Note

Capitolul 1. Fiica lui Max

1. Kenneth Rose, Elusive Rothschild: The Life of Victor, Third Baron (Weidenfeld and Nicholson, Londra, 2003), consemnează eforturile agenţilor sovietici infiltraţi în serviciile de spionaj britanice de a-l defăima pe Victor de Rothschild, acuzîndu-l că e o cîrtiţă comunistă. Pe clapeta cărţii este scris că Victor, un patriot preocupat de binele public, a fost supus la multe umilinţe pînă cînd Margaret Thatcher a dezavuat acuzaţiile că ar fi fost spion rus.

2. Amintirile Verei, împărtăşite lui sir William Stephenson, lady Mary Stephenson şi Soniei d’Artois şi în David K.E. Bruce, scrisori către autor, 1975-1976.

3. Arhivele Naţionale, fostul Birou al Registrului Public, consemnau existenţa unei Comisii pentru Apărarea Imperială, dar detaliile erau în continuare secrete. Documentele Arhivelor Naţionale sînt, de altfel, accesibile pentru cercetare. Cu toate acestea, o lacună din Legea Libertăţii Informaţiilor din Marea Britanie (FOIA) din 1 ianuarie 2005 a fost remarcată de revista BBC History din octombrie 2004, sub titlul „Legal loophole «could spell doom for historic research»”. „Nu există nimic care să oprească distrugerea documentelor anterior unei cereri”, remarca Institute of Historical Research. Înainte de aplicarea legii au fost distruse sau ascunse informaţii ce ar fi atentat la securitatea naţională. Obsesia notorie a Regatului Unit pentru secretomanie dusese deja la ascunderea unor documente SOE din al Doilea Război Mondial. Katherine Gunderson, care lucra în cadrul Campaniei pentru Libertatea Informaţiilor, a fost citată în acelaşi număr al BBC History: „Sîntem îngrijoraţi că unele informaţii ar putea fi distruse înainte de promulgarea legii”. Richard Smith de la cabinetul viceprim-ministrului a dezvăluit faptul că „la noi ajung propuneri pentru eliminarea arhivelor noastre” înainte ca FOIA să fie implementată. Unii intelectuali au protestat din cauza faptului că documente secrete din timpul războiului, din urmă cu 60 de ani sau mai mult, erau „plivite” în acea perioadă. Regula anterioară a celor 30 de ani de aşteptare ar fi permis deschiderea documentelor arhivate în timpul operaţiunilor SOE dintre 1940 şi 1945, dar dosare importante ale SOE au fost arse în 1945, iar în aceste arhive nu se găseşte nici un document oficial despre viaţa timpurie a Verei Maria Rosenberg.

4. BBC History, octombrie 2004.

5. Vera a încredinţat aceste detalii şi următoarele lui lady Stephenson, care le-a împărtăşit autorului.

6. Amintiri ale lui lady Stephenson comunicate autorului.

7. Identitatea acestuia nu a fost făcută publică.

8. Răspunsul Verei la întrebări referitoare la perioada petrecută în Germania din însemnările ţinute de sir William Stephenson.

9. Vezi Walter Laqueur (ed.), The Holocaust Encyclopedia (Yale University Press, New Haven, 2001).

10. Robert Mendelsohn, autor britanic şi editor al Prion Books, este un antreprenor cu multe călătorii la activ, ale cărui afaceri merg de la exploatarea aurului în Europa Centrală la exportul de whisky scoţian în Japonia. Observator binevoitor şi pătrunzător al acelor vremuri, Mendelsohn i-a fost de mare ajutor autorului, prin generozitatea cu care a împărtăşit cercetări şi cunoştinţe directe.

11. Citat în volumul autorului A Man Called Intrepid (Harcourt Brace Jovanovich, New York, 1976).

12. Margaret MacMillan, Paris 1919 (Random House, New York, 2001).

13. Srinagarindra, prinţesa-mamă a Thailandei, interviu al autorului; volumul The Revolutionary King (Constable, Londra, 1998).

Capitolul 2: Prieteni Comuni versus Oameni Vinovaţi

1. Elena Marks, interviu al autorului.

2. Frank Whittle, interviu al autorului.

3. Ian Kershaw, „Making Friends with Hitler”, BBC History, noiembrie 2004.

4. Vera a fost atît de impresionată de această declaraţie a lui Churchill, încît, mulţi ani mai tîrziu, i-a spus celei mai tinere agente din SOE, Sonia d’Artois, că încercase să îi găsească originea, dar nu reuşise. Sonia a devenit ulterior o prietenă apropiată a Verei, iar eu îi sînt îndatorat pentru numeroasele anecdote citate în acest volum. Soţul ei, Guy d’Artois, a pătruns şi el în Franţa imediat după Sonia. Ambii sînt mai degrabă omagiaţi în arhivele militare canadiene decît în cele britanice, chiar dacă Franţa le-a recunoscut bravura şi i-a acordat lui Guy Legiunea de Onoare. Isprăvile Soniei au apărut în romanul lui Sebastian Faulks, Charlotte Gray, şi în filmul din 2005 cu acelaşi titlu.

Capitolul 3: Să-l omorîm pe Hitler?

1. MacMillan, Paris 1919.

2. Din însemnările ţinute de Mary Stephenson şi observaţiile ei ulterioare comunicate autorului.

3. Menachem Begin, The Revolt: Story of the Irgun, trad. de Samuel Katz (W.H. Allen, Londra, 1951); Begin, interviu televizat cu autorul, 1977.

