Ash închise gratiile cu forță și apăsă pe buton. În timp ce liftul se ridică scrâșnind spre etajul doi, o împinse pe Lila cu spatele în peretele lateral. Mâinile lui urcară mângâietor de pe șoldurile ei pe talie, pe coaste, pe lateralele sânilor, stârnind mici focuri în calea lor până îi cuprinseră obrajii.
În cele din urmă îi asedie gura cu a lui.
O dorise de la bun început, când stătuseră față în față în cafenea. O dorise când fusese copleșit de șoc și durere, iar ea încercase să-l ajute. O dorise atunci când ea îi adusese zâmbetul pe buze chiar și în negura suferinței și a întrebărilor imposibile. Când stătuse în atelierul lui, pozând sfioasă și fâstâcită.
Îi oferise alinare, îi dăduse răspunsuri și, între timp, stârnise în el o emoție care-l ajutase să șlefuiască muchiile aspre ale durerii.
Își dădu seama însă că nu înțelesese până atunci cât de profund o dorise.
Dorința se răspândi în el ca o creatură vie, strângându-i vintrele, abdomenul, gâtul, când ea se ridică pe vârfuri, se încolăci în jurul lui, își strânse pumnul în părul lui.
Așa că nu se mai gândi; acționă.
Îi puse mâinile pe umeri și prinse bretelele rochiei, trăgându-i-le în jos. Gestul imobiliză brațele Lilei doar pentru o clipă, suficient ca el să-și închidă palmele peste sânii ei. Simți pielea fină, o fâșie de dantelă și bătaia rapidă, foarte rapidă, a inimii.
Apoi ea se zgâlțâi ușor, rapidă și agilă, pentru a-și coborî rochia peste șolduri, după care se înălță și își strânse picioarele goale în jurul taliei lui, cuprinzându-i gâtul cu brațele.
Liftul se opri cu o bufnitură.
— Ține-te bine, îi spuse Ash, desprinzându-și mâinile de pe șoldurile ei ca să deschidă gratiile.
— Nu-ți face griji pentru mine, toarse ea trecându-și ușor dinții de-a lungul gâtului lui. Numai nu te împiedica.
Ash îi trase elasticul din păr. Îl voia desfăcut. Răsucindu-l în mână, îi trase capul pe spate și îi acoperi din nou gura cu a lui.
În întunericul colorat în albastru de lumina felinarelor stradale, o duse până la dormitorul lui, traversând parchetul din scânduri late, și se lăsă să cadă cu ea pe patul pe care nu se obosise să îl facă de când dormise ultima dată în el.
Lila se rostogoli imediat, folosind inerția căzăturii pentru a-l întoarce pe spate. Și îl încălecă. Pletele îi căzură ca două draperii de-o parte și de alta a capului lui când se aplecă să-i muște scurt buza de jos. Degetele își făceau deja de lucru cu nasturii de la cămașa lui.
— A trecut ceva timp, dar cred că mai țin minte cum se face.
— Dacă uiți vreun pas… Mâinile lui alunecară în sus pe coapsele ei, coborâră din nou. Îți suflu eu.
Deschizându-i larg cămașa, Lila începu să-l maseze ferm pe piept.
— Frumos corp, mai ales pentru un bărbat care face sport cu vopsele și pensule.
— Nu uita de spatulă.
Cu un râs răgușit, tânăra femeie își trecu mâinile peste umerii lui:
— Foarte frumos. Își plecă iarăși capul, plimbându-și delicat buzele peste ale lui – atingând, retrăgându-se, atingând – apoi coborând pe gât, pe umeri. Cum mă descurc?
— Nu ți-a scăpat nimic.
Ash întoarse capul, iar buzele li se lipiră. Când ea se cufundă în sărut, Ash se rostogoli și inversă poziția, în prima mișcare a dansului lor senzual.
Lila avusese de gând să stabilească ea ritmul, să o ia oarecum încet. Să înceapă cu ceva ușor și să adauge pe parcurs, însă Ash îi spulberase toate intențiile.
