La mar no està mai sola

Jens Nysted, un romancier norvegian de succes in anii 1950, tata de familie, amant pasional, a ajuns spre batranete un spectru, tintuit de ravagiile SIDA intr-o clinica privata din Barcelona, langa mare, unde isi rememoreaza cu asprime viata sinuoasa. N-a mai scris 20 de ani, dupa ce compatriotii sai puritani i-au intentat un proces pentru obscenitate, asa cum au patit Joyce, D. H. Lawrence, Baudelaire sau Flaubert. A ales exilul, a devenit marinar. Miza si izbanda estetica a romanului Marea nu e niciodata singura se concentreaza tocmai in firescul prin care scriitorul asociaza simptomele Bolii secolului cu sindroamele care ataca „sistemele de imunizare“ ale creatorului contemporan. Tradarea fara drept de apel a omului natural (nordicul, cu adancimea si cu seninatatea lui „polara“) de catre omul cultural (care se vrea si scrie la modul european), imposibilul echilibru intre viata sociala si afectiva si obiigatiiie fata de Carte ale scriitorului sunt numai doua dintre provocarile unui roman care, de fapt, nu uita si nu iarta nimic din ceea ce ne framanta pe fiecare dintre noi.