4. Begin, The Revolt.

5. Laqueur, The Holocaust Encyclopedia; de asemenea, Walter Laqueur, A World of Secrets: The Uses and Limits of Intelligence (Basic Books, New York, 1985).

6. Rose, Elusive Rothschild.

7. W.J.M. Mackenzie, The Secret History of SOE: Special Operations Executive, 1940-45 (St. Ermin’s Press, Londra, 2000). Deşi a fost scrisă imediat după război, la sugestia generalului Colin Gubbins, director executiv al SOE, publicarea cărţii a fost amînată pînă în 2000, cînd o versiune editată a devenit disponibilă la Biroul Registrului Public.

8. Hugh Dalton, The Second World War Diary: 1940-1945 (Jonathan Cape, Londra, 1986).

9. Din consemnări ale conversaţiilor Verei cu Mary Stephenson.

Capitolul 4: Întoarcerea la Berlin

1. Parliamentary Debates Hansard, noiembrie 1935.

2. John Weitz, Hitler’s Diplomat (Ticknor and Fields, New York, 1992), o relatare competentă despre baza socială şi politică a Germaniei naziste şi prima biografie detaliată a lui Joachim von Ribbentrop, celebrul ministru de Externe al lui Hitler.

3. Charles Williams, The Last Great Frenchman (Little, Brown, Londra, 1993). Această biografie a lui Charles de Gaulle scrisă de un fost ambasador britanic la Paris este o consemnare indispensabilă şi obiectivă a istoriei franceze a acestei perioade şi a modului în care ea a modelat fermitatea generalului de Gaulle ca lider al Forţele Franceze Libere.

4. John Costello, Mask of Treachery (William Morrow, New York, 1988). Costello a împărtăşit cercetările lui ample şi însemnările din jurnalele lui Cadogan lui Monika Jensen, pe atunci producător al emisiunii „60 Minutes” a CBS, care pregătea episodul „Ultimul nazist”.

Capitolul 5: Coroana sau omul de rînd: unde este trădarea?

1. Fritz Hesse, Hitler and the English, trad. de F.A. Voigt (Wingate, Londra, 1954).

2. David K.E. Bruce, conversaţii şi scrisori către autor, 1975-1976.

3. Colin Gubbins, interviuri şi scrisori către autor, anii 1970, cînd Legea Secretelor de Stat încă se mai aplica.

4. Paul Schmidt, Hitler’s Interpreter (Macmillan, New York, 1951), citat de Ian Kershaw, unul dintre principalii autori pe plan mondial care au scris despre Hitler şi profesor de istorie modernă la University of Sheffield, în „Making Friends with Hitler”, BBC History Magazine, noiembrie 2004.

Capitolul 6: „Anglia izolată”

1. Paul Johnson, Modern Times: The World from the Twenties to the Eighties (Harper and Row, New York, 1983). Johnson a fost editorul revistei de stînga New Statesman, dar a devenit tot mai critic faţă de adepţii pacifişti ai lui Lloyd George.

2. Winterbotham a trebuit să aştepte 35 de ani pentru a dezvălui rolul Poloniei în epopeea ULTRA, care a fost considerat ulterior un rol-cheie în supravieţuirea Marii Britanii. Cartea lui Winterbotham, The Ultra Secret (Harper and Row, New York, 1974), a fost publicată în ciuda încercărilor guvernului britanic de a o interzice. Pînă atunci, povestea savanţilor străluciţi care au lucrat zi şi noapte în condiţii jalnice pentru a sparge codurile Enigma ce se schimbau constant fusese un secret atît de bine păzit, încît nici măcar locuitorii din Bletchley nu vorbiseră niciodată despre el. Daily Mirror cita relatarea lui Winterbotham despre modul în care a fost sancţionat pentru că a rupt tăcerea: „Nu am trecut niciodată de gradul de căpitan de escadrilă”. Winterbotham a lucrat pentru RAF şi pentru Secret Intelligence Service, dar nici una dintre ele nu i-a acordat o pensie.

3. Chandos Brudenell-Bruce, conte de Cardigan, I Walked Alone (Routledge and K. Paul, Londra, 1950).

4. Citat în E.H. Cookridge, Inside SOE: The First Full Story of Special Operations Executive in Western Europe 1940-45 (Arthur Baker, Londra, 1966).

5. Printre cei care au spus că Vera avea discuţii informale cu Churchill şi că îi furniza rapoarte de o pagină despre rezistenţa din timpul războiului din Europa erau soţii Stephenson, Bill Casey, care a devenit director al CIA, şi corespondenţi de ştiri care ulterior au devenit agenţi în Franţa ocupată.

6. Ian Fleming, conversaţie cu autorul, 1956.

7. Geoffrey Cox, conversaţie cu autorul, care a lucrat împreună cu el la Independent Television News. Cox a condus ITN în anii 1960 şi 1970.

Capitolul 7: Conexiuni

1. Nadya Letteney, interviu al autorului. Aceasta s-a ocupat ulterior de achiziţii la magazinul Macy’s de pe Broadway, după ce a participat la operaţiunile din New York ale lui Stephenson în timpul războiului.

2. Irina von Meyendorff, conversaţii cu autorul. Pentru suspiciunile larg răspîndite referitoare la „propaganda neagră” britanică, vezi Marie Vasilcikov, Berlin Diaries: 1940-1945 (Knopf, New York, 1987).

3. Goerdeler a fost spînzurat abia pe 2 februarie 1945, deoarece Himmler spera ca legăturile acestuia cu Occidentul să-i salveze pielea dacă lucrurile îşi schimbau direcţia.