Cum ar fi putut să-și plănuiască mișcările, ritmul, când mâinile lui goneau peste ea? Atingea și poseda la fel cum schița, cu mișcări sigure și ferme, demonstrând că știa perfect cum să stârnească pasiunea. Pe măsură ce dorința creștea în ea, Lila căută mai mult, arcuindu-se sub el, oferind, încolăcindu-se în jurul lui, cucerind.
Mușchi puternici, linii prelungi, toate doar pentru ea, gata să fie explorate și posedate în acea mare de lumină albastră, blândă.
Pradă freneziei, se rostogoliră împreună, apucând și pipăind, cu inimile bătând înnebunitor în timp ce sângele curgea mai rapid, tot mai rapid, sub pielea încinsă.
Ash îi desfăcu clema sutienului, îl azvârli cât colo și, ridicându-se, îi prinse sânul în gură.
Lila se arcui ca o pisică, torcând de plăcere, înfigându-și degetele în umerii lui, copleșită de valul de senzații. Limba lui trecu mângâietor peste ea, dinții lui o torturară, toate concentrate cu precizia unui laser asupra acelui singur punct din corpul ei – până când întreaga ei lume se cutremură.
Era complet deschisă spre plăcerile acelea nemaiîntâlnite, spre viteza cu care se adăugau una peste cealaltă, peste ea.
Corpurile li se împletiră în timp ce degetele ei se luptară cu nasturele pantalonilor lui. Apoi gura lui coborî în goană pe trunchiul ei, tot mai jos și mai jos, până când o aduse la extaz.
Strigă, savurând acel șoc glorios, trăindu-l din plin până la punctul culminant ce îi tăie răsuflarea, desfătându-se cu prăbușirea nesfârșită ce îi urmă.
„Acum, o, Doamne, acum!“ Mintea ei rosti cuvintele aproape hohotind, dar de-abia reuși să-i rostească numele cu un geamăt când se agăță cu disperare de el, chemându-l să se întoarcă la ea. Să o posede, definitiv și complet.
Ash o privi, îi fixă ochii întunecați, de țigancă, ca niște luni negre în noapte, apoi intră în ea. Propriul lui corp începu să tremure când se chinui să reziste, să mai prelungească puțin acel moment de descoperire. Era înăuntrul ei, prins acolo, cu ochii Lilei ațintiți asupra lui, cu părul ei revărsat pe așternuturi.
Ea se înfioră, apoi îi prinse mâinile, le strânse tare.
Împreunați, se abandonară nevoii, vitezei, mișcării și fierbințelii ce îi inundă, îi înecă.
Lila zăcea epuizată; mâinile îi alunecară fără vlagă de pe umerii lui umezi de sudoare și căzură pe așternuturile în dezordine. Se simțea minunat și nu-și dorea nimic mai mult decât să se bucure de acea senzație până strângea destulă energie pentru un nou episod.
— Uau! reuși să spună în final.
Ash scoase un fel de geamăt pe care ea îl interpretă drept acord. O apăsa cu toată greutatea, ceea ce Lilei îi plăcea la nebunie. Îi plăcea să-i simtă inima galopându-i pe piele, contururile acelui corp delicios și satisfăcut zăcând vlăguite peste ea.
— Așa închei tu în mod obișnuit ședințele din atelier?
— Depinde de model. Lila lăsă să-i scape un hohot scurt. L-ar fi înghiontit sau l-ar fi ciupit ușor dacă s-ar fi simțit în stare să-și ridice brațele. Ash mărturisi: De obicei beau o bere. Uneori ies la jogging sau urc pe banda de alergare.
— Eu nu înțeleg benzile de alergare. Transpiri din abundență și nu ajungi nicăieri. Sexul, pe de altă parte? Transpiri din abundență și ajungi peste tot.
Ash ridică puțin capul pentru a o privi:
— Acum am să mă gândesc la sex de fiecare dată când sunt pe banda de alergare.
— Cu plăcere.
— Ești unică, râse el rostogolindu-se pe spate.
— Un obiectiv major realizat.
— De ce un obiectiv? Când ea nu făcu decât să ridice din umeri, își petrecu un braț în jurul ei și o întoarse ca s-o privească în ochi. De ce un obiectiv? repetă el.
— Nu știu. Probabil din cauză că am crescut în armată. Uniforme, înregimentare. Poate că a fi unică e răzvrătirea mea personală.
