17

Sabotaj şi aşa mai departe

Vera a fost informată despre sarcina specială a SOE de către Bill Stephenson, între cele două vizite secrete în Statele Unite ale lui, prima în martie-aprilie 1949, cînd se identifica drept director de companie care reprezenta Ministerul britanic al Aprovizionării şi făcea din nou echipă cu William J. Donovan, care pleda pentru un serviciu de informaţii coordonat în timpul întîlnilor din apartamentul din Manhattan cunoscut drept Camera. În a doua lui vizită, Stephenson se identifica drept funcţionar public britanic. Stilul lui canadian nonşalant îi dezarma pe acei americani descrişi de şiretul industriaş scoţian sir Harold Mitchell drept „extrem de ostili Marii Britanii”. Mitchell se grăbea spre casă prin Statele Unite, pentru a deveni ofiţer de legătură cu forţele armate poloneze din Anglia. Toate ţările ocupate aveau acum guverne în exil, împreună cu propriile misiuni militare la Londra, un peisaj monoton, dar mai puţin încrezut decît Parisul.

Vera trebuia să-l cucerească pe Donovan, curtat şi de Stewart Menzies, a cărui confirmare în postul de C, şef al SIS, fusese contestată fără succes de Churchill. Stephenson, străin şi colonial, era privit de sus de Menzies şi de clasa acestuia. Vera spera ca ei să-şi ascundă dezgustul faţă de Donovan, adversarul catolic irlandez al imperialismului britanic¹.

Vera îi dezvăluia lui Donovan lumea ascunsă a SOE, în timp ce SIS şi susţinătorii lui politici pledau împotriva planurilor SOE de a instiga la revolte de masă. Steve Mackenzie de la SIS îşi amintea că fusese avertizat „să se ferească de Stephenson” în timpul unei misiuni în Statele Unite din timpul războiului. Metodele clandestine ale omului alb îi puteau inspira pe imitatorii negri, cafenii şi galbeni din Arabia, Africa şi Asia. Această frică a fost evidentă atunci cînd sir Douglas Dodds-Parker de la SOE, care conducea operaţiunile secrete de război din Africa de Nord, a trebuit să abandoneze un turneu postbelic de conferinţe din Africa de Sud deoarece guvernul alb de la acel moment se temea că africanii negri vor adopta metodele SOE. Dodds-Parker intenţiona să discute modul în care agenţii africani negri ai SOE din Etiopia îi înfrînseseră pe italienii albi².

Vera a memorat schiţa concisă făcută de Stephenson lui Donovan: „Născut în Buffalo, N.Y.; trebuia să urmeze calea preoţiei; a luptat în Mexic în cavaleria americană; a comandat Batalionul 1 din Regimentul 69 Infanterie, „Irlandezii Luptători”, în războiul din 1914-1918; a primit o Medalie de Onoare a Congresului şi porecla Sălbaticul Bill; vrea ca America să conducă lumea, nu să se retragă în izolaţionism. Roosevelt îl trimite în prima «misiune secretă specială» pentru a evalua hotărîrea britanicilor”³.

Opoziţia recunoscută a lui Donovan faţă de politicile interne ale lui F.D.R. făcea puţin probabil ca el să atragă atenţia spionilor germani care monitorizau zborurile Pan-Am. În orice caz, Hitler voia ca spionii lui să se concentreze asupra ducelui de Windsor, care tremura în Lisabona neutră în faţa promisiunilor de a fi readus pe tron în cazul în care colabora. Donovan a trecut prin Lisabona neobservat, iar în Londra se sustrăgea pe furiş, la intervale regulate, de la agenda lui oficială. Nu a spus nimic despre ceea ce căuta, şi nici de ce era acolo de fapt. Exista o înţelegere nerostită între el şi Vera. Lui îi plăcea frumuseţea ei de oţel, părul negru, lung şi sclipitor, prins într-un coc, ochii ei întunecaţi şi inteligenţi care îl priveau de sub casca RAF. Uniforma albastră subţire dezvăluia o siluetă atletică. Era amuzat de faptul că ea trebuia să-l poarte într-o serie de maşini vechi, inclusiv Humber-ul cu nas cîrn, despre care ea spunea: „E la fel de bătrîn ca mine”. Avea 32 de ani, dar părea mai tînără.