4. Stanley A. Blumberg şi Gwinn Owens, The Survival Factor: Israeli Intelligence from World War I to the Present (Putnam, New York, 1981).

5. C.H. Ellis, The Transcaspian Episode: 1918-1919 (Hutchinson, Londra, 1963).

Capitolul 8: Creieri împrăştiaţi cu o knopkierie

1. Adevărata amploare a influenţei sale a fost în cele din urmă expusă în Amanda Smith (ed.), Hostage to Fortune: The Letters of Joseph P. Kennedy (Viking, New York, 2001).

2. Weitz, Hitler’s Diploma.

3. William L. Shirer, The Rise and Fall of the Third Reich: A History of Nazi Germany (Simon and Schuster, New York, 1960).

4. Richard Hughes, interviu al autorului. Hughes l-a intervievat pe Burgess în 1957, în Moscova. Vezi şi Peter Wright, Spycatcher: The Candid Autobiography of a Senior Intelligence Officer (Viking, New York, 1987).

Capitolul 9: Polonia sparge prima Enigma

1. Malcolm MacDonald, interviu al autorului; Yehuda Bauer, From Diplomacy to Resistance: A History of Jewish Palestine, 1939-45, trad. de Alton M. Winters (Jewish Publication Society of America, Philadelphia, 1970), minute ale conferinţei Weitzmann-MacDonald. Vezi şi Bernard Wasserstein, Britain and the Jews of Europe, 1939-45 (Oxford University Press, New York, 1979), şi Cordell Hull, Memoirs of Cordell Hull (Macmillan, New York, 1948).

2. Anthony Cavendish, interviu al autorului. Vezi şi Inside Intelligence de Anthony Cavendish, tipărită prima oară pe cheltuiala autorului în 1987. Guvernul britanic a încercat să-l reducă la tăcere, pretinzînd că există o datorie de confidenţialitate pe durata întregii vieţi care era asumată de ofiţerii serviciilor secrete. O versiune mai circumspectă a fost publicată ulterior (Collins, Londra, 1990).

3. The Diaries of Sir Alexander Cadogan, O. M., 1938-1945 au fost cenzurate chiar dacă au fost publicate 25 de ani mai tîrziu (Putnam, New York, 1972), deşi ele au fost prezentate drept „Jurnale secrete care dezvăluie nenumărate fapte necunoscute pînă acum”.

4. Collin Gubbins, interviu şi scrisori către autor.

Capitolul 10: Trădări din toate părţile

1. Paul Paillole, Notre espion chez Hitler (Robert Laffont, Paris, 1985).

2. Gordon Welchman, interviuri şi scrisori către autor. Pentru o descriere minuţioasă, vezi cea mai importantă lucrare: Hugh Sebag-Montefiore, Enigma: The Battle for the Code (John Wiley, New York, 2000).

3. Printre sursele lui Stalin se număra reţeaua de spionaj Rote Kapelle, un criptonim creat de biroul german al securităţii centrale, Reichssicherheitshauptamt sau RSHA. Londra a recunoscut mai tîrziu că mesajele schimbate cu ambasadorul britanic la Berlin, sir Neville Henderson, erau interceptate de Germania şi transmise mai departe Moscovei. Vezi şi The Diaries of Sir Alexander Cadogan.

Capitolul 11: Prima misiune a Verei într-un război deschis

1. The Diaries of Sir Alexander Cadogan.

2. Vezi minutele Ministerului de Externe britanic, citate în Blumberg şi Owens, The Survival Factor, şi în Wasserstein, Britain and the Jews of Europe.

3. Reverendul Charles E. Coughlin, A Series of Lectures on Social Justice (Radio League of the Little Flower, Royal Oak, 1935). Părintele Coughlin era un pronazist notoriu. Trecutul de fascist al lui Philip Johnson a durat din 1932 pînă în 1940, între vîrstele de 26 şi 34 de ani. Acesta a fost mai tîrziu pus în umbră de reputaţia lui din lumea arhitecturii, după ce s-a alăturat Muzeului de Artă Modernă din New York. A murit în ianuarie 2005, iar necrologul din The New York Times abia dacă a pomenit „scurta lui implicare în politica de extremă-dreaptă”. Alte descrieri au minimalizat şi ele implicarea lui în cauza nazistă. Biografia competentă a lui Franz Schulze, Philip Johnson: Life and Work (Knopf, New York, 1994), înregistrează devotamentul lui faţă de cauza nazistă, eforturile lui pentru lansarea unui partid fascist american şi antisemitismul lui virulent. Johnson şi-a cerut scuze public mai tîrziu pentru „prostia lui completă şi neverosimilă”, după ce aceasta a fost documentată complet de William L. Shirer în Berlin Diary (Knopf, New York, 1941).

4. Stanley Orlowski şi Jan Żurakowski, interviuri ale autorului.

5. Joseph Goebbels, The Goebbels Diaries: 1939-1941, trad. şi ed. de Fred Taylor (Putnam, New York, 1983).

6. Documente ale lui Simon şi Universitatea Evreiască din Ierusalim.

7. Hugh Dalton, The Fateful Years: Memoirs, 1931-1945 (Muller, Londra, 1957).

Capitolul 12: NTDB: nu te da bătut

1. Arhivele Naţionale (Londra), Prem 3/22/44, 10 iulie 1941.

2. War Cabinet Minutes, 1939-45 (Her Majesty’s Stationery Office, Londra, 1989), 22: 21 septembrie 1939, ora 11.

3. Martin Gilbert, Finest Hour: Winston S. Churchill, 1939-1941 (Heinemann, Londra, 1983).

4. British Security Coordination: The Secret of British Intelligence in the Americas, 1940-1945 (Fromm International, New York, 1999), compilată prima oară pentru BSC în New York de către William Stephenson, în 1945; Joseph E. Persico, Roosevelt’s Secret War (Random House, New York, 2001); Harold Nicolson, Diaries and Letters, 1939-1945 (Collins, Londra, 1967).