— Ți se potrivește.
— Și tu nu ar trebui să fii un mare șef de companie mânat de ambiție – sau genul de bogătaș care călătorește cu avionul personal și își petrece verile la Monte Carlo? Sau poate chiar îți petreci verile la Monte Carlo.
— Prefer Lacul Como. Nu, nu sunt genul permanent în vacanță, nici un mare șef. Nu am fost nevoit să trec prin etapa de artist muritor de foame, dar aș fi făcut-o.
— Fiindcă nu e vorba doar de ceea ce faci, ci și de menirea ta. E bine să ai parte de talent și de dragoste. Nu toată lumea poate.
— Iar menirea ta este scrisul?
— Eu așa simt. Îmi place foarte mult și cred că voi deveni tot mai bună. Dar aș muri de foame ca scriitoare dacă n-aș îngriji locuințe. Și asta îmi place, e o activitate la care sunt foarte bună.
— Nu cotrobăi prin sertare care nu-ți aparțin.
— Perfect adevărat.
— Eu aș face-o, recunoscu el. Majoritatea oamenilor ar face-o. Curiozitatea o impune.
— Cedează în fața curiozității, și ești dat afară imediat. În plus, e pur și simplu nepoliticos.
— Ai dreptate, râse el atingându-i cu un deget gropița minusculă de lângă gură. Hai să punem cina la microunde.
— Acum că ai pomenit de asta, sunt oficial lihnită. Țin să-ți atrag atenția că rochia mea e în lift.
— Ferestrele sunt acoperite cu o peliculă ce le face opace din afară, pentru a-i frustra pe exhibiționiștii de felul tău.
— Chiar și așa, ai un halat? Sau o cămașă? Sau valizele mele?
— Dacă insiști...
Se ridică, iar Lila decise că avea ochi de pisică din moment ce se putea mișca atât de lin în lumina scăzută. Îi aduse din dressing o cămașă pe care i-o dădu comentând:
— E prea mare pentru tine.
— Ceea ce înseamnă că îmi va acoperi fundul. Fundurile trebuie acoperite la masă.
— Asta e o regulă foarte strictă!
— Nu am multe reguli, dar cele pe care le am sunt foarte stricte, îl informă ea îmbrăcând cămașa.
Îi acoperea într-adevăr fundul și partea de sus a coapselor – și mâinile. Își încheie nasturii cuminte, apoi își suflecă mânecile.
Avea să o picteze și așa, își spuse el. Blândă și zăpăcită după sex, cu ochii somnoroși și purtând una dintre cămășile lui.
— Perfect, decise ea netezind tivul. Acum ai de ce să mă dezbraci după cină.
— Dacă așa pui problema, regulile sunt reguli, spuse Ash punându-și un tricou și niște pantaloni de trening. Mi-ai alungat din minte orice altceva, pentru o vreme, mărturisi el în timp ce coborau la parter.
— Poate dacă lăsăm gândurile să bântuie liber o să putem stabili mai ușor ce avem de făcut mai departe. Lila adulmecă pachetul cu mâncare și exclamă încântată: Doamne, încă miroase grozav!
— Dacă aș putea să dau timpul înapoi, nu te-aș mai implica în asta, spuse Ash trecându-și o mână prin părul ei. Te-aș vrea oricum aici, dar nu te-aș mai implica.
— Sunt implicată și sunt aici. Acum însă, hai să mâncăm. Și poate reușim să identificăm următorii pași pe care-i avem de făcut.
Ash încercă să-și pună ideile în ordine cât încălziră mâncarea și se instalară în colțișorul pe care îl folosea în mod obișnuit pentru masă.
— Ai avut dreptate, spuse Lila după o înghițitură. E gustos. Deci… la ce te gândești? Ai aerul acela de om cufundat în meditație, adăugă ea. Ca atunci când încerci să hotărăști ce să pictezi și cum. Nu aerul complet concentrat, periculos de intens, pe care îl ai când desenezi, ci acela din momentul pregătirilor.
— Am aere?
— Da, și ai vedea și singur dacă ți-ai face un autoportret. La ce te gândești?
— Dacă poliția o identifică pe Tipa Asiatică Sexy, s-ar putea să fie inutil.
