în aceeași casă fără îndoială va da naștere unor bârfe.

― Pe care le voi anihila. Să știi că am și eu o oarecare influență. Dormitorul meu este chiar lângă al tău. Lady Gertrude îi făcu un semn spre o ușă până atunci nevăzută. Camerele noastre sunt unite. În plus, l-am pus pe Remington să se mute la etajul superior. Este izgonit de la acest etaj, până în ziua nunții, când își va putea muta lucrurile înapoi în dormitorul principal. Îmi iau responsabilitățile foarte în serios. Persoana ta este în deplină siguranță.

― Mă bucur că vei dormi așa aproape de mine.

Era adevărat – deoarece, în mod contrar, nu avea nici o îndoială că domnul Knight ar fi garantat căsătoria într-un mod extrem de fizic. În ciuda hainelor sale elegante, bărbatul era primitiv până în măduva oaselor.

Lady Gertrude se apleacă ușor și coborî vocea:

― Deși trebuie să te previn, draga mea, cred că Remington are și alte motive ascunse pentru acțiunile sale. Mai ales în ceea ce te privește.

Simți un fior rece străbătându-i șira spinării în clipa în care își auzi propriile suspiciuni repetate de Lady Gertrude.

― Cred că ai dreptate.

Lady Gertrude adăugă pe un ton părtinitor:

― Ba mai mult de atât, cred că sunt motive necurate.

Eleanor vru să fie ironică la adresa caracterului vădit al observației, dar încuviință imediat din cap serioasă, cu un aer foarte grav, așa că spuse doar:

― Voi avea grijă.

― Știu, Madeline. Ai fost mereu o fată puternică și cu capul pe umeri, mai ales când vine vorba de a administra moșiile și de-al împiedica pe tatăl tău să se facă de râs. În plus, trebuie să continui să fii cumpătată când ai de-a face cu domnul Knight. Sunt sigură că aceasta este cea mai bună modalitate de a te comporta cu el – cu mână fermă și convingeri puternice!

― Am convingerea că nu ar trebui să merg cu el la evenimente sociale.

În ciuda faptului că ea și Madeline fuseseră plecate mulți ani și exista o asemănare izbitoare între ele, cu siguranță cineva avea să-și dea seama că Eleanor nu era ducesa. Și, chiar și dacă ar fi reușit să traverseze cu bine acele ape tulburi, odată ce apărea Madeline, urma să fie mai mult decât evident că cele două reușiseră să-l ducă de nas pe domnul Knight – iar Eleanor era absolut sigură că asta nu era deloc o idee bună. Răzbunarea lui ar fi cumplită.

Lady Gertrude se mișcă inconfortabil în scaun.

― Nu prea văd să ai de ales, draga mea. Nu e țâfnos când vine vorba despre însemnătatea sa, e prea mândru pentru asta, dar cred că nu ar reacționa bine la un refuz. Adăugă apoi, temătoare: Nu știu ce-a fost în mintea ta să vii aici singură.

Eleanor sperase și se rugase ca Lady Gertrude să observe că ea și Madeline făcuseră schimb de identitate, dar aparent acest lucru nu se întâmplase. Însă trebuia să afle. Cu siguranța avea să știe ce era de făcut. Inspiră tremurând, apoi făcu pasul.

― Am ceva să-ți mărturisesc.

Lady Gertrude ridică o mână zbârcită.

― Nu o face!

Speriată, Eleanor începu să se bâlbâie:

― Pp… poftim?

― Am făgăduit să-l țin la curent pe Remington cu tot ce se întâmplă cu tine, și trebuie să admit că așa ar face orice însoțitoare cuviincioasă.

― Da, dacă el ar fi tutorele meu!

― Dar e mai rău de atât! Este viitorul tău soț. Te are în palmă. Te poate controla, te poate disciplina, te poate strânge atât de tare în chingi, încât să ajungi să te culci înfometată, sau te poate lăsa fără moștenire.

În mod evident, Lady Gertrude își amintea circumstanțele în care se regăsise ea și se gândea la propria-i bunăstare.

Dar mai presus de asta… știa. Eleanor înțelese adevărul în acel moment. Încruntarea femeii, refuzul său categoric, motivele ei – toate indicau faptul că știa!

Și nu putea – sau nu voia – să o ajute pe Eleanor.

Lady Gertrude zise pe un ton ferm, dar blând:

― Domnul Knight este angajatorul meu, e omul care mă plătește. Îi datorez loialitate. Așa că, te rog, dacă ai secrete, ține-le pentru tine.