5. Făcută publică mulţi ani mai tîrziu, în The Diaries of Sir Alexander Cadogan.

Capitolul 13: Adversarul vostru iubitor: Gestapo-ul

1. Goebbels, Diaries.

2. Schellenberg a apărut ulterior la procesul pentru crime de război de la Nürnberg şi a negat că ar fi ştiut de atrocităţile naziste. El a spus că era în Suedia înainte de căderea Berlinului, „pentru a negocia sfîrşitul războiului”. În ianuarie 1948 a compărut în faţa unui tribunal militar american, care l-a condamnat la şase ani de închisoare. A spus că i-a ajutat întotdeauna pe prizonierii din lagărele de concentrare. Nu a executat întreaga sentinţă, dat fiind că aliaţii foloseau astfel de „experţi” pentru a-i ajuta în lupta împotriva comunismului.

3. Vezi analiza serviciilor secrete americane a documentelor naziste capturate: Thomas Troy, istoric al CIA, şi expunerea lui „The Coordinator of Information and British Intelligence”, secretizată şi vehiculată în interiorul CIA, 1970, şi publicată în Studies in Intelligence (U.S. Central Intelligence Agency, Washington, 1974). Vezi şi Walter Schellenberg, The Labyrinth: Memoirs, trad. de Louis Hagen (Harper, New York, 1956).

4. Goebbels, Diaries.

Capitolul 14: Războiul fals ia sfîrşit

1. Noel Coward, interviu al autorului, 1973.

Capitolul 15: „O gherilă gigantică”

1. Dalton, Second World War Diary.

2. Citat în Hugh Cudlipp, Publish and Be Damned!: The Astonishing Story of the Daily Mirror (Andrew Dakers, Londra, 1953).

3. John Colville, The Fringes of Power: 10 Downing Street Diaries, 1939-1955 (W.W. Norton, New York, 1986); John Lukacs, Five Days in London: May 1940 (Yale University Press, New Haven, 1999).

4. Din relatarea scrisă de Nadya Letteney pentru autor.

5. Richard J. Whalen, The Founding Father: The Story of Joseph P. Kennedy (New American Library, New York, 1964); Persico, Roosevelt’s Secret War; Randolph Churchill, relatare personală către autor şi către Vera în Cairo, 1956.

6. War Cabinet Minutes, 155: 5 iunie 1940, ora 12.30.

Capitolul 16: Buzele unei femei stranii

1. Winston Churchill, The World Crisis (Scribner, New York, 1949); scrisoare a lui Ian Fleming către sir William Stephenson.

2. Winston Churchill, Their Finest Hour, vol. 2 din The Second World War (Houghton Mifflin, Boston, 1949).

3. Citat de Lukacs în Five Days in London; Andrew Roberts, Eminent Churchillians (Simon and Schuster, New York, 1994). În iulie 1938, Halifax l-a primit pe Wiedemann la Londra.

Capitolul 17: Sabotaj şi aşa mai departe

1. Aveau să treacă încă 60 de ani pînă cînd documentele oficiale despre conducerea pe timp de război a British Security Coordination de către Stephenson, categorisite „ultra-secrete” şi din care provin aceste detalii, au devenit disponibile. Actele BSC clarifică motivul pentru care el a devenit primul străin care a primit cea mai înaltă decoraţie civilă americană, Medalia Prezidenţială de Merit, pentru „ajutor nepreţuit [...] în domeniile serviciilor de informaţii şi operaţiunilor speciale”.

2. Douglas Dodds-Parker, Setting Europe Ablaze: Some Accounts of Ungentlemanly Warfare (Springwood Books, Windlesham, 1983).

3. Recunoscută public la sfîrşitul anului 2001, odată cu desecretizarea documentelor guvernamentale britanice despre Unitatea pentru Război Politic.

4. John Morton Blum, From the Morgenthau Diaries, vol. 2, Years of Urgency, 1938-1941 (Houghton Mifflin, Boston, 1965).

5. History of the Second World War (Her Majesty’s Stationery Office, Londra).

Capitolul 18: Anul Singuratic

1. Din memoriile lui Portal, Secret and Personal, February 1, 1941: An Official Document (Her Majesty’s Stationery Office, Londra, 1966).

Capitolul 19: Un război civil ia sfîrşit, un coşmar începe

1. House of Commons Hansard, 12 noiembrie 1940.

2. Arhivele Naţionale, CAB 80/56.

3. Chiar înainte să moară, la sfîrşitul secolului, Leo Marks a folosit această replică drept titlu pentru o carte care a încălcat, în sfîrşit, interdicţia guvernamentală britanică, Between Silk and Cyanide: A Codemaker’s War, 1941-1945 (Free Press, New York, 1998).