— Dar tu nu crezi asta, și nici eu. Nu era preocupată de camerele de supraveghere. Deci fie nu o interesează dacă i se află numele, fie nu este înregistrată nicăieri în sistem.
— Oricum ar fi, nu părea deosebit de îngrijorată că poliția ar putea să o vâneze sub suspiciunea de a fi comis mai multe crime.
— Probabil a mai făcut și altele, nu crezi? Doamne, e atât de ciudat, să stau să mănânc pui cu parmezan și să discut despre crime multiple!
— Nu e nevoie să o facem.
— Ba da. Doar fiindcă e ciudat nu înseamnă că e mai puțin necesar. Am crezut că pot să privesc întreaga situație ca pe intriga unei povești și să mă detașez puțin. Dar nu-mi iese. Asta e realitatea și trebuie să o accepți așa cum e. Deci, probabil a mai ucis și înainte.
Mintea lui Ash evocă gaura neagră, perfect conturată, dintre sprâncenele cadavrului.
— Da, nu cred că e un domeniu nou pentru ea. Și dacă avem dreptate, șeful ei probabil are buzunare adânci. Nu ar angaja niște amatori.
— Dacă a angajat-o ca să obțină oul de la Oliver, ea nu și-a făcut treaba.
— Exact.
— Te gândești la o modalitate de a o atrage în capcană folosind oul, zise Lila fluturând furculița spre el. Dacă dă greș, și-ar putea pierde locul de muncă sau onorariul – sau poate chiar viața, având în vedere că individul care o plătește, oricine ar fi el, nu are scrupule în a comanda uciderea altora pentru a-și realiza interesele.
— Dacă nu-și dorește decât oul – și ce altceva ar putea fi? –, a rămas fără opțiuni. Nu știu ce i-a zis Vinnie sub tortură. Ținând cont de personalitatea lui, cred că nu i-a spus nimic. Chiar dacă a vorbit, știa doar că l-am dus la complex, să-l ascund într-un loc sigur, dar nu și unde anume în cadrul complexului.
— Dacă ea și-ar da seama cumva că e acolo, tot ar fi în dificultate. Și chiar dacă ar reuși să intre…
— Un dacă foarte problematic, dat fiind sistemul de securitate al tatălui meu. Dar și în cazul în care i-ar da prin minte, de exemplu, să se angajeze în rândurile personalului sau să își facă rost de o invitație, tot nu ar ști unde să înceapă să îl caute. L-am pus…
— Nu-mi spune, îi ceru Lila acoperindu-și instinctiv urechile. Dacă…
— Dacă se întâmplă ceva foarte grav și ajunge la tine? În acest caz, ai să-i spui că oul Carul cu heruvim se află în seiful mic din biroul de la grajduri. Nu avem cai în acest moment, deci biroul nu e folosit. Este un cod de cinci cifre. Trei-unu-opt-nouă-zero. Asta e ziua de naștere a lui Oliver, lună, zi, an. Dacă i-aș fi spus lui Vinnie, poate ar fi încă în viață.
— Nu, oftă Lila întinzându-se să-l atingă pe mână. Intenționau să-l ucidă de la bun început. Dacă l-ar fi lăsat să trăiască, el ți-ar fi spus ție, le-ar fi spus polițiștilor. Am convingerea că și dacă ar fi avut oul în posesia lui, și dacă li l-ar fi dat, tot l-ar fi ucis.
— Știu asta. Ash rupse o baghetă de pâine în două, mai mult din nevoia de a rupe ceva decât pentru că ar fi vrut s-o mănânce. Mi-e greu s-o accept, dar tu trebuie să știi unde se află, urmă el.
— Ca să-l folosesc drept pârghie de negociere pentru mine însămi sau ca să-l pot recupera dacă pune mâna pe tine.
— Sper că nu se vor întâmpla nici una, nici alta. Oliver îl avea. Probabil s-a răzgândit în privința tranzacției sau i-a modificat termenii vrând să obțină un profit mai mare. Nu s-ar fi gândit niciodată că ei ar fi putut să-l ucidă și s-o ucidă și pe iubita lui – după ce au folosit-o drept persoană de contact.