Donovan a văzut o zonă rurală care se bucura de o vreme însorită rar întîlnită acolo. Avioanele de vînătoare ale RAF, depăşite numeric, mîzgăleau dîre albe ca de cretă pe cerul albastru. Împotriva inamicului erau trimise unele avioane ciudate. Cînd Vera a vorbit despre ele, umorul ei reţinut i-a amintit lui Donovan de alţii care dăduseră piept cu moartea păstrînd o atitudine hazlie. Cînd erau pierduţi camarazi, piloţii RAF se strîngeau în jurul pianului, dădeau pe gît cîteva beri şi cîntau:

 

Deci ridicaţi paharele cît mai sus,

Să cîntăm în această a plîngerii vale,

Să bem pentru cei care s-au dus,

Şi pentru cei ce urmează pe a lor cale.

 

Donovan a presupus că evitarea politicoasă a chestiunilor personale de către Vera ascundea o furie aprinsă. Naţiunea nu era deplin mobilizată. Nu existau suficiente uniforme şi nici arme ca să ajungă pentru toată lumea. Însă ţinutul era la fel de calm la suprafaţă ca atunci cînd Drake jucase bowling pe iarbă în timp ce aştepta armada spaniolă. Ofiţerul de aviaţie Atkins afişa o faţă fericită la marginea prăpastiei. Necunoscîndu-i originile, Donovan a presupus că englezii nu sînt atît de înţepaţi pe cît crezuse el.

Vera l-a tratat ca parte a ceea ce Stephenson numea „o conspiraţie a patrioţilor” din Camera lui Astor, numită după Vincent Astor, o alegere mai nimerită pentru această cooperare secretă datorită legăturilor lui engleze de familie. După deliberările iniţiale din 1927, micul apartament din 62^nd Street a devenit Camera. Informaţiile erau culese şi comparate de la aventurieri bogaţi: bancherul Winthrop Aldrich, David K.E. Bruce, ulterior ofiţer de legătură cu SOE, editorul Nelson Doubleday şi Astor însuşi, care ştia cum să depisteze complotişti externi prin intermediul conturilor bancare. „Toţi spionii au nevoie de bani”, i-a spus el lui F.D.R. la inaugurarea prezidenţială a acestuia din 1933. La mijlocul anilor 1940, F.D.R. îi uimea pe apropiaţii lui, cum ar fi secretarul Trezoreriei, Henry Morgenthau, cu propuneri precum aruncarea în aer a unor puţuri petroliere şi punerea unui embargo asupra Europei pe mare, „lăsînd un mic canal deschis direct către Anglia”. Astfel de planuri, îşi amintea Morgenthau în jurnalul lui, „mă lăsau cu gura căscată”⁴.

Roosevelt a aprobat tacit crearea unei agenţii secrete coordonate la New York de către Stephenson, dar voia ca un om de-al lui să cerceteze SOE, nu un anglofil notoriu. Donovan era un critic al Preferinţei Imperiale^1*, care stînjenea comerţul dintre SUA şi coloniile britanice. Precauţia politică a lui F.D.R. nu era înţeleasă întotdeauna. „Ajutorul american nu este posibil”, a scris Churchill deznădăjduit în ziua anterioară de Crăciun. „Roosevelt e cel mai bun prieten al nostru, dar presupun că vrea să fie reales, iar izolaţionismul SUA este biletul cîştigător.” F.D.R. a numit un om considerat antibritanic „pentru a descoperi dacă merităm să fim sprijiniţi”, îşi amintea în memoriile lui spionul-şef al lui Ian Fleming, amiralul John Godfrey. Cei mai mari izolaţionişti americani nu l-ar fi putut bănui pe Donovan că îi favorizează pe britanici.

Donovan bănuia că SOE va avea nevoie de ani de zile pentru a fi într-o stare de funcţionare adecvată, mai ales cu opoziţia din partea Whitehall. „Amînarea este ultima armă din arsenalul birocratic”, observa el din propria experienţă cu războaiele interdepartamentale. Churchill era pe jumătate american. Poate că asta explica minunile obţinute prin improvizaţie dezvăluite de Vera. Ea lua iniţiative care depăşeau autoritatea ei aparent de nivel scăzut. Donovan se întreba dacă numele Vera Atkins era o acoperire, era o practică răspîndită.