Capitolul 20: „Angajaţi speciali care nu sînt plătiţi din fondurile armatei”

1. Ben Levy, interviu al autorului.

Capitolul 21: „Putea să facă orice cu dinamita, mai puţin să o mănînce”

1. Arthur Koestler, The Invisible Writing: An Autobiography (Beacon Press, Boston, 1955).

Capitolul 22: Camera Neagră

1. Arhivele Naţionale, UKRO HW 14/7, scrisoare, 21 octombrie 1940.

Capitolul 23: „Trebuie să creadă în ceea ce face, altfel ar înnebuni”

1. Numele lui era înnegrit în rapoartele secrete ale MI5 care au mocnit pînă cînd publicarea lor a fost forţată, la începutul secolului XXI. Bodington a fost descris în rapoartele MI5 drept trădător, dar nu i s-a dat niciodată posibilitatea de a-şi apăra reputaţia. Din nou, secretul a falsificat istoria. Vera a trăit în acelaşi pericol constant al unor acuzaţii imposibil de probat care, fiind secrete, nu puteau fi respinse niciodată.

2. Daniel Cordier, Jean Moulin, 3 vol. (Lattès, Paris, 1989-1993); Douglas Porch, The French Secret Services (Macmillan, Londra, 1996). Porch se foloseşte de numeroasele memorii ale agenţilor francezi din al Doilea Război Mondial, iar cercetarea lui obiectivă este utilă ca antidot împotriva istoriilor anecdotice mai exagerate.

3. Poezia „The Life That I Have” avea să devină una dintre cele mai populare poezii de dragoste britanice, după ce guvernul britanic a ridicat în sfîrşit interdicţia în 1998 şi Marks a putut să-şi publice memoriile, care relatau modul cum Violette îi salvase viaţa „Iepurelui Alb” şi o pierduse pe a ei; vezi Marks, Between Silk and Cyanide.

Capitolul 24: Vizita în zbor

1. Charles Fraser-Smith, interviuri şi corespondenţă cu autorul, 1981-1983.

2. Fraser-Smith şi Hugh Thomas, interviuri cu autorul, 1981 (Thomas a fost chirurgul armatei britanice care l-a examinat pe Hess în închisoarea Spandau din Berlin); gardienii lui Hess de la Spandau, interviuri ale autorului; cercetare pentru William Stevenson, Eclipse (Doubleday, New York, 1986).

3. Rudolf Hess şi Ilse Hess, Prisoner of Peace (Institute for Historical Review, Torrance, 1954), în care Oddie scrie: „Secretul nu a fost şi nu va fi niciodată o armă a Binelui, el fiind cel mai adesea semnul distinctiv al Răului”. Vezi şi Winston Churchill, The Second World War, vol. 3, The Grand Alliance (Houghton Mifflin, Boston, 1950), în care el comentează: „Reflectînd asupra acestei poveşti în ansamblu, mă bucur că nu am fost responsabil pentru modul în care Hess a fost şi este tratat”.

4. Citat în Vasilcikov, Berlin Diaries; conversaţii dintre Missie şi Vera după război.

5. Wright, Vînătorul de spioni. S-a spus că Wright a petrecut 25 de ani în cele mai înalte eşaloane ale serviciilor secrete britanice. El a acuzat Coroana că a ascuns adevărul despre trădătorii SIS din rîndul claselor superioare privilegiate prin utilizarea tendenţioasă a Legii Secretelor de Stat. Guvernul britanic a blocat publicarea cărţii şi a lansat procese în întreaga lume, dat fiind că Wright încerca să găsească o ţară unde să-şi poată publica descoperirile. În cele din urmă, în 1986-1987, în Australia, Coroana şi-a trimis cel mai înalt consilier de securitate, secretarul Cabinetului sir Robert (ulterior lord) Armstrong, pentru a obţine o hotărîre de interdicţie din partea Curţii Supreme din New South Wales. Angajamentul lui Armstrong faţă de unele doctrine străvechi ale secretului oficial era bine cunoscut. Avocatul lui Peter Wright era un australian care s-a năpustit asupra gardianului englez al secretului cu toată ferocitatea Lumii Noi în confruntarea cu Lumea Veche. Vînătorul de spioni a fost în cele din urmă publicată pretutindeni în afară de Marea Britanie. Ediţiile americane au fost aduse ilegal la Londra. Cercurile conducătoare s-au răzbunat, folosindu-se de instrumente perimate ale defăimării. Directorul general al MI5, Stella Rimington, a continuat şi după pensionarea ei în anul 2000 seria de atacuri asupra lui Wright, care decedase deja, şi a declarat presei: „Era un îngîmfat. Avea o imaginaţie exagerată şi o personalitate obsesivă care s-au transformat în paranoia”.

Capitolul 26: „Aceasta este o crimă fără nume”

1. Jan Żurakowski, interviu al autorului. „Żura” mi-a spus întreaga poveste în timp ce testa un prototip de avion de vînătoare cu rază lungă de acţiune, Avro CF-100. Îşi demonstra noile acrobaţii, primele inventate după mulţi ani, cînd am avut o urgenţă după ce a ieşit din „zuracrobaţiile” lui. Eram în carlinga din spate a unui avion cu reacţie cu două locuri cînd mi-a spus calm că trebuie să ne catapultăm. Mai tîrziu, reveniţi la sol, a trebuit să ne petrecem noaptea într-un fel de carantină, deoarece CF-100 era încă secret. Al Doilea Război Mondial se terminase de vreo zece ani. Żura nu mai trebuia să-şi facă griji despre acel secret.