— Veșnicul optimist, murmură Lila. Optimistul crede întotdeauna că se va întâmpla cel mai bun lucru posibil, nu cel mai rău.
— Exact. Îi cam enervase, desigur, prin urmare și-a luat măsuri de precauție trimițându-mi mie cheia. Dar spera să-i convingă să plătească – eventual fluturându-le promisiunea de a găsi și alte obiecte deosebit de interesante pentru client.
— Ăsta e un joc riscant.
— Și a riscat. Coborând privirea spre paharul de vin, Ash gândi cu voce tare: Aș putea încerca o variație a acestui joc.
— Ce fel de variație?
— Oliver avea o modalitate de a o contacta pe această femeie sau pe șeful ei, ori cunoștea pe cineva care păstra legătura cu ei. Trebuie să aflu cum proceda, apoi îi contactez și le propun o nouă tranzacție.
— Ce i-ar împiedica, odată ce află că ai oul, să te vâneze și pe tine, așa cum au făcut-o cu Oliver și Vinnie? Ash, chiar am vorbit serios când am spus că nu vreau să fii victima unei tentative de asasinat.
— Am să le spun foarte clar că oul e într-o locație bine securizată. Să zicem una care necesită prezența mea și a unui reprezentant autorizat pentru a putea ridica obiectul. Dacă mi se întâmplă ceva – sunt ucis, sufăr un accident, dispar –, am lăsat instrucțiuni ca oul să facă obiectul unei donații imediate către Metropolitan Museum of Art.
După părerea ei, rostise întreaga frază – în special cuvintele „sunt ucis“ – mult prea relaxat.
— Poate ar funcționa. Trebuie să mă gândesc la asta.
— Cum eu trebuie să găsesc o cale de a o informa pe femeie sau pe șeful ei că sunt deschis la negocieri, ai timp de reflecție.
— Sau ai putea să-l donezi acum, să dai de veste în lung și în lat, după cum sugeram mai devreme, și atunci nu ar mai avea nici un motiv să te vâneze.
— Femeia ar dispărea. Fie pentru a se sustrage autorităților, fie pentru a scăpa de furia celui care a angajat-o. Trei oameni sunt morți, iar doi dintre ei au însemnat mult pentru mine. Nu pot să mă dau pur și simplu la o parte.
Lila rămase tăcută o clipă. Avea sentimente puternice față de Ash – se culcase cu el, așa că relația lor cuprindea acum mai multe niveluri – și totuși nu știa precis cum să pună problema. Abordarea directă, își spuse, era întotdeauna cea mai bună.
— Cred că ai dreptate în privința faptului că ea ar dispărea. În cazul ăsta, teama și riscurile ar lua sfârșit.
— Poate da, poate nu.
— Hai să fim optimiști. Și totuși, nu ai avea niciodată sentimentul că ți s-a făcut dreptate. Până la urmă, despre asta e vorba, nu? Vrei să îi știi, cel puțin parțial, în mâinile tale. Ai nevoie să o pui la punct așa cum ai pune la punct un bețiv nesuferit într-un bar.
— Nu aș lovi-o. E femeie, iar unele reguli sunt prea adânc înrădăcinate.
Lila îi studie chipul cu atenție. Știa să afișeze o mască de calm și rațiune, dar în substrat se afla o hotărâre de fier. Luase o decizie și avea să o pună în aplicare, cu sau fără ajutorul ei.
— În regulă, spuse în cele din urmă.
— Ce anume e în regulă?
— Mă bag. Va trebui să punem la punct detaliile, să stabilim totul pas cu pas, deoarece nu-mi imaginez că înscenarea unei escrocherii face parte din repertoriul tău.
— Poate ar trebui să ne culcăm înainte să luăm o hotărâre.
— Poate chiar ar trebui, zâmbi ea luându-și paharul de vin.
Julie nu putea să doarmă. Ceea ce nu era nicidecum de mirare, date fiind împrejurările. Își începuse ziua participând la o înmormântare, de la care cea mai bună prietenă a ei plecase furtunos după ce fusese insultată de către tatăl răposatului, apoi sfârșise prin a-l găzdui pe fostul ei soț în camera de oaspeți.