Vera l-a dus cu maşina pe o rută urmată cu cîteva luni mai devreme de trei autobuze încărcate cu grupul de vînători al căpitanului Ridley, care era paravanul pentru Government Code and Cipher School (GCCS). Numele i s-a părut foarte comic lui Donovan. Ruta trecea pe la Marble Arch şi apoi aproximativ 75 de kilometri spre nord, de-a lungul unui vechi drum roman cunoscut drept Watling Street, prin sate din Great şi Little Brickhill, cotind la stînga la Fenny Stratford, apoi drept pe Bletchley Road. El mai fusese acolo. Acum ea voia să simtă autenticitatea celei mai mari operaţiuni clandestine a ţării, ai cărei participanţi erau oameni obişnuiţi, lipsiţi de pretenţii. Vera a oprit pentru un prînz de bistro la Shoulder of Mutton din Old Bletchley şi a fost amuzată de reacţia lui faţă de tinerii în sacouri de tweed peticite şi de fetele care păreau în cea mai mare parte suficient de tinere ca să meargă la şcoli pentru domnişoare. Au mers mai departe, printr-o amestecătură extraordinară de grajduri şi cocioabe în care lucrau spărgătorii de coduri. Donovan nu se aştepta să vadă tineri în afara orelor de serviciu, cu pantaloni gri de flanel, care jucau cricket lîngă un lac mîlos peste care trona conacul numit BP, de la Bletchley Park. BP era amplasat strategic la intersecţia căilor ferate care mergeau spre nord, sud, est şi vest, fiind uşor accesibil cu trenul pentru cercetătorii lui de la Oxford şi de la Cambridge, mulţi dintre ei sfrijiţi şi cu părul lung, tîrşîindu-şi picioarele prin porţile hambarelor de la BP. Clădiri vechi fuseseră transformate şi alei noroioase au fost pavate de un anumit domn Faulkner, care a apărut în costum complet de vînătoare, pregătit să plece călare în cadrul Whaddon Chase Hunt. Dl Faulkner fusese instruit să ducă cu el în mormînt secretele pe care le ştia. Dezvolta o proprietate nepreţuită: centrul ei avea să devină cunoscut drept ULTRA.

Lui Donovan i-a fost încredinţată supravegherea muncii care se concentra tot mai mult pe Enigma. Era clar că era nevoie de capacitatea industrială americană. Nici măcar maşini elementare precum telexurile, care transmit cantităţi mult mai mari de text, la mare viteză, între staţiile radio periferice şi analişti, nu puteau fi obţinute în cantităţi suficiente. Pentru început, GCCS şi o reţea de departamente secrete aveau nevoie de patru maşini Hellschreiber de şapte şi douăsprezece linii din America. Pericolul pentru transportul naval creştea sau scădea în funcţie de cît de repede descifra Bletchley ordinele către submarinele germane. Pe 26 aprilie 1940, de exemplu, fusese luat în vizor un trauler german pentru a putea fi capturate documente Enigma la zi. O perioadă prelungită în care nu puteau fi citite semnalele submarinelor germane putea fi dezastruoasă. Submarinele U-boot erau construite şi lansate mai rapid decît puteau britanicii să le scufunde. Torpilele submarinelor germane au provocat o scădere aproape fatală a aprovizionării Regatului Unit.

Vera i-a arătat lui Donovan contrastul faţă de extravaganţele ţării lui, care era mult mai avansată în gestionarea eficientă a liniilor de producţie. Cei de la BP, ascunşi în barăci din lemn cu perdele groase de camuflaj, îşi făceau calculele cu capete de creioane şi rătăceau peste tot, aparent în dezordine. Ian Fleming a conceput un plan de capturare a unui vas de salvare german cu încă o Enigma navală la bord. Un bombardier german, obligat să aterizeze forţat controlat pe un cîmp englezesc, a fost refăcut pentru zbor cu un echipaj de experţi britanici în operaţiuni subversive deghizaţi în uniforme de aviaţie germane. Comandoul trebuia să aterizeze forţat în Canalul Mînecii. Cînd un vas german de recuperare pe mare sosea, agenţii trebuiau să urce la bord, să ia tot ceea ce găseau despre ultima Enigma, să-i omoare pe salvatorii germani şi să se asigure că Berlinul nu îşi va da seama ce s-a întîmplat. Numele de cod pe care l-a dat Ian pentru această operaţiune era Ruthless. Vera se temea că pînă şi cineva poreclit Sălbaticul Bill putea să vadă Ruthless drept creaţia unor nebuni. L-a redirecţionat pe Donovan departe de Ian Fleming, spre Colin McVean Gubbins, care era mai reţinut.