2. Diane T. Putney (ed.), ULTRA and the Army Air Force in World War II: An Interview with Associate Justice of the US Supreme Court Lewis F. Powell, Jr. (Office of Air Force History, Washington, 1987); şi amiralul William C. Mott, Intelligence Report (buletin informativ al Standing Committee on Law and National Security a American Bar Association), august 1988.

3. Schellenberg, The Labyrinth.

4. John Raymond Godley, baronul Kilbracken, Bring Back My Stringbag: Swordfish Pilot at War, 1940-45 (Peter Davis, Londra, 1979); lordul Kilbracken, corespondenţă cu autorul.

5. Ezer Weizman, interviu cu autorul. Ezer Weizman a renunţat la „n”-ul final al numelui său, nedorind să profite de renumele lui Chaim.

6. Bill Mott şi producătorul emisiunii 60 Minutes a CBS, Monika Jensen, interviuri ale autorului, 1983-1985. Judecătorul Powell al Curţii Supreme de Justiţie a spus, în interviuri paralele, că a păstrat secretul cu privire propriul său rol încă treizeci de ani, chiar şi faţă de soţia lui.

Capitolul 27: „O linie roşie şi subţire”

1. Baronul Rüdiger von Etzdorf a adoptat naţionalitatea britanică la sfîrşitul războiului, a renunţat la titlurile lui şi a murit la Londra în mai 1967, „necunoscut şi neplîns”, a comentat The Times. Contribuise la salvarea multor soldaţi şi aviatori aliaţi şi refugiaţi civili. Fratele lui era în 1967 ambasadorul german în Marea Britanie.

2. Colonelul Passy, Deuxième Bureau Londres şi 10 Duke Street, Londres (Raoul Solar, Monte Carlo, 1947) şi Missions secrètes en France: novembre 1942 – juin 1943 (Plon, Paris, 1951). Al patrulea volum nu a mai fost publicat.

Capitolul 28: Complet ocupată

1. Prinţul Bisadej, conversaţii cu autorul, 1992. Acest fost agent al Secţiunii Siam a SOE a descris elocvent instrucţiile dure după ce regele Bhumibol, al nouălea Rama, a fost de acord că secretul nu mai era necesar. Bisadej este o redare fonetică a denumirii prin care se face referire de obicei la thailandezi.

2. Bickham Sweet-Escott, interviuri cu autorul, 1974; Sweet-Escott, Baker Street Irregular (Methuen, Londra, 1965).

3. Necrologul Hermionei, contesă de Ranfurly, Daily Telegraph,
13 februarie 2001. Avea 87 de ani.

4. Randolph Churchill, traducătoarea lui iugoslavă din Zagreb şi Cairo, Mrdjn Lenka, şi Ted Howe, interviuri ale autorului. Ted Howe s-a paraşutat în Iugoslavia şi a coborît pe raza de lumină a unui proiector german. S-a furişat în întuneric şi a petrecut ceea ce a numit „luni oribile de străbătut munţii călare, mîncînd treptat caii pe măsură ce rămîneam fără mîncare”.

5. Roy Jenkins, Churchill: A Biography (Farrar, Straus and Giroux, New York, 2001).

6. Mackenzie, Secret History of SOE. Deşi a fost scrisă imediat după război la sugestia generalului sir Colin Gubbins, director executiv al SOE, publicarea a fost amînată pînă în 2000, cînd o versiune editată a devenit disponibilă la Public Record Office.

7. Benjamin Cowburn, No Cloack, No Dagger (Jarrolds, Londra, 1960).

8. Józef Cyrankiewicz, interviu al autorului; relatări din ziarul londonez Daily Express, 1953; relatări din ziarul din Toronto Daily Star, 1953.

9. W.J. West, (ed.), Orwell: The War Commentaries (Pantheon, New York, 1985).

10. Jan Nowak, interviuri ale autorului; Nowak, Courier from Warsaw (Wayne State University Press, Detroit, 1982).

Capitolul 29: Cacealma şi contracacealma

1. Raymond Ruffin, La Résistance normande face à la Gestapo (Presses de la Cité, Paris, 1977).

2. Din raportul lui Carleton Coon către sir William Stephenson, găsit printre documente ultrasecrete pentru istoria oficială postbelică a lui Intrepid.

3. David Bruce, interviuri şi corespondenţă cu autorul.

4. Reinhard Gehlen, interviuri ale autorului realizate în 1972 la domiciliul lui Gehlen, după ce acesta s-a retras din funcţia de şef al primei agenţii de spionaj a Germaniei de Vest; Gehlen, The Service, trad. de David Irving (World, New York, 1972).

5. Charles Webster şi Noble Frankland, The Strategic Air Offensive Against Germany 1939-1945 (Her Majesty’s Stationery Office, Londra, 1961).

6. Goebbels, Diaries; Roger Manvel şi Heinrich Fraenkel, The Canaris Conspiracy: The Secret Resistance to Hitler in the German Army (McKay, New York, 1969).

7. Terence O’Brien, The Moonlight War: The Story of Clandestine Operations in South-East Asia, 1944-5 (Collins, Londra, 1987); Charles Dunne, conversaţii cu autorul. Charles Dunne a fost copilotul lui O’Brien.

8. Dunne şi Bill Simpson, conversaţii cu autorul; rapoarte de spionaj ale prinţului Svasti din arhiva autorului.

Capitolul 30: Iepurele Alb sare în bîrlogul „Guvernatorului”

1. Inga a fost omagiată pentru munca ei eroică doar după renunţarea parţială la mecanismele de control asupra arhivelor „nonexistente” ale SOE. Conversaţii şi corespondenţă cu autorul.