Iar între timp avusese loc o altă crimă, ceea ce era oribil, mai ales că făcuse cunoștință cu Vincent Tartelli și soția lui la una dintre expozițiile lui Ash.
Gândul că toate începuseră cu descoperirea unuia dintre ouăle imperiale pierdute era însă de-a dreptul fascinant.
Și-ar fi dorit foarte mult să poată vedea oul, deși era conștientă că nu ar fi trebuit să se gândească la încântarea pe care i-o putea oferi o comoară pierdută când mai mulți oameni fuseseră uciși.
Pe de altă parte, aceste reflecții erau mult mai puțin inconfortabile decât conștiința faptului că Luke dormea în camera alăturată.
Se răsuci iarăși în pat. Cu ochii la tavan, încercă să-l folosească drept fundal, construind imaginea Carului cu heruvim. Dar busola minții o călăuzi spre adevăratul ei nord și spre Luke.
Luaseră cina împreună, doi oameni civilizați discutând despre crime și comori rusești neprețuite în timp ce degustau feluri thailandeze. Ea nu se împotrivise când el ceruse să rămână peste noapte. Fusese înspăimântată, ceea ce era de înțeles, în definitiv. Părea limpede acum că persoana care îl omorâse pe Oliver, iar acum și pe bietul domn Tartelli, intrase prin efracție în apartamentul ei.
Nu avea să revină, bineînțeles că nu avea să revină. Dar dacă totuși se întorcea… Julie putea să susțină drepturile femeilor și egalitatea între sexe, dar tot se simțea mai în siguranță având un bărbat în casă.
Însă când acel bărbat era Luke, prezența lui îi trezea o mulțime de amintiri, în majoritate plăcute. Multe dintre ele sexy. Amintirile plăcute și sexy nu încurajau somnul.
Evident, nu ar fi trebuit să se retragă la culcare atât de devreme, dar i se păruse mai sigur și mai înțelept să se cuibărească în propria ei cameră, în vreme ce Luke era cuibărit altundeva.
Putea să-și ia iPad-ul, să lucreze ceva, să încerce câteva jocuri. Putea să citească. Oricare dintre acestea ar fi fost o distracție productivă. Deci avea să meargă tiptil în bucătărie, să-și ia tableta și să-și prepare o cană din ceaiul de plante recomandat de nutriționistul pe care îl concediase fiindcă se dovedise complet nerezonabil – organismul ei avea nevoie de doze regulate de cofeină și de îndulcitori artificiali. Însă ceaiul o relaxa.
Se ridică din pat și, din prudență, își luă un halat peste cămășuță. Deschizând ușa încet, grijulie ca un hoț, se strecură în vârful picioarelor în bucătărie.
Folosind doar lumina de la aragaz, turnă apă în ceainicul electric și îl puse să fiarbă. Era mai bine, mult mai bine decât să se zvârcolească și să retrăiască vechi amintiri sexy, decise ea, deschizând un dulap în căutarea cutiei de ceai. O băutură gustoasă, liniștitoare, puțină muncă, apoi, eventual, o carte foarte plictisitoare.
Avea să doarmă buștean.
Simțindu-se deja mai satisfăcută, își scoase ceainicul preferat, ai cărui boboci de liliac, pe un fond verde-pastel, îi ridicau întotdeauna moralul. Procesul de încălzire a apei, de măsurare a dozei de ceai și de pregătire a strecurătorii o ținu concentrată asupra sarcinii domestice, permițându-i să se liniștească.
— Nu poți dormi?
Julie, lăsând să-i scape un chițăit jenant, scăpă cutia de ceai – pe care, din fericire, tocmai o închisese – și se zgâi la Luke.
Nu purta decât pantalonii de la costum – cu fermoarul tras, dar fără să fi închis nasturele –, prin urmare nu era nicidecum vina ei că primul gând fu despre cât de bine, chiar foarte bine arăta fostul ei soț.
Al doilea fu regretul că se demachiase.
— Nu am vrut să te sperii, zise el apoi ridicând de pe jos cutia.
— Nu am vrut să te trezesc.
— Nu m-ai trezit. Te-am auzit învârtindu-te pe aici, dar am vrut să mă asigur că ești tu.