Gubby a răspuns calm întrebărilor despre misiunea MM-4 în Polonia, ştiind că lui Donovan putea să i se ceară să lucreze pentru SOE în străinătate, sub acoperirea neutralităţii americane. Gubby a glumit că învăţase de la verii irlandezi ai lui Donovan să poarte războiul de gherilă. Această neutralitate a devenit mai puţin importantă după Pactul Anti-Comintern al lui Hitler cu Japonia. Americanii erau înclinaţi să vadă pactul ca pe un bastion împotriva comunismului. Gubby a fost fericit să afle că Donovan considera că el prevestea un război global împotriva Aliaţilor.

Vera dispunea de puteri hipnotice de persuasiune. Ele nu erau necesare în cazul lui Donovan. Cu o zi înaintea plecării sale, Cadogan, acum consilierul şef al lui Churchill, a notat rece: „O luptă aeriană destul de bună deasupra Dover-ului. C are ştiri că urmează o invazie. Sper să fie aşa”.

Această atitudine sfidătoare a întărit susţinerea lui Donovan pentru colaborarea cu SOE, atunci cînd s-a întîlnit cu preşedintele Roosevelt în zona rurală din New England, pe 10 august 1940. Zburase înapoi spre New York cu un hidroavion Sunderland britanic camuflat. SOE părea un model pentru viitoarea coordonare a marinei şi a trupelor de uscat americane, care îşi apărau în mod absurd secretele proprii şi trimiteau pe rînd – o zi marina, o zi trupele de uscat – decriptări ale semnalelor radio interceptate. Churchill decretase: „Toate rapoartele Serviciului Secret despre operaţiunile din Franţa sau din alte ţări captive trebuie arătate maiorului [Desmond] Morton. [El] trebuie să vadă totul şi să-mi transmită mie documente autentice, în forma lor originală”⁵.

Donovan a discutat cu F.D.R. despre includerea de mesaje în cod deschis către agenţi în emisiuni obişnuite ale BBC. Vera sugerase o utilizare similară a posturilor pe unde scurte ale FBI şi a emiţătoarelor comerciale. De exemplu, postul de radio WRUL al Ştiinţei Creştine emitea pînă în Orientul Mijlociu şi Balcani, regiuni în care ar fi putut în curînd să fie nevoie de agenţi ai Aliaţilor. Americanii de origine externă, născuţi în Europa, cu abilităţi lingvistice şi de alt tip, puteau să se instruiască în metodele SOE la graniţa americano-canadiană, la o bază spre care recruţii ar fi călătorit nestingheriţi din Statele Unite neutre spre Canada aflată în război. F.D.R. a aprobat în tăcere aceste propuneri şi altele, cu condiţia ca ele să nu-i provoace complicaţii politice.

În timpului ultimei săptămîni a delegaţiei lui Donovan în Marea Britanie, „Sabotaj şi aşa mai departe” descria planul Cabinetului de Război să încerce să se descotorosească de Hugh Dalton ca ministru al Războiului Economic. Vera evitase să-i menţioneze ceva lui Donovan despre această manevră pentru a aduce SOE sub influenţa Brigăzii Cailor Bine Crescuţi: acesta ar fi putut să-şi piardă încrederea în viitorul SOE. Pînă şi Cadogan a fost înfuriat de acest joc. „Asta e treabă de mîntuială”, consemna în jurnalul său. „Trebuie să găsim pe cineva care să preia controlul Sabotaj & Co. şi să-l facă să meargă.”

Dalton, poreclit Doctor Dynamo pentru hotărîrea lui extrem de energică de a-i înarma pe muncitorii europeni pentru revolte în masă, reaprindea temerile faţă de „revoluţiile bolşevice”. El voia ca Vera să „preia controlul” asupra sabotajului şi a altor modalităţi ingenioase de a crea haos. Ea nu trebuia să-şi facă cunoscută poziţia prin epoleţi de rang înalt şi titluri impresionante. Nu i se cerea să se consulte cu Churchill şi să defileze pe coridoarele puterii, cum făceau mulţi dintre cei care îşi făceau iluzii în privinţa propriei importanţe. Ocupîndu-se de Donovan, ea a reuşit, prin forţa tăcută a personalităţii ei, să facă lucurile să funcţioneze.

 

1*. Sistem de tarife vamale fixe sau nule între dominioanele şi coloniile Imperiului Britanic (n. tr.).