2. Întreaga întrevedere cu Churchill i-a fost povestită Verei de Yeo-Thomas. Vezi Bruce Marshall, The White Rabbit, din povestea spusă lui de F.F.E. Yeo-Thomas (Houghton Mifflin, Boston, 1952); Leo Marks şi locotenent-colonelul de aviaţie F.F.E. Yeo-Thomas, decorat cu George Cross şi Military Cross, interviuri cu autorul.

Capitolul 31: Un ochean neprevăzut şi gigantic

1. Partea franceză a poveştilor lui Watlington şi Yeager este oferită de Bulletin de l’Amicale des Maquis et des Anciens Réfractaires et Résistants A.S. De la Haute-Corrèze, 1992, publicat regulat în cadrul UNESCO Classification 23/Dossier de déclaration annuelle. După război, Hartley Watlington i-a dictat o relatare soţiei sale, Faith. Memoriile lui au fost aprobate de oficialii din securitate după ce el a eliminat detalii referitoare la războiul neconvenţional care puteau să ajute viitori inamici postbelici, acestea fiind publicate în Bermuda Historical Quarterly, în 1949. Vezi şi Chuck Yeager şi Leo Janos, Yeager: An Autobiography (Bantam Books, New York, 1985). Yeager a doborît o duzină de avioane inamice după ce Eisenhower a fost de acord ca el să-şi reia misiunile aeriene de luptă. A făcut un salt spectaculos la aviaţia supersonică, în calitate de pilot de teste, iar mai tîrziu a pilotat bombardiere tactice în Asia şi a supervizat dispozitive militare de apărare din Pakistan şi Afganistan.

Capitolul 32: Rolande

1. Rolande şi-a reamintit toţi anii aceştia mai tîrziu, cînd a fost omagiată la baza Forţelor Speciale Americane din Fort Bragg, North Carolina.

Capitolul 33: Reţele încurcate

1. Gustave Bertrand, Enigma, ou La plus grande énigme de la guerre 1939-1945 (Plon, Paris, 1973).

2. Martin Gilbert, Winston S. Churchill, vol. 7, Road to Victory (Houghton Mifflin, Boston, 1966) şi The Second World War: A Complete History (Henry Holt, New York, 1989).

3. De fapt, Bertrand nu a făcut public secretul ULTRA pînă în 1973, apoi a publicat versiunea lui, Enigma, ou La plus grande énigme de la guerre 1939-1945. A fost o întrerupere a tăcerii. Douăzeci de ani mai tîrziu, spărgătorul de coduri Hinsley a primit permisiunea să dezvăluie că citirea traficului Enigma al forţelor terestre şi aeriene germane a prevenit înfrîngerea Marii Britanii în 1940. În Notre espion chez Hitler, Paul Paillole l-a descris pe Hans-Thilo Schmidt drept „spionul nostru”, dar nu a amintit contribuţia lui la succesele care apăreau clar în F.H. Hinsley şi Alan Stripps (ed.), Codebreakers: The Inside Story of Bletchley Park (Oxford University Press, New York, 1994), o compilaţie de eseuri ale celor care au lucrat la Bletchley. Vezi şi Paul Paillole, L’homme des services secrets: Entretiens avec Alain-Gilles Minella (Julliard, Paris, 1955).

4. Bicicleta Semper este acum la Centrul Memorial al Holocaustului din Israel. Marie-Rose a donat-o Centrului în 2000, la vîrsta de 89 de ani, la 15 ani după ce Israelul a inclus-o printre cei „drepţi între popoare”.

5. Sefton Delmer, Black Boomerang (Viking, New York, 1962); Delmer, interviuri cu autorul. Delmer a spus că unele documente incriminatoare ale Political Warfare Executive au fost „distruse” oficial după 1945, adăugînd că „Lucrurile acestea nu se întîmplă din greşeală”.

6. Judecătorul Powell şi judecătorul William Brennan, conversaţii şi corespondenţă cu autorul, 1984. Conversaţiile au avut loc la Curtea Supremă americană.

Capitolul 34: Inteligenţă mortală şi jocuri radio

1. Colby a devenit director al CIA; Peggy Knight s-a pierdut în anonimat, fără pensie, ca gospodină din suburbiile Londrei.

Capitolul 35: „Viaţa pe care o am e a ta”

1. Jacques Deleporte, conversaţii cu autorul, 1945.

2. George Millar, interviuri cu autorul. Vezi şi Millar, Maquis (Heinemann, Londra, 1945). Somerset Maugham l-a numit „omul viitorului”.

3. Richard Hughes, conversaţii cu autorul. Hughes a fost comemorat într-un roman al lui John le Carré, The Honourable Schoolboy (Knopf, New York, 1977).

4. Maurice J. Buckmaster, Specially Employed: The Story of British Aid to French Patriots of the Resistance (Batchworth, Londra, 1952) şi They Fought Alone: The Story of British Agents in France (W.W. Norton, New York, 1958).

5. Jan Żurakowski şi Colin Gubbins, conversaţii cu autorul. Vezi şi Peter Wilkinson şi Joan Bright Astley, Gubbins and SOE (Leo Cooper, Londra, 1993).

6. M.R.D. Foot, SOE in France, ed. rev. (Frank Cass, Portland, 2003).

7. Otto John, interviu televizat cu autorul, 1973.

8. Scrisoarea lui Thornley către Peter Wilkinson despre SOE nu a fost făcută publică decît în 1993, atunci cînd a fost publicată biografia lui Gubbins, Gubbins and SOE, cercetată amănunţit de Ministerul de Externe.