„Civilizată, își reaminti Julie. Matură.“
— Nu reușeam să-mi deconectez creierul. Și nu știu ce să cred sau ce să simt, ținând cont că acele crime sunt atât de aproape de casa mea. Mai e și oul. Nici ăla nu reușesc să mi-l scot din cap. Este un eveniment major, o descoperire uriașă în lumea artei, iar prietena mea cea mai bună e implicată în toate astea.
„Vorbești prea repede“, își spuse, dar nu se putea calma. De ce era bucătăria ei atât de mică? Aproape că erau călare unul peste celălalt.
— Ash va avea grijă de Lila, o asigură el.
— Nimeni nu are grijă de Lila, dar da, știu că o să încerce.
Își dădu la o parte părul, imaginându-și că era o încâlceală nebună după atâta zvârcolit în pat.
Fața nemachiată, părul în dezordine. Slavă Domnului că nu aprinsese becul de deasupra capului.
— Vrei niște ceai? E un amestec de plante cu valeriană, gura-lupului, mușețel și levănțică. E foarte bun pentru insomnie.
— Suferi des de așa ceva?
— Nu prea. Mai mult de la stresul de zi cu zi.
— Ar trebui să te apuci de meditație.
— Tu meditezi? îl întrebă ea atunci privindu-l cu ochii cât cepele.
— Nu. Nu reușesc să-mi deconectez creierul.
Râzând, Julie se întinse după o a doua cană.
— Am încercat de câteva ori, dar de fiecare dată aum1-ul meu se transformă în: „Of, ar fi trebuit să cumpăr poșeta aia fabuloasă de la Barneys“. Sau: „Nu cumva ar trebui să îl promovez pe artistul cutare nu așa, ci așa?“ Sau: „De ce am mâncat brioșa aia?“
— În cazul meu gândurile au în centru programul angajaților, inspecțiile de la direcția sanitar-veterinară și, evident, rețetele de brioșe.
Julie acoperi ceainicul pentru a lăsa ceaiul să se infuzeze.
— În noaptea asta, mintea mi-a stat numai la crimă și la ouăle Fabergé și…
— Și?
— Ei, diverse.
— Interesant, gândurile mele au fost despre crimă, ouăle Fabergé și despre tine.
Julie îi aruncă o privire, apoi își feri ochii când scurtul contact vizual îi făcu stomacul să tresară.
— Ei bine, date fiind împrejurările…
— Ai fost mereu prezentă în gândurile mele, mărturisi Luke plimbându-și un deget de la umărul ei până la cot – un obicei vechi pe care ea și-l amintea bine. Mi-am pus multe întrebări ce te-au avut drept subiect. Cum ar fi fost dacă am fi făcut asta în loc de aia? Cum ar fi fost dacă aș fi spus asta și nu aia?
— E firesc să-ți pui astfel de întrebări.
— Ți-ai pus și tu?
— Da, desigur. Dorești miere? Eu îl beau simplu, dar am miere dacă…
— Te-ai întrebat vreodată de ce nu am reușit să ne menținem relația? De ce am făcut amândoi gesturi stupide, în loc să căutăm o soluție pentru a o repara?
— Poate pentru că preferam să fiu furioasă pe tine? Părea mai ușor să fiu furioasă pe tine decât să îmi doresc să fi spus asta sau ca tu să fi făcut aia. Eram doar niște copii, Luke.
Cu blândețe, o făcu să se întoarcă spre el. Privind-o în ochi, rosti:
— Nu mai suntem copii.
Mâinile lui ferme îi încălzeau pielea prin mătasea subțire a halatului, iar ochii pătrunzători îi încălzeau sufletul. Toate acele întrebări, toate acele gânduri, toate acele amintiri străbătură într-o clipă limita pe care Julie și-o impusese ca fiind de bun-simț.
— Nu, nu mai suntem, confirmă ea.
Debarasată de ultimele rețineri, se apropie și se lipi de el, pentru a-și lua ceea ce își dorea.
Iar mai târziu, cu ceaiul uitat pe tejghea, cuibărită lângă corpul lui, adormi buștean.
1 Silabă sanscrită care se regăsește în mai multe religii orientale; în hinduism reprezintă sunetul primordial de la care s-a structurat Universul (n.red.)