9. După război, Missie a încercat să obţină informaţii despre aceste transmisiuni. Potrivit cărţii ei Berlin Diaries, toţi cei responsabili „au negat orice cunoştinţă” despre acestea. Existenţa unui Ofiţer Coordonator pentru Diversiune şi a Directoratului Controlului din Londra nu fusese încă dezvăluită. Chiar şi în 2002, dezvăluirea unui raport scris în 1947 pentru guvernul britanic despre Political Warfare Executive nu aruncă nici o lumină asupra misterului.

10. Gubbins, conversaţii şi corespondenţă cu autorul. Vezi şi Gubbins and SOE.

Capitolul 36: „Lordul Vansittart este unchiul meu”

1. Vezi Bulletin de l’Amicale des Maquis et des Anciens Réfractaires et Résistants A.S. de la Haute-Corrèze, 1992.

2. Jurnalul de bord al pilotului german se găseşte în dosarele autorului.

3. Gilbert, Winston S. Churchill, vol. 7.

4. Vezi şi Pierre Tanant, Vercors, haut-lieu de France: Souvenirs (Arthaud, Grenoble, 1947), o expunere detaliată a şefului de Stat-Major al maquis-ului.

5. Generalul de Lattre de Tassigny a semnat documentele capitulării germane în numele Franţei pe 8 mai 1945. Ulterior a comandat forţele franceze din Indochina, în 1950-1952, iar după moartea lui în 1952 a fost avansat post-mortem mareşal al Franţei.

6. Generalul Stawell către Gubbins, citat în M.J. Nurenberger, The Scared and the Doomed (Mosaic Press, Oakville, 1985).

Capitolul 37: „Dar dacă această cauză nu e bună...”

1. Vezi Carlo D’Este, Eisenhower: A Soldier’s Life (Henry Holt, New York, 2002).

2. Vezi Williams, The Last Great Frenchman. Aceasta este o biografie empatică scrisă de lordul Williams of Elvel, liderul adjunct al opoziţiei din Camera Lorzilor britanică.

3. O copie a biletului lui Stratton către Donovan a supravieţuit printre documentele lui sir William Stephenson.

4. William Shakespeare, Henric al V-lea, Actul IV, Scena I.

Capitolul 38: „Dacă ăştia nu mor bine, va fi o problemă”

1. Noor Inayat Khan, Twenty Jataka Tales (George G. Harrap, Londra, 1939).

2. Alix d’Unienville şi-a scris amintirile pentru familia ei.

3. Suspiciunile că Dericourt era agent dublu sovietic fuseseră alimentate de Controlul din Londra. Mai tîrziu însă, acesta avea să piloteze în Indochina franceză pentru Aigle Azure, o companie aeriană utilizată şi pentru transportul de paraşutişti laoţieni în timpul primului război din Vietnam. Dericourt s-a alăturat ulterior companiei aeriene a CIA, Air America, şi a fost ucis în Laos pe 20 noiembrie 1962.

4. Martin Gilbert, Final Journey: The Fate of the Jews in Nazi Europe (Allen and Unwin, Londra, 1979); Johnson, Modern Times.

5. Vezi The Natzweiler Trial, Anthony M. Webb (ed.) (Hodge, Londra, 1949). În a treia săptămînă din iunie, în fiecare an, se ţine un priveghi în lagăr. Libre Résistance, publicată de o asociaţie a supravieţuitorilor francezi care au lucrat cu reţelele SOE, conţine informaţii „dispărute” din dosarele din Londra, inclusiv cele privitoare la 80 de circuite SOE.

Capitolul 39: O ironie teribilă

1. Sir William Stephenson, interviuri cu autorul. Vezi Laquer, The Holocaust Encyclopedia.

2. Geoffrey Elliott, I Spy: The Secret Life of a British Agent (Little, Brown, Londra, 1998).

3. Philippe de Vomécourt, Who Lived to See the Day: France in Arms, 1940-1945 (Hutchinson, Londra, 1961).

4. Citat în Alfred Steinberg, The Man from Missouri: The Life and Times of Harry S. Truman (Putnam, New York, 1962).

5. Yitshaq Ben-Ami, Years of Wrath, Days of Glory: Memoirs from the Irgun (Robert Speller, New York, 1982); generalul Ernest Benjamin, interviuri cu autorul.

6. Edmund de Rothschild, A Gilt-Edged Life: Memoir (John Murray, Londra, 1998); conversaţii dintre Rothschild şi autor; supravieţuitori ai Brigăzii Evreieşti, interviuri cu autorul.

7. Gubbins and SOE; Gubbins, corespondenţă cu sir William Stephenson şi autorul; Mackenzie, The Secret History of SOE, care observa legături subterane între nouă servicii secrete britanice.

8. Yerucham Amitai, conversaţii cu autorul.

Capitolul 40: Mistere neelucidate

1. Putney, ULTRA and the Army Air Forces in World War II.

2. Mott, Intelligence Report, august 1988; Mott, interviuri cu autorul.

3. Holocaust Encyclopedia.

4. Gehlen, interviu cu autorul; Tom Bower, The Pledge Betrayed: America and Britain and the Denazification of Postwar Germany (Doubleday, New York, 1982).

Capitolul 41: Filiera americană

1. Patricia Dawson Ward, The Threat of Peace: James F. Byrnes and the Council of Foreign Ministers, 1945-1946 (Kent State University Press, Kent, 1979).